DOSAR NR(...) Format vechi nr.1760/2009 R O M A N I A CURTEA DE APEL B SECTIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA CIVILA NR. 3841/R Şedinţa publică de la 27 mai 2009 Curtea compusă din : PRESEDINTE (...) (...) JUDECATOR (...) (...) (...) JUDECĂTOR (...) T. GREFIER E. N. ********************* Pe rol fiind pronunţarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentele E. J. şi (...) ”L. D. O.” SRL, împotriva sentinţei civile nr.7734 din data de 11.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.2304/3/LM/2008, având ca obiect:”obligaţia de a face”. Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică de la 20.05.2009 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 27.05.2009, când a dat următoarea decizie. C U R T E A, Prin sentinţa civilă nr.7734 din data de 11.12.2008, pronunţată de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta E. J., în contradictoriu cu pârâta (...) L. D. O.; s-a admis excepţia prescrierii dreptului de a contesta decizia nr.12/18.02.2008 şi, în consecinţă, s-a respins capătul de cerere menţionat şi s-a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale aferente perioadei 1 -15.01.2008 şi a remuneraţiei cuvenită potrivit contractului de cesiune de drepturi de autor nr.4/28.08.2007, pentru perioada 1.09.2007 - 10.01.2008. Prin aceeaşi sentinţă, s-au respins, ca neîntemeiate, cererea în pretenţii cu titlu de despăgubiri materiale, cererea privind obligarea pârâtei de a permite accesul reclamantei la locul de muncă, cererea privind reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior concedierii şi cererea privind plata despăgubirilor pentru perioada cuprinsă între data concedierii şi data reintegrării, precum şi cererea de obligare a pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, reclamanta a fost salariata pârâtei începând cu data de 28.08.2007, în calitate de asistent marketing, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM B cu nr.6663/17.09.2007, iar raporturile de muncă au încetat prin decizia nr.12/18.02.2008, emisă de intimată în baza art.61 lit.a din Codul muncii. S-a constatat că decizia de concediere a fost comunicată salariatei prin poştă la data de 12.03.2008, la domiciliul indicat de aceasta prin cererea de chemare în judecată, potrivit recipisei. S-a reţinut că această comunicare îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.268 alin.4 din Codul muncii, în sensul că nu s-a putut preda decizia personal reclamantei, deoarece aceasta a lipsit de la domiciliu, potrivit menţiunii aplicate pe înscris, comunicarea făcându-se prin scrisoare recomandată. S-a ţinut seama că decizia de concediere a fost comunicat la data de 12.03.2008 şi s-a considerat că cererea de anulare a deciziei a fost formulată la data de 25.09.2008, cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data comunicării, reglementat de art.268 alin.5 din Codul muncii, dreptul de a contesta actul de concediere fiind prescris. Pe cale de consecinţă, cererea privind obligarea paratei de a permite accesul reclamantei la locul de muncă, cererea privind reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior concedierii şi cererea privind plata despăgubirilor pentru perioada cuprinsă între data concedierii şi data reintegrării au fost respinse, întrucât acestea au caracter accesoriu faţă de cererea de anulare a deciziei de concediere, soluţia depinzând de soluţia pronunţată asupra contestaţiei împotriva deciziei de concediere. S-a mai reţinut din decizia de concediere că reclamanta a lipsit de la locul de muncă începând cu data de 16.01.2008 până la data emiterii deciziei, 18.02.2008. S-a avut în vedere că pârâta nu a dovedit că şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii şi de art.M pct.4 lit.a din contractul individual de muncă, respectiv că a achitat reclamantei drepturile salariale pentru perioada 1 - 15.01.2008, şi nici că a achitat drepturile ce rezultă din art.6 din contractul de cesiune de drepturi de autor nr.4/28.08.2007 pentru perioada 1.09.2007 - 10.01.2008, astfel că în baza dispoziţiilor legale menţionate s-a dispus obligarea pârâtei să achite drepturile menţionate. Restul pretenţiilor cu titlu de drepturi salariale pentru perioada ulterioară datei de 15.01.2008 au fost respinse, întrucât rezultă că, începând cu data de 16.01.2008, reclamanta nu a mai prestat muncă în favoarea pârâtei, absentând de la locul de muncă, iar din data de 18.02.2008, raporturile de muncă au încetat. S-a mai avut în vedere de către instanţa de fond că, cererea în despăgubiri morale şi materiale este neîntemeiată, întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile reglementate de art.269 din Codul muncii. Astfel, pe de o parte, faptele considerate a-i fi produs reclamantei prejudicii morale, constând în violenţe, ameninţări şi injurii la adresa sa, nu pot avea ca autor pe angajator, care este persoană juridică, ci eventual puteau fi săvârşite de salariaţi ai pârâtei, neexistând temei pentru a atrage răspunderea angajatorului, întemeiată pe contractul individual de muncă. Pe de altă parte, s-a ţinut seama că perioada în care pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a drepturilor salariale este mică raportat la cea invocată de reclamantă, astfel că nu se poate reţine că salariatei i s-au produs prejudicii materiale din vina angajatorului, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a dovedit în ce au constat prejudiciile produse, simpla depunere la dosar a unor contracte de credit încheiate de reclamantă nefiind de natură să atragă concluzia că aceasta a fost prejudiciată cu suma pretinsă. Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamanta E. J. şi pârâta (...) L. D. O., care au criticat-o pentru nelegalitate. În motivarea recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.6, 7, 8 şi 9 C.pr.civ., recurenta E. J. a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere că prin acţiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtei la respectarea contractului de muncă, întrucât nu exista nici un motiv de desfacere a acestuia sau vreun motiv ce ar putea duce la concedierea sa. S-a susţinut că emiterea deciziei de concediere în timpul procesului este lovită de nulitate, având în vedere motivul pentru care recurenta a fost nevoită să introducă acţiunea dedusă judecăţii, acela al izgonirii sale violente din societate şi al nepermiterii accesului pentru a-şi exercita munca. S-a învederat că instanţa de fond, fără a luat în considerare vreunul din aceste motive or precizările la acţiunea introductivă, a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte decizia de concediere, motivând că dovada comunicării acestei decizii s-a făcut la 12.03.2008, conform unei recipise cel puţin îndoielnice depusă de pârâtă, din care reiese că fusese comunicată la acea dată, în aceeaşi scrisoare decizia de cercetare disciplinară, o notificare, probabil cea prin care era invitata la cercetare şi decizia 12 de desfacere a contractul de muncă pentru absenţe nemotivate, toate acestea la 2 luni după introducerea acţiunii deduse judecăţii. S-a arătat că instanţa de judecată în mod greşit a revenit asupra probelor încuviinţate, respingând proba cu martori şi considerând suficiente probele din dosar, aceasta măsură nelegală încadrându-se în dispoziţiile art. 304 alin. 9 din c o d u l d e procedura civilă, întrucât s-a dat o hotărâre nelegală cu greşita aplicare a legii. S-a mai susţinut că instanţa de fond ar fi trebuit să verifice legalitatea actelor angajatorului, iar nu să se limiteze la a constata că anumite documente fuseseră trimise recurentei cu confirmare de primire la o adresa, unde nu au fost niciodată primite, constatând greşit prescris dreptul de a solicita anularea deciziei de concediere, caz în care se impune caseze hotărârea atacată şi trimiterea pricinii spre rejudecare instanţei de fond, în vederea administrării probatoriilor şi pe aceasta excepţie, admisă în mod nelegal, fără a se ţine cont de înscrisurile şi răspunsurile la interogatorii date în cauză. În al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. 8 C. pr.civ., recurenta a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a actului dedus judecaţii, schimbând natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acesteia. Astfel, s-a susţinut că deşi acţiunea era clară şi din probele administrate rezulta că s-a solicitat atât în acţiune cât şi în precizarea acţiunii din 15.05.2008, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu luna ianuarie 2008 până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, instanţa de fond a dispus plata drepturilor băneşti doar pentru perioada 1-15 ianuarie 2008, exonerându-l pe angajator de răspundere pentru modalitatea abuzivă, care a culminat cu desfacerea contractul de muncă. În al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.6 C.pr.civ., recurenta a arătat că instanţa de fond, ignorând orice dispoziţii legale procedurale sau de drept al muncii, a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, în condiţiile în care a acordat plata remuneraţiei cuvenita potrivit contractului de cesiune ale drepturilor de autor nr. 4/ 28.08.2007 pentru perioada 1.09.2007-10.01.2008, fără a exista vreo solicitarea a recurentei în ceea ce priveşte respectarea acestui contract de cesiune drept autor pe perioada angajării. S-a mai susţinut că instanţa de fond a respins cererea în pretenţii cu titlu de despăgubiri materiale, cererea privind obligarea paratei de a permite accesul reclamantei la locul de muncă, cererea privind reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior concedierii şi cererea privind plata despăgubirilor pentru perioada cuprinsă între data concedierii şi data reintegrării, fără a motiva în vreun fel soluţia adoptată. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenta (...) M. D. O. SRL a criticat hotărârea primei instanţe pentru următoarele motive: Instanţa de fond a pronunţat o hotărârea lipsită de temei legal, dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât în mod greşit a fost admis capătul de cerere privind obligarea recurentei la plata către reclamantă a drepturilor băneşti cuvenite potrivit contractului de cesiune de drepturi de autor nr.4/28.08.2007 pentru perioada 1.09.2007-10.01.2008. S-a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că obligaţia prevăzută în art.6 din contractul de cesiune de drepturi de autor nr.4/28.08.2007 nu a fost îndeplinită de către recurentă pentru perioada 1.09.2007-10.01.2008, de vreme ce achitarea acestor drepturi băneşti a fost făcută lunar în perioada 22.09.2007-20.12.2007, sumele de bani cuvenite reclamantei fiind ridicate de aceasta sub semnătură de la casieria societăţii pârâte. Totodată, s-a precizat că după data de 20.12.2007, reclamanta nu a mai prestat pentru recurentă nici servicii şi nici lucrări în calitate de cedent, conform Cap.2 din contractul de cesiune de drepturi de autor nr.4/28.08.2007 şi prin urmare, după această dată (...) L. D. O. SRL nu mai datorează reclamantei nici o sumă de bani. Mai mult, s-a invocat că art.2 din Notificarea de reziliere a contractul de cesiune de drepturi de autor nr.4/28.08.2007 stipulează faptul că toate drepturile băneşti aferente lucrărilor furnizate de reclamantă până în luna decembrie 2007 inclusiv au fost achitate acesteia, toate obligaţiile către bugetul de stat ce decurg din respectivul contract fiind plătite la zi. S-a învederat că instanţa de fond a făcut confuzie între drepturile salariale cuvenite reclamantei conform Contractului individual de muncă şi drepturile băneşti ale acesteia cuvenite în baza contractului de cesiune de drepturi de autor nr.4/28.08.2007, în fapt, potrivit Cap.6 din acest din urmă contract, remuneraţia cedentului este datorată de cesionar, respectiv pârâta S.C. L. D. O. SRL doar pentru materialele realizate şi predate cesionarului în condiţiile contractului. Or, întrucât după data de 20.12.2007, reclamanta nu a mai prestat pentru subscrisa servicii şi nici lucrări în calitate de cedent , recurenta nu datorează acesteia nici un fel de remuneraţie pentru perioada 20.12.2007-10.01.2008 şi prin urmare, instanţa de fond a interpretat greşit prevederile contractului de cesiune de drepturi de autor nr.4/28.08.2007 încheiat între recurentă şi reclamantă. Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor invocate de către recurente, cât şi din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele: Prin decizia nr.12/18.02.2008 emisă de către recurenta (...) L. D. O. SRL s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentei E. J., în temeiul art.61 lit.a C.muncii, începând cu data de 18.02.2008, pentru abateri repetate de la regulile stabilite prin contractul individual de muncă la art.H1, respectiv pentru absenţa nejustificată de la serviciu începând cu data de 16.01.2008 la zi. Împotriva acestei decizii de concediere s-a formulat contestaţie de către recurenta E. J. la data de 25.09.2008, care prin hotărârea recurată a fost corect respinsă ca fiind tardiv introdusă, de vreme ce a fost depăşit termenul legal de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.5 C.muncii. Prin înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, recurenta (...) L. D. O. SRL a făcut dovada faptului că decizia de concediere amintită a fost comunicată recurentei E. J., prin poştă, la data de 12.03.2008, la adresa indicată chiar de către aceasta în prezenta acţiune, respectiv în(...), .10, .1, .8, .108, sector 6 B. Prima instanţă a reţinut judicios că recurenta (...) L. D. O. SRL a respectat prevederile art.268 alin.4 C.muncii, care permit comunicare deciziei de concediere prin scrisoare recomandată, în cazul în care aceasta nu a putut fi predată personal salariatei sancţionate disciplinar, fiind lipsă de la domiciliu, astfel cum rezultă din menţiunile efectuate de către poştă (fila 58 dosar fond). Recurenta E. J. a recunoscut, de altfel, în faţa instanţei de fond, la interogatoriu propus de către recurenta (...) L. D. O. SRL, faptul că nu a notificat societatea despre schimbarea domiciliului său decât o dată cu cererea de chemare în judecată (întrebarea nr.11) şi prin urmare, Curtea reţine că angajatorul a comunicat corect decizia contestată la noua adresă a acestei salariate, de care a luat cunoştinţă la data de 21.02.2008, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 5.05.2008 (fila 24 dosar fond), când i s-au comunicat cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii şi înscrisurile anexate acesteia (copie de pe cartea de identitate a reclamantei şi contractul de credit încheiat cu BRD, din care rezultă domiciliul acesteia în(...), sector 6 B). De adăugat că recurenta reclamantă a precizat expres în cererea formulată la data de 25.09.2008 că a luat la cunoştinţă de decizia de sancţionare disciplinară nr.12/18.02.2008 la data de 30.06.2008, când intimata a formulat întâmpinare şi a depus la dosarul instanţei de fond această decizie, astfel că şi în raport de această dată, termenul de 30 de zile în care trebuia contestată deciziei de sancţionare disciplinară a fost evident depăşit. Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu a avut în vedere acţiunea introductivă, prin care aceasta a contestat implicit măsura desfacerii contractului de muncă, nu poate fi reţinută de către C, întrucât prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 12.01.2008 nu s-a formulat o contestaţie împotriva deciziei de concediere disciplinară. Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii introductive, recurenta reclamantă a solicitat obligarea recurentei pârâte la respectarea contractului de muncă existent între părţi, fără a indica în ce concret la care anume clauze contractuale se referă. Ulterior, prin precizarea cererii la data de 15.05.2008, recurenta reclamantă a solicitat obligarea pârâtei să respecte contractul de muncă, în sensul permiterii accesului la sediul societăţii prevăzut la pct.D şi plata salariului lunar, între 1 şi 15 ale lunii, conform pct.J din acelaşi contract. În ceea ce priveşte obligarea recurentei pârâtei de a permite accesul reclamantei la locul de muncă, prima instanţă a respins corect cererea reclamantei, faţă de cele înscrise în decizia de concediere disciplinară, rămasă definitivă (ca urmare a respingerii contestaţiei formulată împotriva acesteia), potrivit căreia contractul individual de muncă al reclamantei a fost desfăcut disciplinar, pentru lipsa nejustificată a acesteia de la serviciu, cu începere din data de 16.01.2008. Faptul că recurenta reclamantă nu s-a mai prezentat la serviciu cu începere din 16.01.2008 rezultă în mod clar, din răspunsul acesteia la interogatoriu propus de către recurenta (...) L. D. O. SRL (întrebarea nr.17), din e-mail său depus la dosarul instanţei de fond (fila 17), prin care precizează că data de 15.01.2008 este ultima zi în care s-a prezentat la locul de muncă, precum şi din copia condicii de prezenţă. Prin urmare, în condiţiile în care însăşi recurenta reclamantă confirmă că nu s-a mai prezentat la serviciu din data de 16.01.2008, prima instanţa a apreciat corect că proba cu martori nu este utilă soluţionării cauzei, atunci când a revenit asupra administrării acestui mijloc de probă. Referitor la convocarea pentru cercetarea disciplinară şi la celelalte acte premergătoare deciziei de concediere, prima instanţă corect nu a examinat criticile recurentei reclamante, de vreme ce aceasta nu