Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR NR(...)(4280/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.6696/R

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE G, împotriva sentinţei civile nr.179 LM din 30 aprilie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G i u r g i u - Secţia Civilă în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă G. M. şi intimatul garant CONSILIUL JUDEŢEAN G, având ca obiect – contestaţie decizie desfacere contract de muncă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurentul pârât Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale G, prin avocat T. N. B., cu împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.25/25.06.2009 ataşată la fila 15 dosar, intimata reclamantă G. M., personal şi asistată de avocat E. F., cu împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.03541/18.11.2009 ataşată la fila 21 dosar, intimatul garant Consiliul Judeţean G, prin consilier juridic E. E., cu împuternicire de reprezentare juridică nr.31/17.11.2009 ataşată la fila 22 dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepţii de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul recurentului pârât Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale G, susţine verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă şi solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat; cu cheltuieli de judecată.

Avocatul intimatei reclamante G. M., depune la dosar concluzii scrise şi solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Consilierul juridic al intimatului garant Consiliul Judeţean G, depune la dosar note scrise; solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A ,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.179/LM/30 aprilie 2009 pronunţată de către T r i b u n a l u l G i u r g i u – Secţia Civilă a fost admisă contestaţia formulată de către reclamanta G. M., împotriva deciziei nr.54/02.10.2008 emisă de pârâtul Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (D.) G, în contradictoriu cu garantul Consiliul Judeţean G. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale împotriva garantului Consiliul Judeţean G.

S-a dispus anularea deciziei nr.54/02.10.2008 emisă de către pârât.

S-a dispus reintegrarea reclamantei G. M. în cadrul pârâtului Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale G, în funcţia avută anterior deţinută, de casier-magaziner.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei toate drepturile salariale de care a fost lipsită începând cu data de 02.10.2008 şi până la reîncadrarea efectivă în funcţia menţionată în alineatul precedent.

S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin hotărârea nr.82/29.08.2008 a Consiliului Judeţean G s-a aprobat înfiinţarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale G prin reorganizarea pârâtei şi a Şcolii Populare de Arte şi Meserii.

Reclamanta era încadrată în muncă în cadrul instituţiei pârâte în funcţia de casier - magaziner.

Prin decizia nr.54 din 02.10.2008 emisă de pârâtul Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale G s-a decis ca începând cu această dată reclamanta să fie concediată în conformitate cu prevederile art.61 J.. d) din Codul muncii, întrucât s-a expirat termenul de preaviz.

Drept motivaţie a luării măsurii de concediere a reţinut Tribunalul din cuprinsul deciziei ca fiind şi necorespunderea profesională a salariatului cu locul de muncă în care este încadrat ca urmare a reorganizării activităţii.

Ori, s-a statuat că, în conformitate cu prevederile art.61 J.. d) din Codul muncii: "Angajatorul poate dispune concediere a pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat."

Însă, pentru a putea dispune concedierea salariatului în temeiul art.61 J.. d) din Codul muncii, angajatorul pârât trebuia să parcurgă anumite etape procedurale obligatorii şi să îndeplinească anumite condiţii, în lipsa cărora decizia nu poate fi considerată ca legală:

S-a apreciat astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art.267 şi următoarele din Codul muncii salariatul trebuie convocat în scris de către angajator în vederea cercetării prealabile.

Procedura cercetării prealabile are drept raţiune (scop) de a da prilejul salariatului acuzat de a se apăra prin răspunsul la faptele ce i se impută, precum şi să arate probele pe care le consideră necesare în apărarea sa.

În speţa dedusă judecăţii s-a constatat că, deşi s-a dispus concedierea în temeiul art.61 lit. d) Codul muncii (necorespundere profesională) angajatorul nu a efectuat o cercetare prealabilă disciplinară, înlocuind această procedură, cu o aşa-zisă selecţie (concurs) de verificare a cunoştinţelor profesionale, procedură pe care legea nu o prevede în cazul concedierii pentru necorespundere profesională.

