Cabinet avocat Dreptul muncii

Format vechi nr.5130/2009

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.6447/R

Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2009

Curtea compusă din :

PREŞEDINTE - (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) M.

GREFIER - E. N.

*****************

Pe rol fiind soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta (...)”S.”(...) împotriva sentinţei civile nr.4361 din data de 21.05.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.6963/3/LM/2009, în contradictoriul cu intimatul J. E. M., având ca obiect:”drepturi băneşti”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă recurenta (...)”S.”(...), prin consilier juridic F. E. în baza delegaţiei nr.11360 din 03.11.2009 depusă la dosar-fila 21 şi intimatul J. E. M., prin avocat N. F. în baza împuternicirii avocaţiale nr.70890 din 30.10.2009 depusă la dosar-fila 22.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează Curţii că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secţii la data de 05.11.2009, cerere de aderare la recurs însoţită de întâmpinare, din partea intimatului J. E. M..

Curtea, în şedinţă publică, procedează la comunicarea cererii de aderare de recurs şi a întâmpinării formulată de intimatul J. E. M. către reprezentantul legal al recurentei (...)”S.”(...), după care, din oficiu, invocă şi pune în discuţia părţilor, excepţia admisibilităţii cererii de aderare la recurs.

Intimatul J. E. M., prin avocat N. F., având cuvântul, apreciază că instanţa de control judiciar, în temeiul art.304¹ cod proc. civilă, se poate pronunţa asupra cererii de aderare la recurs, atâta vreme cât în cauză sunt incidente prevederile art.316 coroborate cu dispoziţiile art.393 din c o d u l d e procedură civilă.

Recurenta (...)”S.”(...), prin consilier juridic F. E., având cuvântul, solicită respingerea cererii de aderare la recurs formulată de partea adversă, ca fiind inadmisibilă, întrucât potrivit dispoziţiilor c o d u l u i d e procedură civilă cererea de aderare se referă numai la faza procesuală a apelului şi nu la recurs care reprezintă o cale extraordinară de atac.

Curtea, după deliberare, respinge cererea de aderare la recurs, formulată de intimatul J. E. M., cu motivarea că, în cauza dedusă judecăţii, nu se pot aplica prin analogie prevederile menţionate în c o d u l d e procedură civilă cu privire la faza procesuală a apelului, pe de o parte, iar pe de altă parte, prevederile art.304¹ cod proc. civilă, sunt devolutive, dar nu sub aspectul exercitării căii de atac.

Părţile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părţilor cuvântul în susţinerea şi combaterea cererii de recurs.

Recurenta (...)”S.”(...), prin consilier juridic F. E., având cuvântul, susţine oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, în mod greşit a aplicat dispoziţiile art.55 alin.4 din lit.”j” din Codul Fiscal, considerând eronat că sumele reprezentând salariile compensatorii nu intră în categoria drepturilor salariale care se supus impozitării.

Cât priveşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, recurenta, prin consilier juridic, arată că potrivit art.257 alin.2 lit.”a” din Legea nr.95/2006, contribuţia lunară a persoanei asigurate se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supus impozitului pe venit, or, în cauza de faţă. D. băneşti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, sunt supuse impozitului pe venit.

În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat în scris, modificarea sentinţei civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Fără cheltuieli de judecată.

Intimatul J. E. M., prin avocat N. F., având cuvântul, solicită a se observa că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, în mod corect a reţinut că impozitarea plăţilor compensatorii acordate nu este o măsură legală faţă de prevederile art.42 coroborate cu dispoziţiile art.55 alin.4 lit.”j” din Codul Fiscal, dar şi cu prevederile Legii nr.76/2002 prin care se stipulează că veniturile din ajutorul de concediere beneficiază de acelaşi regim de impozitare ca şi ajutorul de şomaj, întrucât nu sunt asimilate salariilor şi nu se impozitează.

De asemenea, intimatul, prin avocat, mai arată că în ceea ce priveşte contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii, instanţa de fond în mod corect a reţinut că recurenta nu putea să reţină această contribuţie de asigurări sociale pentru respectivele compensaţii, deoarece potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000, contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale şi în acest sens a depus la dosarul de fond practică judiciară.

Faţă de cele susţinute, solicită respingerea recursului ca nefundat şi menţinerea sentinţei civile recurate ca fiind temeinică şi legală.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr.4361/21.05.2009 pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul J. E. M., în contradictoriu cu pârâta (...) S. (...), a obligat pârâta să restituie reclamantului sumele reţinute din indemnizaţia de concediere cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, asigurări de sănătate şi impozit pe venit; s-au respins ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi au existat raporturi de muncă, acestea încetând ca efect al deciziei nr.41/21.01.2009 emisă de pârâtă în baza art. 65 alin.1 din c o d u l m u n c i i.

