Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A NR.2046

Şedinţa publică din data de 03 noiembrie 2009

Preşedinte - (...) (...) (...)

Judecător - (...) (...) (...)

Judecător - (...) (...) M.

Grefier - N.-N. D.

Pe rol fiind soluţionarea recursului formulat de reclamanţii Ş. H., H. U., E. J., E. J., E. D., Ş. E., T. G, J. T., D.P. J., P. E., T. J., E. B., O. E., O. D., E. E., E. J., D. B., D. J., E. H., F. D., E. U. şi D. J., toţi cu domiciliul ales la Cabinet Avocat H. M., în B, sector 1, E. B., nr. 8, . parter, . 1, împotriva sentinţei nr.1271 din 16 iunie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA - N. P. H., cu sediul în B, sector 1, Calea E., nr. 239.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intimata-pârâtă SC E. SA, prin avocat M. E. din cadrul Baroului P, lipsind recurenţii-reclamanţi.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care :

Avocat M. E., pentru intimata –pârâtă SC E. SA, având

cuvântul, arată instanţei că nu are alte cereri de formulat în cauză şi solicită cuvântul în combaterea recursului.

Curtea ia act că nu se formulează alte cereri în cauză şi, analizând actele şi lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în combaterea recursului.

Avocat M. E., pentru intimata –pârâtă SC E. SA, având

cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, întrucât aceste drepturi salariale au fost acordate conform punctului 4 din planul social.

C U R T E A:

Deliberând asupra recursului civil de faţă, în baza lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a sub nr(...), reclamanţii Ş. H., H. U., E. J., E. J., E. D., T. E., T. G, J. T., D.oiu J., P. E., T. J., E. B., O. E., O. D., E. E., E. J., D. B., D. J., E. H., F. D., E. U., D. J., au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA B, solicitând instanţei obligarea acesteia la plata diferenţei de plăţi compensatorii acordate conform Planului Social, dintre sumele încasate conform salariului mediu brut al anului 2004 şi cele cuvenite în raport de nivelul salariului mediu brut de 2000 lei stabilit pentru anul 2007, precum şi a sumelor reprezentând drepturile salariale cuvenite şi neacordate conform art. 50 din CCM, acestea urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au fost salariaţii pârâtei şi au fost disponibilizaţi din motive ce nu ţin de persoana lor astfel încât conform Contractului Colectiv de Muncă au încasat plăţi compensatorii, respectiv indemnizaţii de concediere în raport de vechimea în muncă în societate, însă pârâta, la acordarea acestora, nu a ţinut seama de majorarea salariilor, aşa încât au dreptul la recalcularea plăţilor compensatorii în raport de art. 50 din CCM şi de Planul Social ţinându-se seama şi de salariul mediu brut pe anul 2007.

În dovedirea susţinerilor lor, reclamanţii au administrat proba cu înscrisuri (filele 11-222 şi 248-259).

La data de 19.05.2009 pârâta a formulat întâmpinare (filele 261-264) la care a ataşat înscrisuri (filele 265-278) prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că dispoziţiile art. 50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaţilor cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social ca urmare a negocierilor purtate între G. E. şi SC E. SA şi aceste ultime dispoziţii au devenit obligatorii pentru ambele părţi semnatare, având loc o calculare corectă a drepturilor salariale acordate, ţinându-se seama de creşterile salariale înregistrate anterior disponibilizării.

Prin sentinţa nr. 1271 din 16 iunie 2009, T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că potrivit cărţilor de muncă existente la dosar, reclamanţii au avut calitatea de salariaţi ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 şi 66 din Codul muncii.

Instanţa de fond a mai reţinut că potrivit deciziilor de concediere depuse la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanţii au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere, menţionându-se la art. 6 din aceste decizii că valoarea indemnizaţiei de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului, ocazie cu care au fost impozitate aceste sume în baza dispoziţiilor legale fiscale în materie.

Prima instanţă a reţinut că potrivit disp.art.50 din CCM pe anii 2005-2007 se prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minima de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menţionându-se la alin.4 al aceluiaşi articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că la punctul 4 din Planul social se prevede că angajaţii vor primi în funcţie de vechimea în E., următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere şi anume: între 0,5 şi 5 ani-opt salarii medii brute pe E. ; între 5 şi 15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe E. şi peste 15 ani, cincisprezece salarii brute pe E..

Atât timp cât reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul social, înseamnă că pretenţia lor de a fi obligată pârâta la plata altor diferenţe cu titlu de plăţi compensatorii sau orice alte indemnizaţii de concediere, este neîntemeiată.

De asemenea, susţinerile reclamanţilor în sensul că indemnizaţia minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plăţile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social si deci, ar avea dreptul la o diferenţă de plăţi compensatorii pe de o parte, iar pe de alta că, în mod nelegal, sumele plătite le-au fost impozitate, fără a se lua în calcul salariul mediu brut pe anul 2007, nu pot fi avute în vedere întrucât prin Planul Social s-a urmărit crearea unor condiţii mai avantajoase pentru salariaţi decât cele prevăzute de art.50 din CCM şi nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, fiindcă în caz contrar în Planul Social s-ar fi prevăzut în mod expres acest cumul.

În plus instanţa de fond a mai reţinut că art.4 din Planul Social prevede plata unor indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute in art.50 CCM si nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu ţin de persoana salariatului, aceleaşi drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere de două ori, ceea ce este inadmisibil.

Mai mult chiar, la calcularea indemnizaţiilor de concediere acordate, s-a ţinut seama de dispoziţiile CCM, ale Planului Social, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. din anul anterior disponibilizării, la care s-a aplicat impozitul aferent prevăzut de normele legale în vigoare, motiv pentru care reclamanţii au încasat la momentul disponibilizării, sumele nete cuvenite, situaţie în care nu mai pot pretinde recalcularea acestor sume cu titlu de diferenţe, mai ales că niciunul dintre reclamanţi nu a contestat decizia de concediere.

Prin urmare, tribunalul, ţinând seama ca reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art.50 din CCM şi negociate prin Planul social, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii Ş. H., H. U., E. J., E. J., E. D., Ş. E., T. G, J. T., D.oiu J., P. E., T. J., E. B., O. E., O. D., E. E., E. J., D. B., D. J., E. H., F. D., E. U. Şi D. J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie (filele 5-11).

Ei au susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi se impune a fi în principal casată cu trimitere pentru rejudecare pentru soluţionarea cererii de probe asupra căreia nu s-a pronunţat în nici un fel, îndeosebi asupra probei cu expertiză contabilă salarizare, iar în subsidiar modificată în sensul admiterii acţiunii deoarece indemnizaţiile de concediere pe anul 2007 trebuiau calculate prin raportare la nivelul salariului mediu brut pe anul 2007 adică cel de 2000 lei conform adresei nr.504/2007 de care instanţa de fond nu a ţinut seamă.

O altă critică vizează greşita interpretare a dispoziţiilor art.50 din CCM şi cele ale pct.4 din Planul Social ce creează dreptul la plata unor indemnizaţii de concediere ce se cumulează însă instanţa de fond a respins această solicitare în mod nejustificat reţinut o stare de fapt care nu corespunde realităţii, hotărând că salariul mediu brut la care se calculează indemnizaţiile de concediere este cel de la nivelul anului anterior concedierii, adică 2006.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat şi cheltuieli de judecată iar în dovedirea susţinerilor din recurs au depus înscrisuri (filele 14-22).

Intimata-pârâtă, legal citată în instanţa de control judiciar nu s-a înfăţişat la judecată şi nici nu a depus întâmpinare.

Curtea, verificând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.304¹ cod pr.civ. constată că recursul exercitat de reclamanţi este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care succed:

Toţi cei 22 de reclamanţi au fost salariaţi ai societăţii pârâtei, Sucursala U. până la data de 31 iulie 2007 când au încetat raporturile de muncă, fiind disponibilizaţi, în temeiul art.65 şi 66 din Codul muncii astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă şi ale deciziilor depuse la dosarul de fond (filele 11-222).

Valoarea netă a indemnizaţiilor de concediere cuvenită pentru fiecare dintre aceştia şi stabilită conform art.50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate completat cu prevederile Planului Social este expres prevăzută în conţinutul deciziilor individuale de încetare a contractului individual de muncă-necontestate de vreunul dintre reclamanţi.

Ei au susţinut încă de la introducerea cererii de chemare în judecată şi ulterior în recurs că societatea angajatoare le datorează diferenţa rezultată între suma ce li s-ar fi cuvenit şi cea încasată efectiv datorită calcului eronat făcut de pârâtă şi care la acordarea plăţilor compensatorii a avut în vedere salariul mediu brut aferent anului 2004 iar nu cel pe anul 2007 care este de 2000 lei, conform adresei nr.504/2007.

Pentru a dovedi aceste susţineri, recurenţii-reclamanţi au afirmat că au cerut efectuarea unei expertize de specialitate contabilitate-salarizare asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un mod.

Verificând dosarul de fond, Curtea constată că cererea de probe a fost transmisă prin fax instanţei (filele 246-248) pentru termenul de judecată din 19 mai 2009 când pricina s-a amânat, iar discutarea încuviinţării probelor a fost prorogată pentru termenul următor de judecată de la 16 iunie 2009 (fila 279).

La acest termen în mod nejustificat apărătorul ales al reclamanţilor a lipsit din instanţă fără a depune la dosar vreo cerere care să-i motiveze absenţa şi din care să rezulte că susţine cererea de probe pe care a formulat-o în numele clienţilor săi.

În aceste condiţii lipsa contradictorialităţii dezbaterilor nu se datorează instanţei ci absenţei apărătorului ales al reclamanţilor de la ambele termene de judecată acordate la instanţa de fond.

Este adevărat însă că nici instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cererii, chiar şi în lipsa nejustificată a avocatului reclamanţilor, deşi avea obligaţia de a o admite sau respinge motivat, însă Curtea stabileşte că expertiza a cărei neefectuare este reclamată de recurenţi, din culpa tribunalului, nu este un mijloc de dovadă decisiv, cu valoare probatorie prestabilită în condiţiile în care obiectul acţiunii sub capetele de cerere formulate, vizează interpretarea şi aplicarea unor clauze contractuale iar nu chestiuni de calcul pentru care să fie necesare cunoştinţele unui expert.

Drept urmare această primă critică nu se justifică pentru că expertul nu se poate substitui competenţelor exclusive ale instanţelor de judecată de a interpreta şi aplica dreptul.

În privinţa fondului acţiunii, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 50 contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică petrol şi gaze pentru anii 2005-2006, în cazul concedierilor din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia o indemnizaţie minimă de concediere stabilită pe tranşe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net; - de la 3 ani la 10 ani-2 salarii medii nete; - de la 10 ani la 15 ani-3 salarii medii nete şi peste 15 ani-4 salarii medii nete.

La alin.2 al aceluiaşi articol ca şi la art.50 alin.2 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2007 s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu G. E., iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi (filele 251-252 dosar fond).

Prin Planul Social, de asemenea negociat şi însuşit de angajator şi salariaţi prin reprezentanţii lor şi care stabileşte în varianta finală din 21 aprilie 2005(fila 275) modificată apoi prin Amendamentul din 13 septembrie 2006(fila 276) dreptul angajaţilor la pachete financiare, în raport de vechime, de 8,12 şi respectiv 15 salarii medii brute este indicată modalitatea de calcul a cuantumului indemnizaţiilor de mai sus, constituind-o pentru anul 2005 salariul mediu brut pe anul anterior, iar pentru anul 2006, salariul mediu brut ce se va calcula aplicând procentul de creştere a salariilor din anul anterior.

Această modalitate de stabilire a indemnizaţiilor de concediere fost în realitate contestată de recurenţii-reclamanţi, care au susţinut că sumele primite nu se raportează la adresa nr.504/2007 semnată de părţile contractante potrivit cu care salariul mediu brut este de 2000 lei/persoană (fila 253 dosar fond), rezultând o diferenţă la care sunt îndreptăţiţi.

Curtea reţine că această susţinere este greşită fiindcă modul de calcul al indemnizaţiei de concediere a fost aplicat începând cu anul 2005 şi ulterior, conform menţiunii înscrise în pct.4 din Planul social potrivit căreia” pentru 2005: salariul mediu brut din E. pe baza celui din 2004 ( majorat în anii următori direct proporţional, cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)” .

Drept consecinţă, reclamanţii au primit efectiv indemnizaţiile de concediere calculate conform modalităţii convenite potrivit Planului Social-pct-4 astfel cum a fost mai sus-citat în cele ce preced şi care corespunde voinţei părţilor contractante.

Nici critica privind dreptul cumulării indemnizaţiilor prevăzute de art.50 din contractul colectiv de muncă cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social nu este întemeiată fiindcă prin Amendamentul la Planul Social încheiat şi semnat de ambele părţi contractante la 13 septembrie 2006 pct.4 a fost completat după cum urmează: “ părţile confirmă că în redactarea pct.4 (…) voinţa comună a părţilor a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din contract şi nu de a se cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art.50 din contract” (fila 276 dosar fond).

Pentru considerentele care preced, Curtea constată că recursul exercitat de reclamanţi este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul art.312 cod pr.civ. menţinând în totalitate ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr.1271 pronunţată la 16 iunie 2009 de T r i b u n a l u l P r a h o v a.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Ş. H., H. U., E. J., E. J., E. D., Ş. E., T. G, J. T., D.P. J., P. E., T. J., E. B., O. E., O. D., E. E., E. J., D. B., D. J., E. H., F. D., E. U. şi D. J., toţi cu domiciliul ales la Cabinet Avocat H. M., în B, sector 1, E. B., nr. 8, . parter, . 1, împotriva sentinţei nr.1271 din 16 iunie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA - N. P. H., cu sediul în B, sector 1, Calea E., nr. 239.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 noiembrie 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) M.

Grefier,

N. N. D.

Red.T.

Tehnored.D.

5ex/

d.f(...) Trib. P

j.f.O. D., N. D.