Cabinet avocat Dreptul muncii

- Contestaţie decizie de concediere -

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L S U C E A V A

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 865

Şedinţa publică din 16 iunie 2009

Preşedinte (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursului declarat de contestatoarea T. D.-N., domiciliată în municipiul S,(...), judeţul S, împotriva sentinţei nr. 377 din 24 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a – Secţia civilă (dosar nr(...)).

La apelul nominal s-au prezentat contestatoarea recurentă, asistată de avocat T. T. şi avocat F. N., pentru intimata F. M DISTRIBUŢIE S.A. B.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul intimatei a depus la dosar întâmpinare şi a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru a depune la dosar unele înscrisuri, motivat de faptul că a fost angajat la data de 11 iunie 2009 şi nu a avut timpul necesar pentru pregătirea apărării.

Avocat T. T., pentru contestatoarea recurentă, a precizat că a primit un exemplar de pe întâmpinare şi se opune cererii de amânare formulată de apărătorul intimatei, întrucât în cauză a mai fost acordat un termen la cererea intimatei.

Instanţa a respins cererea de amânare şi, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat T. T., pentru contestatoarea recurentă, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate, admiterea acţiunii, anularea deciziei, repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii, prin reîncadrarea contestatoarei în postul deţinut anterior, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii şi până la reintegrarea în postul deţinut anterior concedierii. În ce priveşte cererea reconvenţională a solicitat admiterea în parte a acesteia, în sensul de a fi obligată contestatoarea la restituirea salariilor compensatorii primite, în cuantum de 14.670 lei, fără actualizarea acestei sume şi fără plata dobânzii legale. A solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din ambele instanţe.

În susţinerea recursului, a arătat că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, corect reţinându-se în cadrul opiniei separate că nu s-a analizat ce fel de concediere a realizat angajatorul, individuală sau colectivă, în speţă gestionarea concedierilor fiind deficitară.

A mai arătat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a fost motivată, nefiind respectate disp. art. 74 din Codul muncii, respectiv nu au fost indicate motivele concedierii şi nu s-a putut stabili dacă persoana care a semnat decizia avea sau nu această competenţă legală, iar simpla trimitere în preambulul deciziei la prevederile C o d u l u i m u n c i i, ale contractului colectiv de muncă, la Hotărârea C.A. din 25.10.2007 şi la comunicarea 4914/04.07.2008 nu ţine loc de motivarea în fapt a măsurii dispuse.

A precizat că decizia a fost emisă de un director de resurse umane, într-o zi nelucrătoare, pretins împuternicit, printr-o altă decizie, de directorul general, fără ca această ultimă decizie să fi fost depusă la dosar şi că în decizia de concediere nu se regăsesc lista locurilor de muncă disponibile şi termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, angajatorul neîndeplinind astfel obligaţia prev. de art. 64 Codul muncii.

În altă ordine de idei, a arătat că, concedierea pentru motivul prev. de art. 65 Codul muncii nu îndeplineşte condiţia de fond, în cauză nefiind efectivă desfiinţarea locului de muncă, postul de economist nefiind înlăturat din organigrama şi statele de funcţii ale pârâtei, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond. Mai mult, după ce reclamanta a fost concediată, au fost scoase la concurs două posturi de economist, fiind angajate alte persoane.

Avocat F. N., pentru intimata F. M DISTRIBUŢIE S.A. B, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei, ca fiind temeinică şi legală, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare. A precizat că nu solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că, desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestatoare a fost una efectivă, dat fiind faptul că a fost desfiinţat întregul departament în care acest loc de muncă era inclus. Astfel, dintr-un număr de 64 de persoane care au fost încadrate în acest departament, 18 au fost relocate, în limita posturilor vacante, o parte s-au pensionat anticipat, altele şi-au găsit alt loc de muncă în afara societăţii, ajungându-se în final la disponibilizarea doar a 13 persoane, pentru care nu s-au putut identifica alte soluţii.

