Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.771/2008

Şedinţa publică din 11 T. 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) - judecător

(...) (...) - vicepreşedinte Curtea de Apel

(...) (...) - judecător

(...) (...) (...) - grefier

Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul H. U. împotriva sentinţei civile nr.162/LM/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosarul nr(...), având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

N. dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de şedinţă din 04 T. 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă ;

Prin cererea adresată T r i b u n a l u l u i H u n e d o a r a în dosar nr(...) reclamantul H. U. a solicitat obligarea pârâtei SC .,,B. N.,, H SA fostă N. T. S.A. la plata salariului de bază aferent perioadei 21.04.2003-12.05.2003 reactualizat ,conform art.80 alin.7 lit.a din Contractul Colectiv de muncă valabil în perioada 2002-2003.

A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a susţinut că a fost angajatul pârâtei până la data de 21.04.2003 . Prin decizia de concediere nr.65935/21.04.2003 emisă de directorul general al SC T. SA H, raportul de muncă cu societatea pârâtă a încetat ca urmare a concedierii colective ce a avut loc în cadrul societăţii. Pârâta avea obligaţia notificării proiectului de concediere colectivă în condiţiile art.70 c o d u l m u n c i i, anterior emiterii deciziei de concediere cu 45 de zile către sindicate, ITM şi AJOFM. Nerespectarea acestei obligaţii este considerată concediere intempestivă , iar într-o asemenea situaţie, pârâta avea obligaţia potrivit art.80 al.7 din contractul colectiv de muncă să achite indemnizaţia de preaviz, plăţile compensatorii şi salariul de bază aferent perioadei cuprinse între data de la care ar fi trebuit să curgă termenul de preaviz şi desfacerii contractului individual de muncă. Cum termenul de preaviz prevăzut de art.22 din CCM care ar fi trebuit să curgă de la data emiterii deciziei de concediere nu a fost acordat, de la aceeaşi dată pârâta datorează salariul de bază pe perioada 21.04. -12.05.2003.

În drept au fost invocate prevederile art.80 din CCM şi art.283 c o d u l m u n c i i.

Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru conform art.285 c o d u l m u n c i i.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat a se respinge acţiunea ca nefondată arătând că SC N. T. SA H (fostă T. SA – anterior privatizării), a întreprins o serie de măsuri legale în vederea pregătirii procesului de privatizare, reorganizare şi restructurare, sens în care , în data de 29.03.2003 a fost semnat un protocol de reprezentanţii Sindicatului T., APAS, N., MF şi Prefecturii H, prin care s-a prevăzut că Sindicatul ,,acceptă necesitatea disponibilizării imediate a unui număr minim de 2000 de salariaţi,, . Ca urmare, încă de la această dată, s-a cunoscut şi s-a acceptat faptul că urmează disponibilizări, măsuri ce făceau parte din strategia de privatizare a societăţii. Acestea au fost luate cu considerarea în primul rând a unui interes general pentru ca cei concediaţi să beneficieze de dispoziţiile OUG nr.8/2003, modificată şi completată cu OUG nr.22/2003.

La data de 7.04.2003, sindicatul a fost notificat din nou asupra intenţiei de concediere colectivă prin înaintarea proiectului de concediere colectivă, o primă serie de disponibilizări având loc în aprilie 2003, conform procedurii de lucru agreate de sindicat, disponibilizarea s-a executat doar în baza solicitării salariaţilor. La 13.11.2003 a fost notificat încă o dată sindicatul, însă în intervalul de timp prevăzut pentru a se putea face propuneri, sindicatul nu a înaintat nici o cerere conducerii. Ulterior, la 29.11.2003 s-a încheiat între administraţia societăţii şi sindicat un protocol.

Reclamantul a fost angajatul societăţii până la data de 21.04.2003 dată la care a fost disponibilizat voluntar, beneficiind de prevederile OUG nr.8/2003 şi CCM. S-a precizat că pretenţiile reclamantului, formulate în baza art.80 al.7 din CCM sunt nefondate, întrucât reclamantul a cunoscut în mod expres că OUG nr.8/2003 nu i se poate aplica decât dacă decizia de concediere este anterioară termenului de 45 de zile, iar faptul că nu va beneficia de compensaţiile acordate în temeiul art.80 al.7 din CCM a fost admis prin schema de plecări voluntare, protocolul din 29.11.2003, proiectul de concediere colectivă şi cererea formulată de reclamant.