Prin art.7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a încasa o compensaţie la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna anterioară concedierii.

Prin cererea dedusă judecăţii reclamantul a pretins plata compensaţiei cuvenită ca urmare a concedierii sale, la nivelul a încă unsprezece salarii de bază, întemeindu-şi pretenţiile pe dispoziţiile contractului colectiv de muncă valabil la nivelul unităţii pârâte la data concedierii, precum şi obligarea pârâtei la restituirea contribuţiilor reţinute din salariul compensatoriu acordat, însă cererea este întemeiată în parte.

Tribunalul a reţinut că art.78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, valabil pentru anii 2007 - 2010, prevede obligaţia angajatorilor de a acorda salariatului concediat din motive ce nu ţin de persoana acestuia o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.

Contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societăţii pârâte la data concedierii reclamantului, înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială B sub nr. 278/27.12.2007, conţine la art. 64 alin. 1 lit. a clauza potrivit căreia, în situaţia concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda, în funcţie de situaţia financiară, în cazul concedierilor colective, o compensaţie echivalentă cu douăsprezece salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi.

A apreciat prima instanţă că, din modul în care a fost redactat textul articolului 64 al contractului colectiv la nivel de unitate rezultă că părţile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligaţii în sarcina angajatorului în situaţia concedierilor colective, termenul „poate acorda" semnificând lăsarea deciziei de acordare a sumelor cu titlu de compensaţie la latitudinea societăţii, după o analiză prealabilă a situaţiei financiare. Instanţa mai apreciază, faţă de modul de redactare a clauzei, că aceasta nu creează nici o dificultate în determinarea înţelesului său, respectiv a voinţei interne a părţilor cu prilejul negocierii colective, mai ales prin raportarea la alte clauze ale contractului colectiv. Dacă voinţa contractanţilor ar fi fost ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligaţie a societăţii angajatoare, ar fi menţionat acest lucru în mod expres, căci există în cuprinsul contractului clauze în care se stipulează expres obligaţii stabilite în sarcina angajatorului, prin folosirea unor termeni precum „obligaţia de a plăti" (art.65 alin.3) sau „salariaţii vor primi din partea angajatorului" (art.66).

Prin negocierea în acest mod a clauzei referitoare la compensaţiile ce se pot acorda în cazul concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariaţilor părţile au convenit ca plata acestor sume să constituie o posibilitate a angajatorului, lăsată la aprecierea acestuia, în funcţie de situaţia financiară, iar nu o obligaţie a societăţii, care să dea dreptul salariaţilor să pretindă silit executarea obligaţiei.

A constatat instanţa de fond că reclamantul se află într-o situaţie regretabilă produsă ca urmare a concedierii sale, fiind lipsit pe viitor de venituri, însă în contextul oferit de contractul colectiv de muncă instanţa nu poate stabili dacă societatea dispune de posibilităţi financiare astfel încât să plătească acele compensaţii, în condiţiile în care nu există stabilite criterii în funcţie de care să se determine situaţia financiară a societăţii care să permită plata sumelor. Simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioară concedierii nu poate însemna că activitatea ulterioară nu i-ar putea fi perturbată prin plata compensaţiilor, ţinând seama de faptul că a avut loc o concediere colectivă, numărul salariaţilor concediaţi fiind considerabil. Acesta este motivul pentru care negocierea s-a purtat asupra posibilităţii societăţii de a plăti compensaţiile, lăsându-i angajatorului latitudinea de a aprecia asupra modului în care ar dispune de resurse financiare pentru a acorda cele douăsprezece salarii compensatorii tuturor salariaţilor supuşi concedierii colective, astfel încât să nu-i fie perturbată activitatea.

Pentru aceste considerente, în baza art. 7 alin.2 din legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, care stabileşte forţa obligatorie faţă de părţi a contractelor colective de muncă, instanţa a constatat că în sarcina societăţii pârâte nu s-a stabilit obligaţia de plată a compensaţiei egale cu douăsprezece salarii de bază brute, iar pe cale de consecinţă reclamantul nu este titularul dreptului cu acest obiect, cererea fiind găsită nefondată.

Instanţa de fond a admis cererea reclamantului privind restituirea contribuţiilor reţinute din compensaţie. Astfel tribunalul a reţinut că, din actele depuse la dosar rezultă că din salariul compensatoriu achitat reclamantului pârâta a reţinut sume cu titlu de impozit pe venit, de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale şi de contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate.

