Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 226

Şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...) (...)

Judecător (...) E.

Grefier J. U.

x.x.x.

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanţii E. G., B. F., E. J., I. E., O. J., T. N. împotriva sentinţei civile nr.1792 din 27 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns avocat J. Ş. pentru recurenţii reclamanţi şi avocat J. N. pentru intimata pârâtă SC E. SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal prevăzut de lege, după care Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului de faţă.

Avocat J. Ş., pentru recurenţii reclamanţi, solicită, în raport de motivele de recurs invocate în scris, admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.

Avocat J. N., pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă;

Prin acţiunea formulată la data de 20.06.2008 şi înregistrată la numărul 12320/(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i D o l j, reclamanţii E. G., B. F., E. J., I. E., O. J., T. N. a chemat în judecată S.C. E. S.A. şi T. DE PETROL C pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa fie obligate la plata indemnizaţiei de concediere în funcţie de vechimea în muncă, indexate cu indicele de devalorizare a monedei naţionale.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au fost salariaţi ai pârâtei S.C. E. S.A., în cadrul pârâtei T. DE PETROL C, raporturile de muncă încetând din motive neimputabile, aşa cum rezultă din deciziile de concediere şi menţiunile din carnetul de muncă, depuse la dosar.

Ca urmare, potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul societăţii pe anii 2006 şi 2007, unitatea pârâtă trebuia să le plătească o indemnizaţie de concediere în funcţie de vechimea în muncă, însă nu a efectuat decât plăţile prevăzute în Planul Social, conform art. 50 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă cuvenite pentru vechimea în muncă în cadrul unităţii pârâte.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, conform dispoziţiilor art. 283 alin. 1 Codul muncii, susţinând că indemnizaţia de concediere nu reprezintă drepturi salariale în accepţiunea dreptului muncii, ele fiind sume suplimentare de bani care sunt acordate de către Patronat salariaţilor în baza contractului colectiv de muncă.

Pe fondul cauzei s-a arătat că în Planul Social a fost prevăzută indemnizaţia de concediere ca o măsură socială convenită de partenerii sociali, fiind stabilite criteriile de determinare a cuantumului acestora până la data de 31.12.2010, în aplicarea dispoziţiilor art. 50 din contractul colectiv de muncă . Potrivit dispoziţiilor acestui plan, urmau să fie negociate doar valorile efective ale indemnizaţiilor de concediere.

La data de 31.03.2009, pârâta S.C. E. S.A. B a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei în soluţionarea cererii formulate de reclamantul, având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor drepturi băneşti rezultate din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de ramură sau/şi unitate. Legat de competenţa teritorială a instanţei, pârâta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 53/2003.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.04.2009 instanţa a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.Recursul promovat împotriva acestei încheieri a fost de asemenea respins de către Curtea de A P E L C R A I O V A, prin Decizia nr. 2600/28.04.2009.

La termenul din 27.05.2009, instanţa a respins şi excepţia de necompetenţă teritorială, având în vedere dispoziţiile art. 284 alin 2 Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr.1792 din 27 mai 2009 T r i b u n a l u l D o l j a respins acţiunea formulată de reclamanţii E. G., B. F., E. J., I. E., O. J., T. N., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanţii au fost angajaţi ai societăţii pârâte, raporturile de muncă încetând în temeiul art. 65 şi 66 din Codul muncii, respectiv ca urmare a desfiinţării postului ocupat de salariat, la data de 14.01.2006-pentru reclamantul E. G.; 18.10.2007-pentru reclamanta B. F.; 06.10.2007 - pentru reclamantul O. J.; 18.10.2006 pentru reclamanta T. N.; 14.01.2006 – pentru reclamantul I. E.; 22.10.2006- pentru reclamanta E. J.. Conform menţiunilor din carnetul de muncă, reclamanţii au o vechime în unitate cuprinsă între 20 şi 26 ani.

Raportat la data concedierii fiecărui reclamant în parte, aplicabile sunt dispoziţiile contractelor colective de muncă negociate pentru anii 2006 şi 2007.

Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2006, în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acestuia i se plăteşte, funcţie de vechimea sa, o indemnizaţie de concediere. E. acestei indemnizaţii redate în cuprinsul aceluiaşi articol sunt minime, ele putând fi negociate cu G. E. (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispoziţiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi. Pentru salariaţii cu vechime peste 15 ani, se prevede o indemnizaţie de 4 salarii medii nete.

Pentru anul 2007, dispoziţiile art. 50 din contract privind acordarea indemnizaţiei au fost menţinute, modificându-se tranşa de vechime şi cuantumul, astfel că pentru o vechime de peste 10 ani, în acest an, s-a prevăzut acordarea a 5 salarii medii nete.

În Amendamentul la Planul Social din 09.01.2006, a fost modificat pct. 4 (E. Financiare), urmare a negocierilor finale, stabilindu-se tranşele de vechime, funcţie de care se acordă indemnizaţiile de concediere, care s-au redus ca întindere ( faţă de prevederile contractului colectiv) , iar valoarea indemnizaţiei s-a majorat. Astfel, pentru o vechime de peste 15 ani s-a prevăzut acordarea a 15 salarii medii brute pe E..

În Planul Social, însă se foloseşte sintagma ,, vechime în E.”, spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se foloseşte sintagma ,,vechime în muncă”.

Tot în amendamentul menţionat se stabileşte şi modul de calcul al salariului mediu brut pe E. ce urma să fie avut în vedere la calculul indemnizaţiei de concediere, ca medie a tuturor salariilor brute acordate în anul anterior .

Ulterior, prin Amendamentul din 13.09.2006 părţile au convenit că indemnizaţiile stabilite prin Planul Social, mai avantajoase pentru salariaţi, nu pot fi cumulate cu indemnizaţiile stabilite prin art. 50 din contractul colectiv de muncă.

Reclamanţii consideră că cele două noţiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite şi, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere : atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât şi cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizaţiei de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia şi alte valori ale acesteia .

Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaţilor în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecinţelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariaţi, funcţie de activitatea depusă de aceştia în cadrul acelei unităţi şi, ca urmare, şi măsurile de protecţie negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noţiuni sunt diferite şi privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.

De altfel, aşa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziţii se completează cu cele ale Planului Social şi nu adaugă la acestea.

Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anii 2006, 2007, prevăd în articolul 50 alin. 1 şi 2 obligaţia angajatorului de a acorda o indemnizaţie de concediere salariaţilor, atât la concedieri individuale, cât şi la cele colective. Această clauză contractuală stabileşte totodată şi condiţiile de acordare, una dintre acestea fiind existenţa unei vechimi în muncă a salariatului. J. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranşelor de vechime şi a cuantumului valoric al indemnizaţiei.

Astfel, părţile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizaţiei prin intermediul Planului Social, însă nu şi a condiţiei de acordare.

De altfel, pentru a înlătura orice interpretare contrară, prin amendamentul la Planul Social din 13.09.2006, s-a convenit de către partenerii sociali că ,, voinţa comună a părţilor la data semnării Planului Social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă”.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii T. D., E. F., J. B.B., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamanţii au arătat că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere, interpretare şi aplicare a legii.

În acest sens, recurenţii au susţinut că trebuia avut în vedere faptul că drepturile prevăzute la art.50 alin1 CCM sun distincte de cele prevăzute la art.50 alin.4, cele dintâi prevederi având în vedere indemnizaţia minimă de concediere bazată pe vechimea totală în muncă în timp, în timp ce drepturile prevăzute la art.50 alin.4 sunt cele stabilite prin Planul Social şi se bazează pe vechime dobândită în unităţile de petrol.

Au mai arătat recurenţii că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că nu este posibilă acordarea cumulativă a indemnizaţiei de concediere prevăzută în CCM şi cea stabilită prin Planul social, neavând în vedere că această indemnizaţie a fost menţinută în CCM şi după apariţia Planului Social ( alin.4 din art.50), că aceste drepturi au fost renegociate anual, tocmai pentru a fi acordate, că ele au fost stabilite în cuantumuri şi modalităţi de acordare diferite.