Pârâta a mai invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.283 al.2 din c o d u l m u n c i i referitor la termenul de 3 ani prevăzut pentru sesizarea instanţei. Aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată şi în dosarul nr.2929/2005 având acelaşi obiect, iar sesizarea Curţii Constituţionale s-a dispus de către instanţă în acest dosar fiind soluţionată prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de pârâtă.

Prin cererile de intervenţie în interesul altuia, formulate de intervenienţii Asociaţia Civică E., Sindicatul Solidaritatea 2000 din cadrul SC N. T. H SA şi Liga E. împotriva Corupţiei şi B. din România - Centrul Zonal H au solicitat admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată de reclamant şi să fie obligată pârâta SC B. N. H Sa la plata salariului de bază aferent perioadei 21.04. – 12.05.2003 reactualizată conform prevederilor art.80 alin.7 lit a din CCM,aplicabil la data disponibilizării.

În motivarea cererilor s-a arătat că pârâta avea obligaţia să notifice proiectul de conducere colectivă sindicatului şi AJOFM iar nerespectarea acestei obligaţii era sancţionată de art.80 alin7 din CCM cu plata unor drepturi salariale suplimentare şi ca urmare a faptului că pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie, consideră îndreptăţită cererea reclamantului de a i se achita suma de 833,5 lei, actualizată.

Prin sentinţa civilă nr. 162/LM/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar nr(...) a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantului, precum şi cererile de intervenţie formulate în cauză.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că într-adevăr pârâtul nu a plătit reclamantului drepturile prevăzute de art.80 alin.7 lit. a însă conduita sa nu este ilicită deoarece nerespectarea termenului de 45 de zile a fost acceptată de către părţi ,sindicatul reprezentativ semnând fără obiecţiuni protocoalele încheiate cu unitatea prin care s-a convenit atât asupra concedierii imediate cât şi asupra compensaţiilor băneşti care urmau să fie plătite salariaţilor afectaţi de măsura concedierii. Instanţa a reţinut şi faptul că renunţarea la termenul de 45 de zile a fost în interesul salariaţilor , deoarece respectarea lui ar fi condus la situaţia ca ultimii disponibilizaţi să nu beneficieze de drepturile conferite de Ordonanţa de Urgenţă 22/2003 ,drepturi pecuniare superioare celor prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea soluţiei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală.

În drept invocă dispoziţiile art.304 pct.9 cod pr. civ.

Sub un prim aspect critic recurentul a arătat că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată nu sunt datorate de pârâtă deoarece s-ar fi renunţat de către sindicate la acestea în condiţiile în care renunţarea la drepturile reglementate prin Contractul Colectiv de Muncă reprezintă în fapt o modificare a clauzelor contractuale care nu poate fi făcută decât conform art. 31 din Legea 130/1996 ,prin act adiţional la contract ori un astfel de act nu există. În acest sens se arată că renunţarea la drepturi nu se prezumă ci trebuie să fie prevăzută expres.

Sub un al doilea aspect critic se arată că instanţa a ignorat nerespectare de către angajator a obligaţiei imperative de a notifica I.T. M. - ului intenţia de concediere cu 45 de zile înainte de concediere colectivă .

În al treilea rând se arată că nu poate fi reţinută motivarea instanţei referitoare la renunţarea salariaţilor la aceste drepturi în condiţiile în care c o d u l m u n c i i în art.165 prevăd că acceptare unei părţi din salariu nu are drept semnificaţie renunţarea la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitate.

Prin întâmpinare intimata solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat. Intimata a arătat că instanţa de fond a reţinut corect că voinţa părţilor a fost ca indemnizaţiile de concediere să fie cele prevăzute expres în cuprinsul proiectului de concediere , respectiv indemnizaţia de compensaţie şi indemnizaţia de preaviz .

