R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 1204 Şedinţa publică de la 17 Februarie 2010 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) ********************* Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanţii D. F., E. F., T. N., E. E., E. B., O. N., D. E., E. F., M. F., N. N., J. N., O. E., N. E., E. F., D. F., S. E., Ş. B., O. J. T., D. B. J., E. E. , E. N. H., E. O., E. J. M., B. E., D. N., T. M., E. T., împotriva sentinţei nr. 1843 din 19 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti. La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimata pârâtă SC E. SA, reprezentată de avocat N. J., lipsind recurenţii reclamanţi. Procedura de citare legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care; Instanţa, constatând cauza în stare de soluţionare, a acordat cuvântul asupra recursului. Avocat N. J. pentru intimata pârâtă SC E. SA, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală. C U R T E A Asupra recursului de faţă. Prin cererea adresată T r i b u n a l u l u i D o l j, reclamanţii D. F., E. F., T. N., E. E., E. B., O. N., D. E., E. F., M. F., N. N., J. N., O. E., N. E., E. F., D. F., S. E., Ş. B., O. J. T., D. B. J., E. E. , E. N. H., E. O., E. J. M., B. E., D. N., T. M., E. T. au chemat în judecată intimata SC E. SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa fie obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite prevăzută de art. 50 alin. 1 din din CCM, precum şi a drepturilor băneşti reprezentând diferenţa de plăţi compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social şi cele cuvenite şi neacordate în raport de nivelul salariului mediu brut pe societate la data încetării contractului individual de muncă, actualizate la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acţiunii, s-a arătat că au fost salariaţii intimatei până la 28.11.2005, aşa cum rezultă din decizia de concediere şi menţiunile din carnetul de muncă, contractul individual de muncă încetând din motive neimputabile. Ca urmare, potrivit art. 50 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivelul societăţii, unitatea pârâtă trebuia să le plătească o indemnizaţie de concediere în funcţie de vechimea de muncă, însă nu a efectuat decât plăţile prevăzute în Planul Social, conform art. 50 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă cuvenite pentru vechimea în muncă în cadrul unităţii pârâte. Pârâta ar fi trebuia să acorde şi 4 salarii medii nete, corespunzător unei vechimi în muncă mai mare de 25 ani. Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, arătând că pretenţiile reclamantului izvorăsc din clauzele contractului colectiv de muncă la nivelul societăţii, astfel că termenul de prescripţie este de 6 luni de la data naşterii dreptului material la acţiune, potrivit dispoziţiilor art.283 alin. 1 lit.”e” Codul muncii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. T r i b u n a l u l G o r j, prin sentinţa nr. 1834 din 19 martie 2008 a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă. A respins acţiunea formulată de reclamanţii D. F., E. F., T. N., E. E., E. B., O. N., D. E., E. F., M. F., N. N., J. N., O. E., N. E., E. F., D. F., S. E., Ş. B., O. J. T., D. B. J., E. E. , E. N. H., E. O., E. J. M., B. E., D. N., T. M., E. T., în contradictoriu cu pârâta SC E.” SA B. Asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, tribunalul a constatat următoarele: Referitor la excepţia invocată de intimată, aceasta urmează a fi respinsă, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale faţă de angajator. Petenţii au fost concediaţi în temeiul art.65 şi art.66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii S.C. E. S.A. Conform art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2008 al S.C. E. S.A., „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere. La alin.4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale Planului social însuşit de părţi. Din coroborarea textelor menţionate rezultă că art.50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia. Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi. Din acest motiv, părţile care încheiat CCM, au înţeles să stipuleze la alin.4 al art.50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social. Mai mult, în Amendamentul la Planul social din 09.01.2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E. vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţiilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere. De altfel, părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere. Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică. In motivele de recurs susţin că instanţa de fond greşit a respins acţiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părţile contractante prin amendamente, din care reiese că voinţa comună a părţilor a fost de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil. Susţin, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaţilor disponibilizaţi drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM şi pentru că: aceste drepturi au fost menţinute în CCM şi după apariţia Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru a nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri şi modalităţi de calcul diferite, astfel încât tranşele stabilite se calculează la alin. 1 în funcţie de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcţie de vechimea în E.. Examinând recursul, Curtea îl găseşte nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere. La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi. Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia. Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi. Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social. Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere. Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă Potrivit dispoziţiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”. În problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social, părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006. De altfel şi instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit art. 9 din contractele colective de muncă „interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens. Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi. De aceea, Curtea constată că motivul de recurs privind plata drepturilor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă este nefondat. În ceea ce priveşte modul de calcul al sumelor reprezentând indemnizaţii de concediere acordate conform prevederilor din Planul social, instanţa de fond a respectat voinţa comună a partenerilor sociali care, la data de 09.01.2006 au menţionat în Amendamentul la Planul social, pct. 4, modul în care se stabilesc salariile medii brute care stau la baza calculului indemnizaţiilor de concediere, astfel: „Salariul mediu brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere”. Sunt argumentele pentru care Curtea, în temeiul dispoz. art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanţii formulat de reclamanţii D. F., E. F., T. N., E. E., E. B., O. N., D. E., E. F., M. F., N. N., J. N., O. E., N. E., E. F., D. F., S. E., Ş. B., O. J. T., D. B. J., E. E. , E. N. H., E. O., E. J. M., B. E., D. N., T. M., E. T., împotriva sentinţei nr. 1843 din 19 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 Februarie 2010. Preşedinte, (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) (...) Grefier, (...) (...) Red E.S.-2 ex.-01.03.2010 Jud. fond-T. O.-F.F.
Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs
Hotararea nr. 1204 din data 2010-02-17
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII