Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

(3160/209)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4279/R

Şedinţa  publică de la 10.06.2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

GREFIER (...) (...) D.

Pe rol soluţionarea recursurilor declarate de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI şi recurentul-contestator O. N. împotriva sentinţei civile nr.319/15.01.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta-intimată prin consilier juridic N. H., cu delegaţie de reprezentare la dosar şi recurentul-contestator prin avocat, cu delegaţie la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurenta-intimată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată. Arată că instanţa de fond a dispus anularea Ordinului de concediere nr.938/02.06.2008 pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi de fond ale deciziei de concediere contestate. Susţine că decizia de concediere îndeplineşte cerinţele de formă cerute de art.74 din Codul muncii, respectiv motivele care au determinat concedierea, durata preavizului. Arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut ca fiind obligatorie menţiunea indicării locurilor vacante, aceasta fiind obligatorie numai în cazurile prevăzute de art.64 Codul muncii, pe când în cauza de faţă este vorba de o concediere individuală, care se întemeiază pe art.65 Codul muncii. Mai arată cauza reală şi serioasă a desfiinţării postului ocupat de către intimatul-contestator, ca fiind reorganizarea structurii organizatorice. În cadrul AVAS, ca urmare a aplicării dispoziţiilor HG nr.68/2008 au avut loc două etape: concediere colectivă aprobată prin HG nr.68/2008; aprobarea structurii organizatorice şi a S.-ului AVAS.

Recurentul-contestator, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de recurenta-intimată. Arată că recursul recurentei-intimate nu are obiect, întrucât contestatorul a fost reintegrat în funcţia deţinută anterior şi angajatorul a anulat Ordinul nr.938 ce a format obiectul contestaţiei.

Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-contestator.

Recurentul-contestator, prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii capătului 5 din contestaţie. Susţine că a arătat faptele şi a depus la dosar actele cu privire la situaţia sa. Contestatorul a fost supus unor abuzuri de natură a-i leza grav demnitatea şi autoritatea morală şi îl îndreptăţeşte pe acesta la reparaţie morală. Prin Ordinul nr.8072 contestatorul a fost eliberat din funcţia de director şi prin Ordinul nr.8548 a fost concediat de către angajator, preşedintele U. B.. Ambele ordine au fost anulate prin sentinţa civilă nr.483/04.07.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i şi s-a dispus reintegrarea sa. După neînţelegeri, acelaşi angajator l-a concediat din nou pe contestator prin Ordinul nr.938 în temeiul art.65 din Codul muncii. Arată că instanţa s-a pronunţat în mod cu totul contradictoriu respingând capătul 5 de cerere. Susţine că afectarea gravă şi în mod repetat a stabilităţii locului de muncă este de natură a încălca principiul respectării demnităţii salariatului, aspect ce-l îndreptăţeşte pe contestator la repararea prejudiciului moral suferit. Solicită admiterea recursului pe toate considerentele din contestaţie şi să se constate că este îndreptăţit la aceste daune morale. Solicită obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanţei nr.20/2009, pe care o depune la dosar.

Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Arată că prin ordinul emis, recurentul-contestator a fost angajat pe un post similar şi nu a fost anulat. Toate afirmaţiile sunt nedovedite.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Prin sentinţa civilă nr. 319 din 15.01.2009 T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis în parte acţiunea precizata formulată contestatorul O. N. în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi a anulat Ordinul nr.938/02.06.2008 emis de către intimata, a respins cererea privind anularea adresei nr. P/3261/14.05.2008 emisa de intimată, ca neîntemeiata, a dispus reintegrarea contestatorului in postul si funcţia deţinute anterior concedierii, a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii si pana la data reintegrării efective, a respins pretenţiile contestatorului pentru suma de 200.000 lei reprezentând daune morale, ca neîntemeiate, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 7.500 lei către contestator.

În considerente a reţinut că între părţi au existat raporturi de munca, contestatorul fiind angajatul intimatei în funcţia de director la Direcţia Executări Silite, Creanţe Fiscale, potrivit contractului individual de muncă nr.l05/22.03.200(fila 121) si actelor adiţionale la acesta, având atribuţiile menţionate in fisa postului semnata de acesta la data de 30.07.2007(fila 215).

La data de 02.06.2008, societatea intimata a emis ordinul nr.938 (fila 17) prin care înceta contractul de munca al salariatului, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, cu acordarea unor salarii compensatorii prevăzute de CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2009, care a fost comunicat salariatului in aceeaşi zi.

Măsura luata a avut la baza HG 68/2008, Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si S. al AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008 si prevederile art.65 din Codul muncii.

Împotriva măsurii concedierii salariatul a formulat contestaţie in termenul legal, invocând motive de nelegalitate si netemeinicie ale deciziei.

Prin adresa nr.3261/14.05.2008 (fila 16) contestatorul a fost înştiinţat in legătura cu adoptarea Hotărârii CSI nr.6/12.05.2008, desfiinţarea postului de director pe care îl ocupa si oferta pentru ocuparea unui post de expert financiar la Direcţia Valorificare Creanţe, datorita lipsei posturilor vacante, comunicata salariatului in aceeaşi zi.

Printr-o alta adresa nr.3870/28.05.2008 (fila 118) salariatul a fost înştiinţat ca, in funcţie de acordul sau cu privire la postul oferit, in 15 zile urmează sa se încheie un act adiţional la contractul individual de munca, iar prin procesul verbal din 02.06.2008, întocmit in vederea respectării prevederile art. 17 si 19 Codul muncii, intimata a constatat ca acesta refuza oferta făcuta.

Prin adresa nr.645/04.02.2008 au fost înştiinţaţi reprezentanţii salariaţilor, ITM si ALOFM sector 1 cu privire la faptul ca, in cadrul societăţii urmează sa se facă concedieri colective in temeiul HG 68/2008.

Cât priveşte adresa nr. 3261/14.05.2008, instanţa reţine că aceasta nu conţine modificarea unilaterală a locului de muncă si a salariului, ci constituie o ofertă pentru ocuparea unui loc de muncă vacant ca urmare a desfiinţării postului ocupat de contestator. Adresa are caracter de informare cu privire la locurile de muncă disponibile în unitate, angajatorul nefiind ţinut de respectarea unor condiţii de formă cu privire la aceasta. Prin adresa menţionată angajatorul face o propunere salariatului cu privire la un alt loc de muncă, deşi aceasta nu constituie o obligaţie faţă de motivul concedierii, din termenii folosiţi în adresă nerezultând că angajatorul a dispus cu privire la schimbarea locului de muncă al contestatorului. Ca urmare, numai ordinul nr.938/02.06.2008 produce efecte asupra raporturilor de munca ale contestatorului cu intimata, întrucât acesta are implicaţii directe asupra funcţiei deţinute, care este desfiinţată si contractului individual de munca căruia i se pune capăt. Celalalt document atacat, respectiv adresa nr. P/3261/14.05.2008 este un act decizional intern ale societăţii, modificarea organigramei si acordarea preavizului neputând conduce prin ele insele la modificarea sau încetarea contractului individual de munca. Acestea sunt acte premergătoare emiterii celorlalte decizii si din aceasta cauza, instanţa apreciază ca nu sunt vătămătoare prin ele insele pentru contestator, motiv pentru care va respinge cererea având ca obiect constatarea nulităţii acestora ca neîntemeiata.

Decizia emisa de intimata concretizând o măsura de concediere luată de angajator pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, trebuie sa fie deopotrivă legală si temeinica, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

Sub aspectul cerinţelor de formă, art. 74 din Codul muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa conţină in mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului si lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţiei pentru a ocupa un loc de munca vacant, in condiţiile art. 64 din c o d u l m u n c i i.

Or, analizând decizia contestată prin prisma cerinţelor de formă obligatorii, prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, Tribunalul a constatat că faptul ca aceasta nu cuprindea menţiunile obligatorii, in sensul ca, deşi s-a menţionat un act decizional in temeiul căruia societatea parata a decis reorganizarea societăţii, respectiv Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008 nu s-a făcut dovada existentei unui plan de reorganizare/restructurare sau ca măsura luata a condus la eficientizarea societăţii. Totodată, nu au fost indicate nici posturile vacante existente in cadrul societăţii, pentru a-i da posibilitatea contestatorului sa facă o alegere anterior concedierii.

În ceea ce priveşte temeinicia măsurii concedierii Tribunalul a reţinut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 65 alin.1 din c o d u l m u n c i i, cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie „desfiinţarea locului de munca ocupat de salariat determinată de unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia.

Desfiinţarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reală si serioasa (art.65 al.2).

Legat de aceasta, intimata a susţinut ca stabilind desfiinţarea postului contestatorului prin reorganizarea societăţii, i s-a propus să rămână în continuare în societate pe postul de expert financiar la Direcţia Valorificare Creanţe, insa acesta a refuzat la data de 02.06.2008. Din aceasta cauza s-a emis ordinul contestat, iar contractul a fost desfăcut conform art.65 al.1 Codul muncii. Ca urmare, eliberarea contestatorului din funcţia publica desfiinţată a fost dispusa cu respectarea prevederilor legale.

Răspunzând apărărilor intimatei in sensul ca, salariatul nu a dorit sa rămână in societate pe postul oferit de aceasta, instanţa apreciază ca refuzul sau nu poate fi considerat abuziv, câtă vreme postul oferit nu corespundea specializării si competentei sale.

Revenind la cauza desfiinţării locului de munca, pe care intimata o apreciază reala si serioasa, instanţa constata ca, exigentele legale (art.65 Codul muncii) nu sunt îndeplinite, pentru a se justifica concedierea salariatului.

S-a arătat în ordin că modificarea structurii organizatorice a AVAS prin hotărârea CSI nr. 6/12.05.2008, a fost dispusă pentru eficientizarea activităţii şi evitării disfuncţionalităţilor între direcţiile generale şi corelarea atribuţiilor într-un mod corect şi obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism şi corelarea acestora cu actualul cadru intern şi internaţional ce au incidenţă asupra obiectului de activitate al AVAS, precum şi echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat . în ordin este indicată şi HG NR. 68/2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din HG 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS, ce a avut ca rezultat concedierea colectivă şi diminuarea numărului de posturi de la 610 la 510.

Ca urmare, din motivarea ordinului, rezulta că desfiinţarea postului contestatorului nu se încadrează în concedierea colectivă dispusă prin aplicarea HG 68/2008, însă ar fi o consecinţă a concedierii colective, întrucât desfiinţarea unor posturi de execuţie a determinat şi desfiinţarea unor posturi de conducere, impunându-se modificarea structurii organizatorice cu scopul eficientizării activităţii şi evitării disfuncţionalităţilor între direcţiile generale.

S-a reţinut că ocuparea postului de director la Direcţia Executări Silite, Creanţe Fiscale din cadrul Direcţiei Generale Valorificare Creanţe a avut loc prin reintegrarea salariatului dispusă prin hotărârea judecătorească pronunţată în soluţionarea contestaţiilor împotriva ordinului de concediere nr. 8548/11.01.2007 şi a ordinului de trecere in alta funcţie nr. 8072/08.01.2007. Contestaţiile au fost soluţionate prin sentinţa civila nr. 483/00.07.2007 pronunţata de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a, rămasa irevocabila, ambele ordine fiind anulate.