A mai arătat că, pentru posturile de economist din cele scoase la concurs, se cererea experienţă în valorificarea creanţelor, condiţie pe care recurenta nu o îndeplinea.

Referitor la persoana abilitată să semneze decizia, a arătat că aceasta a fost semnată de directorul de resurse umane de la acea dată, acestuia fiindu-i conferită prerogativa de a reprezenta societatea în tot ceea ce ţine de relaţiile de muncă.

A mai arătat că desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală şi serioasă, fiind motivată de nerentabilitatea şi ineficienţa pentru viitor a departamentului din care făcea parte recurenta.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

C U R T E A ,

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i S u c e a v a sub nr. 6756/86/24.09.2008, contestatoarea T. D. N. a chemat în judecată pe intimata S.C. E.ON M DISTRIBUŢIE S.A. B, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 380/16.08.2008 a E.ON M Distribuţie S.A., prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 18.09.2008, în baza art. 65 Codul muncii, precum şi repunerea în situaţia anterioară concedierii, prin reîncadrarea sa în postul deţinut anterior, acela de economist şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii şi până la reintegrarea în postul deţinut anterior concedierii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, în fapt, potrivit contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată, a deţinut funcţia de economist în cadrul societăţii intimate.

La data de 13.04.2006 i s-a comunicat, cu adresa nr. 1703, că, urmare a procesului de realocare a personalului, în conformitate cu Decizia nr. 181/07.04.2006 a Directorului General, începând cu 10.04.2006 a trecut pe funcţia de economist în cadrul Direcţiei E. şi B. de Energie Electrică, Departamentul Dezvoltare Produse şi Marketing, Proiect cercetare piaţă vânzare.

A mai arătat că, ulterior, motivat de avansarea şi promovarea personalului, la data de 01.09.2006 s-a încheiat un B. adiţional la contractul de muncă, fiind modificat locul de muncă la Direcţia E., Proiect curăţare bază de date, pentru ca, prin Decizia nr. 724/31.10.2006, să se dispună trecerea sa pe aceeaşi funcţie, la Proiectul curăţare bază de date, începând cu 01.11.2006. La data de 21.08.2008, printr-o notificare comunicată prin executorul judecătoresc, nr. 46/N/2008, a fost informată că, începând cu 01.04.2008, proiectul din care face parte şi-a încetat activitatea, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administraţie din 25.10.2007 şi că, în acest caz, termenul de preaviz este de 20 zile lucrătoare. I s-a mai adus la cunoştinţă că s-au căutat soluţii pentru a atenua impactul social al acestei decizii, însă nu s-a reuşit identificarea acestora şi în cazul ei.

Contestatoarea a mai arătat că, la data de 18.09.2008, i s-a comunicat Decizia nr. 380/16.08.2008, prin care s-a dispus încetarea începând cu data de 18.09.2008 a contractului individual de muncă, conform art. 65 Codul muncii, dată la care expiră preavizul de 20 zile lucrătoare, acordat în conformitate cu art. 4.105 din Contractul colectiv de muncă, decizie pe care înţelege să o conteste din următoarele motive:

Desfiinţarea locului de muncă nu a fost efectivă, postul de economist nefiind înlăturat din organigrama şi statele de funcţii ale intimatei.

Astfel, deşi i s-a adus la cunoştinţă că proiectul din care face parte şi-a încetat activitatea începând cu 01.04.2008, ceea ce ar justifica, în opinia angajatorului, măsura concedierii determinată de desfiinţarea locului de muncă, la începutul lunii aprilie 2008, E.ON Distribuţie/Furnizare S.A. postează pe internet un anunţ de angajare a două persoane în postul de economist în cadrul Departamentului Reglementarea B., urmând ca scrisoarea de intenţie şi CV-ul să fie depuse până la 02.04.2008.