Din modul de derulare ulterioară a evenimentelor, Tribunalul a apreciat că, deşi formal emitentul deciziei s-a acoperit în privinţa menţiunii „obligaţiei de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională” angajatorul nu a avut niciodată intenţia reală, serioasă de a-i propune o alternativă în cadrul instituţiei.

Neîndeplinirea obligaţiei de solicitare a sprijinului agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii lui profesionale, denotă graba nejustificată a angajatorului de a concedia o parte din salariaţi, fără a le oferi o alternativă reală, viabilă cu privire la viitorul lor social şi profesional.

Tribunalul nu a achiesat la pretenţiile reclamantei de anulare a deciziei emise doar pentru inexistenţa motivării de fapt a actului, întrucât decizia menţionată arată că a fost vorba de o concediere pentru motive ce ţin de persoana salariatului, respectiv necorespundere profesională, descriere apreciată ca suficientă pentru a permite un control de legalitate şi temeinicie a acesteia. În ceea ce priveşte pretinsa selecţie / evaluare profesională ce a stat la baza luării măsurii de concediere a reclamantei şi care, oricum, nu înlocuieşte procedura cercetării disciplinare prealabile cerută de lege, tribunalul a apreciat ca fiind netransparentă şi lipsită de seriozitate, întrucât angajaţii (cazul reclamantei) nu au fost încunoştinţaţi în mod specific asupra faptului că vor fi testaţi pentru verificarea aptitudinilor profesionale, nu li s-a comunicat o tematică, o bibliografie, un regulament de concurs, nu a existat o afişare a rezultatelor, nu s-au acordat note sau calificative, etc.

Declaraţiile martorilor audiaţi confirmă că întrebările au vizat aspecte cu caracter general (de ordin personal, privind relaţia cu organele de conducere, etc.), iar nu cunoştinţele profesionale .

S-a apreciat că nu a existat o procedură de contestare a pretinselor rezultate obţinute la testarea cunoştinţelor profesionale, nu a existat un test scris, ci doar o discuţie cu membrii comisiei.

În aceste circumstanţe s-a constatat că procedura de selecţie ad-hoc derulată de angajator este lipsită de obiectivitate, nefiind întrunite minime cerinţe rezonabile care să garanteze drepturile angajaţilor cu privire la evaluarea efectuată, bazată pe subiectivism şi aprecierea discreţionară a membrilor comisiei de examinare.

Dimpotrivă, faptul că reclamanta corespunde profesional postului ocupat rezultă din întreaga activitate desfăşurată în cadrul pârâtei, unde şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, cu seriozitate, fiind apreciată de conducere şi colegi, încasând inclusiv salariu de merit pentru serviciile aduse instituţiei.

Tribunalul a conchis că nu au existat elementele necesare pentru a stabili dacă angajatorul se afla sau nu în situaţia de a efectua o concediere colectivă, însă, cu certitudine, nu erau întrunite condiţiile concedierii din motive imputabile salariatului, ci mai degrabă din motive neimputabile lui (reorganizarea activităţii) ceea ce ar fi presupus, prin ipoteză, ca reclamanta să beneficieze de măsuri active de combaterea şomajului şi de compensaţiile legale prevăzute în contractul colectiv de muncă, dacă era cazul.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârât împotriva garantului Consiliul Judeţean G tribunalul a apreciat ca nefondată întrucât: pârâtul - angajator are personalitate juridică şi a dispus din proprie iniţiativă de prerogativa concedierii reclamantei.

În măsura în care, pentru a se da efect prezentei hotărâri este necesar de acceptul sau concursul garantului în calitate de for tutelar, revine pârâtului misiunea de a efectua demersuri ulterioare în acest sens.

Tribunalul a apreciat că obligarea unei autorităţi publice deliberative cum este Consiliul Judeţean nu se poate face în sensul dorit de pârât, respectiv de a fi obligat să emită o hotărâre, decât cu ştirbirea prerogativelor şi prestigiului instituţiei şi a membrilor ce o compun, în calitate de aleşi ai cetăţenilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale G, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă recurenta susţine în esenţă că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că, în mod greşit se invocă că nu au fost parcurse, la data efectuării concedierii reclamantei etapele procedurale obligatorii, respectiv: îndeplinirea procedurii de cercetare prealabilă disciplinari (art.63 alin.2 cu trimitere la art.63 alin. 1 Codul muncii), nu s-au oferit salariatului alte locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea profesională şi nu a fost solicitat sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, în vederea redistribuiirii salariatului, corespunzător pregătirii lui profesionale.

Consideră recurenta că în mod greşit se invocă prin sentinţa atacată nerespectarea procedurii cercetării prealabile obligatorii, conform art.63 alin.2 cu trimitere la art.63 alin.1 din Codul muncii, cercetare ce s-ar fi impus doar ca urmare a aplicării dispoziţiilor art.61 lit.a Codul muncii, respectiv ca urmare a săvârşirii de către contestatoare a unei abateri grave sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori cele stabilite prin contractul de muncă aplicabil sau Regulamentul Intern, ca sancţiune disciplinară.

Ori, în speţa de faţă desfacerea contractului individual de muncă s-a realizat în raport de dispoziţiile art.61 lit.d Codul muncii, respectiv pentru necorespunderea profesională a salariatului la locul de muncă în care a fost încadrat. În această situaţie, art.63 alin.1 din Codul muncii nu era aplicabil, ci numai art.63 alin.2 din Codul muncii. Drept urmare, în mod greşit prima instanţă a statuat prin sentinţa atacată că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art.267 din Codul muncii, privitoare la convocarea în vederea cercetării disciplinare, dispoziţii aplicabile doar în cazul reţinerii unei sancţiuni disciplinare în sarcina salariatului, situaţie neincidentă în pricina dedusă judecăţii.

Nelegal pretinde recurentul că ar fi reţinut T r i b u n a l u l G i u r g i u nulitatea deciziei de concediere, pe considerentul neinserării în cuprinsul acesteia a menţiunii privitoare la locurile de muncă vacante existente în unitate şi compatibile cu pregătirea profesională a intimatei.

Dimpotrivă, în conţinutul deciziei contestate s-a menţionat că angajatorul recurent nu dispune de locuri de muncă vacante în unitate, context în care evident este tendenţioasă şi aprecierea primei instanţe că nu ar fi avut intenţia reală a oferi un alt loc de muncă contestatoarei, în condiţiile în care recunoaşte că instituţia recurentă este subordonată Consiliului Judeţean G, ce a stabilit organigrama şi numărul de posturi de natura acestor posturi.

De altfel, presupusa nesocotire a sprijinului agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii intimatei nu este de natură să conducă automat la nulitatea deciziei, întrucât nu sunt prevăzute în Codul muncii sancţiuni pentru nerespectarea acestei obligaţii, nelegală fiind şi această apreciere a instanţei de fond. Se consideră astfel că prevederile legale pe acest aspect au mai mult caracter de recomandare, pentru a sprijini pe cât posibil interesele salariatului concediat, măsuri ce au fost luate ulterior.

Nu pot fi primite nici susţinerile instanţei de fond că selecţia (evaluarea) profesională nu înlocuieşte cercetarea disciplinară, deoarece aşa cum s-a mai arătat, nu se impunea, raportat la temeiul juridic al concedierii cercetarea disciplinară.

Testarea aptitudinilor profesionale a fost efectuată în conformitate cu dispoziţiile art.63 alin.2 şi cu Regulamentul Intern, salariaţii fiind înştiinţaţi de această testare, toţi angajaţii au fost supuşi acestei testări, aspect confirmat din probatoriile încuviinţate şi administrate în cauză, respectiv proba cu înscrisuri şi testimonială.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentinţa civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

Prima critică a sentinţei atacate este întemeiată, respectiv cea referitoare la pretinsa nulitate a deciziei de concediere pentru neîndeplinirea procedurii cercetării prealabile, dar nu este de natură a determina modificarea sentinţei atacate, soluţia admiterii contestaţiei de către prima instanţă fiind temeinică şi legală pentru aspectele ce vor fi redate în continuare.

