Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR(...)( 4403/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.6123/R

Şedinţa publică de la 30 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE- (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) B.

GREFIER – E. J.

_____

Pe rol, soluţionarea contestaţiei în anulare, formulate de contestatorul B. N. B., împotriva deciziei civile nr.4423 din data de 16 iunie 2009, pronunţată de Curtea de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a VII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata (...) „J. U.” SRL (fostă SA).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns contestatorul B. N. B., personal,asistat de apărător ales,avocat E. B. în baza împuternicirii avocaţiale nr.(...) din data de 29 octombrie 2009 emisă de B a r o u l B u c u r e ş t i Cabinet Individual, lipsă fiind intimata (...)”J. U. SRL(fostă SA).

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Curtea pune în discutie disjungerea cererii de revizuire de contestatia in anulare, precum si formarea unui nou dosar în ceea ce priveşte cererea de revizuire.

Contestatorul prin apărător ales arată că este de acord cu disjungerea cererii de revizuire şi formarea unui nou dosar, solicitând acordarea unui termen pentru a depune la dosar fotocopie de pe contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

Curtea, după deliberare, dispune disjungerea cererii de revizuire şi formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 11 decembrie 2009,C 5,ora 9,00 pentru când se vor cita intimata cu menţiunea de a depune copie conform cu originalul a contractului colectiv de muncă, la nivel de unitate.

Nemaifiind alte cereri sau excepţii de formulat, Curtea, acordă cuvântul pe cererea de contestaţie în anulare.

Contestatorul prin apărător ales solicită admiterea contestaţiei în anulare,aşa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, apreciind că hotărârea a fost dată cu grave erori materiale, în sensul că nu au fost administrate înscrisuri cu forţă probantă ,iar instanţa a avut în vedere data de 03 aprilie 2009, dată anterioară, pronunţării deciziei de concediere.

Curtea,în temeiul disp.art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţarea asupra contestaţiei în anulare formulată.

C U R T E A,

Deliberand asupra contestatiei in anulare de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinţa civilă nr.7557/04.12.2008, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis contestaţia precizată formulată de contestatorul B. N. B. în contradictoriu cu intimata S.C. J. U. S.A, a anulat decizia nr. 149/15.08.2008, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării în funcţia şi postul deţinute anterior, a obligat intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, a obligat intimata la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că între părţi au existat raporturi de muncă, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă nr.2922/2.10.2007.

Contestatorul a deţinut funcţia de director operaţii tranzacţii, potrivit contractului individual de muncă şi fişei postului existente la dosar.

Prin decizia nr.149/15.08.2008 societatea intimata a dispus, începând cu data de 15.08.2008, în temeiul art.65 al.1 Codul muncii, încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul unei dispoziţii a Adunării Generale a Acţionarilor nr.18/03.07.2008 prin care s-a decis desfiinţarea departamentului Marketing (datorită analizei economice a activităţii departamentului şi a dificultăţilor economice). S-a menţionat totodată că, nu exista posibilitatea redistribuirii în cadrul societăţii, întrucât nu există locuri vacante şi că la aceeaşi dată, expira preavizul de 20 de zile lucrătoare.

Decizia emisă de intimată, concretizând o măsură de concediere luată de angajator pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

În acest context, în privinţa legalităţii concedierii, Tribunalul a constatat încălcarea de către intimată, cu ocazia concedierii reclamantului, a dispoziţiilor legale referitoare la dreptul salariatului la preaviz, reglementat de art. 73 din Codul muncii.

Aşa cum arată şi denumirea, preavizul este o măsura anterioara concedierii, nefiind posibilă acordarea preavizului după data încetării raporturilor de muncă dintre părţi, aşa cum a procedat intimata.

În aceasta situaţie, Tribunalul a constatat că menţiunea prevăzută în decizie în sensul „contractul individual de muncă înceteazăla data de 15.08.2008, dată la care expiră preavizul de 20 de zile lucrătoare, conform art. 73 alin.1 din c o d u l m u n c i i" este pur formală, aceasta nejustificându-se câta vreme nu exista posibilitatea legală şi nici măcar logică a acordării preavizului, după momentul desfacerii contractului individual de muncă al salariatului.

Sub aspectul cerinţelor de formă, art. 74 din Codul muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64 din Codul muncii.

Analizând decizia contestată prin prisma cerinţelor de formă obligatorii, prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, Tribunalul a constatat faptul că aceasta nu cuprinde menţiunile obligatorii, în sensul că, aşa cum a mai arătat, menţionarea în cuprinsul deciziei a acordării preavizului legal este pur formală, în lipsa acordării în fapt a acestuia.