Prin urmare, este exclusă ipoteza desfiinţării efective a locului de muncă, aşa încât înţelege să reclame inexistenţa unei cauze reale şi serioase a desfiinţării locului de muncă.

Este evident că adevăratul motiv al concedierii nu ţine de o reală desfiinţare a locului de muncă, căci este fictivă desfiinţarea unui post, urmată de angajarea altor două persoane pe acelaşi post.

Aşa fiind, cum măsura care o vizează în mod direct disimulează existenţa unui alt motiv, respectiv intenţia aducerii pe acelaşi post a unor persoane din afară, cu încălcarea drepturilor foştilor angajaţi, a căror înlăturare s-a urmărit de către conducerea intimatei, rezultă că este pe deplin justificată solicitarea anulării deciziei de concediere.

A mai arătat că, în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul trebuie să îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 64 Codul muncii, de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională a acestuia. Or, în speţă, intimata nu şi-a îndeplinit această obligaţie, deşi existau cel puţin alte două posturi de economist, scoase în aprilie 2008 la concurs.

Decizia de concediere este nulă absolut, în înţelesul art. 76 Codul muncii, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 74 lit. a, b şi d Codul muncii, o simplă trimitere în preambulul deciziei la prevederile C o d u l u i m u n c i i şi ale contractului colectiv de muncă, care reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, la Hotărârea C.A. din 25.10.2007 şi la comunicarea nr. 4914/04.07.2008, trimisă prin executor, neţinând loc de motivarea în fapt a măsurii dispuse.

Apoi, având în vedere orientarea practicii judiciare, trebuie să se regăsească în cuprinsul deciziei lista locurilor de muncă disponibile şi termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant. Nu i s-a oferit posibilitatea de a opta pentru un loc de muncă dintre cele disponibile existente în unitate.

Nu în ultimul rând, petenta a arătat că, deşi s-a indicat o durată a preavizului de 20 zile, care a început să curgă la 16.08.2008 şi s-a îndeplinit la 19.09.2008 şi deşi decizia de concediere s-a comunicat la 18.09.2008, în termenul de preaviz, nelegal s-a decis încetarea contractului de muncă la 18.09.2008, înăuntrul termenului de preaviz.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 76, art. 78, art. 281 şi urm. Codul muncii, art. 274 Cod procedură civilă.

Intimata S.C. E.ON M DISTRIBUŢIE S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, susţinând că la data de 1.09.2006 locul de muncă al contestatoarei a fost modificat, aceasta urmând a-şi desfăşura activitatea în cadrul Direcţiei E., Departamentul „Proiect D. E. de Date", astfel cum rezultă din actul adiţional încheiat între părţi şi înregistrat sub nr. 3940/01.09.2006.

În anul 2007, având în vedere obligativitatea separării activităţii de furnizare de cea de distribuţie a energiei electrice desfăşurate în cadrul unei singure societăţi, impusă prin Directiva nr. 2003/54/CE şi Legea energiei electrice nr. 13/2007, Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. F. M S.A. a adoptat Hotărârea nr. 1/22.03.2007, prin care s-a decis despărţirea activităţii de distribuţie de cea de furnizare a energiei electrice în cadrul a două societăţii distincte, F. M Distribuţie S.A. şi F. M Furnizare S.A.

Ca urmare a separării juridice, a avut loc şi o reorganizare internă a activităţii şi o definire a structurii organizatorice, relevant pentru speţa de faţă fiind desprinderea departamentului „Proiect D. E. de Date" din Direcţia E. şi unirea acestuia cu Departamentul „Proiect Evidenţă Tehnică şi Alocarea Consumatorilor", formând împreună Departamentul „Inventariere", în cadrul Direcţiei Servicii Tehnice (U.)

Astfel, începând cu anul 2007, locul de muncă al contestatoarei a fost în cadrul „Proiectului D. de E. de Date", din cadrul Departamentului „Inventariere" din Direcţia Servicii Tehnice.

În luna octombrie 2007 s-a făcut o primă analiză a activităţii acestui departament nou creat, în urma căreia Consiliul de Administraţie al F. M Distribuţie S.A. a decis desfiinţarea acestuia, începând cu data de 1 aprilie 2008.

Prin desfiinţarea întregului departament, implicit au fost desfiinţate toate locurile de muncă care intrau în componenţa acestuia, fiind fără relevanţă că funcţia de economist se mai regăsea în structura societăţii, însă în cadrul altor departamente. Acestea reprezintă locuri de muncă distincte, evidenţiate ca atare în structura organizatorică a societăţii.

A mai arătat intimata că desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală şi serioasă, pentru următoarele argumente: a avut un caracter obiectiv, generat de desfiinţarea întregului departament din care contestatoarea făcea parte, pe baza unei analize de oportunitate a menţinerii respectivei activităţi, acest fapt excluzând orice urmă de subiectivism în ceea ce priveşte persoana contestatoarei; această desfiinţare a constituit veritabila cauză a concedierii, neputându-se considera că ar exista o disimulare, care să mascheze o concediere, cu orice preţ, a contestatoarei, bazata pe un motiv subiectiv.

Desfiinţarea postului contestatoarei a avut un caracter serios, închiderea departamentului din care aceasta făcea parte având la bază o analiză economico-managerială.

Referitor la obligativitatea oferirii unui alt loc de muncă vacant în cadrul unităţii, în condiţiile art. 64 Codul muncii, intimata a arătat că, potrivit art. 64 Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a propune salariatului ce urmează a fi concediat alte locuri de muncă vacante în unitate numai în situaţia în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d) (inaptitudine fizică sau psihică sau necorespundere profesională), precum şi în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, în temeiul art. 56 lit. f) Codul muncii.

Or, în cazul de faţă, aceste prevederi legale nu sunt incidente, deoarece ne aflăm în cazul de concediere prevăzut de art. 65 Codul muncii, concediere generată de cauze care nu ţin de persoana salariatului.

Pe de altă parte, la momentul concedierii contestatoarei, în cadrul societăţii nu existau locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională a acesteia care să îi poată fi oferite, aspect menţionat expres şi în preavizul de concediere.

Referitor la invocarea motivului de nulitate a deciziei de concediere, întemeiat pe nerespectarea prevederilor art. 74 alin.(1) lit. a) - c) Codul muncii, intimata a arătat că, pentru lipsa din conţinutul deciziei de concediere a acestor elemente, Codul muncii nu prevede expres sancţiunea nulităţii absolute; atunci când a vrut să sancţioneze cu nulitatea absolută lipsa din conţinutul deciziei de concediere a unor elemente, legiuitorul a prevăzut expres acest lucru, cum se întâmplă în situaţia prevăzută la art. 62 alin. (2) Codul muncii.

A mai arătat intimata că respectivele elemente se regăsesc în decizia contestată.

Astfel, motivarea în fapt o reprezintă desfiinţarea locului muncii, ca urmare a desfiinţării departamentului din care acesta făcea parte. În decizie au fost indicate toate elementele care au dus la desfiinţarea departamentului respectiv, fiind absurd a se considera că ar fi fost necesară cuprinderea, în cadrul deciziei de concediere, a întregii justificări tehnico-economice care a fundamentat această decizie a consiliului de administraţie.

În ce priveşte cuprinderea în conţinutul deciziei a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, intimata a arătat că, potrivit art. 74 alin. (1) lit. d) Codul muncii, o astfel de menţiune în decizia de concediere este obligatorie „în condiţiile art. 64" din acelaşi Cod.

Or, a arătat intimata, a se considera că şi în cazul deciziei de concediere, întemeiată pe art. 65 Codul muncii, ar trebui ca decizia să respecte această cerinţă de formă, înseamnă a modifica în mod direct un text de lege, ceea ce este inacceptabil.

