Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

PRECUM ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 637/CM

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale

Preşedinte - (...) (...)

Judecători - (...) (...)

- (...) (...)

Grefier - (...) (...)

S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:

1. reclamanta U. N., domiciliată în C,(...), (...) . A, . 15, judeţul C şi

2. pârâta SC D. SA C, cu sediul în C, J. Port, E. 54, judeţul C,

împotriva sentinţei civile nr. 1405 din 25 noiembrie 2008 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul civil nr(...), având ca obiect conflict de muncă – contestaţie decizie concediere şi

3. reclamanta U. N., domiciliată în C,(...), (...) . A, . 15, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 463 din 6 aprilie 2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC D. SA C, cu sediul în C, J. Port, E. 54, judeţul C, având ca obiect completare dispozitiv.

Dosarul a avut termen de judecată la data de 27 octombrie 2009 când, Curtea, a constatat cauza în stare de judecată şi, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea asupra recursurilor la datele de 29 octombrie 2009 şi 2 noiembrie 2009.

C U R T E A

Asupra recursurilor civile de faţă;

Reclamanta U. N. a declarat recurs la 23 februarie 2009 împotriva sentinţei civile nr. 1405 din 25 noiembrie 2008 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat recurs la 25 februarie 2009 şi pârâta S.C. D. S.A. C.

Reclamanta U. N. a declarat recurs la 29 iunie 2009 şi împotriva sentinţei civile nr. 463 din 6 aprilie 2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a.

În fapt;

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a sub nr(...), reclamanta U. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SA următoarele:

1. anularea deciziei nr. 362/06.05.2008, prin care i-a fost desfăcut contractul individual de munca, si ca urmare reintegrarea sa în funcţia avută anterior precum şi plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, după momentul desfacerii contractului şi pana la reintegrarea sa în funcţie, reactualizate si majorate cu rata inflaţiei;

2. sa îi se plătească, in cazul respingerii primului capăt de cerere, in conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul SC D. SA, înregistrat la D.M.S.S.F. Constanta sub numărul 19510/27.09.2006, suma de 9.850 lei, reprezentând diferenţa plata salarii compensatorii neacordate;

3. sa îi se plătească suma de 500 lei, reprezentând “prima de C 2007”, ce nu i-a fost acordata;

4. sa îi se plătească suma de 230 lei, reprezentând “prima de Paste 2008”, ce nu i-a fost acordata;

5. sa îi plătească suma de 2.151 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate pentru lunile februarie, martie, aprilie 2008;

6. sa îi plătească o despăgubire reprezentând reactualizarea cu rata inflaţiei a drepturilor salariale neacordate in lunile februarie, martie, aprilie 2008, de la data scadentei acestora si pana la momentul achitării;

7. sa îi plătească contravaloarea tichetelor de masa ce nu i-au fost acordate in lunile februarie, martie, aprilie 2008;

8. sa îi se plătească suma de 926 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007, ce nu i-a fost plătit;

9. sa i se plătească suma de 3.562 lei, reprezentând primă de celeritate (despatch money) pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, ce nu i-a fost plătita;

10. sa îi plătească cheltuielile de judecata.

Prin încheierea din 24.09.2008, la cererea părţilor, au fost disjunse capetele de cerere privind plata sumei de 2.151 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate pentru lunile februarie, martie, aprilie 2008, plata despăgubirii reprezentând reactualizarea cu rata inflaţiei a drepturilor salariale neacordate in lunile februarie, martie, aprilie 2008, de la data scadentei acestora si pana la momentul achitării şi plata contravalorii tichetelor de masa ce nu i-au fost acordate in lunile februarie, martie, aprilie 2008, întrucât aceste cape de cerere nu aveau legătură cu restul capetelor de cerere şi nu se aflau în stare de judecată întrucât soluţionarea acestor cereri depindea de soluţia pronunţată cu privire la cererea de anulare a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, în condiţiile în care angajaţii pârâtei care au fost în această situaţie, inclusiv reclamanta , au formulat două acţiuni în acest sens, care fac obiectul dosarelor nr(...) şi (...).

Aceste cereri au fost înregistrate separat iar judecata a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a deciziei de suspendare a

contractului individual de muncă care a constituit motivaţia neacordării de către pârâtă a drepturilor salariale pentru lunile februarie, martie, aprilie 2008.

În consecinţă, Tribunalul a rămas învestit în prezenta cauză cu restul capetelor de cerere.

În motivarea acestor cereri s-au arătat următoarele:

§1. În legătură cu cererea de anulare a deciziei prin care a fost desfăcut contractul individual de munca şi cererile privind reintegrarea în funcţia avută anterior şi privind plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, după momentul desfacerii contractului şi pana la reintegrarea în funcţie, reactualizate si majorate cu rata inflaţiei s-au susţinut următoarele:

Decizia de concediere a fost emisa ca urmare a procedurii de concediere colectiva ce s-a desfăşurat la SC D. SA, începând cu luna februarie 2008.

Începând cu luna februarie 2008, cea mai mare parte a angajaţilor societăţii, care erau membrii ai Sindicatului Lucrătorilor E. D., au fost trimişi acasă şi plătiţi cu o indemnizaţie reprezentând 75% din salariu, la care se adăuga sporul de vechime. În acelaşi timp, se susţine că membrii conducerii societăţii au adus la cunoştinţa salariaţilor că urmează concedierea colectiva a celor ce fac parte din organizaţia sindicală sau care sprijină activitatea acestei organizaţii.

S-a mai susţinut că condiţia ca angajaţii să fie acceptaţi în continuare la muncă era să se retragă din Sindicat şi că reprezentanţii conducerii societăţii le solicitau, celor ce acceptau, să semneze un act adiţional la contractul individual de munca prin care erau modificate mai multe clauze. Printre acestea era modificata si încadrarea în munca. Indiferent de funcţia avuta anterior, in cazul celor ce lucrau in sectorul exploatare, cei ce acceptau erau încadraţi ca “mecanizatori” – o noua funcţie ce nu mai existase anterior in organigrama societăţii în timp ce în cazul personalului U., au fost redenumite compartimentele funcţionale ale societăţii, creându-se astfel aparenţa că au fost create noi servicii şi departamente în cadrul societăţii. Au fost înfiinţate funcţii noi care au preluat practic atribuţiile ce reveneau vechilor angajaţi şi care erau vizaţi la momentul respectiv, in vederea concedierii.

În continuare au fost invocate cauze de nulitate a deciziei de concediere.

Astfel, s-a susţinut că măsura concedierii colective a fost hotărâta anterior consultării organizaţiei sindicale, încălcându-se astfel prevederile art. 71¹ din Codul muncii.

Un alt motiv de nulitate invocat a fost nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectiva, conform prevederilor art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel naţional.

În continuare, a fost invocat ca motiv de nulitate emiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectiva, conform dispoziţiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel naţional, coroborat cu dispoziţiile art. 71¹ din Codul muncii.