Totodată intimata a arătat că în fapt reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu deoarece a beneficiat de o indemnizaţie de preaviz de 30 de zile astfel că drepturile salariale încasate de acesta sunt egale cu cele pe care le-ar fi primit dacă ar fi fost concediat după cele 45 de zile de la emiterea proiectului de concediere.

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu în limitele prev .de art.306 alin.2cod de procedură civilă Curtea reţine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte până la data de 21 04 2003 când contractul de muncă i-a fost desfăcut din iniţiativa unităţii ca urmare a unui amplu proces de reorganizare care a afectat un număr mare de salariaţi .

În vederea concedierii colective patronatul societăţii pârâte a întocmit un proiect de concediere colectivă în cursul lunii aprilie a anului 2003 în care se prevedea că perioada în care vor avea loc concedierile este 07 aprilie 2003-30 iunie 2003. Deasemenea în cuprinsul acestuia se arăta că sindicatele pot face propuneri potrivit art.71 din Legea 53/2003 în intervalul 27 martie -25 aprilie. Protocolul a fost notificat sindicatului reprezentativ din unitate,sindicatul „T. „ la 07 o4 2003 notificarea fiind înregistrată sub nr.57.

În cuprinsul protocolului au fost stipulate la litera „A „ a capitolului” Compensaţii” indemnizaţiile de care urmează a beneficia persoanele afectate de măsurile de disponibilizare ca fiind cele prevăzute în art.22 alin.3 şi art.25 din Contractul Colectiv de Muncă.

Potrivit dispoziţiilor Contractului Colectiv de Muncă :

Art.80 alin1- în situaţia în care s-au aprobat măsuri de reducere a activităţii ori de reorganizare a procesului de producţie care ar determina concedieri,administraţia este obligată să anunţe intenţia de concediere colectivă cu cel puţin 45 de zile calendaristice anterior emiterii deciziilor de concediere.

alin.7- în cazul în care ,înainte de expirarea perioadei prevăzute de alin.1 administraţia a luat măsura de concediere ,atunci urmează să plătească celor în cauză:

a) salariul de bază avut pe timpul de la desfacerea contractului individual de muncă , până la data la care ar fi trebuit să curgă timpul prevăzut la art.22 alin.2din contract

b) indemnizaţia prevăzută la art.22 alin.3

3. indemnizaţia prevăzută la art.25 alin1

Dispoziţiile Contractului Colectiv de Muncă au un caracter obligatoriu iar renunţarea la drepturile şi obligaţiile stipulate în cadrul acestuia sunt supuse unei proceduri speciale prevăzute de Legea 130/1996. Astfel potrivit dispoziţiilor art.31 din legea susmenţionată „(1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin acest lucru.

   (2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor.

În speţă părţile nu au urmat procedura prevăzută de lege pentru modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă astfel că el era la momentul concedierii reclamantului în vigoare în forma negociată de părţi la încheiere lui.

Sub acest aspect criticile recurentului legate de motivarea instanţei de fond întemeiată pe argumentul renegocierii dintre părţi a clauzelor contractuale şi a convenţiei acestora în sensul neaplicării prevederilor literei „a” a alin.7 din art. 80 este fondată.

Nu se poate reţine nici faptul că reclamantul individual ar fi renunţat la drepturile conferite de articolul incriminat prin opţiunea exprimată în favoarea disponibilizării în condiţiile prevăzute în protocol. Potrivit dispoziţiilor   Art. 38 din c o d u l m u n c i i –„ Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.” În aceste condiţii chiar dacă ar fi operat o renunţare la drepturi din partea reclamanţilor ea nu ar şi putut fi validată de instanţă deoarece era lovită de nulitate absolută.