Chiar dacă în doctrină s-a exprimat şi opinia potrivit căreia şi în cazul salariaţilor concediaţi în temeiul art. 65 Codul muncii, angajatorul trebuie să le ofere un loc de muncă în cadrul unităţii, compatibil cu pregătirea lor profesională, în cazul în care astfel de locuri există, în baza principiului bunei credinţe, a consacra un caz de nulitate pentru o astfel de omisiune în conţinutul decizie de concediere, în afara textului legii, este inadmisibil.

În ceea ce priveşte susţinerea finală a contestatoarei, în sensul că măsura concedierii a fost dispusă în interiorul termenului de preaviz, aceasta este rezultatul unui calcul greşit al celor 20 de zile lucrătoare (durata preavizului).

Astfel, potrivit calendarului pe lunile august şi septembrie 2008, la o simplă adunare a zilelor lucrătoare dintre data comunicării preavizului şi data producerii efectelor deciziei de concediere, se poate observa cu uşurinţă că acestea sunt în număr de 20, astfel încât preavizul a fost respectat în totalitate.

Odată cu întâmpinarea, intimata a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca, în cazul în care se va admite acţiunea contestatoarei T. D. N., să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 14.670 lei, indexată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda aferentă acestei sume.

În motivarea cererii reconvenţionale, intimata a arătat că, la data încetării contractului individual de muncă al reclamantei, ca urmare a concedierii dispuse în temeiul art. 65 din Codul muncii, aceasta a beneficiat de o compensaţie bănească reprezentând contravaloarea a 10 salarii brute corespunzătoare clasei 28 din grila de salarizare, respectiv o sumă de 14.670 lei.

Decizia de concediere a fost contestată de către reclamantă prin acţiunea principală, solicitându-se instanţei anularea acestei decizii şi repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii.

Or, repunerea în situaţia anterioară concedierii, ca urmare a anulării deciziei de concediere, presupune, nu doar reintegrarea salariatei şi plata către aceasta a drepturilor băneşti pe perioada cât şi-a produs efectele decizia de concediere,ci şi restituirea de către reclamantă a compensaţiilor băneşti primite cu ocazia luării acestei măsuri de către societate.

În drept, cererea reconvenţională a fost întemeiată pe dispoziţiile art.119 Cod procedură civilă şi pe cele ale art. 78 alin. (2) Codul muncii şi art. 1092 C. civil.

Prin sentinţa nr. 377 din 24 februarie 2009 a T r i b u n a l u l u i S u c e a v a – Secţia civilă, s-a respins acţiunea principală formulată de contestatoarea T. D. N., în contradictoriu cu intimata S.C. „E.ON M Distribuţie” S.A., precum şi cererea reconvenţională, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Contestatoarea T. D. N. a fost angajata S.C. F. M S.A., având funcţia de bază economist, potrivit contractului individual de muncă nr. 3490/01.05.1993, iar în data de 1.09.2006 locul de muncă al acesteia a fost modificat, salariata urmând a-şi desfăşura activitatea în cadrul Direcţiei E., Departamentul „Proiect D. E. de Date", astfel cum rezultă din actul adiţional încheiat între părţi şi înregistrat sub nr. 3940/01.09.2006.

În anul 2007, având în vedere obligativitatea separării activităţii de furnizare de cea de distribuţie a energiei electrice desfăşurate în cadrul unei singure societăţi, impusă prin Directiva nr. 2003/54/CE şi Legea energiei electrice nr. 13/2007, Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. E.ON M S.A. a adoptat Hotărârea nr. 1/22.03.2007, prin care s-a decis despărţirea activităţii de distribuţie de cea de furnizare a energiei electrice în cadrul a două societăţii distincte, E.ON M Distribuţie S.A. şi E.ON M Furnizare S.A.