Un alt motiv de nulitate invocat a fost nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de

concediere colectiva, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de munca la nivelul ramurii transporturi.

Cu privire la legalitatea măsurii concedierii, s-a invocat nerespectarea dispoziţiilor contractelor colective de munca in vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

§2. În legătură cu cererea de a i se plăti, in cazul respingerii primului capăt de cerere, in conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul SC D. SA, înregistrat la D.M.S.S.F. Constanta sub numărul 19510/27.09.2006, suma de 9.430 LEI, reprezentând diferenţa de plată a salariilor compensatorii neacordate s-au invocat următoarele:

La finalul negocierilor colective, la nivelul SC D. SA, ce au avut loc in luna august 2006, a fost încheiat contractul colectiv de munca înregistrat la Direcţia de munca si solidaritate sociala Constanta sub numărul 19510/27.09.2006.

Potrivit art. 7 alin. 1 din contract, acesta este valabil pana la data de 31.08.2007, dar in acelaşi timp, alin. 3 prevede ca: “daca nici una din părţi nu denunţa contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte pana la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic.”

În luna august 2007, anterior împlinirii unui an de la încheierea acestui contract, reprezentanţii conducerii societarii au dorit sa denunţe contractul colectiv şi in acest sens au înştiinţat Sindicatul Lucrătorilor E. D..

Ï. adresa prin care s-a dorit sa se denunţe acest contract, înregistrata sub numărul 4403, a fost înaintata către T. D. in data de 03.07.2007.

Astfel, s-a apreciat în acţiune că nefiind respectat termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. 3 din contract, denunţarea nerealizându-se în condiţiile de validitate contractuale convenite, îşi produce efectul dispoziţia ce stabileşte că în lipsa unei denunţări valide, contractul colectiv se prelungeşte cu încă un an.

Ulterior la SC D. SA a fost declanşat conflictul de interese, s-a desfăşurat o greva generală, însa nu s-a mai încheiat un contract colectiv de munca dar aceste evenimente ulterioare nu sunt de natura sa valideze denunţarea unilaterala a contractului colectiv ce nu s-a realizat în condiţiile stabilite în contract, cu 30 de zile anterior expirării acestuia, adică înaintea datei de 01.07.2007, sau sa determine încetarea din orice alte motive a perioadei de valabilitate a contractului. Ca urmare, s-a apreciat că acest contract a fost în vigoare pana la data de 31.08.2008.

Ca urmare, s-a apreciat că în conformitate cu art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, avea dreptul la o “plata compensatorie” stabilita in funcţie de vechimea in munca.

S-a susţinut că pârâta, neţinând cont de prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivelul societarii, i-a plătit ca şi compensaţie pentru concedierea o sumă mai mică, conform prevederilor art. 80 din contractul colectiv la nivelul ramurii transporturi.

Ca urmare, s-a apreciat că pârâta datorează diferenţa de 9.850.

§3. În legătură cu cerea de obligare a pârâtei la plata sumei de 500 lei, reprezentând “prima de C 2007”, s-a arătat că tot în contractul colectiv

de munca încheiat la nivelul SC D. SA, înregistrat la D.M.S.S.F. Constanta sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 stabileşte ca prima de C pentru fiecare angajat este de 500 lei însă pentru anul 2007 nu i-a fost plătită.

§4. În legătură cu cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 230 lei, reprezentând “prima de Paste 2008”, ce nu ii-a fost acordata, s-a arătat că acelaşi art. 96 din contractul colectiv de munca la nivelul societarii stabileşte că prima de Paste este in cuantum de 230 lei însă această primă nu i-a fost plătită.

§5. În legătură cu cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 926 lei reprezentând cel de-al 13-lea salariu, s-a arătat că art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de munca la nivelul ramurii transporturi, prevede pentru toţi salariaţii încadraţi în aceasta ramură de activitate (în care sunt încadraţi şi salariaţii SC D. SA) dreptul de a primi al 13-lea salariu. Acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de baza brut al angajatului avut in luna decembrie al anului precedent, plătibil în primul semestru al anului următor, în cazul de fata, în primul semestru din anul 2008, ceea ce nu s-a întâmplat.

§6. Referitor la cererea de a fi obligată pârâta la plata sumei de 3.562 lei, reprezentând prima de celeritate (dispatch money) pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007 s-au arătat următoarele:

Bursa de Valori B a făcut public Raportul semestrial de activitate al SC D. SA pentru perioada 01.01.2007 – 30.06.2007 (ce a fost depus si la dosarul) şi în raport, este consemnat că în acest interval de timp veniturile societăţii au crescut fata de perioada similară din anul precedent cu 19,73%, adică cu 2.459.673 lei. În continuare se precizează că aceste rezultate se datorează încasării de despatch in aceasta perioada. Se mai arata in continuare că din creşterea totala de venituri de 19,73%, un procent de 12% reprezintă despatch-ul încasat, fiind vorba în termeni nominali 1.495.999 lei.

Ţinând cont de numărul total de angajaţi ai societăţii, de 420 (astfel cum rezultă din informarea făcuta de conducerea societăţii la sfârşitul anului 2007) a fost calculată o prima bruta de 3.562 lei pentru fiecare angajat.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În acest sens s-au arătat următoarele:

Decizia luată de către Consiliul de Administraţie a S.C. D. S.A de a desfiinţa o serie de posturi a fost luată pe fondul unei importante scăderi a traficului de mărfuri operat în anul 2007 (la sfârşitul anului fiind înregistra o scădere a traficului de marfa cu 36% faţă de anul 2006). De asemenea greva generală declanşată în data de 26.10.2007 şi care a durat aproximativ 3 luni (până la 14.01.2008) a generat practic o întrerupere a activităţii şi pe cale de consecinţă pierderea unor clienţi tradiţionali ai societăţii. Ca urmare, s-a arătat că în dorinţa stopării declinului financiar în care se găsea societatea, Consiliul de Administraţie, întrunit la Istanbul în data de 26.02.2008, a ajuns la concluzia că factorii determinanţi în rentabilizarea societăţii sunt: o mai bună coordonare a tuturor activităţilor compartimentelor şi eliminarea dublei subordonări şi/sau dublarea posturilor în compartimente diferite precum şi folosirea personalului specializat şi de asemenea implementarea sistemelor informatizate care să preia o parte din sarcinile care erau realizate la acel moment prin utilizarea factorului uman. S-a

mai arătat că în data de 26.02.2008, în şedinţa Consiliului de Administraţie întrunită la Istanbul, s-a decis că stoparea declinului financiar în care se găseşte societatea nu poate fi realizată decât prin creşterea eficienţei economice. S-au analizat motivele care au dus la declinul financiar al societăţii şi soluţiile necesare a fi adoptate pentru creşterea eficientei economice şi s-a propus desfiinţarea unui număr de 187 de posturi.

§1.Cu privire la motivele de nulitate a deciziei de concediere invocate în acţiune s-au arătat următoarele:

S-a respectat întrutotul şi corespunzător procedura prevăzută de lege pentru concedierea colectivă. Mai mult decât atât, chiar daca nerespectarea drepturilor salariaţilor legate de concedierea colectiva, stabilite convenţional, prin contractele colective de munca aplicabile, nu pot fi sancţionate cu nulitatea deciziilor de concediere în baza art. 76 din Codul muncii, neavând S. de act normativ, acestea au fost respectate cu bună credinţă.

Decizia de reorganizare, prin care doar se preconizează concedierile colective, este o decizie provizorie, care se definitivează după consultarea cu sindicatul, prin luarea unei decizii finale de aplicare sau de neaplicare a măsurii concedierii colective.

Pârâta a susţinut că şi-a îndeplinit obligaţiile legale în sensul că a iniţiat consultările şi a notificat sindicatul, conform cu dispoziţiile art.69 din Codul muncii şi art. 79 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional; consultările cu sindicatul au fost iniţiate în timp „util" în scopul ajungerii la o soluţie comuna cu sindicatul pentru evitarea/diminuarea numărului de salariaţi concediaţi si a efectelor concedierii.

A respectat termenul prevăzut de art. 81 litera c) din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura si a informat sindicatul asupra motivelor care stau la baza reducerii numărului de salariaţi, precum si asupra eventualelor posibilităţi de redistribuire a acestora prin notificarea din data de 04.4.2008, comunicând sindicatului inclusiv posturile vacante din societate, adică cu 45 de zile înainte de data efectuării reducerii de personal, data reducerii de personal fiind data expirării termenului de preaviz de 20 de zile comunicat prin decizia de concediere. În ceea ce priveşte aplicarea criteriilor de prioritate la concediere s-a arătat că nu s-a realizat deoarece au fost desfiinţate toate posturile de aceeaşi natură cu cele ocupate de salariaţii afectaţi de concedierea colectivă. Cu privire la compensaţiile acordate a susţinut că au fost acordate cele prevăzute de art. 80 alin. (1) din contratul colectiv încheiat la nivel de ramură transporturi.

Pârâta a făcut referire şi la caracterul real şi efectiv al desfiinţării posturilor, arătând că a fost dispusă în temeiul art. 40 alin.(l) lit. a) din Codul muncii iar motivele care au generat necesitatea reorganizării prin desfiinţare de posturi au avut atât un caracter general, de natura economică, cât şi un caracter special, aplicabil fiecărui post în parte, acestea fiind pe larg prezentate în decizia de reorganizare şi în decizia de concediere ce face obiectul prezentei cauze.

§2. În referire la pretenţiile privind plata unei diferenţe, reprezentând salarii compensatorii neacordate, plata primei de C pentru anul 2007 şi plata primei de Paşti pentru anul 2008 conform contractului colectiv de munca încheiat la nivelul SC D. SA înregistrat la D.M.S.S.F. Constanta sub nr. 19510 din

27.09.2006, pârâta a arătat că sunt nefondate deoarece contractul colectiv de munca pe care reclamatul îşi întemeiază aceste drepturi şi-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007, anterior momentului în care drepturile solicitate de reclamant ar fi putut lua naştere dacă respectivul contract ar mai fi fost în vigoare. În această privinţă s-au invocat prevederile art. 242 din Codul muncii şi art. 25 alin. (3) din Legea 130/1996, concluzionând în sensul că, având în vedere ca înregistrarea contractului colectiv de munca încheiat la nivelul SC D. SA pentru anul 2006-2007 s-a realizat în data de 27.09.2006, încetarea acestuia nu putea să survină înainte de data de 27.09.2007 decât cu încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 242 din Codul muncii şi ca urmare, denunţarea acestui contract prin adresa nr.4403/03.08.2007 comunicată sindicatului în aceeaşi zi, s-a realizat deci cu 55 de zile înainte de expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul colectiv de munca la nivelul S.C. D. S.A. pentru anul 2006-2007, respectându-se art. 7 alin.(3) din contract aşa încât contractul colectiv de munca încheiat la nivelul S.C. D. S.A. pentru anul 2006-2007 şi-a încetat efectele din data de 27.09.2007. În susţinerea acestei concluzii s-a invocat adresa nr. 0242/11.01.2008 de informare a încetării grevei, emisă de organizaţia sindicală, în care se arăta că: „Urmează ca începând cu data de 01.01.2008 relaţiile de munca în SC D. SA să se desfăşoare conform contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, în perioada următoare T. D. urmând să aducă la cunoştinţa conducerii societăţii toate aspectele privind raporturile de muncă ce necesită o soluţionare".

Tot în susţinerea acestei concluzii s-a arătat că dacă acest contract colectiv de muncă ar fi fost aplicabil, nu ar mai fi fost posibilă declanşarea de către sindicat a conflictului de interese şi a grevei generale care a durat aproximativ 3 luni având în vedere prevederile art. 13 alin.(l) din Legea nr.168/1999 precum şi faptul că în cererea de conciliere prealabila înaintată de sindicat Direcţiei de muncă si protecţie socială Constanta, înregistrată de aceasta instituţie sub nr. 23741/04.10.2007, obiectul conflictului de interese declanşat de sindicat a fost indicat a fi „încheierea unui nou contract colectiv de munca" care să conţină revendicările formulate de sindicat si neacceptate de societate ceea ce se încadrează în prevederile art. 12 lit. b din Legea nr. 168/1999 aşa încât, dacă s-ar considera că dispoziţiile contractului colectiv de munca încheiat la nivelul S.C. D. S.A. pentru anul 2006-2007 erau încă în vigoare atunci conflictul de interese si implicit greva au fost declanşate nelegal de sindicat situaţie care ar atrage răspunderea organizatorilor pentru prejudiciile cauzate societăţii. Pârâta a mai invocat faptul că sindicatul precizează prin adresa nr. 0242/11.01.2008 de informare a încetării grevei că „Urmează ca începând cu data de 01.01.2008 relaţiile de munca în SC D. SA să se desfăşoare conform contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior.