Potrivit art. 55 alin.4 lit. j din codul fiscal (L nr. 571/2003), nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul sintagmei „impozit pe venit", sumele reprezentând plăţile compensatorii primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

Totodată, art.257 din legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii instituie obligaţia persoanei asigurate de a plăti o contribuţie lunară pentru asigurările de sănătate, contribuţie care se aplică numai asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Faţă de aceste dispoziţii legale, se constată că suma încasată de reclamant ca plată compensatorie nu este impozabilă şi, prin urmare, nu este supusă nici calculului contribuţiei pentru asigurările de sănătate.

Contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la nivelul contribuţiei individuale de asigurări sociale, potrivit art.21 alin.6 din legea nr. 19/2000. Rezultă de aici că suma cu titlu de plată compensatorie nu constituie bază de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale şi nu se reţine de la salariat, fiind suportată pentru salariat din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

În baza art.269 alin. 1 din c o d u l m u n c i i, instanţa de fond a obligat pârâta să îl despăgubească pe reclamant pentru prejudiciul material suferit de fostul salariat ca urmare a reţinerii sumelor cu titlu de contribuţii faţă de stat din compensaţia acordată, prin plata către reclamant a sumelor reţinute.

Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor interese în cuantum de 299 lei lunar, începând cu data de 21.01.2009 şi în continuare, până la plata efectivă a sumei datorate, instanţa de fond a reţinut că în accepţiunea reclamantului daunele interese pretinse prin acţiune reprezintă beneficiul nerealizat, respectiv suma pe care ar fi primit-o lunar de la o unitate bancară, la alegerea sa, la care ar fi depus 23.000 lei, dacă ar fi primit la timp de la pârâtă suma pretinsă prin capătul principal al cererii, respectiv 11 salarii compensatorii, în cuantumul total indicat mai sus. Prin raportare, însă, la soluţia adoptată cu privire la cererea la care se raportează, care a fost respinsă ca neîntemeiată, în conformitate cu principiul „accesorium sequitur principalae" instanţa a respins şi acest capăt al cererii, a cărui soluţie depinde indisolubil de aceea adoptată cu privire la capătul de cerere ce vizează indemnizaţia de concediere de 23.000 lei.

Cum pârâta s-a aflat parţial în culpă procesuală, în baza art.274 cod procedură civilă aceasta a fost obligată la plata unei părţi din cheltuielile de judecată suportate de reclamant cu prilejul soluţionării cererii de chemare în judecată, reprezentând onorariu avocat, cuantumul total al acestora fiind de 1248,00 lei.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat recurenta-pârâtă (...) S. (...) , cu motivarea că hotărârea pronunţata este data cu aplicarea greşita a legii(art. 304 punctul 9 din c o d u l d e procedura civila)

Astfel recurenta a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a aplicat în cauză dispoziţiile art. 55 alin.4 lit. j din Legea nr. 571/2003, considerând ca sumele reprezentând salariile compensatorii nu intra in categoria drepturilor salariale care se supun impozitării si, ca urmare, asupra acestora nu se datorează impozit pe venit.

Pornind de la aceasta interpretare greşita asupra naturii acestor venituri, instanţa de fond a considerat ca in mod eronat au fost reţinute si virate contribuţiile la fondurile speciale. Or, aceasta încadrare juridica greşita a determinat si aplicarea greşita a dispoziţiilor legale aplicabile in materia contribuţiilor datorate către fondurile speciale.

Potrivit Codului fiscal Legea nr. 571/2003) si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) se includ in categoria veniturilor impozabile si veniturile asimilate salariilor reprezentate de compensaţiile băneşti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, in speţa fiind aplicabile prevederile art. 55 alin. (2) din Codul fiscal coroborate cu pct. 68 lit. I) din Normele metodologice de aplicare ale Codului Fiscal , fiind plătite din fondul de salarii, atat in ceea ce priveşte obligaţiile salariatului, cat si pe :ele ale angajatorului, si nu acelea pe care greşit le-a reţinut instanţa de fond.

În ceea ce priveşte contribuţia de asigurări sociale, recurenta a invocat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 19/2000, asa cum a fost modificata prin Legea nr. 200/2008, care prevăd strict categoria veniturilor asupra cărora nu se datorează contribuţia de asigurări sociale, printre care nu se includ compensaţiile băneşti individuale acordate cu ocazia disponibilizării salariaţilor. Aceste sume fac parte din venitul brut realizat supus contribuţiei la asigurările sociale, iar S.C. S. S.A. în mod legal a calculat reţinut si virat contribuţia la fondul de asigurări sociale.