Se va avea în vedere astfel că, dispoziţia contestată, respectiv Decizia nr.54 din 10 octombrie 2008 concretizează o măsură de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în condiţiile art.61 lit. d Codul muncii.

Ori, în această situaţie dispoziţiile art.63 alin.1 Codul muncii nu erau aplicabile în speţă, cercetarea disciplinară prealabilă neimpunându-se raportat la temeiul concedierii sus menţionat – art.61 lit.d Codul muncii, ci doar în ipoteza concedierii întemeiate pe dispoziţiile art.61 lit.a Codul muncii, respectiv săvârşirea de către contestator a unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii.

În atare situaţie, evident că art.63 alin.1 din Codul muncii nu era aplicabil, ci numai art.63 alin. 2 Codul muncii.

Raportat la aceste dispoziţii, sentinţa atacată este legală, întrucât concedierea salariatului pentru motivul prevăzut de art.61 lit.d poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă stabilită prin contractul colectiv de încheiat la nivel naţional, de ramură, de activitate sau de grupa de unităţi, precum şi de Regulamentul Intern, cerinţă neîntrunită în cauză.

Se va avea în vedere în acest sens că necorespunderea profesională reprezintă o împrejurare de natură obiectivă sau subiectivă care conduce ori este aptă să conducă la obţinerea unor performanţe profesionale mai scăzute decât cele pe care, în mod rezonabil, angajatorul este îndrituit a le aştepta de la salariat şi presupusa necunoaştere a regulilor specifice unei funcţii, meserii sau profesii. De aceea, angajatorul trebuie să probeze fapte obiective sau repetate de natură să evidenţieze astfel de carenţe profesionale, delimitându-se în acest mod, de neîndeplinirea accidentală, dar culpabilă a obligaţiilor de serviciu, situaţie în care poate interveni cercetarea disciplinară.

Fiind o cauză de încetare a contractului neimputabilă salariatului, concedierea pentru necorespundere profesională presupune aşa cum s-a mai arătat, anumite obligaţii ale angajatorului, printre care, potrivit art.63 alin.2 Codul muncii şi aceea de evaluare prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură activitate sau de grup de unităţi, precum şi prin regulamentul intern.

În temeiul art.77 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, salariatul poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesională, cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă, stabilită prin prezentul contract colectiv de muncă.

Evaluarea salariatului pentru necorespundere profesională se face de către o comisie numită de angajator, comisie din care face parte şi un reprezentant al salariaţilor desemnat de acesta, comisie ce va convoca salariatul şi îi va comunica acestuia în scris cu cel puţin 15 zile înainte: data, ora exactă şi locul întrunirii comisiei, modalitatea în care se va desfăşura examinarea.

Examinarea va avea ca obiect activităţile prevăzute în fişa postului salariatului în cauză, iar în cazul introducerii unor noi tehnologii, examinarea salariatului se va referi la acestea numai în măsura în care salariatul în cauză a făcut obiectul formării profesionale în respectiva materie.

O. profesională poate fi susţinută de comisie prin dovezi de neîndeplinire corespunzătoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisă, orală, practică şi alte probe.

Din analiza probatoriilor administrate în cauză, cum legal a reţinut prima instanţă, încetarea contractului de muncă nu s-a realizat în condiţiile de legalitate şi temeinicie prevăzute de Codul muncii.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr.82/29.08.2008 a fost aprobată înfiinţarea societăţii recurente prin reorganizarea Şcolii Populare de Arte şi Meserii a Consiliului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale G, reorganizare ce a determinat stabilirea unei noi organigrame.

Din probele administrate în cauză şi din susţinerile recurentei, Curtea constată că a avut loc evaluarea întregului personal determinată de aprobarea acestei organigrame, conducerea stabilind testarea în masă a personalului cu scopul păstrării în cadrul noii structuri doar a celor care erau admişi în urma evaluării astfel organizate.

Este evident că evaluarea a fost organizată pentru a stabili care dintre salariaţi urmau a fi concediaţi ca urmare a adoptării noii organigrame, dar concedierea nu se făcea în condiţiile art.65 Codul muncii, ci pentru motive ce nu ţineau de persoana salariatului.