Ca urmare a separării juridice, a avut loc şi o reorganizare internă a activităţii şi o definire a structurii organizatorice, relevant pentru speţa de faţă fiind desprinderea departamentului „Proiect D. E. de Date" din Direcţia E. şi unirea acestuia cu Departamentul „Proiect Evidenţă Tehnică şi Alocarea Consumatorilor", formând împreună Departamentul „Inventariere", în cadrul Direcţiei Servicii Tehnice (U.)

Astfel, începând cu anul 2007, locul de muncă al contestatoarei a fost în cadrul „Proiectului D. E. de Date" din cadrul Departamentului „Inventariere" din Direcţia Servicii Tehnice.

În luna octombrie 2007 s-a făcut o primă analiza a activităţii acestui departament nou creat (Departamentul Inventariere, compus din cele două proiecte - departamente şi anume „Evidenţă Tehnică şi Alocarea Consumatorilor" şi „D. E. de Date",) analiză în urma căreia, Consiliul de Administraţie al F. M Distribuţie S.A. a decis desfiinţare acestuia, însă nu imediat, ci începând cu data de 1 aprilie 2008.

Acest aspect rezultă din structura organizatorică (organigrama societăţii), care a fost aprobată în şedinţa din 25 octombrie 2007, respectiv din menţiunea pe organigrama făcută în dreptul departamentului respectiv, în sensul că acesta va fi în fiinţă „până la 1 aprilie 2008".

Prin decizia nr. 380/16.08.2008 emisă de intimată a fost concediată T. D. N., în baza art. 65 din Codul muncii, pentru motivul că a fost desfiinţat proiectul din care făcea parte, respectiv a fost desfiinţat locul de muncă al acesteia, măsură apreciată ca legală, întrucât desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestatoare a fost una efectivă, fiind desfiinţat întregul departament în care acest loc de muncă era inclus, în temeiul Deciziei Consiliului de Administraţie din 25 octombrie 2007, acesta urmând a fi radiat definitiv din organigrama societăţii începând cu data de 1.04.2008(f. 44-45 dosar fond).

Acest fapt este confirmat şi prin actuala organigramă a activităţii, aprobată în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 29.05.2008, în conţinutul căreia nu se mai regăseşte respectivul departament(f. 46-47 dosar fond).

Prin urmare, este neîntemeiată susţinerea contestatoarei, în sensul că nu a fost desfiinţat locul de muncă al acesteia, argumentând că postul de economist nu a fost înlăturat din organigrama intimatei.

Totodată, tribunalul a reţinut că desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestatoare a avut o cauză reală şi serioasă, fiind motivată de nerentabilitatea şi ineficienţa pentru viitor a departamentului din care făcea parte, astfel cum rezultă din analizele economice ce au stat la baza deciziei Consiliului de Administraţie din 25 octombrie 2007(f. 48-72 dosar fond).

Decizia Consiliului de Administraţie din data de 25 octombrie 2007 nu a fost luată în mod subiectiv, ci a avut în vedere propunerea formulată în cadrul şedinţei la nivel de directori ai societăţii, din data de 5 septembrie 2007, şedinţă în cadrul căreia a fost analizat stadiul proiectelor din cadrul societăţii, pe baza realizărilor efectuate şi a proiecţiilor bugetare.

Motivul pentru care a fost desfiinţat locul de muncă ocupat de contestatoare a avut caracter obiectiv, fiind impus de motive fără legătură cu persoana salariatului, fiind generat de desfiinţarea întregului departament din care acesta făcea parte, pe baza unei analize de oportunitate a menţineri respectivei activităţi.

Motivul pentru care a fost desfiinţat locul de muncă ocupat de contestatoare a fost unul serios, determinat de pierderile financiare pe care proiectul din care făcea parte locul de muncă al contestatoarei le cauza societăţii, în raport cu rezultatele acestuia.

De asemenea, instanţa nu a putut reţine susţinerea contestatoarei, în sensul că intimata nu a respectat dispoziţiile art. 64 din Codul muncii, atunci când a dispus concedierea.

