Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 2860/R/2009

Şedinţa publică din 09 decembrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...)

(...) (...)

GREFIER : (...) (...)

S-a luat spre examinare – în vederea pronunţării - recursul declarat de reclamanta T. D. F. împotriva sentinţei civile nr. 2058 din 06.07.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...), privind şi pe pârâta SC E. G. IMPORT EXPORT SRL, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea şedinţei publice din data de 07 decembrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele.

Prin sentinţa civilă nr.2058 din 06.07.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...) a fost respinsă acţiunea reclamantei T. D. F. împotriva pârâtei S.C. E. G. Import Export SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin decizia nr.71656/03.11.2008, intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă a contestatoarei angajată în funcţia de asistent manager, începând cu data de 01.12.2008 în temeiul art.65 C. muncii, având în vedere restructurarea şi reorganizarea intervenită la nivelul departamentului distribuţie.

Conform contractului individual de muncă nr.19/31.08.2006, contestatoarea şi-a început activitatea ca agent comercial în data de 01.09.2006.

Prin actele adiţionale la acest contract individual de muncă, funcţia contestatoarei a fost schimbată în casier la data de 09.03.2007 şi apoi asistent manager la data de 08.04.2008, post nou creat în cadrul departamentului distribuţie.

Prin decizia nr.70605/16.10.2008, directorul comercial al departamentului distribuţie a decis reorganizarea departamentului având în vedere volumul redus al vânzărilor din ultima perioadă prin reducerea unui post de asistent manager.

În organigrama societăţii figurau 2 posturi de asistent manager, iar după această dată figurează unul singur.

Faţă de cele arătate, tribunalul a conchis că contestatoarea a avut funcţia de asistent manager la data încetării raporturilor de muncă şi nu cea de asistent comercial, că această funcţie a fost nou creată la nivelul departamentului distribuţie şi nu a fost preluată de la altă angajată şi că motivul concedierii este unul obiectiv şi anume scăderea vânzărilor.

Aşa fiind, tribunalul a apreciat că decizia nr.71656/03.11.2008 de desfacere a contractului individual de muncă în temeiul art.65 C. muncii este temeinică, iar contestaţia împotriva acesteia este nefondată şi a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta a expus starea de fapt care a generat litigiul dintre părţi şi motivele invocate prin acţiunea introductivă.

În sprijinul soluţiei de casare, reclamanta a arătat în esenţă că este necesară audierea celor doi martori propuşi pentru dovedirea caracterului fictiv al concedierii, deoarece organigramele depuse de pârâtă pot fi modificate în mod discreţionar de angajator.

În sprijinul soluţiei de modificare, reclamanta a susţinut că desfiinţarea postului său nu a fost efectivă deoarece atribuţiile sale de asistent manager au fost preluate de o altă salariată angajată pe postul de asistent comercial, înfiinţat special în acest scop, după cum rezultă din compararea organigramelor.

S-a invocat că măsura concedierii nu a avut o cauză reală şi serioasă, deoarece pârâta pentru a dovedi dificultăţile economice, a depus unele situaţii contabile din 2007 şi 2008 cu forţă probantă redusă şi s-a arătat că inexistenţa în realitate a unor dificultăţi economice rezultă şi din înfiinţarea unui post de asistent comercial.

S-a apreciat că a fost aplicat în mod eronat criteriul vechimii în funcţie pentru selectarea angajatului ce va fi concediat, deoarece nu vechimea pe post reprezintă un criteriu, ci competenţele profesionale.

În fine, se critică neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei de a-i propune un loc de muncă în unitate conform art.64 alin.1 Codul muncii.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite în parte recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare invocat de recurentă nu este întemeiat, deoarece aspectele legate de desfiinţarea unor posturi şi de atribuţiile fiecărui salariat rezultă în cauza de faţă din înscrisurile depuse, respectiv din organigramă şi fişele postului astfel încât, raportat la circumstanţele cauzei, nu apare ca necesară suplimentarea probatoriului prin declaraţii de martori.

Dintre motivele de modificare a hotărârii, Curtea se va opri cu prioritate asupra celui referitor la nerespectarea criteriilor de concediere, deoarece reprezintă un aspect al verificării legalităţii deciziei de concediere, spre deosebire de celelalte motive ce critică decizia sub aspectul netemeiniciei.

Aşadar, fără a verifica caracterul real, serios şi efectiv al concedierii, Curtea observă în prealabil că decizia de concediere nu respectă dispoziţiile art.81 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.

În conformitate cu norma menţionată „ la luarea măsurii de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului vor fi avute în vedere următoarele criterii minimale:

a) daca măsura ar putea afecta doi soţi care lucrează în aceeaşi unitate, se desface contractul de munca al soţului care are venitul cel mai mic, fără ca prin aceasta sa se poată desface contractul de munca al unei persoane care ocupa un post nevizat de reducere;

b) măsura să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii în întreţinere;

c) măsura sa afecteze numai în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii, bărbaţii văduvi sau divorţaţi care au în îngrijire copii, pe întreţinătorii unici de familie, precum şi pe salariaţii, bărbaţi sau femei, care mai au cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor.”

Or, având în vedere că pârâta a desfiinţat unul din cele două posturi de asistent manager avea obligaţia respectării criteriilor prevăzute de norma citată.

În acest context, Curtea constată că postul deţinut de reclamantă la momentul concedierii este cel de asistent manager, după cum rezultă din decizia de concediere (f.6 fond), decizia de detaşare (f.8 fond), fişa postului (f.9-10 fond), decizia de încetare a detaşării (f.11 fond) şi actul adiţional la contractul de muncă (f.27 fond), astfel încât susţinerile reclamantei făcute în faţa primei instanţe referitoare la ocuparea funcţiei de asistent comercial nu sunt întemeiate.

Prin urmare, pârâta era datoare să aplice unul din criteriile legale pentru desfiinţarea postului de asistent manager, în urma comparării situaţiei reclamantei cu cea a T. J., cealaltă asistent manager.

Cum reclamanta are un copil în întreţinere, fiind mama minorului E. S. conform copiei certificatului de naştere seria (...) nr.(...) (f.12 fond), iar T. J. nu are copii, după cum reiese din copia carnetului de muncă (f.54-58 fond) este evident că nu au fost respectate criteriile impuse de contractul colectiv de muncă prin concedierea salariatului care are un copil în întreţinere.

În acest context, Curtea constată că deşi art.74 lit. c Codul muncii impune indicarea şi implicit aplicarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 70 alin.2 Codul muncii, numai în cazul concedierilor colective, prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007 – 2010 a fost extinsă aplicarea acestor criterii şi în cazul concedierii individuale, prevăzute de art.65 alin.1 Codul muncii.

În acest sens, art.236 alin.4 din Codul muncii recunoaşte caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, iar art.241 alin.1 lit. d dispune întinderea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel naţional asupra tuturor salariaţilor încadraţi la toţi angajatorii din ţară.

În fine, art.243 alin.1 Codul muncii stabileşte că „ executarea contractului colectiv de muncă este obligatoriu pentru părţi”.

Curtea reţine, în acest context că dispoziţiile art.81 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2007 – 2010 nu sunt aplicabile doar concedierilor colective, ci şi celor individuale, cum este cazul în speţă.

În sprijinul acestei concluzii, pledează mai multe argumente întemeiate pe interpretarea normelor din capitolul VI al CCM în care este inclus art.81 alin.2.

În primul rând, denumirea acestui capitol este „contractul individul de muncă”, ceea ce denotă intenţia partenerilor de dialog social de a-i aplica normele tuturor raporturilor juridice de muncă.

În al doilea rând, se observă că anumite articole (art.79, art.80, art.80 alin.1) se aplică doar concedierilor colective fiind uzitate în acest sens sintagmele „concedieri colective”, „disponibilizări de persoane”, „reduceri de personal”, iar alte articole (art.78, art.80 alin.2) se referă la încetarea sau desfacerea contractului individual de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, această noţiune acoperind atât concedierea colectivă cât şi cea individuală (art.65 Codul muncii).

În al treilea rând , Curtea constată, cu titlu de exemplu pentru ilustrarea tehnicii de elaborare a CCM, că art.78 instituie dreptul salariatului concediat de a primi o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, necondiţionat de tipul concedierii.

Prin urmare, în situaţia în care s-a intenţionat restrângerea aplicabilităţii unor norme la situaţia concedierilor colective, în ipoteza normelor s-a făcut această noţiune iar în toate celelalte cazuri s-a uzitat sintagma „concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului” pentru indicarea D. de aplicare a normei juridice.

În fine, din perspectiva logică şi sub aspectul raţiunii partenerilor de dialog social, Curtea constată că nu se justifică limitarea aplicării unor măsuri de protecţie socială cum sunt cele ce decurg din instituirea unor criterii de stabilire a ordinei de prioritate doar la concedierile colective, neacceptând ideea că salariaţii concediaţi individual conform art.65 Codul muncii nu pot fi protejaţi de consecinţele pierderii locului de muncă.

De altfel, chiar dacă pârâta consideră că aplicarea unor criterii de stabilire a ordinii de prioritate nu este posibilă în speţă, Curtea constată că în cuprinsul deciziei de concediere, precum şi a celorlalte acte procesuale, a aplicat şi a susţinut criteriul vechimii pe post pentru selectarea reclamantei în vederea concedierii.

Aşadar, însăşi pârâta a acceptat implicit aplicarea unor criterii la concediere, însă criteriul ales nu se încadrează în categoria limitativă stabilită de art.81 alin.2 din Contractul colectiv de muncă.

În consecinţă, Curtea de Apel constată că decizia de concediere este nelegală, urmând să o anuleze conform art.76 Codul muncii, şi, în mod accesoriu, să dispună reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior, respectiv acela de asistent manager (art.78 alin.2) şi să oblige pârâta la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate începând cu data de 01.12.2008 şi până la reintegrarea sa efectivă.

Sub acest ultim aspect, Curtea consideră că lipsită de relevanţă împrejurarea că pârâta a deţinut ulterior concedierii, un alt post şi a realizat venituri, deoarece legislaţia muncii permite cumulul de funcţii, iar plata salariului de către un angajator nu poate profita altui angajator, după cum nu poate profita pârâtei faptul că reclamanta nu a rămas inactivă, găsindu-şi un alt loc de muncă.

În schimb, soluţia primei instanţe de respingere a cererii de acordare a daunelor morale va fi menţinută, deoarece reclamanta nu a făcut dovada modului în care măsura concedierii i-a lezat drepturile personale nepatrimoniale, fiind de remarcat şi că prin recurs nu se aduce nici un argument în favoarea acestei cereri.

Consecinţa admiterii, chiar în parte, a acţiunii reclamantei este din perspectiva art.274 C.pr.civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cuantum de 300 lei (onorariu de avocat – fila 14 fond).

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. va admite în parte recursul şi va modifica în parte hotărârea în sensul celor ce urmează.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamanta T. D. F. împotriva sentinţei civile nr. 2058 din 06.07.2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei împotriva pârâtei S.C. E. G. IMPORT EXPORT S.R.L. Anulează decizia nr. 71656/03.11.2008 emisă de pârâtă.

Dispune reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior, respectiv cel de asistent manager în cadrul unităţii pârâte.

Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate începând cu data de 01.12.2008 şi până la reintegrarea efectivă a reclamantei.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, în cuantum de 300 lei.

Menţine dispoziţia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 09.12.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

(...) (...)

Red.S.D./S.M.D.

4 ex./05.01.2010