a formulat în termen contestaţia împotriva deciziei de concediere disciplinară. În privinţa motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ., Curtea reţine că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a actului dedus judecăţii, fără a schimba în vreun fel natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, instanţa de fond a avut în vedere că reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale începând cu luna ianuarie 2008 şi a considerat că aceasta este îndreptăţită la plata salariului doar pentru perioada 01.01.2008-15.01.2008, dată până la care s-a prezentat la muncă. Din actele dosarului rezultă că părţile au purtat o corespondenţă legată de plata drepturilor băneşti, prin care însăşi reclamanta a recunoscut plata integrală a salariului pe luna decembrie 2007 şi a solicitat doar plata sumei de 1400 lei, conform contractul individual de muncă şi contractul de cesiune pentru drepturile de autor, precizând că această sumă reprezintă de fapt o plată în avans a salariului, situaţie cu care societatea a fost de acord (e-mail din 12.01.2008, fila 40). Pârâta a fost de acord ca plata avansului conform contractului de muncă să se facă la data de 15.01.2008, iar prin mandatele poştale depuse la dosarul cauzei aceasta a făcut dovada faptului că a pus la dispoziţia reclamantei diverse sume de bani, cu titlu de drepturi salariale. Curtea reţine ca fiind neîntemeiată solicitarea recurentei reclamante de plata a drepturilor salariale ulterior datei de 16.01.2008, de vreme ce aceasta nu s-a mai prezentat la serviciu din 16.01.2008 şi nu a mai prestat muncă pentru angajator ulterior acestei date, raporturile de muncă dintre părţi fiind încetate, potrivit deciziei de concediere disciplinară nr.12/18.02.2008. Instanţa de fond a indicat în hotărârea recurată, potrivit art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ., motivele de fapt şi de drept pentru care a respins cererea în pretenţii cu titlu de despăgubiri materiale, cererea privind obligarea pârâtei de a permite accesul la locul de muncă, cererea privind reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior concedierii şi cererea privind plata despăgubirilor privind plata despăgubirilor cuprinsă între data concedierii şi data reintegrării, motiv pentru care Curtea reţine ca fiind nefondate criticile recurentei sub aceste aspect. Referitor la contractul de cesiune de drepturi de autor nr.4/28.08.2007, Curtea constată ca fiind întemeiate susţinerile formulate de către recurenţi, potrivit cărora prima instanţa a dispus în mod greşit plata remuneraţiei pentru perioada 1.09.2007-10.01.2008, de vreme ce pentru acest interval de timp recurenta reclamantă şi-a încasat drepturile cuvenite, potrivit înscrisurilor depuse la dosar. În ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 10.01.2008, Curtea reţine ca fiind neîntemeiată cererea recurentei reclamante de plata a drepturilor în baza contractului de cesiune amintit, de vreme ce aceasta nu a făcut dovada faptului că a mai prestat în cursul anului 2008 servicii sau lucrări în calitate de cedent, conform cap.2 din acest contract, reziliat de altfel de societatea recurentă. Ca atare, pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursurile, va modifica, în parte, sentinţa recurată, va înlătura menţiunea privind obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti cuvenite potrivit contractului de cesiune a drepturilor de autor nr.4/2007, pentru perioada 1.09.2007 – 10.01.2008, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursurile declarate de recurentele E. J. şi (...) ”L. D. O.” SRL, împotriva sentinţei civile nr.7734 din data de 11.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.2304/3/LM/2008. Modifică, în parte, sentinţa recurată. Înlătură menţiunea privind obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti cuvenite potrivit contractului de cesiune a drepturilor de autor nr.4/2007, pentru perioada 1.09.2007 – 10.01.2008. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 27.05.2009. PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR (...) (...) (...) (...) T. (...) (...) GREFIER N. E. Red.: F.G. R. Dact.: A.C./2ex. 26.06.2009 Jud. fond: D. H. D.; E. F.
Litigiu de munca. Obligatie de a face. Recurs
Hotararea nr. 3841R din data 2009-05-27
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti