Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 173

Şedinţa publică de la 16 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) E.

Grefier N. I.

Pe rol judecarea cauzei litigiului de muncă având ca obiect contestaţie decizie de concediere privind recursul declarat de recurentul E. J. Ş. împotriva sentinţei civile nr.1568/14.10.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, intimată fiind S.C. T. G. N. S.R.L.,

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă recurentul, lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, prin serviciul de registratură intimata a depus la dosar întâmpinare cu duplicat necomunicat.

Preşedintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen şi motivat.

Se comunică recurentului E. J. duplicatul întâmpinării.

Interpelat, recurentul precizează că nu doreşte să-şi angajeze apărător şi nu solicită termen să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul recurentului la dezbateri.

Recurentul E. J. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Precizează că în mod greşit T r i b u n a l u l I a ş i a respins cererea ca fiind rămasă fără obiect.

Susţine că a fost angajat pe postul de agent vânzări, iar norma juridică prevede că

perioada de probă este de 30 zile şi nu de 90 zile, cum în mod eronat angajatorul a trecut în contractul individual.

Mai precizează recurentul că suma de 369,57 lei a fost calculată după un borderou modificat de către angajator. Susţine că bonul de benzină folosit la decontare, la care face referire intimata, este din data de 18 mai 2009, când a alimentat autoturismul personal pe care l-a pus la dispoziţia firmei printr-un contract de comodat. Societatea intimată încearcă să justifice suma de 360,57 lei prin modificarea din borderoul de cheltuieli pe luna aprilie, cu un bon de benzină din luna mai.

Pentru motivele invocate solicită admiterea recursului.

Declarându-se dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i I a ş i sub nr(...), E. J. Ş., în contradictoriu cu intimata S.C. T. G. N. S.R.L. A, a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 210/19.05.2009, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii şi până la emiterea hotărârii definitive, obligarea intimatei să-i pună la dispoziţie toate actele justificative a modului de calcul a salariilor de la momentul angajării şi obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că în data de 06.05.2009 a adus la cunoştinţă angajatorului că este în incapacitatea de a-şi efectua sarcinile de serviciu, dat fiind faptul că singura cheie a autovehiculului pus la dispoziţie de către angajator a fost pierdută. A cerut aprobarea să înlocuiască cheia şi yala maşinii, pentru a-şi putea efectua sarcinile de serviciu. În data de 07.05.2009, i s-a comunicat pe e-mail că a fost expediată prin poştă cheia de rezervă, urmând să anunţe angajatorul în momentul în care o va primi, ceea ce a şi făcut în data de 12.05.2009.

În data de 15.05.2009, a adus la cunoştinţă angajatorului faptul că autovehiculul pus la dispoziţie de către acesta prezintă anomalii în exploatare, cerând permisiunea pentru o diagnoză de specialitate într-un service autorizat. Autoturismul a fost inspectat conform notei de comandă nr. 2795 din data de 15.05.2009 în service Auto N., fiind găsite defecţiuni incompatibile cu exploatarea în siguranţă a respectivului autoturism, fiindu-i recomandat ca până la remedierea defecţiunilor să nu folosească autovehiculul.

A adus la cunoştinţă angajatorului problemele referitoare la autovehiculul pus la dispoziţie de către acesta, exprimându-şi acordul cu privire la semnarea unui contract de comodat pentru utilizarea autoturismului personal pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. În data de 18.05.2009, deplasarea în interes de serviciu a fost efectuată cu autoturismul proprietate personală.

În data de 19.05.2009 a primit vizita numitului E. I. K., cetăţean olandez, reprezentant al T. Germania, care, după o inspecţie vizuală a autoturismului pus la dispoziţia sa de către angajator, i-a adus la cunoştinţă că este concediat. A fost contactat telefonic de către reprezentantul legal al unităţii, acesta solicitându-i demisia, recomandându-i că aceasta ar fi cea mai bună soluţie pentru ambele părţi. A refuzat categoric să demisioneze, fapt ce a determinat întocmirea referatelor 208 şi 209 înregistrate pe data de 19.05.2009 şi a deciziei de concediere nr. 210, înregistrată în aceeaşi zi.