Verificând măsura concedierii prin prisma motivelor invocate în ordinul ce o conţine, instanţa reţine că angajatorul nu a dovedit că desfiinţarea postului contestatorului are o cauză reală şi serioasă, cerinţă impusă de articolul 65 alin. 2 CM. Motivarea desfiinţării postului menţionată în ordin conţine termeni generali, arătându-se că se impune pentru eficientizarea activităţii, evitarea disfuncţionalităţilor între direcţiile generale, corelarea atribuţiilor într-un mod corect şi obiectiv cu scopul înlăturării unui eventual paralelism şi corelarea cu cadrul legal intern şi internaţional ce are incidenţă asupra obiectului de activitate, echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că desfiinţarea postului s-a impus din necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii, nefiind probată imposibilitatea continuării activităţii contestatorului la locul de muncă independent de buna sau reaua credinţă a angajatorului.

Din împrejurările cauzei se desprinde concluzia că, în realitate, angajatorul nu a probat in vreun mod ca menţinerea acestuia pe un post pe care îl ocupa de 8 ani nu se mai justifica, in timp ce păstrarea altor salariaţi ce ocupa posturi similare, dar care au fost angajaţi ulterior acestuia, ar fi necesara si oportuna.

Intimata a arătat prin întâmpinare că desfiinţarea unor posturi a fost determinată de concedierile colective impuse prin HG 68/ 2008, însă nu a dovedit că în mod real, concret, suprimarea celor 100 de posturi a necesitat redimensionarea posturilor de conducere şi desfiinţarea celui ocupat de contestator.

G. generale folosite în ordinul de concediere pentru motivarea măsurii concedierii, precum eficientizarea activităţii, evitarea disfuncţionalităţilor între direcţii sau corelarea atribuţiilor sunt de natură a disimula realitatea, în condiţiile în care probele administrate nu susţin seriozitatea cauzei desfiinţării postului.

Nu s-a făcut nici dovada existentei unor studii economice cu privire la activitatea desfăşurata, care sa fi relevat faptul ca intimata nu este organizata eficient si se impune pe cale de consecinţa, restructurarea activităţii in întregime sau a unor compartimente.

Analizând organigrama anterioara si ulterioara concedierii(fila 112) precum si statele de funcţii, instanţa constata ca au fost desfiinţate 3 direcţii cu o importanta vitala in cadrul societăţii : Direcţia generala valorificare creanţe, Direcţia executări silite active si Direcţia executări silite creanţe fiscale, dat fiind specificul activităţii AVAS.

In contextul in care, potrivit noii organigrame rezulta ca marea majoritate a direcţiilor si departamentelor s-au păstrat in cadrul noii structuri create, este greu de crezut ca tocmai activitatea de valorificare, in domeniul căreia activa salariatul, realizata prin compartimentele sale fundamentale, trebuia supusa restructurării.

Din analiza statelor de funcţii (fila 151) existente la dosar rezulta ca, pentru o parte a personalului a avut loc mai mult o migraţie a posturilor intre departamente si nu o restructurare a posturilor in raport de nişte criterii obiective

Pe de alta parte, in situaţia in care reorganizarea activităţii ar fi fost făcuta in raport de criterii clare si pertinente, este greu de crezut ca la nivelul societăţii ar mai fi existat posturi vacante de natura celui oferit contestatorului.

In acest context, nu se poate vorbi de o suprimare obiectiva a postului din structura funcţional organizatorica a intimatei, măsura dispusă disimulând realitatea, rezultând faptul ca, motivul concedierii are legătura si cu persoana salariatului.

În lumina celor mai sus expuse, fata de nerespectarea condiţiilor de fond si de formă ale deciziei de concediere contestate, ce determină caracterul nelegal si netemeinic al acesteia, Tribunalul, văzând dispoziţiile art. 76 si art. 78 din Codul muncii a admis contestaţia precizata si completata, sa anuleze ordinul nr.938/02.06.2008, sa repună părţile in situaţia anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea contestatorului in postul si funcţia avute anterior concedierii si la solicitarea contestatorului ( conform art. 78 alin2) sa oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii si până la efectiva reintegrare.

Pentru motivele menţionate, instanţa a respins cererea de anulare a adresei nr. 3261/14.05.2008 ca neîntemeiata.

Contestatorul a solicitat si obligarea intimatei la plata unor daune morale in cuantum de 200.000 lei, in temeiul art. 269 alin. 1 Codul muncii

Deşi este incontestabil ca acesta a suferit un prejudiciu moral prin faptul ca este a doua P. când intimata îl pune in postura de fi concediat in mod nelegal, doar simpla afirmare a unor suferite psihice si atingerea adusa prestigiului profesional al persoanei, nesusţinuta de probe, nu face admisibila cererea formulata.

Admiterea unei asemenea cereri este condiţionata de producerea unui minimum de probe şi de indicii din care să rezulte atât existenţa prejudiciului moral adus salariatului, cat si întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existenţa, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăşi existenţa măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

Pe de alta parte, pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie sa aibă o anumită gravitate, sa se datoreze culpei angajatorului care sa-l fi sancţionat pe nedrept si sa fi rezultat in timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul, condiţii care de-asemenea nu au fost probate de către contestator, motiv pentru care cererea a fost respinsa ca neîntemeiata.

In conformitate cu prevederile art. 274 cod procedura civila Tribunalul urmează a obligat intimata, care a căzut in pretenţii, la plata cheltuielilor de judecata in suma de 7500 lei, către contestator, constând in onorariu avocat, conform chitanţei justificative depuse la dosar.

Împotriva sus menţionatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi recurentul-contestator O. N., înregistrat pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a-VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...).

