Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3290

Şedinţa publică de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)-(...)

Judecător (...) T.

Grefier N. O.

x.x.x.

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanţii T. D., E. (...), J. B. împotriva sentinţei civile nr.76 din 03 februarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l O l t în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat U. B. pentru intimata pârâtă SC E. SA, lipsind recurenţii- reclamanţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal prevăzut de lege, după care Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de faţă.

Avocat B. U., pentru intimata-pârâtă, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.76 din 03 februarie 2009 T r i b u n a l u l O l t a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii T. D., E. (...), J. B., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanţii au avut calitatea de salariaţi ai pârâtei până în anul 2006 când le-a încetat contractele de muncă în temeiul art. 65 coroborat cu art. 66 Codul muncii.

La momentul concedierilor colective sau încetării contractelor de muncă prin acordul părţilor, pârâta a încheiat Planul social în conformitate cu dispoziţiile art. 69 din Codul muncii , plan ce cuprinde măsurile sociale adoptate cu consultarea sindicatului.

Prin acesta s-au stabilit indemnizaţiile de concediere ce se vor acorda în anul 2005, precum si criteriile de determinare a acestora pentru anii următori, până la data de 31.12.2010.

Planul social încheiat la 21.04.2005 a fost completat cu câte un amendament în datele de 09.01.2006 şi 13.09.2006, prin care părţile au convenit regula acordării şi cuantumul salariilor compensatorii, respectiv în funcţie de vechimea în E. a fiecărui salariat, cu raportare la salariul mediu brut pe societate în anul anterior luării măsurii.

Din compararea prevederilor art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă cu dispoziţiile art.4 din Planul social , rezultă că aceste din urmă dispoziţii sunt în favoarea salariaţilor.

Astfel s-a apreciat că voinţa părţilor semnatare a Planului social a fost în sensul de a acorda persoanelor disponibilizate drepturi superioare celor prevăzute în contractul colectiv ce muncă , acesta fiind modificat implicit prin prevederile din Planul social.

Un argument în acest sens este şi faptul că reclamanţii au cunoscut la momentul primirii deciziei de încetare a contractului individual de muncă valoarea indemnizaţiei de concediere de care urma să beneficieze, sumă cu care au fost de acord, necontestând decizia de disponibilizare.

Astfel, în art. 6 din această decizie se precizează că indemnizaţia de concediere va fi acordată salariatului potrivit prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, astfel cum au fost completate cu prevederile Planului social, situaţie în care se apreciază că este vorba despre o modificare a contractului colectiv şi nu de o cumulare a celor două pachete financiare.

Faţă de această situaţie s-a apreciat că drepturile solicitate au fost achitate de pârâtă conform voinţei părţilor la data încetării raporturilor de muncă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii T. D., E. (...), J. B., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, se arată că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere, interpretare şi aplicare a legii.

Susţin că amendamentul la planul social nu a fost adus la cunoştinţa salariaţilor şi că prin acesta pârâta a stabilit unilateral faptul că dispoziţiile din Planul social exclud dispoziţiile din contractul colectiv de muncă.

Instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 50 alin. 4 din contractul colectiv de muncă conform căruia prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi. Recurenţii susţin că textul presupune cumulul dispoziţiilor din cele două documente în favoarea salariaţilor.

O altă critică a recurenţilor vizează dispoziţiile art. 9 din Planul social, precizând că au fost omise dispoziţiile art. 145 din contractul colectiv de muncă, conform cu care salariul nu poate face obiectul niciunei renunţări sau limitări.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat şi urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Recursul reclamantului vizează modul de soluţionare a fondului cererii de plată a indemnizaţiei de concediere prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă .

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Planul social din data de 21.04.2005 a reprezintă rezultatul negocierii dintre patronat şi sindicat, acesta purtând semnătura liderului G. E..

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

Iar în problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia atât la momentul redactării contractului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

Instanţa de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, ţinând seama de intenţia comună exprimată expres şi neechivoc de părţile contractante.

În speţă nu sunt relevante dispoziţiile art. 9 din contractul colectiv de muncă şi nici cele ale art. 145 din acelaşi contract, deoarece nu se poate pune problema vreunei renunţări din partea salariaţilor la drepturile salariale, în condiţiile în care pachetele sociale rezultând din aplicarea Planului social sunt net superioare celor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, fiind dispoziţii convenţionale favorabile salariaţilor.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 din C o d u l d e procedură civilă, urmează să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanţii T. D., E. (...), J. B. împotriva sentinţei civile nr.76 din 03 februarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l O l t în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

Irevocabilă

Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2009

2ex/A.G.

Red.jud.L.(...)

10.06.2009

Jud.fond I.N./ J. E.