În data de 09.06.2009 a fost contactat telefonic de către reprezentantul legal al unităţii, acesta solicitând returnarea a aproximativ 270 lei către angajator, motivând faptul că în cont i-a fost virată o sumă mai mare decât salariul aferent perioadei 05.05.2009 – 19.05.2009. A precizat că nu i s-a înmânat nici un act justificativ din care să reiasă modul de calcul al salariului şi suma de bani pe care ar fi trebuit să o primească de la ultimul salariu şi până la momentul concedierii.

Intimata S.C. „T. G. N.” S.R.L. A a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, arătând următoarele :

1. Cu privire la capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere nr. 210 din 19.05.2009:

Reclamantul a fost angajat la societate începând cu data de 23.03.2009, pe post de agent de vânzări regional, conform contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. A sub nr. (...)/25.03.2009.

Prin decizia atacată nr. 210/19.05.2009 s-a dispus concedierea reclamantului pentru motivul prevăzut de art. 61 lit. a Codul muncii.

Ulterior, prin decizia nr. 236 din 18.06.2009 înregistrată la I.T.M. A sub nr. 30633/24.06.2009 s-a dispus revocarea deciziei nr. 210/19.05.2009 cu începere de la data de 18.06.2009. Prin această decizie de revocare, reclamantul a fost repus în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, urmând ca acesta să beneficieze de toate drepturile salariale până la data de 19.06.2009, dată la care expiră perioada de probă a acestuia de 90 zile aşa cum părţile au convenit conform clauzei înscrise la litera L pct. 1 din contractul individual de muncă.

Prin notificarea nr. 237/19.06.2009 înregistrată la I.T.M. A sub nr. 30634/24.06.2009 reclamantului i s-a adus la cunoştinţă încetarea contractului individual de muncă în baza art. 31 alin. 4¹ Codul muncii cu începere de la data de 19.06.2009, data expirării perioadei de probă.

În consecinţă, a apreciat intimata că cererea reclamantului de anulare a deciziei de concediere nr. 210/19.05.2009 a rămas fără obiect, motiv pentru care a solicitat respingerea ei ca atare.

2. Cu privire la capătul de cerere privind obligarea la plata drepturilor salariale şi a altor drepturi băneşti începând cu data concedierii:

Reclamantul, conform contractului individual de muncă (lit. J pct. 1 lit. a), pe perioada 23.03.2009 (data angajării) şi 18.06.2009 (data expirării perioadei de probă) a avut un salariu brut de 2.300 lunar, care a fost achitat integral acestuia după cum urmează:

- pentru luna martie 2009 reclamantul pentru zilele lucrate a beneficiat de un salariu de 553 lei net, care s-a virat în contul acestuia conform ordinului de plată nr. 15/03.04.2009 şi a extrasului de cont din data de 03.04.2009;

- pentru luna aprilie 2009 conform ordinului de plată 48/06.05.2009 şi extrasului de cont din aceeaşi dată reclamantului i s-a virat suma de 1.652 lei net;

- pe luna mai 2009 conform OP nr. 70/01.06.2009 s-a achitat reclamantului suma de 766 lei net reprezentând salariul pe perioada 01.05.2009 – 20.05.2009, dată cu care s-a emis decizia nr. 210/19.05.2009.

În luna mai 2009 reclamantul a avut 6 zile nemotivate de la serviciu, respectiv zilele de 6,7 şi 8 mai, 11, 12 şi 13 mai care nu au fost plătite întrucât absenta de la serviciu, aşa cum rezultă din foaia colectivă de prezenţă pe luna mai 2009.

- pentru perioada 20.05.2009 – 19.06.2009 (data emiterii deciziei de concediere şi data încetării contractului individual de muncă) s-a mai achitat reclamantului suma totală de 1.871 lei net conform OP 96/02.07.2009, OP 100/02.07.2009 şi OP 101/03.07.2009.