De asemenea, recurenţii au menţionat că, prin CCM din anii interiori, s-a stabilit acordarea indemnizaţiei de concediere în raport de vechimea în muncă, dispunându-se că dacă există dispoziţii mai favorabile, se aplică acestea şi că, deşi prin CCM 2004-2007 nu s-a menţinut această din urmă prevedere, fiind înlocuită cu menţiunea completării cu prevederile planului social, trebuiau totuşi avute în vedere disp.art.7 din CCM 2004 -2007, care prevedeau că drepturile salariaţilor prevăzute prin prezentul CCM nu pot reprezenta cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale recunoscute anterior, precum şi ale art. 9 din acelaşi contract conform cărora interpretarea clauzelor din CCM se face prin consens, iar dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariaţilor.

Consideră recurenţii că dacă s-ar interpreta dreptul dedus judecăţii în sensul că salariaţii beneficiază doar de suportul financiar conform planului social, fără a beneficia de indemnizaţiile de concediere s-ar ajunge la interpretarea clauzei în defavoarea salariaţilor.

Au mai susţinut că amendamentul la planul social nu a fost adus la cunoştinţa salariaţilor şi că prin acesta pârâta a stabilit unilateral faptul că dispoziţiile din Planul social exclud dispoziţiile din contractul colectiv de muncă.

O altă critică a recurenţilor vizează dispoziţiile art. 9 din Planul social, precizând că au fost omise dispoziţiile art. 145 din contractul colectiv de muncă, conform cu care salariul nu poate face obiectul niciunei renunţări sau limitări.

Curtea, examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 38 din Codul muncii .Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Este neîntemeiată şi susţinerea recurenţilor în sensul că, din interpretarea clauzelor CCM şi Planului Social rezultă că este posibilă acordarea cumulativă atât a suportului financiar, cât şi a indemnizaţiei de concediere prevăzute la art.50 din CCM. Chiar din interpretarea art.7 din CCM 2004-2007, text de lege pe care recurentul îl invocă în susţinerea motivelor sale de recurs, rezultă că nu este posibilă cumularea celor două indemnizaţii.

Potrivit acestui articol inserat în CCM 2004-2007 „ drepturile salariaţilor prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fot recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convenţională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariaţi se vor aplica acestea”.

Prin urmare, în ipoteza vizată de acest text de lege ( drepturi băneşti mai mari prevăzute în CCM încheiate anterior) se realizează o înlocuire a clauzelor contractuale mai puţin favorabile din respectivul CCM cu clauzele mai favorabile salariaţilor, reglementând drepturi băneşti mai mari din CCM anterioare, iar nu o cumulare a drepturilor băneşti prevăzute prin aceste clauze. În cauza de faţă, în CCM 2004 -2007 şi Planul Social la care art.50 din contract face trimitere, nivelul indemnizaţiilor de concediere în favoarea salariaţilor a fost majorat, astfel încât nu se poate reţine că CCM pe anii anteriori cuprind drepturi mai mari, astfel că nu se poate face aplicarea art.7 din acest contract şi, cu atât mai mult, nu s-ar putea dispune cumularea suportului financiar din Planul Social cu indemnizaţia de concediere prevăzută la art.50 din CCM 2002 sau 2003.

În speţă nu sunt relevante nici dispoziţiile art. 9 din contractul colectiv de muncă şi nici cele ale art. 145 din acelaşi contract, deoarece nu se poate pune problema vreunei renunţări din partea salariaţilor la drepturile salariale, în condiţiile în care pachetele sociale rezultând din aplicarea Planului social sunt net superioare celor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, fiind dispoziţii convenţionale favorabile salariaţilor.

În aceste condiţii sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurenţilor în ceea ce priveşte fondul cauzei şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 din C o d u l d e procedură civilă, se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanţii E. G., B. F., E. J., I. E., O. J., T. N. împotriva sentinţei civile nr.1792 din 27 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

Decizie irevocabilă

Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2010

2ex/A.G.

Red.jud. F.C.(...)

26.01.2010

Jud.fond D.T./G.T.