În acest sens, instanţa a avut în vedere că dispoziţiile art. 64 din Codul muncii devin incidente în situaţia în care concedierea a fost dispusă în baza art. 61 lit. c) şi d) din Codul muncii, deci pentru motive care ţin de persoana salariatului, ori, în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept, potrivit art. 56 lit. f) din Codul muncii, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare, nici una dintre aceste situaţii nefiind incidente în cauză. De altfel, instanţa a reţinut că art. 64 este situat în secţiunea a treia a capitolului cinci din Codul muncii, care reglementează concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului.

De asemenea, instanţa nu a putut reţine nici motivele potrivit cărora, decizia de concediere nu conţine menţiunile reglementate de art. 74 lit. a), b) şi d) din Codul muncii.

Din analiza conţinutului deciziei nr. 380/16.08.2008 emisă de intimata, instanţa a reţinut că aceasta cuprinde motivele care determină concedierea (respectiv desfiinţarea proiectului din care făcea parte locul de muncă al contestatoarei), durata preavizului (20 de zile lucrătoare), instanţa şi termenul în care poate fi contestată. Menţiunile privind criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), sunt obligatorii numai în cazul concedierilor colective, iar cele privind lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant sunt obligatorii numai în situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 64 din Codul muncii, nici una dintre aceste situaţii nefiind dată în cauză.

Instanţa nu a reţinut nici susţinerea petentei, potrivit căreia, concedierea s-a dispus fără respectarea termenului de preaviz de 20 de zile, fapt care ar atrage nulitatea absolută a deciziei, întrucât avea cunoştinţă de faptul că departamentul din care făcea parte a fost desfiinţat începând cu luna aprilie 2008 şi că urma să fie concediată, dovadă fiind faptul că, astfel cum ea însăşi recunoaşte, a trimis la 02.04.2008 scrisoarea de intenţie şi CV-ul, pentru a ocupa un alt post de economist din cadrul societăţii.

Pe de altă parte, faţă de data la care se menţionează în decizie că încetează contractul individual de muncă, respectiv 18.09.2008, în raport de momentul comunicării deciziei, instanţa a reţinut că această dată (de încetare a contractului) este situată în chiar ultima zi a acestui termen, petenta nedovedind vreo vătămare suferită, nefiind incident un caz de nulitate absolută a deciziei, faţă de conţinutul art. 78 din Codul muncii.

De asemenea, instanţa nu a putut reţine nici susţinerile în sensul că, la concedierea sa, nu au fost respectate dispoziţiile art. 4.57, art. 4.119 şi art. 4.110 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Astfel, doar art. 4.119 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este incident, cu efect direct asupra deciziei de concediere contestată în cauză, celelalte două texte nefiind de natură să atragă nevalabilitatea concedierii, ci doar eventuale daune din partea societăţii.

În ce priveşte art. 4.119 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, instanţa a reţinut însă că, sindicatului din care făcea aparte contestatoarea i s-a comunicat, la data de 15.05.2008, preavizul privind desfiinţarea locului de muncă al petentei şi faptul că aceasta urmează să fie concediată (f. 36 dosar fond). De altfel, potrivit procesului verbal din data de 09.07.2008 (f. 120 dosar fond), sindicatul cunoştea despre concedierile care se efectuau de unitate ca urmare a desfiinţării locurilor de muncă, nu s-a opus acestor concedieri şi nici nu a invocat nerespectarea clauzelor contractului colectiv de muncă.

Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat ca neîntemeiată contestaţia şi ţinând seama de condiţiile în care s-a solicitat a se admite cererea reconvenţională, respectiv dacă se admite cererea principală, a respins şi cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prev. de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. pr. civ., susţinând că greşit contestaţia a fost respinsă, decizia emisă de intimată prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă fiind nelegală.