3. Cât priveşte suma de 270 lei despre care reclamantul face vorbire în acţiune, intimata a arătat că, lunar, societatea acordă un avans spre decontare salariaţilor acesteia în sumă de 800 lei necesară pentru carburant şi alte cheltuieli aferente autoturismului din dotare.

Conform registrului de casă din data 27.03.2009, reclamantului i s-a acordat un avans pe luna martie în sumă de 300 lei, din care a justificat suma de 258 lei conform decontului de cheltuieli nr. 266 din 31.03.2009, deci cu o diferenţă în minus de 42 lei nejustificată.

Pe luna aprilie s-a achitat reclamantului conform ordinului de plată 32/10.04.2009 suma de 758 lei (800 lei – 42 lei) şi pe care acesta urma să o justifice cu documente legale. Din această sumă s-a justificat suma de 707,03 lei conform decontului de cheltuieli nr. 281/30.04.2009, deci cu o diferenţă în minus de 92,97 lei.

Pe luna mai s-a achitat acestuia suma de 707,03 lei (800 lei – 92,97 lei) conform OP nr. 52/13.05.2009.

Pe luna mai reclamantul a justificat din suma de 800 lei suma de 431,43 lei conform decontului de cheltuieli 301/29.05.2009, deci cu o diferenţă în minus de 369 lei (800 lei – 431,43 lei). În consecinţă este vorba de nejustificarea unor sume acordate cu titlu de avans spre decontare, şi nicidecum drepturi salariale, aşa cum greşit susţine reclamantul în cuprinsul acţiunii.

În concluzie, a solicitat respingerea acţiunii ca fiind fără obiect în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere şi respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului privind acordarea de drepturi salariale, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 269 (1) Codul muncii, admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea reclamantului pârât reconvenţional la plata sumei de 369 lei.

Contestatorul a depus întâmpinare la cererea reconvenţională formulată de societate, arătând următoarele :

La data de 19.05.2009, a predat reprezentantului T., decontul de cheltuieli, însoţit de bonurile de casă. La data de 01.06.2009 i s-a virat suma de 266 lei, reprezentând salariul pentru zilele lucrate în luna mai, fără a primi vreun act din care să reiasă modul de calcul a zilelor lucrate şi a banilor care se cuvin pentru acestea. Abia pe 09.06.2009 a fost sunat de angajator, spunându-i că au omis la calculul salariului să ia în considerare şi suma rămasă spre decontare. Fără a şti exact ce sumă ar fi trebuit să primească, fără un fluturaş de salariu, fără un act justificativ al modului de calcul a zilelor lucrate, doar cu suma de 766 lei în cont reprezentând remuneraţia pentru luna mai, s-a simţit îndreptăţit să nu ia act de pretenţia angajatorului de a-i vira în cont suma pretinsă, lăsând instanţa să decidă despre aceasta. A cerut în cererea de chemare în judecată să-i fie puşi la dispoziţie fluturaşii de salariu, iar aceştia i-au fost expediaţi abia pe data de 09.07.2009.

Cu toate acestea, a adus la cunoştinţă instanţei că, anexat întâmpinării depusă de T. G. N. la dosar, se află copia, conformă cu originalul, a borderoului actelor justificative de cheltuieli din luna aprilie 2009. Prin acesta, a trimis un număr de 13 acte justificative, dintre care, la numărul 7, se găseşte un rând corectat, nemaiputând fi vizibil scrisul şi suma decontată. Totalul, reieşit doar prin însumarea a 12 acte justificative, atât pe faţă, cât şi pe verso borderoului este modificat cu alt scris şi de către altă persoană, veridicitatea lui fiind pusă la îndoială.

Având în vedere cele menţionate la punctul 3, contestatorul a solicitat ca instanţa să decidă asupra cererii reconvenţionale pe care angajatorul a formulat-o împotriva sa, pretinzând suma de 369 lei ca fiind avans nejustificat.

