Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 76/CM

Şedinţa publică din data de 3 martie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...)

JUDECĂTORI – (...) (...)

(...) (...)

Grefier – (...) (...)

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă S.C. „E.” S.A., cu sediul social în O., comuna E., judeţul P, împotriva sentinţei civile nr. 896/6.08.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant D. H., domiciliat în M,(...), (...) 1, . A, . 4, . 13, judeţul C, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru intimatul reclamant, avocat E. D., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 45248 din 17.11.2008, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispoziţiilor art. 87 şi următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Faţă de lipsa recurentei pârâte la primul apel nominal, instanţa lasă cauza la a doua strigare.

La reapelarea cauzei, se prezintă pentru intimatul reclamant, avocat E. D., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 45248/17.11.2008, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.

Întrebat fiind, intimatul reclamant, prin apărător, susţine că nu mai are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanţa, luând act de susţinerile părţii, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Arată că deşi recurenta susţine că locul de muncă al salariatului a fost desfiinţat dintr-o cauză serioasă, aceasta nu produce dovezi în acest sens şi mai mult, înscrisurile depuse la dosar nu dovedesc decât faptul că ele au fost întocmite pro cauza, fără a dovedi că desfiinţarea locului de muncă deţinut de reclamant era singura soluţie pentru ca societatea să devină rentabilă.

Instanţa rămâne în pronunţare asupra cauzei.

C U R T E A

Cu privire la recursul civil de faţă:

S.C. „E.” S.A. a declarat recurs la 13.09.2008 împotriva sentinţei civile nr. 896/6.08.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Situaţia de fapt:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a la 31.08.2008, reclamantul D. H. a chemat în judecată S.C. „E.” S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 127 din 4.03.2008, reintegrarea în funcţia deţinută anterior, obligarea la plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit în perioada dintre concediere şi reintegrarea efectivă, indexată şi majorată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost angajat de pârâtă în funcţia de director zonal pentru o perioadă nedeterminată, începând cu data de 14.01.2008.

Prin preavizul nr. 217/5.02.2008 a fost înştiinţat că se reorganizează activitatea din cadrul diviziei de distribuţiei şi se desfiinţează postul ocupat de el. La 4.03.2008 a fost emisă decizia nr. 127 prin care s-a dispus concedierea lui conform art. 65 alin. 1 Codul muncii.

Decizia este nelegală deoarece desfiinţarea postului nu este una efectivă (la scurt timp a fost angajat un alt salariat), nu are o cauză reală (situaţia vânzărilor pe ultimele luni – motivul invocat – nu-l priveşte, fiind angajat de mai puţin de o lună) nu este una serioasă (activitatea financiară a societăţii este bună şi permitea menţinerea funcţiei de director zonal).

La 18.04.2008, reclamantul şi-a completat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata unor daune morale în sumă de 15.000 lei. În motivarea completării reclamantul a arătat că în urma concedierii i-au fost afectate prestigiul social şi poziţia concurenţială pe piaţa forţei de muncă, punându-i-se la îndoială seriozitatea de manager şi salariat în condiţiile în care raporturile de muncă s-au derulat pentru numai 3 săptămâni.

Pârâta S.C. „E.” S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a, solicitând declinarea cauzei în favoarea T r i b u n a l u l u i P r a h o v a şi, pe fond, respingerea acţiunii completate ca neîntemeiată.

În apărare, s-a arătat că decizia nr. 127/2007 este întocmită cu respectarea legii, motivarea fiind explicită, după perioada de preaviz prevăzută de art. 73 Codul muncii, după ce s-a încercat punerea la dispoziţie a unui alt loc de muncă.

Postul pe care a fost angajat D. H. era existent iar la momentul în care conducerea a făcut o analiză de randament comercial s-a constatat că schema de posturi nu corespunde rentabilităţii zonei. În aceste condiţii, se observă că există o situaţie de reorganizare efectivă, cu o cauză reală şi serioasă.

În privinţa daunelor morale, s-a solicitat respingerea acestei cereri în condiţiile în care decizia nu este nulă prin încălcarea dispoziţiilor legale, iar suma reclamantă nu este justificată şi dovedită.

Prin sentinţa civilă nr. 896/6.08.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, s-a admis acţiunea reclamantului D. H., în contradictoriu cu pârâta S.C. „E.” S.A., s-a anulat decizia de concediere nr. 127/4.03.2008 şi s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii acestei decizii, de director zonal.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unor despăgubiri echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu orice alte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii, până la efectiva reîncadrare.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. P sub nr. (...)/23.01.2008, reclamantul D. H. a fost angajat de S.C. „E.” S.A. în funcţia de „director zonă” pentru o perioadă nedeterminată, începând cu data de 14.01.2008, cu un program de 8 ore/zi, contra unui salariu de bază brut de 1.530 lei, activitatea urmând a „se desfăşura la sediu şi în teritoriu”.

Printr-o „notificare de preaviz” reclamantul a fost înştiinţat că, urmare analizei vânzărilor pe raza judeţului C aferente ultimelor luni pe divizia materiale de construcţie, se reorganizează activitatea în cadrul diviziei de distribuţiei prin desfiinţarea postului de director zona ocupat de reclamant în cadrul societăţii pârâte.

Ţinând cont de faptul că nu i se poate asigura, în cadrul societăţii, un alt loc de muncă corespunzător pregătirii sale, începând cu data de 5.02.2008 i se acordă un preaviz de 21 zile lucrătoare, conform art. 73 alin. 1 din Codul muncii, urmând ca la data de 4.03.2008 când expira perioada de preaviz să se emită decizia de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 65 Codul muncii.

Ulterior, pârâta a emis decizia nr. 127/4.03.2008 (înregistrată la I.T.M. P sub nr. 6438/6.08.2008) prin care în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii s-a dispus concedierea salariatului D. H., începând cu data de 5.03.2008, având în vedere desfiinţarea locului de muncă ocupat de acesta, ca urmare a reorganizării diviziei distribuţie din cadrul societăţii.

Prin hotărârea consiliului de administraţiei al S.C. „E.” S.A. înregistrată sub nr. 20/30.01.2008 s-au aprobat „situaţiile aferente anului 2007 ce vor fi prezentate AGA indicatori economici financiari, bilanţ contabil, raport administratorilor” şi reorganizarea zonală conform indicilor stabiliţi pentru realizarea obiectului de activitate în condiţii optime, modificarea organigramei departament vânzări, prin restructurarea unui post de director zonal pe raza judeţului C.

De asemenea, directorul de vânzări a întocmit la 04.02.2008 un referat în atenţia directorului general în care a arătat că, în urma analizei vânzărilor înregistrate în ultimele luni pe E. Materiale, oraş C, s-a ajuns la concluzia că două posturi de directori zonali sunt prea multe şi nu justifică costurile.

De asemenea, numărul clienţilor care pot fi activaţi cu produsele comercializate de societate nu este atât de mare încât să justifice cele două posturi de directori zonali.

Având în vedere cele menţionate mai sus s-a propus ca, începând cu data de 4.02.2008, să se restructureze unui din cele două posturi, respectiv cel al angajatului D. H..

Conform art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Concedierea dispusă în baza art. 65 Codul muncii trebuie să îndeplinească două condiţii de fond: cauza concedierii să constea în desfiinţarea locului de muncă pentru unul din motivele avute în vedere de legiuitor şi decizia de concediere să emane de la organul competent. Noţiunea de loc de muncă se referă la postul ocupat de salariat fie la locul muncii (în ipoteza mutării angajatorului în altă localitate).

Postul concretizează, în organigrama angajatorului, necesarul de personal pentru o anumită funcţie sau meserie; de aceea, desfiinţarea postului trebuie să ducă la eliminarea acestuia din statul de funcţii, pentru a putea fi considerată efectivă.

Pentru ca desfiinţarea locului de muncă să fie considerată reală şi serioasă, aceasta trebuie să fie reclamantă de unul din motivele expres menţionate de art. 65; apoi, această cauză trebuie să fie precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, fără a disimula vreun alt motiv. De asemenea, motivele care au determinat măsura trebuie să prezinte o anumită gravitate, adică să existe o proporţionalitate cu importanţa măsurii adoptate. Astfel, seriozitatea cauzei trebuie raportată la situaţia angajatorului – stabilirea interesului său legitim pentru concedierea salariatului – pentru a se stabili dacă sunt sau nu posibile şi alte soluţii în afara concedierii.

„Reorganizarea activităţii” cuprinde nu numai ipoteza de reorganizare a persoanelor juridice prin comasare, prin fuziune, absorbţie sau divizare, ci şi situaţia (mult mai largă ca şi cuprindere) în care se adoptă măsuri de reaşezare internă sau orice alte dispoziţii de ordin organizatoric, cu menirea de a spori eficienţa activităţii, astfel încât se ajunge la o modificare a statului de funcţii şi a organigramei.

Nu este şi situaţia pârâtei care, deşi invocă raţiuni de optimizare a activităţii comerciale în zona C, nu dovedeşte că ar fi întreprins măsuri eficace de reducere a costurilor, astfel încât singura soluţie pentru redresarea economică să fi fost chiar concedierea reclamantului.

Astfel, deşi se invocă o hotărâre a Consiliului de administraţie prin care se reduce schema de personal, o analiză atentă a conţinutului acestui document adoptat la 31.01.2008 duce la concluzia categorică conform căreia cuprinde doar propuneri urmând ca în baza hotărârii să se convoace A.G.A. pentru a dispune.