În motivarea recursului, contestatoarea a reiterat pe larg argumentele invocate în susţinerea contestaţiei, atât în ce priveşte solicitarea de a se constata nulitatea absolută a deciziei, cât şi a neîndeplinirii condiţiilor de validitate a concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, prev. de art. 65 din Codul muncii.

Analizând recursul, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Este evident că, în speţă, este vorba de o concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, unitatea angajatoare invocând că întregul departament din care contestatoarea făcea parte a fost desfiinţat, deci, implicit au fost desfiinţate toate locurile de muncă care intrau în componenţa acestuia.

Dacă a fost vorba despre o concediere colectivă, decizia emisă este evident lovită de nulitate absolută, întrucât nu conţine menţiunile prev. de art. 74 alin. 1 lit. c şi d din Codul muncii, iar dacă a fost vorba despre o concediere individuală, decizia este supusă aceleiaşi sancţiuni, întrucât nu conţine motivele concedierii, condiţie impusă de dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. a din Codul muncii.

De asemenea, în considerarea principiului bunei credinţe în exercitarea relaţiilor de muncă, în cazurile de concedieri reglementate de art. 65 din Codul muncii (pentru motive care nu ţin de persoana salariatului), angajatorul trebuie să îndeplinească obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională, aspect relevat de doctrina judiciară în materie, lucru care în speţă nu s-a realizat.

Pe de altă parte, nu pot fi primite susţinerile intimatei, conform cărora desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei a avut o cauză reală şi serioasă, cerinţă prev. de art. 65 alin. 2 din Codul muncii, cât timp, în perioada ulterioară notificării intenţiei de concediere către contestatoare, unitatea a făcut angajări pentru 6 posturi, din care două posturi de economişti, aspect ce rezultă din adresa comunicată de însăşi intimată, instanţei (fila 96 dosar fond).

Faţă de aceste motive, Curtea constată că hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind dat motivul de desfiinţare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, aşa încât, în temeiul art. 312 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă, recursul va fi admis, sentinţa atacată desfiinţată în totalitate şi, în rejudecare, va fi admisă contestaţia, cu consecinţa anulării deciziei nr. 380 din 16.08.2008 emisă de intimată.

Totodată, în temeiul art. 78 din Codul muncii, se va dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia de economist în cadrul S.C. F. M Distribuţie S.A., unitate care va fi obligată să-i plătească despăgubiri constând în salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

Pe cale de consecinţă, va fi admisă şi cererea reconvenţională formulată de intimată, în sensul obligării contestatoarei la restituirea compensaţiei băneşti primită cu ocazia concedierii. Această cerere va fi admisă în parte, obligarea contestatoarei la restituirea sumei reactualizate şi a dobânzilor legale nefiind justificată, cât timp concedierea a fost nelegală.

În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată să plătească recurentei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat de la judecata în fond, sumă dovedită cu chitanţa depusă la dosar (f. 139).

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

D E C I D E :

Admite recursul declarat de contestatoarea T. D.-N., împotriva sentinţei nr. 377 din 24 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a – Secţia civilă (dosar nr(...)).

Modifică în tot sentinţa recurată şi în rejudecare:

Admite acţiunea contestatoarei T. D.-N., în contradictoriu cu intimata S.C. F. M DISTRIBUŢIE S.A. B.

Anulează decizia nr. 380 din 16.08.2008 emisă de intimata.

Dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia de economist în cadrul unităţii pârâte.

Obligă unitatea intimată să plătească contestatoarei despăgubiri constând în salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

Admite cererea reconvenţională a intimatei, în parte.

Obligă contestatoarea să restituie intimatei suma de 14.670 lei, cu titlu de compensaţie bănească.

Obligă unitatea intimată să plătească contestatoarei recurente suma de 800 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 16 iunie 2009.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

ptr.jud.(...) N.,pensionat şi

jud. (...) G., aflată în C.O.,

semnează preşedintele inst.,

Red.M.A.

Tehnored.B.D.

Ex.2

Jud.fond.O. M.;E. O.

16.07.2009