În susţinerea recursului Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a arătat că actiunea formulată de către intimatul O. N. a vizat Ordinul nr. 938/02.06.2008 emis de către Preşedintele AVAS, precum si Adresa nr. P/3261/14.05.2008.

Cu privire la cerinţele de forma obligatorii prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, face următoarele precizări: ordinul de concediere a fost emis cu respectarea prevederilor art. 74 din Codul muncii.

In acest sens, arăta ca in conformitate cu dispoziţiile mai sus arătate, menţiunile obligatorii care trebuie sa fie cuprinse in ordinul de concediere sunt: motivele care au determinat concedierea; durata preavizului.

Faţă de acestea, susţinem ca „decizia de concediere" îndeplineşte întrutotul cerinţele de forma cerute de Codul muncii.

S-a reţinut in practica judiciara ca deşi nu constituie o menţiune obligatorie, dar in cazul motivării in fapt a deciziei este necesara, indicarea actului decizional al desfiinţării locului de munca, respectiv a actului decizional prin care s-a luat măsura retehnologizării sau reorganizării activităţii ori a actului constatator al dificultăţilor economice cu care se confrunta angajatorul. (M. E. L., Decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, in Revista S. de Dreptul N., pag. 79-80.)

Ordinul contestat cuprinde in preambulul acestuia actul decizional prin care s-a luat măsura reorganizării, respectiv Hotărârea Consiliului de Supraveghere si îndrumare (CSI) nr. 6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si S. a AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008.

Cum AVAS nu este o societate comerciala, ci o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, reorganizarea acesteia nu se realizează in baza unui „plan de reorganizare/restructurare" cum greşit apreciază instanţa de fond, ci in baza unei hotărâri a CSI, conform prevederilor OUG nr.23/2004, urmărindu-se existenta unui raport judicios intre numărul de posturi de conducere si cele de execuţie.

In condiţiile in care numărul posturilor la nivelul întregii instituţii s-a redus cu 100 in urma aplicări HG nr. 68/2008, ce justificare economica ar fi avut CSI (organism constituit conform art.6 din OUG nr.23/2004) sa menţină un număr disproporţionat de mare de posturi de conducere.

Aşadar, lipsa din cuprinsul Ordinului de concediere a menţiunii privind „planul de reorganizare/restructurare" nu poate fi reţinuta ca motiv de nulitate a acestuia, in raport de dispoziţiile art.74 din Codul muncii si ale dispoziţiilor speciale ale OUG nr.23/2004".

Instanţa de fond face o mare confuzie, deşi in cauza este vorba despre o concediere individuala, reţinând ca o alta menţiune obligatorie a Ordinului de concediere trebuia sa fie "indicarea posturilor vacante existente, pentru a-i da posibilitatea intimatului sa facă o alegere anterior concedierii".

Recurenta a arătat ca o astfel de menţiune este obligatorie numai in cazurile prevăzute de art.64 din Codul muncii. Astfel, conform dispoziţiilor art. 74 alin. 1 lit. d) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa conţină in mod obligatoriu: "lista tuturor posturilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariaţii urmează sa opteze pentru a ocupa un post de munca vacant, in condiţiile art. 64."

Cum in cauza dedusa judecaţii este vorba despre o concediere individuala întemeiata pe prevederile art. 65 din Codul muncii, este fără îndoiala ca aceasta obligaţie nu revenea AVAS atât timp cat concedierea nu a fost făcuta in temeiul art. 61 lit. c si d si art. 56 lit. f) din Codul muncii.

Cu toate acestea solicită instanţei să observe că ca prin Adresa nr. P 3261/14.05.2008, intimatului i s-a oferit postul de expert financiar in cadrul Direcţiei Valorificare Creanţe, corespunzător pregătirii sale profesionale, oferta neacceptata de către acesta.

Aşadar, lipsa din cuprinsul Ordinului de concediere a menţiunii privind „indicarea posturilor vacante existente" nu poate fi reţinuta ca motiv de nulitate a acestuia, in raport de dispoziţiile art.74 raportate la dispoziţiile art.65 din Codul muncii.

Reorganizarea structurii organizatorice a AVAS prin redimensionarea numărului de posturi de conducere raportat la funcţiile de execuţie, precum si recorelarea atribuţiilor direcţiilor generale a fost cauza reala si serioasa a desfiinţării postului ocupat de către intimatul contestator.

În baza prerogativei angajatorului de a stabili organizarea si funcţionarea unităţii (art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii) este fără îndoiala ca aceasta stabileşte regulile de desfăşurare si organizare a activităţii.

În cadrul AVAS, ca urmare a aplicării dispoziţiilor HG nr. 68/2008 au avut loc doua etape: concedierea colectiva aprobata prin HG nr. 68.2008; aprobarea structurii organizatorice si a S.-ului AVAS.

Astfel, măsura desfiinţării Direcţiei Generale Valorificare Creanţe, si implicit a direcţiilor din subordine, respectiv Direcţia Executări Silite Active si Direcţia Executări Silite Creanţe Fiscale a fost consecinţa fireasca a adoptării unei noi structuri organizatorice a AVAS si a unui S..

Conform art. 7 alin.1 lit. b) din OUG nr.23/2004, competenţa stabilirii structurii organizatorice a AVAS aparţine exclusiv CSI şi nu instanţei judecătoreşti, cum greşit a apreciat instanţa de fond.

Recurenta a arătat instanţei de recurs ca la nivelul AVAS, ulterior parcurgerii primei etape -concedierea colectiva- s-a procedat la modificarea structurii organizatorice a AVAS, nejustificându-se menţinerea unui număr de 69 de posturi de conducere in condiţiile in care numărul total de posturi la nivelul AVAS s-a diminuat cu 100.

Si in acest sens, recurenta solicită instanţei să aibă in vedere ca doua direcţii generale, respectiv Direcţia Generala Valorificare E. si Direcţia Generala Valorificare Creanţe au fost comasate, activitatea de valorificare creanţe fiind preluata in structura Direcţiei Generale Valorificare E.. In aceste condiţii, cele doua direcţii existente in structura fostei Direcţii Generale Valorificare Creanţe au fost la rândul lor comasate, creându-se Direcţia Valorificare Creanţe, condusa de un singur director. Deşi instanţa de fond insista in aprecierea conform căreia "este greu de crezut ca tocmai activitatea de valorificare, in domeniul căreia activa salariatul, realizata prin compartimentele sale fundamentale, trebuia supusa restructurării", diminuarea portofoliului de creanţe bancare (preluate de la fostele E. si Banca Agricola), fiscale (cele existente in soldul CNAS la data de 30 iunie 2003) si comerciale este o realitate nu numai notorie dar si invocata in documentele existente in dosar dar despre care instanţa de fond nu pomeneşte nici măcar o data in sentinţa pronunţata.

Daca instanţa de fond ar fi observat aceasta situaţie -pe deplin ilustrata de documentele aflate in dosar- ar fi reţinut cu siguranţa seriozitatea desfiinţării postului ocupat de intimat, a cărui menţinere nu si-ar fi găsit nici o justificare economica sau legala.

În concluzie, având in vedere ca motivele care au stat la baza formarii convingerii instanţei de fond ca măsura concedierii intimatului este netemeinica sunt pe de o parte străine de natura pricinii, iar pe de alta parte lipsite de fundament real, recurenta solicită Curţii sa constate ca Ordinul nr.938/2008 este nu numai legal, dar si temeinic si, in consecinţa, să admită recursul si pe cale de consecinţa, să respingă contestaţia prin care s-a solicitat anularea acestui ordin.

Recurenta solicită instanţei sa constate ca desfiinţarea postului intimatului este efectivă. Conform noii Organigrame a AVAS, aprobată în 12.05.2008 a fost desfiinţat postul intimatului, ca urmare a desfiinţării Direcţiei Generale Valorificare Creanţe si a V. celor doua direcţii din structura acesteia intr-o singura direcţie. În mod logic, acest post nu mai figurează nici în noul stat de funcţii, valabil de la 2.06.2008, aprobat prin Ordinul nr. 450/2.06.2008.

De asemenea, solicită Curţii sa observe ca desfiinţarea postului are o cauză reală şi serioasă, având in vedere următoarele aspecte:

Prin Hotărârea Guvernului nr. 68/2008 numărul maxim de posturi în structura organizatorică AVAS a fost diminuat de la 610 la 510 posturi, exclusiv Preşedintele şi vicepreşedinţii, ceea ce a impus modificarea de către Consiliul de Supraveghere si îndrumare (CSI) a structurii organizatorice a AVAS prin redimensionarea numărului de posturi de conducere raportat la funcţiile de execuţie.

Nu s-ar fi justificat din punct de vedere economic menţinerea tuturor funcţiilor de conducere câta vreme numărul salariaţilor AVAS s-a diminuat cu 100. In mod firesc si pe deplin justificat din punct de vedere economic, numărul funcţiilor de conducere la nivelul instituţiei s-a diminuat de la 69 la 59.

În ceea ce priveşte aprecierea instanţei de fond -generalitatea termenilor care sunt de natura a disimula realitatea- instanţa de fond nu precizează care este fapt realitatea pretins disimulata.

Instanţa de fond, analizând "organigrama anterioara si ulterioara concedierii precum si statele de funcţii," constata "ca au fost desfiinţate 3 direcţii cu o importanta "vitala" in cadrul "societăţii": Direcţia Generala Valorificare Creanţe, Direcţia Executări Silite Active si Direcţia Executări Silite Creanţe Fiscale", arătând ca este "greu de crezut" ca tocmai aceasta activitate trebuia supusa restructurării.

Si aceasta activitate a trebuit restructurata, alături de alte activităţi vitale ale AVAS (care nu este o societate comerciala ci o instituţie publica finanţata integral din venituri proprii), întrucât portofoliul de creanţe a diminuat fie ca urmare a valorificării acestora, fie ca urmare a intrării in faliment a societăţilor debitoare, iar din anul 2004 AVAS nu a mai preluat in vederea valorificării alte creanţe fiscale. Aşadar, Direcţia Executări silite creanţe fiscale nu-si mai justifică existenta ca direcţie distincta in cadrul unei direcţii generale de valorificare create în condiţiile in care nu au mai fost preluate noi creanţe in vederea valorificării. Pe aceste motive, independente de persoana d-lui O. N., CSI a hotărât întreaga activitate de valorificare a creanţelor sa se realizeze in cadrul unei singure direcţii.

In concluzie, având in vedere ca motivele care au stat la baza formarii convingi instanţei de fond ca măsura concedierii intimatei este netemeinica sunt pe de o parte străine de natura pricinii iar pe de alta parte lipsite de fundament real, solicita Curţii sa constate ca Ordinul nr.938/2008 este nu numai legal, dar si temeinic si, consecinţa, sa admită recursul si pe cale de consecinţa, sa respingă contestaţia prin care s-a solicitat anularea acestui ordin.

Pe de alta parte, aceasta sentinţa reprezintă un precedent periculos de natură a crea in rândurile salariaţilor AVAS convingerea ca posturile deţinute nu vor putea niciodată desfiinţate, chiar daca restrângerea treptata a activităţii instituţiei reclamante îi permanenta reorganizări si reduceri de personal.

În susţinerea recursului, recurentul reclamant a arătat că hotărâre nelegală şi netemeinică sub aspectul respingerii capătului 5 din contestaţie, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, instanţa urmând să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept învederate la fond, în raport cu dispoziţiile art.304¹ C.pr.civ., raportate la dispoziţiile art.287 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare, şi la dispoziţiile art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul cârmelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Hotărâre nelegală în raport cu dispoziţiile art.304 pct.7, raportate la
dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ: instanţa s-a pronunţat respingând capătului 5 din contestaţie, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, iar hotărârea cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveşte acest capăt de cerere, fiind dată sub acest aspect cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.

Hotărâre nelegală în raport cu dispoziţiile art.304 pct. 8, raportate la
opoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ: instanţa s-a pronunţat respingând capătului 5 din contestaţie, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, interpretând greşit actele juridice deduse judecăţii, respectiv susţinerile din contestaţie şi din notele scrise sub aspectul argumentelor ce vizau acest capăt de cerere, precum şi întâmpinarea AVAS şi probele de la dosarul cauzei, schimbând de asemenea şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestora, raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, hotărârea fiind dată sub acest aspect cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.

Hotărâre nelegală în raport cu dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ, deoarece instanţa s-a pronunţat respingând capătului 5 din contestaţie, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, hotărârea fiind dată sub acest aspect cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.

Hotărâre nelegală şi netemeinică sub aspectul respingerii capătului 5 din contestaţie, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, instanţa urmând să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept învederate la fond, în raport cu dispoziţiile art.304¹ C.pr.civ., raportate la dispoziţiile art.287 din Legea nr.53/2003- Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în nararea sa până la prima zi de înfăţişare, şi la dispoziţiile art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

În cuprinsul Contestaţiei, astfel cum a fost întregită, precum şi în Notele scrise, a fost arătată situaţia personală concretă a Contestatorului, care îl îndreptăţeşte la repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit din culpa angajatorului:

- fiind pentru a doua oară consecutiv schimbat din funcţie şi concediat în decurs de 2 ani, pe baza aceloraşi motive neîntemeiate invocate în mod abuziv de către acelaşi angajator;

- în raport de stresul la care a fost supus Contestatorul, prin afectarea gravă şi în mod repetat a stabilităţii locului său de muncă;

- în raport de stresul la care a fost supus Contestatorul în nenumăratele procese şicanatoare pornite de acelaşi angajator;

- în raport de prejudiciul de imagine suferit de Contestator în faţa familiei, cunoştinţelor, colegilor;

- în raport de faptul că nu a primit răspuns din partea angajatorului cu privire la motivele schimbării din funcţie, atât în anul 2007, cât şi în anul 2008, răspunsul acestuia fiind că nu doreşte să răspundă;

- în raport de actele de voinţă premeditate şi concertate ale angajatorului, cu sprijinul formal al membrilor Consiliului de Supraveghere şi îndrumare a AVAS, în scopul schimbării din funcţie, precum şi înlăturării Contestatorul din cadrul AVAS.

Astfel, prin respingerea capătului 5 din contestaţie, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, instanţa de fond a ignorat în mod vădit argumentele şi probele aduse în ceea ce priveşte abuzurile repetate la care Contestatorul a fost supus în decurs de 2 ani de către acelaşi Angajator - Preşedinte U. B. abuzuri de natură a-i leza grav demnitatea şi autoritatea morală Contestatorului şi care îl îndreptăţesc pe acesta la reparaţie morală pe cale de consecinţă. Acest fapt a fost dovedit cu Ordinul nr.8072/08.01.2007, prin care angajatorul Preşedinte U. B. a dispus eliberarea contestatorului din funcţia de Director la Direcţia Executări Silite Creanţe Fiscale şi numirea în funcţia Expert financiar, precum şi prin Ordinul nr.8548/11.01.2007 prin care acelaşi angajator a dispus concedierea Contestatorului în temeiul art.65 din Legea nr.53/2003- Codul muncii, ambele ordine fiind anulate prin Sentinţa civilă 1483/04.07.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a în Dosarul (...), irevocabilă, probă la dosarul cauzei. De asemenea, a fost depus Ordinul nr.938/02.06.2008 emis de Preşedintele AVAS, prin care acelaşi angajator Preşedintele U. B. l-a concediat pe contestator, în temeiul art.65 din Legea nr.53/2003- Codul muncii, şi acest ordin fiind anulat prin hotărârea ce face obiectului prezentului recurs parţial. Este incontestabil faptul că schimbarea din funcţie şi concedierea în mod repetat a contestatorului este de natură a aduce nu mai atingere prestigiului său profesional, astfel cum susţine instanţa de fond, ci de natură a prejudicia în mod iremediabil inclusiv imaginea acestuia în faţa familiei, cuostimelor şi colegilor.

De altfel, prima instanţă este întru totul de acord că Dl. O. N. a suferit în mod incontestabil un prejudiciu moral prin faptul că este a doua oară când intimata AVAS îl pune în postura de a fi concediat în mod nelegal, însă se pronunţă în mod cu totul contradictoriu faţă de acest aspect, dovedit şi neîndoielnic, prin respingerea capătului 5 din Contestaţie, astfel cum a fost întregită, în ceea ce priveşte plata de către intimată a daunelor morale.

Instanţa de fond susţine că admiterea cererii de obligare AVAS la plata de daune morale este condiţionată de producerea unui minim de probe şi de indicii din care să rezulte existenţa prejudiciului moral adus salariatului, iar în fapt ignoră | probele relevate mai sus.

Practica primei instanţe de judecată de a nu sancţiona comportamentul vădit abuziv şi repetat al angajatorului în relaţiile de muncă cu salariaţii, prin acordarea daunelor morale, reprezintă un sistem periculos de încurajare şi pe viitor a unor omenea conduite de încălcare a legii, precum şi o încălcare gravă a dreptului salariatului de a obţine o reparaţie, oricum simbolică în raport cu gravitatea faptei şi aproape nesusceptibilă de cuantificare, în ceea ce priveşte prejudiciului moral suferit.

Este de asemenea incontestabil faptul că afectarea gravă şi în mod repetat a stabilităţii locului de muncă este de natură a încălca principiul respectării demnităţii salariatului, astfel cum este statuat de lege, aspect ce-l îndreptăţeşte pe Contestator la repararea prejudiciului moral suferit.

Şi în raport de faptul că Contestatorul nu a primit răspuns din partea angajatorului cu privire la motivele schimbării din funcţie în mod repetat, aşa cum s-a arătat, răspunsul acestuia fiind că nu doreşte să dea un răspuns, contrar principiul informării şi consultării reciproce statuat de lege, este de asemenea de natură să-l prejudicieze din punct de vedere moral pe Contestator şi îl îndreptăţeşte la repararea acestuia prin acordarea daunelor morale solicitate.

Concedierea dispusă de angajator în considerarea persoanei Contestatorului, astfel cum reţine şi instanţa de fond în considerentele hotărârii, este de natură a îndreptăţi pretenţiile de acordare a daunelor morale, pe considerente de încălcare a principiului egalităţii de tratament a tuturor salariaţilor şi a principiului discriminării, astfel cum sunt statuate de lege.

Hotărâre nelegală în raport cu dispoziţiile art.304 pct.7, raportate la
poziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ: instanţa s-a pronunţat respingând capătului 5 din contestaţie, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 1.000 lei cu titlu de daune morale, iar hotărârea cuprinde motive contradictorii ceea ce priveşte acest capăt de cerere, fiind dată sub acest aspect cu încălcarea aplicarea greşită a dispoziţiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.

Toate acestea sunt de natură să dovedească temeinicia recursului sub aspectul dispoziţiilor art.304 pct.7 C.pr.civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.

Intimatii-recurenti au formulat intampinari prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenti, ţinând seama de prevederile art.304¹ C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Recurentul-contestator a fost salariatul recurentei-intimate AVAS fiind angajat pe funcţia de director in cadrul Direcţia Executări Silite, Creanţe Fiscale, în baza contractului individual de muncă nr. 105 /22.03.2000 si actelor adiţionale la acesta.

Prin ordinul nr.938/02.06.2008, angajatorul a dispus încetarea contractului de munca al salariatului, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, măsura fiind luata in baza HG 68/2008, Hotărârii CSI nr.6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si S. al AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008 si in baza prevederilor art.65 din Codul muncii.

Asa cum rezulta din continutul acesteia, decizia este motivata pe faptul desfiintarii locului de munca ocupat de contestator, ca urmare a modificarii structurii organizatorice a AVAS prin hotărârea CSI nr. 6/12.05.2008, modificare ce a fost dispusă pentru eficientizarea activităţii şi evitării disfuncţionalităţilor între direcţiile generale şi corelarea atribuţiilor într-un mod corect şi obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism şi corelarea acestora cu actualul cadru intern şi internaţional ce au incidenţă asupra obiectului de activitate al AVAS, precum şi echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat . În ordin este indicată şi HG NR. 68/2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din HG 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS, ce a avut ca rezultat concedierea colectivă şi diminuarea numărului de posturi de la 610 la 510.

Curtea constata ca, fata de temeiul de drept care a stat la baza concedierii, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.74 din Codul muncii, potrivit caruia decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64 din Codul muncii.

Or, analizând Ordinul contestat prin prisma cerinţelor obligatorii, de formă, Curtea reţine lipsa menţiunii prevăzută de art.74 al.1 litera d din Codul muncii, respectiv „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau menţiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligaţia să menţioneze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât şi obligaţia să acorde reclamantului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menţioneze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menţioneze faptul că la nivelul unităţii nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerinţă legală obligatorie nu a fost respectată.

Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligaţia legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului cât şi la menţiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul muncii a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres menţiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv menţiunea de la litera c, fiind evidentă intenţia legiuitorului ca restul menţiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin urmare, art.74 lit.d din Codul muncii instituie direct o condiţie de formă, iar indirect o condiţie de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conţinutul acestuia.

Aceeaşi interpretare se impune şi prin completarea acestor prevederi cu prevederile art.80 al.1 şi 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în conformitate cu care,în situaţia în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unităţii va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desfiinţat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeaşi unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.

Or aceasta obligatie nu a fost indeplinita de catre intimata, deoarece simpla oferta a unui singur post(cel de expert financiar), nu echivaleaza cu lista tuturor posturilor vacante si nu a realizat scopul propus de legiuitor, respectiv protectia salariatului. Obligatia de a comunica aceste posturi ar ramane fara finalitate, fiind doar iluzorie, daca anagajatorul ar putea eluda masurile legale de protectie a salariatilor in cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana acestora, nefiind suficienta simpla formalitate a oferirii unui alt loc de munca. T. trebuie sa i se dea posibilitatea efectiva, concreta sa opteze pentru unul dintre aceste posturi din lista completa, deoarece legea nu apara drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete, efective .

Lipsa menţiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 al.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ducând la desfiinţarea acesteia ca nelegală, condiţia menţiunilor obligatorii fiind prevăzută „ad validitatem”.

In ceea ce priveste temeinicia masurii luate, in conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de dificultăţile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii acestuia, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă, reală şi serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii)

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţială în statul de funcţii şi organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când are un caracter obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizînd îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Curtea constata ca in perioada precedenta, recurenta-intimata a recurs la concedieri colective, reducand numarul posturilor de la 610 la 510. Postul recurentului nu a fost inclus in aceasta reorganizare, desi desfiintarea ulterioara este motivata tocmai pe faptul concedierii colective anterioare. Daca urmarea, asa cum a motivat, eficientizarea activităţii şi evitării disfuncţionalităţilor între direcţiile generale şi corelarea atribuţiilor într-un mod corect şi obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism şi corelarea acestora cu actualul cadru intern şi internaţional ce au incidenţă asupra obiectului de activitate al AVAS, precum şi echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat, intimata ar fi observat necesitatea desfiintarii postului inca din perioada preliminara concedierii colective.

Desfiintarea unui post, ulterior concedierii colective, dar motivata tocmai pe desfiintarea posturilor de executie ca urmare a concedierii colective, nu se incadreaza in conditiile art.65 al.1 Codul muncii, urmarindu-se in fapt inlaturarea salariatului si nu desfiintarea postului, deoarece aceasta finalitate era usor de observat inca din momentul concedierii colective.

Mai mult, din cuprinsul ordinului contestat nu rezultă nici caracterul real al cauzei desfiinţării locului de muncă al contestatoarei şi deci caracterul obiectiv al acestei măsuri, deoarece, asa cum a retinut si instanta de fond, deşi s-a menţionat un act decizional in temeiul căruia societatea parata a decis reorganizarea societăţii, respectiv Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008, nu s-a făcut dovada existentei unui plan de reorganizare/restructurare sau ca măsura luata a condus la eficientizarea institutiei, respectiv nu rezultă din aceste înscrisuri că, reorganizarea activităţii şi implicit desfiinţarea postului se impuneau cu necesitate pentru raţiuni legate de eficientizarea activităţii, avand la bază studii temeinice privind activitatea intimatei.

In mod corect s-a constatat ca intimata nu a dovedit că în mod real, concret, ca suprimarea celor 100 de posturi a necesitat redimensionarea posturilor de conducere şi desfiinţarea celui ocupat de contestator, in conditiile in care, potrivit noii organigrame, rezulta ca marea majoritate a direcţiilor si departamentelor s-au păstrat in cadrul noii structuri create si a avut loc mai mult o migraţie a posturilor intre departamente si nu o restructurare a posturilor in raport de nişte criterii obiective

In situaţia in care reorganizarea activităţii ar fi fost făcuta in raport de criterii clare si pertinente, este greu de crezut ca, ulterior unei concedieri colective ar mai fi fost necesara desfiintarea altor posturi sau ca la nivelul societăţii ar mai fi existat posturi vacante de natura celui oferit contestatorului.

In aceste conditii, in mod legal si temeinic instanta de fond, văzând dispoziţiile art. 76 si art. 78 din Codul muncii a admis contestaţia si a anulat ordinul nr.938/02.06.2008, dispunand repunerea părţilor in situaţia anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea contestatorului in postul si funcţia avute anterior concedierii si plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii si până la efectiva reintegrare.

In ceea ce priveste recursul recurentului-contestator, Curtea constata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.269 Codul muncii, potrivit carora angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului faţă de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile contractuale: existenţa contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciul şi faptă, precum şi vinovăţia.

Aşa cum am arătat contestatorul avea calitatea de salariat al intimatei la data producerii prejudiciului.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constă în emiterea unei decizii(ordin) de concediere nelegale de către angajator, nelegalitatea şi netemeinicia acesteia fiind analizate mai sus.

Prejudiciul constă în atingerea adusă imaginii şi demnităţii contestatorului prin emiterea deciziei de concediere nelegale. Instanţa va reţine din materialul probator administrat în cauză faptul că este a doua oară când intimata îl pune în postura de a fi concediat în mod nelegal. De asemenea, acesta a avut un post de conducere timp de 8 ani, bucurandu-se de prestigiu profesional, avand nevoie de autoritate in fata subordonatilor. În aceste condiţii, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un şir de acţiuni prin care s-a urmărit înlăturarea acestuia din cadrul institutiei intimate este fără îndoială un act cauzator de prejudiciu. În acest fel Curtea a analizat şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul.

În privinţa vinovăţiei, având în vedere materia contractuală a raportului juridic dedus judecăţii, s-a instituit principiul răspunderii civile şi pentru fapta săvârşită cu cea mai uşoară vinovăţie, angajatorul răspunzând şi pentru faptele săvârşite din culpă.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art.269 Codul muncii, instanţa va admite în parte pretenţiile contestatorului cu titlu de daune morale, al căror cuantum, având în vedere circumstanţele cauzei, îl apreciază la suma de 30.000 lei, urmand a respinge restul pretentiilor cu acest titlu. In aceasta apreciere, Curtea a avut in vedere ca o reparare, in parte, a prejudiciului s-a realizat prin reintegrarea in functie si plata despagubirilor materiale, iar, pe de alta parte, ca intimata, ca institutie a statului, este chemata cu prioritate sa vegheze asupra respectarii legii.

Pentru considerentele de fapt si de drept arătate, Curtea, văzând şi dispoziţiile art. 312 din C o d u l d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta AVAS si va admite recursul formulat de recurentul-reclamant, va modifica sentinţa recurată, în sensul că va obliga pârâta la 30.000 lei, cu titlu de daune morale către reclamant si va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinţei civile nr.319/15.01.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurentul-contestator O. N., ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurentul-contestator O. N. împotriva sentinţei civile nr.319/15.01.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că:

Obligă pârâta la 30.000 lei, cu titlu de daune morale către reclamant,

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.06.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. D. B. G. M. I.

pentru judecator aflat in CO,

semneaza presedintele sectiei,

GREFIER,

F. E. D.

Red. MC

Tehnored.P.C

2 ex./26.06.2009

Jud.fond :D.D.

M.A.H.