Astfel deliberând asupra condiţiilor de incidenţă în cauză a dispoziţiilor alin.7 ale art.80 din contractul colectiv de muncă Curtea reţine următoarele:

În alineatul 7 al articolului 80 din contractul colectiv de muncă intervalul de 45 de zile din momentul notificării proiectului de concediere colectivă şi până în momentul desfacerii regulate a contractelor de muncă este împărţit în două etape. Prima etapă reglementată de text este de la data notificării proiectului până la data de la care angajatul ar fi fost îndreptăţit să beneficieze de termenul de preaviz ,etapă pentru care părţile au convenit acordare unor compensaţii constând în salariul de bază avut pe timpul de la desfacerea contractului de muncă ,până la data la care ar fi trebuit să curgă timpul prevăzut la art 22 alin2 din contract ,respectiv termenul de preaviz. Cea de a doua etapă este cea care reprezintă termenul de preaviz pentru care au fost stipulate compensaţii constând în indemnizaţia de preaviz egală cu salariul tarifar de încadrare aferent acestei perioade.

În speţă termenul de 45 de zile a început să curgă la 7aprilie 2003 şi se împlinea la 21 mai 2003. Reclamantului i-a fost desfăcut contractul de muncă la 21 aprilie 2003.

Intervalul de timp reprezentat de perioada pentru care reclamantul trebuia să beneficieze de termenul de preaviz este în speţă 10 aprilie 2003 -21 mai 2003 deoarece unitate a înţeles să acorde persoanelor disponibilizate un termen de preaviz de 30 de zile,în temeiul art.22 alin.2 potrivit căruia termenul de preaviz este de minim 15 zile lucrătoare.

Cum contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut în intervalul de timp în care acesta în mod legal ar fi trebuit să se afle în perioada de preaviz(la 21 aprilie) şi nu în intervalul de timp anterior acestei perioade clauzele contractuale referitoare la plata de compensaţii pentru desfacerea intempestivă a contractului de muncă la o dată anterioară celei de începere a curgerii termenului de preaviz nu sunt incidente în cauză. Pentru ca salariatul disponibilizat să aibă dreptul de a beneficia de compensaţiile prevăzute la litera „a” ar fi trebuit ca raporturile de muncă să înceteze nu numai mai înainte de împlinire termenului de 45 de zile ci şi înainte de momentul de la care ar fi trebuit să curgă termenul de preaviz. În speţă pentru a beneficia de compensaţiile reclamate de recurent contractul acestuia de muncă ar fi trebuit să fi fost desfăcut în intervalul 7 aprilie 2003-10 aprilie 2003.

Răspunsul comunicat de Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă H la petiţia reclamantului în care se afirmă că acesta ar fi fost îndreptăţit la plata indemnizaţiilor prevăzute de litera „a” a alin.7 din art.80 nu reprezintă o probă de natură a modifica concluziile instanţei pentru că pe de o parte răspunsul autorităţii teritoriale are valoarea unei afirmaţii de principiu nefundamentată pe elemente de fapt specifice cauzei şi apoi pentru că acest act nu are în sine o valoare probatorie iar concluziile sale sunt contrazise de înscrisurile dosarului. Astfel în adresă se reţine eronat că termenul de preaviz acordat de unitate ar fi fost de 15 zile când în realitate acest a fost de 30 de zile, ori acest aspect nu este contestat de părţi.

Faptul că proiectul de concediere colectivă nu a fost notificat Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă nu are consecinţe asupra indemnizaţiilor cuvenite reclamantului,astfel că pentru acest temei nu pot fi admise pretenţiile sale.

În ceea ce priveşte dezvoltarea motivelor de recurs înregistrate la această instanţă la data de 10.06.2008 (fila 32, 33) se observă că acestea au fost tardiv formulate, raportat la dispoziţia art.303 (1) cod pr.civ. care dispune că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Ori, în materia conflictelor de drepturi, potrivit art. 80 din Legea 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Văzând deci data la care reclamantului i s-a comunicat hotărârea atacată ( 14.04. 2008 – f. 148 dos. fond) şi data înregistrării dezvoltării motivelor de recurs (10.06.2008 ), se constată prin prisma dispoziţiilor legale anterior enunţate că acestea sunt tardiv formulate, astfel că nu vor mai fi analizate.

Faţă de cele ce preced, recursul declarat în cauză se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul H. U. împotriva sentinţei civile nr.162/LM/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 11.09.2008.

Red.N.V.

Tehnored.C.M.I.

Jud.fond: H. B.

N. N.