Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 402/R/2010

Şedinţa publică din 22 februarie 2010

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...)

: (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. G. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 615 din 9 iunie 2009, pronunţată în dosar nr(...) al T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş, privind şi intimaţii D. E., J. J., L. H., U. E., E. I. ŞI B. F., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima şi a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părţilor de la dezbateri.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2010, s-a depus la dosar, prin registratura instanţei, din partea reclamantei intimate D. E., o cerere prin care arată că nu mai are nici o pretenţie de la această unitate, că îşi retrage cererea privind drepturile băneşti solicitate de la pârâta recurentă SC G. SA şi solicită judecarea cauzei în lipsa sa.

De asemenea, se constată că la data de 19 februarie 2010, s-a depus la dosar, prin registratura instanţei, din partea reclamantei intimate J. J., o cerere prin care arată că nu mai are nici o pretenţie de la această unitate şi că îşi retrage cererea privind drepturile băneşti solicitate de la pârâta recurentă SC G. SA, şi solicită judecarea cauzei în lipsa sa.

Cu privire la cererile formulate de către reclamantele intimate D. E. şi J. J., Curtea constată că acestea au fost invocate şi la fondul cauzei, instanţa de fond luând act de renunţarea reclamantelor intimate D. E. şi J. J., prin încheierea şedinţei publice din data de 20 martie 2009.

Totodată, constată că prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2009, pârâta recurentă SC G. SA a solicitat suspendarea acestei cauze în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Curtea, după deliberare, respinge cererea de suspendare a acestei cauze formulată de pârâta recurentă, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor, iar prezenta cauză este o cale de atac formulată de debitor.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată şi reţine cauza în pronunţare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr. 615 din 09.06.2009 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş pronunţată în dosar nr(...), respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC G. SA.

S-a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta B. F. împotriva pârâtei SC G. SA M şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei două salarii de bază în sumă de 1.606 lei, conform art. 22 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 100 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel , prima instanţă a reţinut că potrivit carnetului de muncă reclamanta a desfăşurat activitate la SC G. SA peste 10 ani, raportul de muncă cu pârâta a încetat la 01.02.2009 în baza art. 65 (1) Codul muncii.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă a fost apreciată ca fiind neîntemeiată întrucât Patronatul este afiliat la Asociaţia E. B., iar aceasta la nivelul ei la Asociaţia E. la nivel naţional contractul colectiv de muncă la nivel naţional este negociat şi semnat de reprezentanţii Asociaţiei E. la nivel naţional, inclusiv de un reprezentant B., iar contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este negociat şi semnat de reprezentanţii B.. Contractul colectiv de muncă la nivel de societate este negociat şi semnat de către reprezentanţii SC G. Sa afiliată la B..

Aceeaşi procedură a fost folosită şi în cadrul sindicatelor respectiv Sindicatul Liber de la SC G. SA este afiliat la Sindicatul Federaţiei Sindicatului Liber din industria lemnului iar acesta la nivelul ei la D. Frăţia şi raportat la L. 130/1996 contractul de muncă la nivel superior le sunt opozabile pârâtei.

Pe fond, s-a reţinut că în Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii industriei lemnului prevede la art. 22 al. 2 lit. „a” că la desfacerea contractului individual de muncă prin concediere colectivă sau reducerea personalului (cum este cazul reclamantei, raporturile de muncă au încetat în baza art. 65 (1) Codul muncii) cei în cauză vor primi o indemnizaţie egală cu cel puţin două salarii de bază cu condiţia ca salariatul să aibă vechimea de peste 10 ani (condiţie îndeplinită de reclamantă).

Contractul colectiv de muncă la nivelul societăţii a fost încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 130/1996 care îi obligă să preia din contractul colectiv de muncă la nivel superior măcar ca şi minime prevederile acestora, însă reprezentanţii pârâtei atât patronatul cât şi Sindicatul au ignorat prevederile legii şi al contractului colectiv de muncă la nivel superior. De altfel, pârâta a înserat la art. 13 al. ultim „în situaţia în care intervin reglementări legale mai favorabile celor cuprinse în prezentul contract, acestea vor face parte de drept din contract şi ca atare susţinerile pârâtei nu au temei legal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. G. S.A., solicitând admiterea acestuia,modificarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza în fond, să se respingă acţiunea formulată.

În motivarea recursului pârâta a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză este vorba de o concediere colectivă întrucât contractul individual de muncă al reclamantei B. F. care a încetat prin concediere individuală, şi nu colectivă, la data de 1 februarie 2009.

Pârâta a apreciat că s-a făcut o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii prin schimbarea înţelesului şi vădit neîndoielnic al acestuia.

De aceea, în temeiul art. 312 C.pr.civ., solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza pe fond să se respingă acţiunea reclamantei-intimate pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.8 şi 9 din C.pr.civ.

În drept pârâta îşi întemeiază recursul pentru dispoziţiile art.299 – 316 din C.pr.civ.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reţine următoarele:

Art. 22 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii industriei lemnului D. pe anii 2008 -2012 (publicat în MO partea a V-a nr.10/2008) prevede că „(1) Părţile convin ca, la desfacerea contractului individual de muncă prin concediere colectivă, salariaţii să primească o indemnizaţie de cel puţin un salariu de bază, pentru salariaţii cu o vechime în muncă de la 1 la 10 ani, şi de cel puţin două salarii de bază, pentru salariaţii cu o vechime în muncă de peste 10 ani. (2) Criteriile concedierii colective sunt cele prevăzute în Codul muncii şi sunt următoarele: a) unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de persoana în cauză, ca urmare a reorganizării; b) unitatea îşi încetează activitatea prin dizolvare sau falimentare; c) unitatea se mută în altă localitate şi are posibilitatea să îşi asigure pe plan local personalul necesar; d) unitatea se mută în altă localitate, iar persoana încadrată nu acceptă să o urmeze; e) persoana nu corespunde sub aspect profesional postului în care a fost încadrată, din motive neimputabile acesteia şi nu i s-a asigurat trecerea într-o muncă corespunzătoare; f) în postul ocupat de persoana încadrată în muncă este reintegrată, pe baza hotărârii organelor competente, persoana care a deţinut anterior acest post”.

În mod evident, redactarea articolului menţionat anterior este deficitară. Astfel, deşi în alineatul 1 se referă la concedierea colectivă, în alineatul 2 în care se prevăd „criteriile concedierii colective prevăzute de Codul muncii” (termenul criteriu fiind folosit în mod greşit, Codul muncii folosindu-l pe cel de motiv care determină concedierea) se menţionează şi motive de concediere care nu pot determina decât o concediere individuală, respectiv motivele de la literele d), e). De asemenea, art. 56 lit. j) din Codul muncii prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate şi nu concedierea aşa cum ar rezulta din interpretarea literală a art. 22 lit. f) din Contractul colectiv de muncă menţionat anterior. În plus, celelalte motive enumerate pot determina atât concedierea individuală, cât şi cea colectivă.

Drept urmare, dispoziţia legală citată anterior este contradictorie, motiv pentru care trebuie interpretată. Art. 7 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii industriei lemnului D. pe anii 2008 -2012 prevede că interpretarea clauzelor se face prin consens, iar alin. (2) că „dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează potrivit legislaţiei în domeniu sau în favoarea salariaţilor”.

Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă nu prevede modul în care se face interpretarea acestuia, această operaţiune urmând a se realiza astfel potrivit dreptului comun, respectiv a art. 977-985 din Codul civil.

Reţinând că dacă s-ar reţine interpretarea în sensul că art. 22 din contractul colectiv de muncă incident în cauză se aplică numai în cazul concedierii colective, enumerarea din alineatul 2 ar fi inutilă (în condiţiile în care se arată că motivele concedierii colective sunt cele prevăzute de Codul muncii) şi nu ar produce nici un efect cu privire la unele dintre motivele menţionate anterior, care pot determina numai concedierea individuală.

Drept urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 978 din Codul civil, conform căruia când o clauză poate primi două înţelesuri, se interpretează în sensul de a produce un efect şi nu în acela care ar duce la înlăturarea sa, Curtea apreciază că art. 22 din contractul colectiv de muncă se referă atât la concedierea individuală cât şi la cea colectivă, pentru ambele tipuri de concedieri salariaţii fiind îndreptăţiţi la indemnizaţiile compensatorii.

Având în vedere aceste considerente, se constată că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile contractului colectiv de muncă incident în cauză şi a aplicat corect dispoziţiile legale menţionate anterior motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiate.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. G. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 615 din 09.06.2009 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 22 februarie 2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

(...) (...)

Red.L.D./Dact.S.M.

4 ex./18.03.2010

Jud.fond: M.D. şi D.M.I.