În ceea ce priveşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, compensaţiile băneşti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective sunt supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal. Prin urmare, întrucât compensaţiile băneşti sunt tratate din punct de vedere fiscal drept venituri salariale, apare si obligativitatea calculării contribuţiei la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume. Astfel, S.C. S. S.A. în mod legal a calculat, reţinut şi virat contribuţia la fondul unic de asigurări sociale de sănătate.

Recurenta a susţinut că toate aceste contribuţii reţinute la sursa au fost virate in conturile beneficiarilor respectivi, astfel încât ele nu se mai regăsesc la societate. In plus, pentru sumele respective, S.C. S. S.A. a virat in conturile fondurilor speciale contribuţia care revine, potrivit legii, inclusiv angajatorului.

La data de 5.11.2009 prin Serviciul Registratură al Curţii a depus întâmpinare intimatul-reclamant J. E. M. solicitând respingerea recursului ca nefondat, menţinerea dispoziţiei de restituire a sumelor reţinute de către recurentă cu titlul de contribuţii şi obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentul reclamant, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Raporturile de muncă dintre părţi au încetat în temeiul art.65 alin.1 coroborat cu art.68 lit.c din c o d u l m u n c i i, prin concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta, determinată de reorganizarea activităţii angajatorului, în cadrul concedierii colective.

La încetarea contractului individual de muncă s-a acordat salariatului o compensaţie la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 şi 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007- 2010.

Cu privire la critica referitoare la reţinerea impozitului pe venit, Curtea apreciază că susţinerile recurentei sunt fondate, în sensul că fostul angajator a reţinut în mod legal impozitul pe venit de 16% pentru compensaţia acordată reclamantului la încetarea contractului individual de muncă.

Astfel instanţa de fond a reţinut eronat că ajutorul de concediere nu are caracterul unui venit din salarii sau asimilat salariilor în condiţiile în care legea fiscală prevede expres şi limitativ veniturile care nu sunt supuse impozitării, or drepturile deduse judecăţii nu intră în excepţiile menţionate de Codul fiscal, fiind compensaţii băneşti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispoziţiilor prevăzute în contractul de muncă, care sunt supuse impozitării conform prevederilor punctului 68 lit l din Normele metodologice pentru aplicarea art.55 alin.1 şi 2 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004.

De asemenea în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art.55 alin.4 lit j din Codul fiscal care stipulează că „nu sunt supuse impozitului sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colectiv”, de vreme ce în litigiul dedus judecăţii baza de calcul o constituie venitul brut, iar nu venitul net.

În ceea ce priveşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, Curtea reţine că potrivit art. 257 lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată, contribuţia lunară a persoanei asigurate se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit.

Aşadar, de vreme ce compensaţiile băneşti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective sunt supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal, acestea sunt supuse şi reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Obligaţia calculării contribuţiei individuale la asigurările sociale de sănătate rezultă din faptul că sunt drepturi primite de personalul disponibilizat potrivit contractului colectiv de muncă în virtutea calităţii de salariat.

În speţă, pârâta a procedat corect la calcularea, reţinerea şi virarea contribuţiei la fondul unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile în care compensaţiile băneşti sunt tratate din punct de vedere fiscal drept venituri salariale şi apare obligativitatea calculării contribuţiei la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume.

Prin urmare, Curtea reţine că şi asigurările sociale de sănătate sunt datorate inclusiv pentru plăţile compensatorii, care din punct de vedere fiscal sunt asimilate veniturilor salariale şi nu sunt exceptate de la plata acestei contribuţii, în baza art.257 alin.2 din Legea nr.95/2006.

În privinţa contribuţiilor la asigurări sociale, Curtea reţine concluziile instanţei de fond întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale. Potrivit art.26 din aceeaşi lege, aceste venituri nu sunt scutite de plata contribuţiilor la asigurări sociale, nefiind prevăzute în categoria veniturilor exceptate potrivit acestui articol, însă fostul angajator nu trebuia să reţină şi să vireze aceste contribuţii, deoarece ele nu sunt suportate pentru aceste venituri de către angajat, ci de către bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000.

Pentru considerentele arătate, în baza art.304/1 C.pr.civ, Curtea va admite recursul declarat de recurenta (...) S. (...), va modifica, în temeiul art.312 C.pr.civ, în parte, sentinţa recurată în sensul că va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind restituirea impozitului pe venit şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, menţinând dispoziţiile sentinţei cu privire la restituirea contribuţiei de asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă (...) S. (...) împotriva sentinţei civile nr.4361/21.05.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...) , în contradictoriu cu intimatul-reclamant J. E. M..

Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că :

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind restituirea impozitului pe venit şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) M. (...)

GREFIER

N. E.

Red.: S.C.

Dact.: Z.G./2 ex

11.12.2009

Jud.fond:M.E.

C.G.D.