Prin sentinţa civilă nr. 1568/14.10.2009, T r i b u n a l u l I a ş i a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul – pârât E. J. Ş. în contradictoriu cu pârâta – reclamantă S.C. „T. G. N.” S.R.L. şi, în consecinţă:

A obligat pârâta să-i pună la dispoziţie reclamantului toate actele justificative ale modului de calcul al salariilor de la momentul angajării.

A respins cererea privind anularea deciziei de concediere nr. 210/19.05.2009, ca rămasă fără obiect.

A respins cererile privind plata unei despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată.

A admis cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă S.C. „T. G. N.” S.R.L în contradictoriu cu reclamantul – pârât E. J. Ş. şi, în consecinţă, a obligat reclamantul – pârât să-i plătească pârâtei – reclamante suma de 368,57 lei, încasată necuvenit.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul-pârât E. J. Ş. a fost a fost angajat la societate începând cu data de 23.03.2009, pe post de agent de vânzări regional, conform contractului individual de muncă înregistrat în Registrul General ala Salariaţilor sub nr. 30/23.03.2009 şi la la I.T.M. A sub nr. (...)/25.03.2009( contract aflat în copie la dosar la filele 17-22).

Prin decizia nr. 210/19.05.2009, care face obiectul prezentei contestaţii, s-a dispus concedierea reclamantului pentru motivul prevăzut de art. 61 lit. a din Codul muncii, întrucât nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu specificate în contractul individual de muncă, respectiv în fişa postului cu privire la întocmirea rapoartelor zilnice, purtarea convorbirilor telefonice zilnice cu persoana împuternicită de administrator, nu a respectat sarcinile trasate de superiorii ierarhici.

Ulterior, prin decizia nr. 236 din 18.06.2009, înregistrată la I.T.M. A la nr. 30633/24.06.2009 s-a dispus revocarea deciziei atacate prin prezenta începând cu data de 18.06.2009. Prin decizia de revocare reclamantul a fost repus în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, urmând ca acesta să beneficieze de toate drepturile salariale până la data de 19.06.2009, dată la care expiră perioada de probă de 90 zile, aşa cum părţile au convenit conform clauzei înscrise la litera L pct. 1 din contractul individual de muncă.

Prin notificarea nr. 237/19.06.2009 înregistrată la I.T.M. A sub nr. 30634/24.06.2009 reclamantului i s-a adus la cunoştinţă încetarea contractului individual de muncă în baza art. 31 alin. 4¹ din Codul muncii la data expirării perioadei de probă.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a considerat că a rămas fără obiect capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere nr. 210/19.05.2009, şi l-a respins.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea societăţii intimate la plata unor despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca salariat, şi acesta a fost respins ca neîntemeiat.

Conform literei J pct. 1 lit. A din contractul individual de muncă reclamantul a avut un salariu brut de 2.300 lunar.

Prin înscrisurile depuse la dosar ( ordinul de plată nr. 15/03.04.2009, extrasul de cont din 03.04.2009, ordinul de plată 48/06.05.2009 şi extrasului de cont din 06.05.2009, OP nr. 70/01.06.2009, OP 96/02.07.2009, OP 100/02.07.2009 şi OP 101/03.07.2009), societatea SC T. G. N. SRL A a făcut dovada că i-a achitat integral drepturile salariale cuvenite reclamantului-pârât.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei - reclamante să-i pună la dispoziţie toate actele justificative a modului de calcul a salariilor de la momentul angajării reclamantului-pârât, acesta este întemeiat, acesta din urmă având dreptul să cunoască exact drepturile salariale care i se cuveneau pentru perioada lucrată şi modul de calcul al acestora, astfel încât a fost admis.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC T. G. N. SRL A, instanţa de fond a reţinut că aceasta este întemeiată.

Pârâta-reclamantă acordă salariaţilor un avans de 800 lei necesară pentru carburant şi altor cheltuieli aferente autoturismului din dotare.

Reclamantului-pârât i s-a acordat un avans pe luna martie 2009 în sumă de 300 lei (conform registrului de casă din data 27.03.2009) din care a justificat suma de 258 lei cu decontul de cheltuieli nr. 266 din 31.03.2009, rămânând o diferenţă de 42 lei nejustificată.

În aprilie 2009 s-a achitat reclamantului suma de 758 lei conform ordinului de plată 32/10.04.2009, din care s-a justificat suma d e 707,03 lei prin decontul de cheltuieli nr. 281/30.04.2009, rămânând o diferenţă de 92,97 lei.

În mai 2009 s-a achitat acestuia suma de 707,03 lei, conform OP nr. 52/13.05.2009 din care a justificat suma de 431,43 lei conform decontului de cheltuieli nr.301/29.05.2009.

Suma totală nejustificată şi nerestituită de către reclamantul-pârât este de 368,57 lei.

Faţă de aceste considerente, tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 272 alin.1 din Codul muncii care arată că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, a admis cererea reconvenţională.

Astfel, faţă de toate considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art.181-191 din Codul muncii, Tribunalul a admis în parte cererea principală şi a obligat pe pârâta-reclamantă să pună la dispoziţia reclamantului toate actele justificative ale modului de calcul al salariilor de la momentul angajării, respingând celelalte capete de cerere formulate de acesta; a admis cererea reconvenţională, obligându-l pe reclamantul–pârât să restituie suma de 368,57 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul E. J. Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii sale, recurentul susţine că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, deşi angajatorul a revocat decizia de concediere nr. 210/19.05.2009, acesta a emis în mod abuziv notificarea nr. 237/19.06.2009.

Mai arată recurentul că, deşi a fost angajat pe un post de execuţie, în mod deliberat angajatorul a trecut în contractul individual de muncă o perioadă de probă de 90 zile, în loc de 30 zile; în plus, nu se află în situaţia prevăzută de art.31 alin.4 ind.1 alin.1 din Codul muncii, aşa cum susţine societatea.

Consideră că, în condiţiile în care notificarea este nelegală, prin prisma art.31 alin.1 din Codul muncii, iar angajatorul a revocat decizia de concediere, el este în continuare angajatul societăţii.

Susţine recurentul că, în aceste condiţii, nu este posibil ca cererea sa de anulare a deciziei de concediere să fi rămas fără obiect, iar el să fie în continuare concediat abuziv, prin emiterea unei notificări fără acoperire juridică.

Se mai arată în motivarea recursului că în mod greşit a fost obligat la plata sumei de 368, 57 lei către angajator, în condiţiile în care există corecturi, modificări şi adăugiri în documentele justificative; consideră că nu este posibil ca angajatorul să se folosească de un fals pentru a-şi dovedi cauza.

Ca atare, solicită admiterea recursului şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii.

În drept, motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct.9 şi art. 304 ind.1 Cod proc.civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, prin acţiunea introductivă, E. J. Ş. a contestat decizia nr. 210/19.05.2009, prin care s-a dispus concedierea sa pentru motivul prevăzut de art. 61 lit. a din Codul muncii, întrucât nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu specificate în contractul individual de muncă, respectiv în fişa postului cu privire la întocmirea rapoartelor zilnice, purtarea convorbirilor telefonice zilnice cu persoana împuternicită de administrator, nu a respectat sarcinile trasate de superiorii ierarhici.

Instanţa de fond a reţinut că, ulterior, prin decizia nr. 236 din 18.06.2009, înregistrată la I.T.M. A la nr. 30633/24.06.2009, s-a dispus revocarea deciziei atacate începând cu data de 18.06.2009. Prin decizia de revocare reclamantul a fost repus în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, urmând ca acesta să beneficieze de toate drepturile salariale până la data de 19.06.2009, dată la care expiră perioada de probă de 90 zile, aşa cum părţile au convenit conform clauzei înscrise la litera L pct. 1 din contractul individual de muncă. Prin notificarea nr. 237/19.06.2009 înregistrată la I.T.M. A sub nr. 30634/24.06.2009 reclamantului i s-a adus la cunoştinţă încetarea contractului individual de muncă în baza art. 31 alin. 4¹ din Codul muncii la data expirării perioadei de probă.

