Cabinet avocat Dreptul muncii

- indemnizaţie concediere

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1761

Şedinţa publică de la 06 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) U.

Grefier O. E.

x.x.x.

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.6160/10.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimatul S. J. E., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părţilor care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluţionare.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă.

T r i b u n a l u l G o r j, prin sentinţa nr. 6160 din 10 noiembrie 2008 a admis acţiunea formulată de petentul S. J. E. şi a obligat intimata SC E. SA la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa de plăţi compensatorii dintre cele încasate conform Planului Social şi cele cuvenite la data încetării contractului individual de muncă, precum şi contravaloarea a 5 salarii medii nete la nivel E., conform art. 50 alin. 1 din CCM la data încetării contractului individual de muncă, sumă ce va fi actualizată la data plăţii efective.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că petentul a fost concediat în temeiul art. 65 si art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G, conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din data de 07.06.2005 şi 09.08.2005.

În conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii, înregistrat sub nr. 2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare”, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006 al S.C. E. S.A. (fila 14), „ la concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere …(în cazul petentei) de peste 15 ani - 5 salarii medii nete”.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

De asemenea, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Petentul însă a beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2006, iar decizia de concediere a fost emisă la 10 august 2007.

Astfel, potrivit art. 7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor”.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu poate fi reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin. 4 din CCM/2006, prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.

Faţă de motivarea expusă, în conformitate cu dispoziţiile art. 243 Codul muncii şi prevederile din Contractul colectiv de muncă pe anul 2006 şi pct. 4 al Planului social anexă la contractul colectiv de muncă al societăţii, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de intimată, şi a admis acţiunea petentei.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta SC „E.” SA , criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale planului social şi ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluţionare al acţiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Astfel urmează a admite recursul, va modifica hotărârea instanţei de fond în sensul că va respinge acţiunea formulată de către reclamant în aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 cod pr.civ.

Pentru a stabili termenul de prescripţie a dreptului la acţiune promovată de reclamanţi este necesar a hotărî natura juridică a plăţilor compensatorii, acordate în cazul concedierilor colective, plăţi ce formează obiectul cauzei de faţă.

Plăţile compensatorii intră în categoria măsurilor sociale ce cad în sarcina angajatorului cu prilejul operării concedierilor colective. Sunt concepute ca un mijloc de despăgubire, de natură materială, acordat angajaţilor ce urmează a lise desface contactul de muncă, excluzând orice culpă a acestora., alături de celelalte mijloace, menite a atenua consecinţele concedierilor colective.

Caracterul obligatoriu al mijloacelor de protecţie socială al salariaţilor în acest caz este asigurat atât la nivelul dreptului comunitar cât şi al dreptului intern, acest caracter asigurând obligativitatea pentru angajator de acordarea plăţilor compensatorii în condiţiile legii.

Directiva 98/59/CE/20 iulie 1998 a Comunităţilor Europene defineşte concedierea colectivă, precum şi obligativitatea informării, consultării lucrătorilor şi atenuarea consecinţelor colective,iar art. 69 Codul muncii prevede obligaţiile angajatorului ce-i revin în cazul concedierii colective, cu titlu imperativ.

Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 prin art. 39 enumără obligaţiile angajatorului de a prevedea atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale, între care vom regăsi şi plăţile compensatorii.

Nefiind o obligaţie facultativă, aflată la voinţa angajatorului – protecţia socială – este prevăzută în mod imperativ de lege, tocmai datorită categoriei relaţiilor sociale, apărate la nivelul dreptului constituţional prin art. 41 din Constituţia României „salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială, acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice stabilite prin lege”.

Categoria plăţilor compensatorii, tocmai datorită caracterului general, ce vizează+ protecţia angajaţilor după încetarea intempestivă a contractelor de muncă, excede prevederilor art. 283 lit. e Codul muncii, respectiv termenul de prescripţie de 6 luni, tocmai în condiţiile în care această despăgubire concepută de lege ca măsură de protecţie socială, depăşeşte cadrul raportului de muncă tipic derulat în baza contractului de muncă, fiind ulterioară derulării acestui raport şi venind să preîntâmpine şi să atenueze consecinţele de natură socială ce urmează încetării contactului de muncă.

Fiind o măsură ce urmăreşte protecţia socială a persoanei căreia îi încetează raportul de muncă, această măsură intră în sfera raporturilor sociale ce depăşesc sfera strictă a raporturilor de muncă şi urmăresc persoana celui ce a pierdut locul de muncă.

Stabilind pentru plăţile compensatorii regimul juridic al unui drept de creanţă izvorât din obligaţia de dezdăunare a salariatului căruia i-a încetat contractul de muncă ca urmare a unei concedieri colective, urmează ca şi prescripţia extinctivă aplicabilă acţiunii ce are ca obiect acest drept să fie cel prevăzut de dispoziţiile generale, respectiv de termenul de 3 ani, astfel cum este el prevăzut de alin. ultim din art. 283 Codul muncii.

De aceea va fi înlăturată critica recurentului privind intervenirea prescripţiei extinctive, asupra acţiunii promovată de reclamanţi, în condiţiile art. 283 lit. e Codul muncii. Pe fondul cauzei, acţiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferenţelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social şi al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.5981/06.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata N. F., având ca obiect drepturi băneşti.

Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie 2009

Red. Jud. C.T.

3 ex/DN/06.05.2009

j. fond: L.U.

R. N.