Art. 74 lit. „b" din Codul muncii, referitor la „ durata preavizului" se referă în realitate la durata concretă a preavizului de care ar trebui să beneficieze salariatul concediat anterior încetării contractului de muncă, respectiv arătarea datei începerii preavizului şi a datei expirării acestuia, întrucât, potrivit art. 73 alin.4 din Codul muncii, numai la expirarea acestuia (în lipsa unei cauze de suspendare) contractul de muncă poate fi desfăcut.

Tribunalul a constatat că decizia contestată nu cuprinde nici lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64 din Codul muncii, sau menţiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.

În situaţia în care, la nivelul societăţii nu ar fi existat posturi vacante, societatea avea obligaţia, anterior concedierii, să sesizeze Agenţia Teritoriala de Ocupare a Forţei de Munca şi doar după efectuarea acestui demers putea dispune concedierea.

Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligaţia legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului cât

şi la menţiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit. d) din Codul muncii a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres menţiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv menţiunea de la lit. c), fiind evidentă intenţia legiuitorului ca restul menţiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin urmare, art.74 lit. d din Codul muncii instituie direct o condiţie de formă, iar indirect, o condiţie de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conţinutul acestuia.

Lipsa menţiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege cât şi nerespectarea procedurii prevăzute de lege, constituie conform art. 76 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ducând la desfiinţarea acestuia ca nelegală.

În ceea ce priveşte temeinicia măsurii concedierii, Tribunalul a reţinut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 65 alin.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Reorganizarea activităţii societăţii, cu consecinţa desfiinţării unor posturi, presupune studii sau analize temeinice a activităţii şi a necesităţii modificării structurii interne a angajatorului, neputând avea caracter serios o reorganizare decisă în privinţa unui singur post.

Pentru a fi legala, reorganizarea trebuie să nu aibă la bază cauze care ar putea fi imputate angajatorului, să fie exclus subiectivismul acestuia şi să se întemeieze pe cauze obiective, determinate de necesitatea unei reale reorganizări a unităţii ce implica restructurarea personalului, desfiinţarea unor locuri de muncă.

Cauzele obiective ale restructurării pot consta în dificultăţi economice, diminuarea sau chiar încetarea activităţii, transformări tehnologice, modernizări care impun renunţarea la serviciile unor salariaţi sau chiar mutarea unităţii în alta localitate.

În cazul societăţii pârâte, nu s-a făcut dovada unor asemenea cauze, nu s-a depus la dosar Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 18/03.07.2008 prin care se decidea „desfiinţarea Departamentului Marketing urmare a analizei economice a activităţii departamentului şi a dificultăţilor economice" , o situaţie financiara precară nefiind probată.

Dimpotrivă, aşa cum rezultă din adresa nr.(...)/10.11.2008 emisă de Registrul Comerţului, societatea nu a lucrat în pierdere, având o cifră de afaceri netă la nivelul anului 2007 de 26.219.945 RON şi un profit net de 32.479 RON.

Ca urmare, aceasta nu are nici dificultăţi economice, nu se poate vorbi nici de o reorganizare a activităţii prin modificarea structurii interne sau a compartimentelor sale, rezultând că a fost doar un pretext pentru îndepărtarea unui singur salariat, lucru care este inadmisibil.

Intimata nu a putut prezenta nici o situaţie a salariaţilor concediaţi pentru motive similare ca şi contestatorul, astfel că, şi din această perspectivă, cauza reorganizării nu este reală şi nici serioasă, prin reducerea unui singur post neputând fi rezolvate o serie de probleme organizatorice.

Desfiinţarea este efectiva atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia, ori în statul de funcţii .

Instanţa nu a avut posibilitatea să analizeze organigramele anterioare şi ulterioare concedierii, şi nici statele de funcţii anterioare şi ulterioare concedierii contestatorului, întrucât intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia de a le depune la dosar.

În acest context, nu se poate vorbi de o suprimare obiectivă a postului din structura funcţional-organizatorica a intimatei, măsura dispusă disimulând realitatea, rezultând faptul ca motivul concedierii are legătura cu persoana salariatului.

Deşi pârâta a fost citată cu menţiunea de a depune la dosar o serie de acte, utile soluţionării cauzei: contractul individual de muncă, fişa postului, decizia contestata, organigrama şi statele de funcţii anterioare şi ulterioare concedierii, actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 288 din Codul muncii, nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Sarcina probei în litigiile de dreptul muncii incumbă angajatorului, în temeiul art. 287 Codul muncii, iar aceasta a dat dovadă de pasivitate faţă de soluţionarea cauzei, astfel că instanţa, în conformitate şi cu prevederile art. 174 C. pr. civ., va socoti ca fiind dovedite pretenţiile contestatorului în legătură cu desfiinţarea deciziei de concediere.

Ca urmare, instanţa a admis contestaţia precizată, a dispus să anuleze decizia de concediere, să se repună părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi, la solicitarea contestatorului (conform art. 78 alin.2 Codul muncii), să oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii până la efectiva reintegrare.

Contestatorul a solicitat în subsidiar şi obligarea pârâtei la plata salariilor compensatorii cuvenite ca urmare a încetării contractului de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, însă având în vedere că instanţa s-a pronunţat în sensul constatării nulităţii deciziei concediere şi reintegrării, salariatul nu mai este îndreptăţit la acordarea acestora.

Ca urmare, fiind un petit subsidiar, instanţa nu s-a mai pronunţat asupra acestuia.

În temeiul art. 274 alin. 1 din C o d u l d e procedură civilă, Tribunalul a constatat că pârâta a căzut în pretenţii, şi a fost obligată la plata către contestator, a sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs (...) J. U. SRL.

Prin decizia civilă nr.4423/R/16.06.2009, pronunţată de Curtea de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a fost admis recursul declarat de recurenta-intimată (...) J. U. SRL (fostă SA) prin administrator judiciar (...) „S.” T., împotriva sentinţei civile nr.7557 din 04.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.35204/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator B. N. B., s-a modificat, în tot, sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă contestaţia, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această decizia, instanţa de recurs a reţinut că preavizului şi determinarea duratei acestuia, dispoziţiile art. 73 şi 74 alin. 1 lit. b) din Codul muncii au fost respectate, întrucât decizia de concediere nr. 149/15.08.2008 îl menţionează expres ca fiind de 20 de zile lucrătoare, care au expirat la data de 15.08.2008, în deplină concordanţă cu prevederile adresei asumate prin semnătură de salariat la data de 11.07.2008, în sensul că primeşte un preaviz de 20 de zile lucrătoare, începând cu data de 14.07.2008 (fila 17 dosar fond).

Sub aceste aspecte, cerinţa imperativă a legii este îndeplinită în sensul că salariatul a beneficiat de preaviz anterior desfacerii raporturilor de muncă, efectele contractului său individual de muncă încetând la data expirării acestuia, fiind irelevantă, din punct de vedere al respectării preavizului, menţiunea din cuprinsul adresei comunicate la 11.04.2008, în sensul desfiinţării postului ocupat începând cu 14.07.2008.

Decizia atacată este legală şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. d) din Codul muncii, aplicabil şi în cazul concedierii individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, întrucât face referire la „condiţiile” prevăzute de art. 64, iar nu la cazurile acolo arătate, având în vedere că în cuprinsul deciziei nr. 149/15.08.2008 se stipulează expres absenţa locurilor disponibile, ca alternativă la cerinţa reglementată de art. 74 alin. 1 lit. d), fiind logic şi firesc ca ea să nu poată fi îndeplinită în modalitatea pozitivă, dacă locurile vacante nu există, situaţie în care este necesară şi suficientă numai menţiunea expresă în acest sens.

De asemenea, solicitarea sprijinului agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă este reglementată de art. 71¹-71² din Codul muncii în cazul concedierilor colective şi pentru valabilitatea acestora, iar nu a celor individuale, cum este cazul în speţă.

Cât priveşte dispoziţia cuprinsă în art. 65 alin. 2 din Codul muncii, care cere ca desfiinţarea locurilor de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, caracterul efectiv, real şi serios presupune că locul de muncă să nu se mai regăsească în structura organizatorică a angajatorului, să fi fost realmente suprimat, iar nu reorganizat sau reînfiinţat sub o altă denumire şi eventual, ocupat de o altă persoană, concomitent concedierii vechiului salariat ori ulterior, într-un timp faţă de care se poate presupune că postul nu a fost în mod real desfiinţat.

Altfel, angajatorul căruia îi aparţine investiţia, dispune de ea, asumându-şi şi riscul acesteia, astfel că prin organele sale deliberative poate decide desfiinţarea oricărui loc de muncă, aparţinându-i şi aprecierea potrivit căreia nu mai are nevoie de acesta, apreciere ce nu poate fi suplinită de o opţiune a instanţei sau a altei autorităţi publice, în sensul că, faţă de rezultatele de până atunci ale unităţii şi starea financiară a acesteia, se impune menţinerea în continuare a locului de muncă. Organizarea activităţii societăţii condiţiile cele mai profitabile rentabilităţii şi eficienţei acesteia este exclusiv la latitudinea organului prin care se exprimă voinţa socială, în speţă, adunarea generală a acţionarilor hotărând, la data de 03.07.2008, desfiinţarea compartimentului marketing, iar organigrama societăţii, depusă în recurs, în condiţiile admisibilităţii probei cu înscrisuri în calea de atac, atestă suprimarea din structura organizatorică a acestui departament (fila 9 dosar recurs).

Nu se poate reţine, din perspectiva celor expuse, nici caracterul abuziv al concedierii sau angajarea unei alte persoane pe acelaşi post, întrucât angajatorul a făcut dovada condiţiilor a căror probă îi revenea, potrivit art. 287 din Codul muncii, faptul pozitiv contrar celui negativ susţinut de societate, revenind celui care-l afirmă, în speţă contestatorului, care nu a dovedit încadrarea unei alte persoane pentru exercitarea aceloraşi atribuţii.

Mai mult, contrar susţinerilor primei instanţe referitoare la starea economico-financiară a societăţii, se constată că prin încheierea din 10.04.2009, în dosarul nr(...) al T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Comercială, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului (...) J. U. SRL.

În fine, cât priveşte numărul de zile de concediu de odihnă cuvenit, respectiv preschimbarea în bani a concediului neefectuat, aceste motive nu au nicio legătură cu valabilitatea deciziei de concediere, care face obiectul prezentei judecăţi, putând eventual, legitima, o acţiune cu un petit corespunzător.

Împotriva acestui recurs a formulat contestaţie în anulare intimatul B. N. B..

În motivarea contestaţiei, întemeiată în drept pe dispoziţiile art.318 alin.1 teza I C.pr.civ., contestatorul a arătat că drept motiv al dificultăţilor financiare ale societăţii si prin urmare a cauzei reale si serioase a desfiinţării locului de munca, instanţa de recurs retine existenta unei cauze având ca obiect insolventa S.C. J. U. S.R.L, cu termen de judecata la 03.04.2009, dovada făcuta de recurenta direct in recurs.

Instanţa de recurs ignora faptul ca cererea privind insolventa a fost făcuta abia la 14.10.2008 termenul de judecata fiind abia in 03.04.2009, iar din dosarul de recurs, lipseşte in continuare Hotărârea AGA din 03.07.2008. Dovada unor dificultăţi economice, ulterioare momentului concedierii abuzive, nu poate fi primita de către instanţa ca o dovada incontestabila a dificultăţilor economice ale societăţii, aceste dificultăţi fiind necesar sa preexiste concedierii, fapt nedovedit. Mai arata contestatorul ca instanţa confunda date esenţiale cauzei, data de 03.04.2009 nefiind anterioara decizie de concediere 149/15.08.2008.

O astfel de eroare materiala, rezultata din H. confuzie asupra unor elemente ale pricinii (date si derularea raporturilor juridice in timp), hotărâtoare in ceea ce priveşte soluţia, intrucat este singurul temei care in opinia instanţei dovedeşte seriozitatea si realitatea măsurii desfiinţării locului de munca, este de natura a determina hotărâtor in ce priveşte soluţia adoptata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de criticile formulate si de temeiul de drept invocat, Curtea retine ca urmatoarele:

Prin decizia civilă nr.4423/R/16.06.2009, pronunţată de Curtea de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a fost admis recursul declarat de recurenta-intimată (...) J. U. SRL (fostă SA) prin administrator judiciar (...) „S.” T., împotriva sentinţei civile nr.7557 din 04.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.35204/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator B. N. B., s-a modificat, în tot, sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă contestaţia, ca neîntemeiată.

Motivul pentru care aceasta decizia este contestata este existenta unei erori materiale, constand in aceea ca instanta de recurs a retinut ca societatea angajatoare se afla in insolventa, fapt ce explica dificultatile financiare, insa data litigiul este ulterior masurii concedierii .

Potrivit 318 alin 1 teza 1 Cpc „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Curtea constata ca ceea ce invoca de fapt contestatorul este modul de solutionare eronat in opinia sa a recursului, implicit a cererii de chemare in judecata, prin imprejurarea ca s-a dat eficienta cererii de insolventa ca motiv de reorganizare desi a fost inregistrata ulterior concedierii.

Textul art. 318 alin 1 teza I Cpc se refera la o eroare materiala, de fapt, vizand aspecte de ordin procedural, iar nu la o greseala de judecata. Or, in speta, este criticata o interpretare eronata a probelor, respectiv a cererii de insolventa.

Prin urmare, nu exista vreo eroare materiala in cazul deciziei civile nr.4423/R/16.06.2009, pronunţată de Curtea de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale .

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge contestatia in anulare ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. N. B., împotriva deciziei civile nr.4423 din data de 16 iunie 2009, pronunţată de Curtea de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a VII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata (...) „J. U.” SRL (fostă SA) , ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.10.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. H. D. H. E. B.

F. D. T.

GREFIER

J. E.

Red.: D.G.E.

Dact.: A.C./2ex.

16.11.2009

Jud. recurs.:A. C. E.; N. R. J.; E. N.