În mod greşit însă, instanţa de fond a considerat că a rămas fără obiect capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere nr. 210/19.05.2009, fără a intra în cercetarea fondului acestuia.

Potrivit art. 8 alin.1 din Codul muncii, relaţiile de muncă se bazează pe principiul bunei-credinţe, ca principiu fundamental al dreptului muncii.

În speţă, intimata nu a dat dovadă de bună-credinţă la emiterea deciziei de revocare nr. 236 din 18.06.2009. Astfel, deşi pretinde că prin această din urmă decizie a înlăturat efectele deciziei de concediere nr. 210/19.05.2009, în fapt a dispus revocarea începând cu data de 18.06.2009, pentru ca la data de 19.06.2009 să emită notificarea nr.237, prin care i se aduce la cunoştinţă salariatului încetarea contractului individual de muncă în baza art.31 alin.4 ind.1 din Codul muncii, începând cu data de 19.06.2009. Procedând în acest mod, angajatorul nu numai că a lăsat descoperită perioada dintre data concedierii, 19.05.2009, şi data de 18.06.2009, data revocării deciziei de concediere, dar a dat dovadă de evidentă rea-credinţă, întrucât emiterea deciziei de revocare s-a făcut doar cu scopul de a înlătura controlului judecătoresc decizia de concediere, şi nu cu scopul înlăturării efectelor acesteia şi repunerii părţilor în situaţia anterioară, împrejurare ce rezultă din emiterea imediată, la 19.06.2009, a notificării nr.237 privind încetarea contractului individual de muncă.

În atare condiţii, instanţa de control judiciar reţine că decizia de revocare nr. 236/18.06.2009 nu poate produce efecte juridice, fiind emisă cu încălcarea principiului fundamental al bunei-credinţe în relaţiile de muncă.

În consecinţă, în mod greşit a considerat prima instanţă că a rămas fără obiect capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere nr. 210/19.05.2009, fără a intra în cercetarea fondului acestuia.

Fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod proc.civ. şi având în vedere dispoziţiile art. 312 alin.5 Cod proc.civ., Curtea de Apel va admite recursul declarat de contestator şi va casa în parte sentinţa atacată, în sensul că va trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe cererile privind anularea deciziei de concediere nr.210/19.05.2009 şi plata despăgubirilor, acest din urmă capăt de cerere fiind accesoriu celui dintâi, conform art. 78 alin.1 din Codul muncii, impunându-se o judecată unitară a ambelor cereri.

Cât priveşte motivul de recurs referitor la cererea reconvenţională, instanţa de control judiciar constată că nu poate fi reţinut.

Astfel, deşi borderoul anexă decontului nr. 281/30.04.2009, are ştearsă poziţia 7, a fost semnat pentru conformitate de către angajator; mai mult, suma totală din borderou coincide cu cea din decont, precum şi cu actele justificative anexate acestuia.

Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurentul-contestator nu a justificat suma de 368,57 lei, obligându-l să o restituie, în baza dispoziţiilor art. 272 alin.1 din Codul muncii.

Urmează, aşadar, a fi menţinută această dispoziţie a primei instanţe, precum şi celelalta dispoziţii, care nu au făcut obiectul recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatorul E. J. Ş. împotriva sentinţei civile nr.1568/14.10.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, sentinţă pe care o casează în parte, în sensul că:

Trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe cererile privind anularea deciziei de concediere nr.210/19.05.2009 şi plata despăgubirilor.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 .02. 2010.

Red/Tehnored. M.N.C.

10.03.2010 - 2 ex.

T r i b u n a l u l I a ş i - B. D.

U. E.