Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3536

Şedinţa publică de la 29 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...) (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)că

Grefier: E. T. P.

x.x.x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA – Membru P. Grup împotriva sentinţei civile nr. 4563/02.09.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă H. N., având ca obiect „drepturi băneşti”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat ales U. B., cu împuternicire la dosar, lipsind intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că

recursul este declarat şi motivat în termen legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părţii prezente asupra recursului.

Avocat U. B., pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, conform motivelor formulate.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa civilă nr.4563 din 02 septembrie 2008, pronunţată în dosar nr(...), T r i b u n a l u l D o l j a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă.

A admis acţiunea formulată de reclamant H. N. şi a obligat pârâta SC E. SA să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând suplimentari salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paste pentru anul 2005, calculate la nivelul salariului de baza mediu pe societate si actualizate cu indicele de inflaţie de la data datorării la data plătii efective.

A fost obligată societatea pârâtă să plătească reclamantului indemnizaţia de concediere cuvenită în funcţie de vechime conform art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă aplicabil, actualizată în raport de indicele de inflaţie de la data naşterii până la data plăţii efective.

A fost obligată pârâta către reclamant la 100 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut în primul rând faptul că este neîntemeiată excepţia invocată de intimată privind prescripţia dreptului la acţiune, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, potrivit cărora acţiunea este supusă prescripţiei extinctive de 3 ani şi dispoz. art. 283 al.1 lit. e, reclamantul solicitând plata unor drepturi salariale şi nefiind vorba de neexecutarea unei clauze stipulată în C.C.M.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-au avut în vedere prev. art. 168 al.1 din C.C.M. la nivelul E. SA pe anul 2004, dispoziţii care arată că „ cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C , salariaţii SNP E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP E. SA, iar cu minim 15 zile înainte, de fiecare eveniment pentru care se vor acorda suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I E. în vederea stabilirii valorii concrete a modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor, dispoziţii menţinute şi în C.C.M. pe anii 2004-2007, nu mai în cursul anului 2003 prevăzându-se că suplimentările salariale vor fi introduse în salariul d e bază al fiecărui salariat conform modalităţii şi în condiţiile negociate cu F.S.L.I. E..

În ceea ce priveşte adresa Comisiei Paritare / 18 iunie 2007 şi Nota asupra precizării situaţiei Primelor de Paşti şi de C prev. în art. 168 din CCM al E. SA întocmite la data de 31.08.2007 şi semnată de reprezentanţi ai patronatului şi Federaţiei Sindicale s-a reţinut că nu pot fi luate în considerare, întrucât interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul şi cu încălcarea dispoz, art. 31 din LG.130/1996, nu poate produce efecte care să înlăture conţinutul explicit al prevederii invocate.

S-a concluzionat sub acest aspect că prevederile C.C.M. nu pot fi interpretate decât în sensul că numai în cursul anului 2003, drepturile salariale suplimentare reprezentând primele de paşte şi de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar începând cu anul 2004, trebuiau plătite în mod separat, cu ocazia evenimentelor respective, lucru care nu s-a întâmplat.

A fost obligată pârâta către reclamant la plata drepturilor băneşti prevăzute de art.50 alin.1 din CCM la nivel de unitate, reprezentând indemnizaţia de concediere în raport de vechimea în muncă a salariatului.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

În motivele de recurs, recurenta invocă greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul muncii, deşi suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul C.C.M. 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acţiunea este supusă termenului de prescripţie de 6 luni.

Cu referire capătul de cerere privind suplimentările salariale cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C, recurenta arată că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 168 din CCM, precum şi nota Comisiei paritare din 31.08.2007,m prin raportare la Legea 130/1999 şi la dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i.

Soluţia instanţei de fond este greşită, deoarece în anul 2003, primele de Paşti şi de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creştere salarială a fost menţinută şi în anii 2004-2007, aşa cum rezultă şi din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenţia reală a părţilor semnatare a CCM.

Nota respectivă nu face decât să constate că sumele cerute de salariaţi au fost incluse în salariul de bază al acestora, edificatoare fiind în acest sens adresa nr. 29119/12.11.2007 care face dovada evoluţiei salariului mediu de bază pe E. în intervalul anilor 2003-2007 şi din care rezultă că aceste creşteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat şi G. E., ci se datorează adăugării lunare a cotei părţi din suma rezultată însumând cele 2 prime şi împărţite la 12, în acest sens intimaţii au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paşti şi de C.

De asemenea, a mai arătat recurenta, dacă aceste drepturi nu ar mai fi fost acordate după 2003, acest fapt ar fi apărut în carnetul de muncă al salariaţilor.

In ce priveşte capătul de cerere privind drepturilor băneşti acordate conform art. 50 alin. 1 din CCM susţine că potrivit dispoziţiilor art. 69 din Codul muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea Sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor), la data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul Social prin care s-au stabilit, printre alte măsuri sociale, indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor efectua în anul 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate al Planului Social fiind 31.12. 2010, în aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă.

Planul Social – Anexă la Contractul colectiv de muncă al SC E.” SA a fost completat la data de 09.01.2006 şi respectiv 13.09.2006 cu câte un B. care explica modul de calcul al salariului mediu brut pe E., precum şi modalitatea de aplicare a acestui Plan Social, în comparaţie cu prevederile generale ale art. 50 din contractul colectiv de muncă .

Din ambele acte încheiate prin acordul dintre Sindicat şi Patronat, rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, sume stabilite în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul pe fiecare angajat în parte.

In acest context, încetarea contractelor individuale de muncă, printre care şi al reclamantului, s-a făcut avându-se în vedere dispoziţiile Planului Social elaborat pentru situaţii speciale create, reclamanta necontestând decizia de încetare a contractului individual de muncă.

Conform art. 6 al deciziei de încetare a contractului de muncă, reclamanta a primit o indemnizaţie de concediere ţinând seama de vechimea în E. a acesteia, iar suma a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului Social, completat prin B.ul din 09.01.2006, respectiv prin cel din 13.09.2006.

Astfel, prin B.ul încheiat la data de 13.09.2006 a fost completat pct. 4 al Planului Social încheiat la data de 21.04.2005 „E. financiare” după cum urmează: „ Părţile confirmă faptul că, în redactarea pct. 4 din Planul Social (cu privire la pachetele financiare/indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective), voinţa comună a părţilor la data semnării Planului Social a fost acea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM”.

Aşadar, prin instituirea măsurilor din Planul Social, respectiv acordarea unor pachere financiare mai avantajoase pentru salariaţii disponibilizaţi, comparativ cu cele prevăzute în art. 50 alin. 1 din CCM, părţile nu au intenţionat în niciun moment ca aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

Precizează faptul că reclamanţii au primit la data concedierii o indemnizaţie de concediere care reprezintă mai mult decât pachetul prevăzut de art. 50 din CCM şi anume doar 4 salarii medii nete pe E..

Mai mult, societatea a calculat şi contravaloarea contribuţiilor datorate bugetului de stat aferente indemnizaţiei nete acordate reclamanţilor, pe care le-a virat separat de suma amintită, astfel încât aceştia (ca şi toţi ceilalţi salariaţi disponibilizaţi) să beneficieze de indemnizaţia netă în cuantumul stabilit prin Planul social.

Recursul este fondat şi se va admite pentru următoarele considerente;

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata drepturilor salariale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamant nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în B.ul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin B.ul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Referitor şa capătul de cerere privind drepturile salariale aferente sărbătorilor de E. şi C, instanţa de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 şi 2 din CCM la nivel de unitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual şi cu încălcarea dispoz. art. 31 din Legea 130/1999, şi astfel nu poate produce efecte care să înlăture conţinutul explicit al prevederii.

Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispoziţiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaşte că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaţilor şi ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP E. au fost achitate salariaţilor.

Se constată astfel, că instanţa de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voinţa reală a părţilor contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaţilor doar pentru anul 2003.

Faptul că salariile au avut o evoluţie crescătoare nu constituie o dovadă a faptului că acea creştere reprezintă suplimentările salariale respective sau doar creşterea salariului de bază urmare a negocierii, fără acele suplimentări care ar fi trebuit adăugate la creşterea respectivă.

Nici faptul că în carnetul de muncă nu se putea trece includerea respectivelor drepturi în salariul de bază, nu conduce la concluzia că acele suplimentări ar fi fost acordate, aşa cum susţine recurenta.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea cu privire la capătul de cerere privind indemnizaţia de concediere conform art. 50 din CCM şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA – Membru P. Grup împotriva sentinţei civile nr. 4563/02.09.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă H. N..

Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea cu privire la capătul de cerere privind indemnizaţia de concediere conform art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2009.

red. jud. M.C.

3 ex/IE/12.06.2009

j. fond: C.N.

G.T.