Apoi, deşi se pretinde că „raportul privind analiza vânzărilor” a fost analizat în şedinţa consiliului de administraţie, nu s-a făcut dovada existenţei acestui înscris, în ciuda solicitărilor repetate ale instanţei; mai mult, deşi şedinţa consiliului de administraţie a avut loc la 31.02.2008, directorul de vânzări a făcut o propunere de restructurare abia la 4.02.2008 (când teoretic, consiliul deja se pronunţase); de asemenea, nu s-a arătat cum concedierea unui singur salariat (deşi pârâta susţine că a mai făcut şi alte concedieri, nu a dovedit această situaţie) al cărui venit brut se ridică la 1.530 lei ar fi îmbunătăţit „randamentul comercial în zonă”.

De asemenea, societatea nu a demonstrat că desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului este singura soluţie posibilă în redresarea sa economică, celelalte măsuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau neadecvate. Astfel, societatea nu a iniţiat nicio măsură de echilibrare a balanţei venituri/cheltuieli în afara concedierii; deşi, se pretinde că societatea ar trece printr-o perioada grea, singurele măsuri concrete adoptate de AGA au fost concedierile, fără a se pune în discuţia asociaţilor – şi cu atât mai puţin a se dispune – vreo altă decizie cu privire la situaţia economică grea.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a considerat că desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestator nu a avut o cauză reală şi serioasă.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 78 alin. 1 şi 2 Codul muncii, conform cărora, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa a dispus anularea ei şi, la solicitarea salariatului, a repus părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 127/4.03.2008 de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului şi a dispus reintegrarea acestuia în postul avut anterior emiterii deciziei anulate.

Având în vedere dispoziţiile art. 78 alin. 1 Codul muncii, conform cărora, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa a dispus, odată cu anularea ei şi obligarea angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

A fost obligată intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

Potrivit art. 998–999 Cod civil, orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, instituindu-se responsabilitatea nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi pentru acela cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Condiţiile răspunderii civile delictuale (care acoperă deopotrivă prejudiciul material sau moral) sunt existenţa unei fapte ilicite, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciul şi vinovăţia autorului faptei.

În privinţa daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că, deoarece sunt rezultatul atingerii unor drepturi nepatrimoniale, acestea nu sunt perceptibile fizic. Chiar şi aşa, repararea prejudiciului moral este posibilă prin acordarea unor despăgubiri băneşti care să reprezinte o satisfacţiei echitabilă şi îndestulătoare.

Având în vedere situaţia concretă a reclamantului – concedierea la o foarte scurtă perioadă de timp după angajare – circumstanţă de natură a crea dubii, în reprezentarea altor eventuali angajatori, cu privire la aptitudinile şi abilităţile reclamantului. Cum salariul reprezintă – în majoritatea cazurilor – unica sursă de venit a unei mari majorităţi a populaţiei, iar lipsirea de acest venit, prin emiterea unei decizii de concediere nelegală, poate crea o justificată stare de nelinişte, anxietate cu privire la posibilitatea satisfacerii propriilor nevoi dar şi, eventual, ale persoanelor avute în întreţinere, instanţa de fond a admis cererea de obligare a pârâtei la plata unor daune morale şi a obligat intimata la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu acest titlu.

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat, în esenţă, următoarele:

Decizia nr. 127/4.03.2008 emisă de intimata recurentă a fost întocmită în conformitate cu prevederile C o d u l u i m u n c i i în urma unei analize de randament, a hotărârii Consiliului de Administraţie şi a Adunării Acţionarilor, observându-se o situaţie de reorganizare efectivă, cu prevederea temeiului de drept, motivarea în fapt fiind mai mult decât explicită: reorganizarea.

Decizia nu este lovită de nulitate, ea fiind întocmită după perioada de 21 zile lucrătoare, fiind respectate prevederile art. 73 din Codul muncii.

A învederat că intimatul reclamant nu a motivat capătul de cerere de nulitate a deciziei contestate şi nu este în măsură să conteste hotărârea Consiliului de administraţie sau cea a Adunării Acţionarilor, astfel încât decizia dată în urma analizării situaţiei de către aceste adunări este legală, potrivit Legii nr. 53/2003 şi Legii nr. 31/1991.

A susţinut că se află într-o situaţie de reorganizare a activităţii, locul de muncă fiind suprimat din organigramă şi nici la acest moment nefiind un alt angajat pe post.

Echipa de manageri a societăţii nu trebuia să solicite intimatului reclamant sau instanţei de fond părerea cu privire la soluţia de redresare economică a activităţii ce ar trebui adoptată, în urma analizei tuturor factorilor, concluzionând că restructurarea a două posturi este soluţia cea mai viabilă, iar instanţa de fond a reţinut în mod greşit că desfiinţarea locului de muncă ocupat de intimatul reclamant nu a avut o cauză reală şi serioasă.

Concedierea în baza prevederilor art. 65 Codul muncii este corect dispusă, dispoziţiile legale fiind întrunite şi respectate, astfel încât nu sunt justificate nici daunele morale.

În susţinerea motivelor de recurs a fost depusă o copie a Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 20/31.01.2008 prin care s-a dispus reorganizarea zonală conform indicilor stabiliţi pentru realizarea obiectului de activitate în condiţii optime şi modificarea organigramei departamentului vânzări, prin restructurarea unui post de director zonal pe raza judeţului C.

În recurs, Curtea a dispus completarea materialului probator cu înscrisuri noi, sens în care a dispus în sarcina recurentei pârâte obligaţia de a depune dovezi în legătură cu situaţia economică precară a societăţii, precum şi un exemplar de pe „Referatul” înaintat Comitetului Director şi Consiliului de Administraţie, ce a stat la baza restructurării activităţii zonale a societăţii.

La termenul de judecată din 3 februarie 2009 a fost înaintat înscrisul intitulat „Referat”, în copie confirmată de către consilierul juridic al societăţii jurist N. D..

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:

În conformitate cu dispoziţiile art. 65 din Codul muncii, această concediere reprezintă încetarea contractului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana acestuia.

Aşa fiind, potrivit textului analizat, motivul concedierii, nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acestuia.

Condiţia de legalitate impusă de lege este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Textul legal nu face nicio precizare asupra sensului calificării cauzei care determină concedierea – „reală şi serioasă”.

Cauza este „reală”, când prezintă un caracter „obiectiv”, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credinţă a angajatorului.

Este „serioasă”, când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.

Aprecierea caracterului real şi serios al motivelor invocate de angajator la concedierea salariatului este atributul instanţei judecătoreşti pe baza probatoriilor susţinute de părţi.

F.-şi acest atribut, Curtea a obligat recurenta la completarea materialului probator în sensul celor de mai sus.

Analizând „Referatul” depus, Curtea reţine următoarele:

Perioada interesată sub aspectul evoluţiei situaţiei economice, este numai a doua J a lunii ianuarie 2008 întrucât angajarea salariatului restructurat pentru motive economice a avut loc la 14 ianuarie, iar încetarea contractului de muncă a intervenit după numai trei săptămâni, respectiv la 5.02.2008.

Drept urmare justificările din „Referat” referitoare la analiza situaţiei economice şi a rentabilităţii începând cu anul 2005 nu prezintă nicio relevanţă din perspectiva concedierii salariatului al cărui post s-a restructurat la numai trei săptămâni de la angajare.

Iată deci că analiza comparativă, în termeni absoluţi ai vânzărilor efective între momentul august 2007 şi ianuarie 2008, invocată în „Referat” nu justifică luarea măsurii restructurării postului salariatului angajat în luna ianuarie, întrucât această analiză economică nu este contemporană momentului încheierii contractului de muncă decât într-o foarte mică măsură.

Nu se poate contesta împrejurarea că instanţa de judecată nu este în măsură să aprecieze măsurile adoptate, din punct de vedere managerial menite să conducă la redresarea economică a activităţii, însă este atributul instanţei să analizeze dacă desfiinţarea postului, prin prisma motivelor invocate de angajator la concedierea salariatului a avut un caracter real şi serios.

O asemenea analiză a efectuat T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a fără a emite aprecieri cu privire la justeţea măsurii manageriale adoptată de angajator cu scopul redresării economice.

Tribunalul a dezlegat în mod corespunzător şi aspectele referitoare la pretenţia salariatului având ca obiect obligarea angajatorului la plata daunelor morale.

Cererea de acordare a daunelor trebuie privită contemporan cu legislaţia în vigoare la momentul producerii pretinsului fapt ilicit generator de prejudicii.

Astfel, admiţând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze expres în acest sens.

Ne însuşim din această perspectivă considerentele T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a care a statuat ţinând cont de situaţia concretă în care se afla reclamantul că acesta este îndreptăţit la acordarea daunelor morale ţinând cont de faptul că încetarea contractului de muncă s-a produs la un interval foarte scurt de timp de la momentul angajării, ceea ce este de natură a crea dubii faţă de următorii angajatori sub aspectul abilităţii şi aptitudinilor salariatului.

Pe cale de consecinţă, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 Cod procedură civilă, fiind respinse totodată pretenţiile intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat ca nedovedite, nefiind depusă chitanţa care să ateste cuantumul onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă S.C. „E.” S.A., cu sediul social în O., comuna E., judeţul P, împotriva sentinţei civile nr. 896/6.08.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant D. H., domiciliat în M,(...), (...) 1, . A, . 4, . 13, judeţul C.

Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2009.

Jud.fond. M.H./G.M.

Red.dec.jud. M.A.

Tehnoredact.gref.M.P.

2 ex./ 5.03.2009.