În aceste condiţii se va constata că motivul concedierii nu a fost necorespunderea profesională, ci reorganizarea structurilor funcţionale ale recurentei.

Aceleaşi aspecte rezultă şi din modul în care întregul personal a fost convocat în vederea evaluării profesionale, fiind realizată o convocare colectivă, fără a fi comunicată o tematică, o bibliografie, un regulament de concurs, cum legal a reţinut şi prima instanţă.

Nu trebuie neglijat totodată că potrivit dispoziţiilor contractului colectiv de muncă la nivel naţional examinarea poate avea ca obiect activităţile prevăzute în fişa postului salariatului în cauză. Angajatorul, care avea sarcina probei potrivit art.287 Codul muncii şi obligaţia de a depune la dosar până la prima zi de înfăţişare toate actele necesare soluţionării cauzei, nu a făcut dovada că testarea contestatoarei, în particular, a respectat cerinţele menţionate. Obiectul evaluării nu s-a raportat strict la activităţile prevăzute în fişa postului salariatului în cauză, iar întrebările vizau aspecte cu caracter general, nu a existat un test scris.

Ori, necorespunderea profesională poate fi susţinută de comisie prin dovedirea îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor profesionale, potrivit art.77 din contractul de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Angajatorul nu a oferit niciun fel de dovezi de îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale din partea salariatului, motiv pentru care măsura concedierii acestuia nu este doar nelegală, ci şi netemeinică. În acest sens trebuie subliniat faptul că nu a existat un raport anterior în sensul unor carenţe profesionale ale salariatului, evaluarea s-a realizat în mod colectiv, în scopul concedierii salariaţilor ca efect al reorganizării societăţii, salariaţi ce nu se mai găseau în noua organigramă.

Mai N., aşa cum rezultă din evaluările anterioare ale salariatei aceasta a obţinut punctaj maxim şi salariu de merit, fără a se constata o scădere a nivelului profesional.

Totodată, potrivit art.64 alin.1 şi 2 Codul muncii, în cazul în care concedierea se dispunea pentru motivele prevăzute de art.61 lit.c şi d, angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională.

În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin.1, acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale.

Recurenta s-a limitat în a susţine prin decizia de concediere ataşată la fila 19 dosar fond că nu a avut posibilitatea oferirii unui loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale şi că nu ar fi avut posibilitatea de a propune salariatului programe de formare profesională, nicidecum că nu ar dispune de locuri vacante, cum impun dispoziţiile art.64 alin.1 şi 2 Codul muncii.

Aceasta nu a depus dovezi în sensul că nu existau locuri de muncă vacante în cadrul acesteia, deşi prima instanţă a acordat mai multe termene pentru administrarea probei cu acte şi a solicitat toate actele ce au stat la baza emiterii deciziei de concediere.

Totodată, nu a probat nici faptul că ar fi solicitat sprijinul AJOFM, în sensul redistribuirii salariatului, cerinţă impusă de aceleaşi norme de drept – art.64 alin.1 şi 2 Codul muncii. Nu pot fi reţinute apărările recurentei în sensul că neîndeplinirea acestei ultime obligaţii nu poate conduce automat la nulitatea deciziei de concediere, norma sus-menţionată fiind de recomandare, necuprinzând nici o sancţiune în cazul nesocotirii sprijinului Agenţiei Teritoriale ale Forţei de Muncă.

Nulitatea deciziei de sancţionare nu operează doar pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, ci pentru că întreaga procedură de testare a aptitudinilor profesionale, aşa cum s-a mai arătat, nu s-a realizat în conformitate cu prevederile art.63 alin.2 Codul muncii şi a Regulamentului Intern.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa atacată, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept substanţial incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE G, împotriva sentinţei civile nr.179 LM din 30 aprilie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G i u r g i u - Secţia Civilă în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă G. M. şi intimatul garant CONSILIUL JUDEŢEAN G.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi,19.11.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. M. V. M. D. E. E. B.

GREFIER

G. E.

Red.E.L.U.

Dact.LG/2 ex./10.12.2009

Jud.fond: I.O.; M.N.