§3.Referitor la cererea de obligare a societăţii la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului calendaristic 2007 s-a arătat că cererea este neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de munca la nivel de ramură pe care reclamantul îşi întemeiază cererea produce efecte începând cu data de 24.02.2008. În opinia pârâtei, contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramură transporturi, ale căror dispoziţii s-au aplicat anului calendaristic 2006-2007, nu conţinea nicio

prevedere referitoare la cel de-al 13-lea salariu, menţiuni referitoare la cel de-al 13-lea salariu apărând doar în contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, care produce efecte începând cu data de 24.02.2008, data înregistrării acestuia la M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

§4. Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând despatch-ul aferent perioadei 01.01.2007-31.06.2007 s-a arătat că această cerere este inadmisibilă, fiind prematură întrucât, deşi potrivit sentinţei civile nr.518/25.04.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n t a în dosarul (...), instanţa a obligat societatea să achite salariaţilor premii pentru celeritate pe perioada 01.01.2007 - 21.06.2007 corespunzătoare primei de despatch conform art.42 litera d) din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul ramurii transporturi modificat, acest articol prevede că în domeniul transportului naval, primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare-descărcare a navei respective iar prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia. În opinia pârâtei, ceea ce se omite în cererea introductivă este faptul că sentinţa indicată, menţionează de asemenea, următoarele: „Modalitatea concretă în care prima de dispatch urmează a fii repartizată egal sau, dimpotrivă, în directa corelaţie cu contribuţia adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă o chestiune ce urmează a fii stabilită de Comisia Paritara şi soluţionată de comun acord sau prin mediere de către partenerii sociali". Astfel, pârâta a arătat că printr-un Protocolul încheiat în data de 05.03.2007 între Organizaţia E. „Operatorul E. Constanta" şi Federaţia Naţională a Sindicatelor E.e C se prevede faptul că: „Prima de operare cu celeritate (dispatch money), va fii folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit la încasarea ei, precum si pentru plata penalităţilor de depăşire a termenului de staţionare a navelor iar modalitatea concretă, procentele în care se acordă şi categoriile de salariaţi care beneficiază de aceste prime, se stabilesc prin contract colectiv de munca la nivel de unitate. Prin urmare, având în vedere că procentele din despatch care se acordă şi categoriile de salariaţi care beneficiază de aceste prime nu au fost stabilite nici prin contract colectiv de muncă la nivelul D. şi nici prin Comisia Paritară, pârâta a considerat că cererea prematură şi prin urmare inadmisibilă.

Cu privire la fondul acestei cereri, pârâta a arătat că este neîntemeiată pentru mai multe motive. Astfel, mai întâi s-a arătat că suma totală a primei de despatch la care se face referire în acţiune este alcătuită atât din despatch încasat pentru operaţiunile efectuate de societate în perioada 01.01.2007-31.06.2007 pentru care reclamanta este îndreptăţit să primească premii din prima de despatch cât şi din despatch încasat pentru operaţiuni derulate anterior datei de 01.01.2007, doar suma de 301.057,02 lei (brut) reprezentând despatch încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007. Apoi, s-a susţinut că pentru a se determina valoarea O. a despatch-ului din această sumă brută vor trebui scăzute în prealabil toate cheltuielile societăţii care au fost efectuate pentru realizarea primei

de despatch, incluzând spre exemplu: sporul de munca suplimentara şi toate celelalte sporuri aplicate orelor suplimentare, spor de munca de noapte, remunerările suplimentare pentru depăşirea normei de munca, spor pentru munca prestata in zile de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, amortizările investiţiilor angrenate în operaţiunile aducătoare de despatch, etc. şi numai după stabilirea valorii nete a despatch-ului încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007, urmează a se stabili care sunt salariaţii care au contribuit direct la obţinerea acestuia şi care este ponderea în care obţinerea respectivului despatch se datorează acestora. Cu privire la acest din urmă aspect s-a arătat că despatch-ul realizat în perioada 01.01.2007-31.06.2007 provine în proporţie de 97,88% din încărcarea/descărcarea la/ şi de la nave a mărfurilor de masă (adică vrac) respectiv fosfat vrac, O. vrac, sulf vrac, uree vrac, O. saci, în care munca manuală are o pondere redusă întrucât procesul tehnologic ce vizează operarea navelor cu mărfuri de masă (vrac) implică folosirea unor maşini, instalaţii, echipamente, utilaje, benzi transportoare, de o mare productivitate pentru achiziţionarea cărora subscrisa a făcut eforturi financiare majore.

Ulterior, prin precizările formulate, pârâta a mai arătat cu privire la această cerere că sumele cu titlu de primă de celeritate se facturează într-o anumită perioadă dar sunt încasate ulterior sau deloc, existând o diferenţă importantă între sumele cu titlu de primă de celeritate încasate şi cele facturate, sumele încasate putând rezulta chiar din activităţi realizate în perioade diferite, chiar în ani anteriori.

Printr-o completare la întâmpinare depusă la termenul din 30.07.2008, pârâta a arătat că pretenţiile referitoare la diferenţa de salarii compensatorii pentru concediere, prima de C din anul 2007 şi prima de Paşti din anul 2008 sunt nefondate întrucât contractul colectiv de muncă îşi încetase aplicabilitatea prin denunţarea de către angajator prin adresa nr. 4403/03.08.2007 în condiţiile în care contractul colectiv de muncă era aplicabil începând cu data de 27.09.2006 – data înregistrării, până la data de 27.09.2007 când expira termenul minim prevăzut de art. 242 din Codul muncii. În ceea ce priveşte cererea referitoare la acordarea celui de al 13-lea salariu s-a arătat că acesta era prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil începând cu data de 24.02.2008. Referitor la pretenţiile privind prima de celeritate s-a arătat că suma obţinută de societate a fost de 369.682,46 lei şi că dacă s-ar decide distribuirea acestei sume angajaţilor, societatea ar trebui să plătească diverse contribuţii la bugetul statului şi ca urmare nu ar mai fi încurajată să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de performanţă şi să învestească în utilaje performante şi în strategii de marketing.

Prin sentinţa civilă nr. 1405 din 25 noiembrie 2008 T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a respins excepţia prematurităţii.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta U. N., în contradictoriu cu SC D. SA.

A respins contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere şi cererile de reintegrare în funcţie şi de plată a drepturilor salariale începând cu data concedierii şi până la data reintegrării în funcţie.

A obligat pârâta către reclamant la plata următoarelor drepturi : 9.850 lei cu titlu de plăţi compensatorii pentru concediere, 500 lei cu titlu de primă pentru C, 230 lei cu titlu de primă pentru Paşti.

A obligat pârâta să achite către reclam. suma de 3.562 lei cu titlu de prima corespunzătoare primei de celeritate pentru perioada 01.01 – 31.06.2007.

A respins cererea de acordare a celui de al 13-lea salariu ca nefondată.

A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

§1. Situaţia de fapt reţinută

Din înscrisurile existente în dosarul cauzei rezultă că reclamanta U. N. a ocupat funcţia de lucrător comercial în cadrul Departamentului P. – Compartimentul Exploatare al societăţii pârâte, în urma încheierii contractului individual de muncă nr.(...)/22.10.1997 care a fost desfăcut prin decizia nr.362/06.05.2008, contestată în prezenta cauză.

Decizia de concediere contestată a fost motivată în drept invocându-se prevederile art. 65 şi 66 din Codul muncii.

Pentru motivarea în fapt a deciziei s-au reţinut următoarele:

Reorganizarea Societăţii are drept scop principal creşterea eficientei economice si Îmbunătăţirea indicatorilor de performanta a prestaţiilor care, in final, sa asigure stoparea declinului financiar al Societăţii in contextul scăderii semnificative a volumului mărfurilor manipulate atât in cadrul SC D. SA precum si la nivelul Portului Constanta. În acest sens s-au indicat date statistice care să evidenţieze această scădere a volumului de marfă operată şi faptul că societatea a operat mărfuri la 45% din capacitate în anul 2006 şi 30% în anul 2007. De asemenea s-a evidenţiat o scădere a traficului de mărfuri cu 36% având ca rezultat direct micşorarea dramatica a cifrei de afaceri si implicit a rezultatului financiar aferent.

§2. Cu privire la legalitatea măsurii concedierii colective:

În data de 26.02.2008, Consiliul de administraţie al societăţii pârâte a decis reorganizarea societăţii prin desfiinţarea unor posturi şi a aprobat noua organigramă a societăţii.

Între posturile a căror desfiinţare s-a decis au fost şi 40 de posturi de docher, 3 posturi de maşinistă, 8 posturi de operator dană, 3 posturi de lucrător comercial, 12 posturi de autostivuitor, 10 posturi de fadromist şi 5 posturi de dispecer din cadrul Departamentului P. – Compartimentul Exploatare şi a unui post de contabil din cadrul Departamentului Economic.

În cazul fiecărei categorii de lucrători, s-a indicat în mod expres motivul pentru care se consideră necesară desfiinţarea postului.

Potrivit art. 65 al.(1) din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Din formularea acestui text rezultă cu evidenţă că desfiinţarea locului de muncă este cauza concedierii astfel încât în mod logic desfiinţarea locului de

muncă este un eveniment distinct care are loc în principiu la aceeaşi dată cu concedierea dar anterior acesteia.

Aşadar, din punct de vedere al succesiunii în timp a evenimentelor, mai întâi are loc desfiinţarea locului de muncă şi apoi aceasta determină concedierea.

Pe de altă parte, din alte texte ale C o d u l u i m u n c i i, rezultă că între data hotărârii de desfiinţare a unui loc de muncă şi desfiinţarea acestuia trebuie să existe un interval de timp.

Aşadar, decizia consiliului de administraţie a societăţii 26.02.2008 nu poate fi considerată o decizie de concediere colectivă ci numai o decizie de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor locuri de muncă ce a constituit ulterior cauza concedierilor colective.

Apoi, consultarea cu organizaţia sindicală, impusă de art. 69 din Codul muncii nu vizează oportunitatea măsurilor de reorganizare, care este la aprecierea angajatorului în funcţie de propriile analize economice această concluzie rezultând din aceea că respectivele consultări nu poartă numai asupra mijloacelor şi metodelor de evitare a concedierilor colective ci şi asupra posibilităţii reducerii numărului de salariaţi care urmează a fi concediaţi şi asupra unor măsuri de protecţie socială în cazul în care concedierea colectivă nu poate fi evitată.

Ca urmare, pentru a aproba o astfel de măsură de reorganizare nu era necesară consultarea organizaţiei sindicale, această consultare fiind ulterioară luării măsurii de reorganizare preconizată, măsură care face obiectul consultărilor.

Ulterior luării hotărârii de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor locuri de muncă, cu adresa nr. 2357/03.03.2008, pârâta a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. intenţia de a lua măsura unei concedieri colective, determinate de intenţia de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor locuri de muncă precum şi informaţiile relevante cu privire la această măsură respectiv motivele măsurii preconizate, numărul salariaţilor care urmau a fi afectaţi, faptul că nu se pot aplica criterii pentru individualizarea angajaţilor care vor fi concediaţi şi cauzele acestei situaţii, măsurile preconizate pentru limitarea numărului concedierilor şi pentru atenuarea consecinţelor concedierii, data la care se preconizează a avea loc concedierea colectivă – minim 45 de zile şi maxim 55 de zile de la primirea notificării de către sindicat, precum şi termenul pentru formularea propunerilor de către organizaţia sindicală.

Această notificare se indică a fi fost primită sub semnătură şi cu aplicarea ştampilei sindicatului la data de 03.03.2007, fiind vorba evident de o eroare materială, părţile din prezenta cauză fiind de acord că notificarea s-a primit la 03.03.2008.

Notificarea a fost înregistrată la ITM C sub nr. 3372/03.03.2008.

Cu nr. de înregistrare 2580/07.03.2008, pârâta a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. un „B.” la notificarea nr. 2357/03.03.2008 prin care se modifica perioada de realizare a concedierii colective respectiv minim 60 de zile şi maxim 70 de zile de la primirea notificării.

Acest „addendum” a fost comunicat organizaţiei sindicale la data de 10.03.2008 iar la ITM a fost înregistrat sub nr. 3769/10.03.2008 şi la AJOFM C sub nr. 1466/10.03.2008.

Aşadar, cum organizaţia sindicală a avut cunoştinţă de intenţia efectuării concedierii colective şi de toate informaţiile relevante încă din data de 03.03.2008 iar addendumul ulterior nu cuprinde decât o modificare a termenului de realizare a concedierii, acesta din urmă nu poate fi considerat a fi o notificare a măsurii concedierii colective, notificarea valabil efectuată fiind făcută încă din data de 03.03.2008.

Ca urmare, motivele de nulitate a căror invocare se întemeiază pe calcularea termenelor începând cu data de 10.03.2008 nu pot fi reţinute.

Cu adresa înregistrată la societatea pârâtă sub nr. 3301/21.03.2008 Sindicatului Lucrătorilor E. D. a comunicat propunerile pentru măsuri de natură a evita sau diminua efectele concedierii colective. În acelaşi document s-a comunicat societăţii pârâte opinia organizaţiei sindicale cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii concedierii colective.

În data de 24.03.2008 Consiliul de administraţie al societăţii pârâte a decis că măsurile propuse de organizaţia sindicală nu sunt de natură să elimine cauzele care au determinat hotărârea de reorganizare a activităţii.

În baza acestei hotărâri s-a comunicat un răspuns organizaţiei sindicale, cu referire la fiecare propunere făcută.

Prin hotărârea din 04.04.2008 a consiliului de administraţie a societăţii pârâte s-a decis aplicarea măsurii concedierii colective pentru motivele expuse în decizia din 26.02.2008.

Măsura a vizat 187 de locuri de muncă, între care şi 58 de posturi de docher, 32 posturi de maşinistă, 5 posturi de operator dană, 12 posturi de lucrător comercial, 3 posturi de compresorist, 11 posturi de tractorist, 8 posturi de şef manevră, 2 posturi de manevrant, nemaifiind prevăzute posturile de autostivuitor, fadromist dispecer din cadrul Departamentului P. – Compartimentul Exploatare. Măsura a vizat şi 4 posturi de contabil şi unul de revizor contabil din cadrul Departamentului Economic.

Potrivit art. 71¹(1) din Codul muncii stabileşte că în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

    Acest termen a fost respectat de pârâtă, aspect necontestat în cererea introductivă.

Dar, reclamanta susţine că termenul care trebuia respectat este cel de 45 de zile prevăzut de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi şi că nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea măsurii concedierii. Pârâta recunoaşte că nu a respectat termenul de 45 de zile dar apreciază că această împrejurare nu atrage nulitatea deciziei de concediere.

Acest termen de notificare a măsurii nu este un termen dilatoriu, în interiorul căruia angajatorul nu ar putea dispune măsura concedierii ci este un termen stabilit în favoarea angajaţilor, pentru ca agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă să caute soluţii la problemele ridicate de concedierile colective preconizate.

Aşadar, acest termen nu este un termen care să constituie o condiţie de validitate a deciziei de concediere individuală care alături de alte concedieri individuale se constituie într-o concediere colectivă.

Această concluzie este susţinută şi de împrejurarea că acest termen de 30 de zile poate fi redus sau prelungit de inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă, cu avizul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, astfel cum prevede art. 71¹ al.5 respectiv art. 71² al.2 din Codul muncii.

Or, dacă acest termen ar fi un termen dilatoriu a cărei nerespectare ar atrage nulitatea deciziei de sancţionare nu i s-ar fi conferit de către legiuitor o asemenea flexibilitate la dispoziţia unui organ administrativ.

Sigur că prin contracte colective, partenerii dialogului social pot stabili condiţii şi termene mai favorabile pentru angajaţi dar legea nu sancţionează cu nulitatea decât încălcarea condiţiilor minime de protecţie a angajaţilor.

În ceea ce priveşte respectarea criteriilor de concediere se constată că decizia de restructurare a vizat întregi categorii de locuri de muncă astfel încât, aşa cum s-a indicat şi în notificarea intenţiei de aplicare a măsurii concedierii colective nu puteau fi avute în vedere criteriile stabilite prin art. 81 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Mai întâi, trebuie avut în vedere că aceste susţineri nu au fost probate. Desigur, în materia conflictelor de muncă, art. 287 din Codul muncii stabileşte regula derogatorie potrivit cu care sarcina probei incumbă angajatorului, fie el reclamant sau pârât. Dar, această regulă trebuie interpretată prin prisma principiilor de drept care operează în materia probaţiunii în general. Astfel, angajatorul nu poate fi obligat să probeze un fapt negativ întrucât în general nimeni nu poate fi obligat la o astfel de probă ci, cel mult, acolo unde este posibil, îi poate incumba sarcina probei faptului contrar pozitiv. Pe de altă parte, dacă acesta prezintă probe în susţinerea unei afirmaţii, angajatul este cel care trebuie să facă contraproba.

În cazul de faţă ar fi trebuit ca reclamanta să indice în acţiune despre care anume angajaţi era vorba, să îi individualizeze cel puţin, caz în care s-ar fi putut pune problema audierii ca martori a acestora.

În cursul procedurii judiciare, reclamanta a mai invocat că ulterior concedierii au fost angajate alte persoane ceea ce contravine art. 72 din Codul muncii.

Din adresa nr. 14844/06.10.2008 completată cu adresa nr. 15546/17.10.2008, emise de Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă C, rezultă că după realizarea concedierii colective pârâta a angajat mai multe persoane în funcţii de macaragiu, conducător utilaj, economist, funcţionar administrativ, inspector, docher mecanizator, director, asistent director, şef birou aprovizionare. De asemenea, prin decizia nr. 494/19.09.2008 emisă de directorul general al societăţii pârâte, s-a stabilit că vor fi angajaţi 10 docheri mecanizatori pentru o perioadă de 3 luni. În acest sens s-au depus contractele individuale de muncă încheiate precum şi fişa postului pentru aceste posturi.

Comparând atribuţiile categoriilor de personal angajate ulterior cu atribuţiile stabilite în fişa postului pentru personalul concediat se constată că nu este vorba de aceleaşi atribuţii de serviciu.

Pe de altă parte însă, interdicţia prevăzută de art. 72 din Codul muncii şi obligaţia stabilită în sarcina angajatorului ca în cazul în care efectuează angajări ulterior concedierii colective să acorde un drept de opţiune cu prioritate angajaţilor concediaţi, reprezintă evenimente ulterioare concedierii.

Or, aplicând principiile generale ale nulităţii, nulitatea unei decizii de concediere nu poate interveni decât pentru cauze anterioare sau concomitente emiterii acesteia iar nu pentru cauze ulterioare.

Analizând măsura concedierii colective, trebuie apoi verificat dacă desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, astfel cum impune art. 65 al. 2 din Codul muncii.

În această privinţă se reţine că pârâta a depus la dosar raportul preliminar al administratorilor pentru perioada 01.01 – 31.12.2007 în care se indică reducerea traficului de mărfuri motivat de mai multe cauze. Astfel, s-a indicat închiderea unor capacităţi de producţie din industria chimică din România, în condiţiile în care societatea peste 60% din activitatea societăţii se desfăşoară în domeniul operării produselor chimice în Portul C. Un alt element care se susţine că a influenţat negativ activitatea societăţii este pierderea unor clienţi tradiţionali care au apelat la serviciile societăţilor concurente având în vedere că în perioada luna noiembrie 2007 nu s-a operat nici o navă iar în luna decembrie 2007 societatea a operat mărfuri la nivelul de 12% din volumul corespunzător lunii decembrie 2006. S-a arătat că această situaţie a fost determinată de greva care a avut loc în perioada 26 octombrie 2007 – 14 ianuarie 2008. S-au indicat de asemenea şi factori care au potenţat rezultatul negativ al celor două cauze, respectiv seceta care a condus la scăderea traficului de cereale, creşterea costurilor transportului feroviar şi cu autovehicule, creşterea costurilor de producţie pentru îngrăşăminte, creşterea traficului de mărfuri în containere pentru care societatea nu are infrastructură şi echipamente, majorarea tarifelor percepute de CN Administraţia E.lor Maritime SA C, aprecierea monedei naţionale . Raportul cuprinde date statistice care evidenţiază o scădere a volumului de mărfuri operate cu 36%.

Din procesul verbal al Adunării generale a acţionarilor societăţii din 14.04.2008 rezultă aprobarea situaţiei financiare anuale pentru anul 2007 care evidenţiază o pierdere de 5.615.926 lei.

Din aceste date, de altfel necontestate de partea adversă şi necombătute prin vreo probă de către aceasta, rezultă cu evidenţă că societatea se afla într-o situaţie economică dificilă şi ca urmare era necesar să ia măsuri de eficientizare a activităţii.

Faţă de reducerea activităţii societăţii pârâte se impunea în mod evident reducerea şi a personalului administrativ dar şi a personalului care participa la activitatea de exploatare a infrastructurii şi mijloacelor tehnice existente. Pe de altă parte, este justificată decizia de creştere a gradului de tehnologizare a activităţii, în vederea scăderii costurilor pentru prestarea serviciilor şi astfel creşterea competitivităţii societăţii în scopul redresării financiare.

În aceste condiţii, se constată că desfiinţarea locurilor de muncă în procedura reorganizării activităţii a avut o cauză reală şi serioasă.

Totodată, desfiinţarea locurilor de muncă respective, inclusiv cel ocupat de U. N. a fost una efectivă.

Desigur, atribuţiile angajaţilor concediaţi au fost preluate de alţi salariaţi existenţi sau care au fost angajaţi anterior, dar aceasta nu presupune lipsa caracterului efectiv al desfiinţării locului de muncă.

§3. Cu privire la drepturile salariale pretinse:

A. Contractele colective de muncă aplicabile

Referitor la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţi, se constată că acesta a fost înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi F a m i l i e C o n s t a n ţ a sub nr. 19510/27.09.2006.

În ceea ce priveşte perioada pentru care s-a încheiat acest contract colectiv de muncă, părţile au optat pentru indicarea datei calendaristice până la care acesta este valabil, respectiv data de 31.08.2007, astfel cum este stipulat în mod expres în art. 7 pct. 1.

Aşadar, părţile nu au optat pentru indicarea perioadei pentru care se încheie acest contract colectiv de muncă şi ca urmare nu se pune problema de a calcula acest termen şi de a stabili momentul de la care el începe să curgă şi momentul la care se împlineşte.

Este cert aşadar că acest contract colectiv de muncă s-a stabilit a fi aplicabil până la o dată clar indicată respectiv 31.08.2007.

Pe de altă parte, art. 7 pct. 3 din acelaşi contract, stabileşte că dacă nici una din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.

Pârâta susţine că a denunţat acest contract în data de 03.08.2007. Astfel, cu adresa nr. 4403/03.08.2007, primită de Sindicatul Lucrătorilor E. D. în aceeaşi zi (aspect necontestat) , pârâta a invitat organizaţia sindicală la negocieri pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, indicând în mod expres că această adresă „reprezintă şi manifestarea de voinţă a patronului în sensul denunţării actualului contract colectiv, în sensul precizat de art. 7 alin. (3) din convenţia încheiată la nivelul unităţii de către partenerii sociali”.

Dar, pentru a opera denunţarea contractului colectiv era necesar ca denunţarea acestuia să aibă loc cu cel puţin 30 de zile înainte de împlinirea datei până la care părţile au convenit că este aplicabil, adică cel mai târziu la data de 01.08.2007.

Cum declaraţia de denunţare a contractului colectiv de muncă a intervenit la 03.08.2007, rezultă că aceasta nu s-a făcut în termenul convenit de părţi.

Solicitarea ulterioară a Sindicatului Lucrătorilor E. D. de a începe negocierea unui nou contract colectiv de muncă nu poate fi interpretată ca o recunoaştere a încetării valabilităţii contractului colectiv de muncă înregistrat în data de 27.09.2006 ci dimpotrivă reprezintă o acţiune care încadrează în sfera manifestărilor de voinţă făcute în aplicarea art. 7 pct.3 din contractul colectiv de muncă.

Faptul că Sindicatul Lucrătorilor E. D. a declanşat conflictul de interese nu înseamnă că implicit ar fi recunoscut încetarea efectelor contractului colectiv de muncă întrucât din conţinutul cererii de conciliere prealabilă înregistrată de sindicat la E. C sub nr. 23741/04.10.2007 rezultă că solicitările organizaţiei sindicale vizau drepturi salariale, urmărindu-se punerea de

acord a contractului colectiv de muncă existent, ale cărui clauze se solicita a fi păstrate, cu noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, fiind deci vorba de o negociere anuală în sensul art.3 al.2 raportat la alineatul 4 din Legea nr. 130/1996 şi deci încadrându-se în prevederile art. 12 lit. e) din Legea nr. 168/1999, caz în care greva este posibilă, în conformitate cu art. 13 al.2 din Legea nr. 168/1999.

Pe de altă parte, faptul că preşedintele organizaţiei sindicale ar fi apreciat în raporturile cu pârâta că, începând cu data de 01.01.2008, relaţiile de muncă în cadrul SC D. SA se vor desfăşura conform prevederilor contractelor colective încheiate la nivel superior (aşa cum rezultă din adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 0242/11.01.2008) nu poate fi considerată ca o declaraţiei a însăşi organizaţiei sindicale în sensul că acest contract colectiv de muncă, înregistrat în data de 27.09.2006, nu mai este valabil (în cauză nu rezultă că organele de conducere ale sindicatului ar fi exprimat un acord pentru încetarea efectelor contractului colectiv de muncă în sensul art. 33 al.1 lit. c din Legea nr. 130/1996) şi nu poate fi opusă nici instanţei nici părţii adverse pârâtei într-o cauză precum cea de faţă, în care organizaţia sindicală nu mai reprezintă interesele acesteia.

Apoi, această susţinere nu poate fi interpretată nici ca o recunoaştere a efectelor declaraţiei de denunţare a contractului colectiv de muncă făcută de pârâtă întrucât, în condiţiile în care aceasta nu s-a făcut în termenul contractual, aceasta ar fi însemnat o modificare unilaterală a contractului colectiv de muncă sau o renunţare la beneficiul aplicării art. 7 din contractul colectiv de muncă care nu se poate face sub forma unei opinii exprimate de preşedintele organizaţiei sindicale ci doar printr-o hotărâre a organelor de conducere ale sindicatului.

Cum între părţi nu a intervenit un nou contract colectiv de muncă până la data de 06.05.2008 iar denunţarea contractului colectiv de muncă de către pârâtă nu a avut efecte, rezultă că la data concedierii era aplicabil contractul colectiv de muncă înregistrat în data de 27.09.2006, cu toate consecinţele ce decurg din această împrejurare.

B. Cuantumul drepturilor pretinse:

Întrucât drepturile băneşti pretinse îşi au temeiul în contractele colective de muncă aplicabile, temeinicia cererilor privind aceste drepturi va fi analizată pentru toate aceste cereri împreună.

a) referitor la indemnizaţia de concediere:

Potrivit art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în cazul desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a reducerii personalului prin desfiinţarea de posturi, ca urmare a reorganizării, în cazul reducerii parţiale a activităţii şi în cazul modernizării activităţii sau achiziţionării unor noi tehnologii de lucru, salariaţii beneficiază de o plată compensatorie de 6 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime de cel mult 5 ani, 8 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime între 5 şi 10 ani şi 10 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime peste 10 ani.

În cauză, reclamanta a susţinut că a primit un număr mai mic de salarii compensatorii, corespunzător prevederilor cuprinse în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, aspect recunoscut de pârâtă, care a apreciat că acest contract era aplicabil întrucât

contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate nu mai era aplicabil, fiind denunţat.

Aşa cum s-a arătat, contrar susţinerilor pârâtei, era aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate şi înregistrat în data de 27.09.2006.

Articolul 80 al.(1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 stabileşte ca la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, salariaţii să primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Acest nivel este un nivel minim. Cum reclamanta a primit doar echivalentul a 6 salarii de bază brute, cum susţin ambele părţi, în măsura în care între această sumă şi suma la care avea dreptul conform art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte, reclamanta are dreptul la plata acestei diferenţe de către pârâtă.

b) referitor la primele pentru sărbătorile de Paşti şi C

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte, la art. 96 se prevede acordarea unor prime după cum urmează: 500 lei pentru sărbătoarea Cului, 230 lei pentru sărbătoarea E. şi 100 lei pentru sărbătoarea din 15 august.

Nici în acest caz, contrar art. 287 din Codul muncii, pârâta nu a contestat cuantumul acestor prime şi nici nu a probat că le-ar fi plătit.

Faţă de considerentele expuse cu privire la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, în condiţiile în care nu s-a dovedit plata acestor sume şi anterior datei concedierii se celebraseră deja sărbătorile de C şi Paşti, urmează a fi obligată pârâta şi la plata sumelor de 500 lei cu titlu de primă pentru C şi 230 lei cu titlu de primă pentru Paşti.

c) referitor la cel de al 13-lea salariu:

În justificarea pretenţiilor sale, reclamanta invocă prevederile art. 43 al.2 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi fără a indica despre ce contract este vorba sub aspectul perioadei de aplicabilitate.

Este adevărat că în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, înregistrat la M i n i s t e r u l M u n c i i, Solidarităţii Sociale şi Familiei sub nr. 722/24.01.2008 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008, la Art. 43(2) lit. a), se stabileşte că un alt venit este, între altele şi „al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent şi va fi acordat în primul semestru al anului următor”.

Dar, acest drept este un drept stabilit pentru anii 2008, 2009 şi 2010. Pentru anul 2008 acest drept urmează a se plăti în anul 2009.

Pentru anul 2007 drepturile salariaţilor au fost stabilite în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007.

În cuprinsul acestuia nu se specifică un astfel de drept şi nu s-a invocat, nici probat, că un asemenea drept ar fi fost stabilit în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii.

d) referitor la prima de celeritate (dispach money) pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007:

Pârâta a invocat cu privire la această cerere excepţia prematurităţii susţinând că suma reprezentând prima de celeritate nu s-a stabilit, urmând a fi stabilită într-o comisie paritară.

Această excepţie este nefondată şi a fost respinsă ca atare întrucât angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absenţa negocierilor dintre patronat şi sindicat.

Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare nu poate nega dreptul salariaţilor, stabilit prin contractul colectiv de muncă, de a beneficia de aceste prime.

Cu privire la fondul acestei cereri, Tribunalul reţine că în determinarea valorii pretenţiilor sale, reclamanta a avut în vedere date publice privind activitatea economică a societăţii pârâte, necontestate de aceasta.

Pe de altă parte, pentru determinarea acestei valori a fost avut în vedere numărul total de angajaţi, ca şi cum ar fi contribuit cu toţii la obţinerea sumelor provenite din primele plătite de armatori pentru operarea navelor cu celeritate.

Pârâta nu a dovedit că reclamanta nu ar fi avut posibilitatea în mod obiectiv şi faţă de atribuţiile sale de serviciu să contribuie direct la încasarea acestei prime şi ca urmare nu ar avea dreptul să primească o parte din aceasta.

Apoi, susţinerile potrivit cărora anumite sume încasate cu titlu de primă de celeritate sunt obţinute pentru activităţi anterioare datei de 01.01.2007 nu au fost probate prin înscrisuri de evidenţă contabilă primară.

Susţinerea potrivit căreia aceste sume ar fi fost obţinute prin folosirea de utilaje mecanice de asemenea nu a fost dovedită prin înscrisuri care să evidenţieze navele pentru care s-a obţinut prima de celeritate şi mărfurile operate în cazul acestor nave.

Nici susţinerile privind valoarea netă a sumei reprezentând primă de celeritate nu pot fi primite întrucât formula de calcul propusă de pârâtă, respectiv obţinerea valorii nete prin scăderea unor sume reprezentând sporul de munca suplimentara şi toate celelalte sporuri aplicate orelor suplimentare, spor de munca de noapte, remunerările suplimentare pentru depăşirea normei de munca, spor pentru munca prestata in zile de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, amortizările investiţiilor angrenate în operaţiunile aducătoare de despatch, este o formulă care nu se regăseşte în art. 42 alin. 1 lit. d) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, astfel cum a fost modificat.

La data de 11.03.2009 reclamanta U. N. s-a adresat cu o cerere T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a prin care a solicitat, în temeiul art. 281² alin 1 şi 2 Cod procedură civilă, completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1405 din 25 noiembrie 2008 pronunţate în dosarul civil nr(...), în sensul de a dispune şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.235,4 Ron, reprezentând diferenţă spor condiţii nocive pentru perioada 2005 – 2008.

În motivarea cererii, s-a arătat că deşi prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat prin capătul 10 de cerere obligarea pârâtei la plata sumei de 1.235,4 Ron, reprezentând diferenţă spor condiţii nocive pentru perioada 2005 - 2008 prin sentinţa civilă nr.1405/25.11.2008 pronunţată în dosarul nr(...), instanţa a omis să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 463 din 6 aprilie 2009 T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1405 din 25.11.2008 pronunţată de aceeaşi instanţă.

A dispus completarea sentinţei civile nr.1405/25.11.2008 în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 590,37 lei reprezentând diferenţe spor condiţii nocive.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 281² alin.2 C.pr.civ. „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a sub nr(...) reclamanta U. N. în contradictoriu cu pârâta SC D. SA , a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. anularea deciziei nr. 362/06.05.2008, prin care i-a fost desfăcut contractul individual de munca, si ca urmare reintegrarea sa în funcţia avută anterior precum şi plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, după momentul desfacerii contractului şi pana la reintegrarea sa în funcţie, reactualizate si majorate cu rata inflaţiei;

2. sa îi se plătească, in cazul respingerii primului capăt de cerere, in conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul SC D. SA, înregistrat la D.M.S.S.F. Constanta sub numărul 19510/27.09.2006, suma de 9.850 lei, reprezentând diferenţa plata salarii compensatorii neacordate;

3. sa îi se plătească suma de 500 lei, reprezentând “prima de C 2007”, ce nu i-a fost acordata;

4. sa îi se plătească suma de 230 lei, reprezentând “prima de Paste 2008”, ce nu i-a fost acordata;

5. sa îi plătească suma de 1.543,51 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate pentru lunile februarie, martie, aprilie 2008;

6. sa îi plătească o despăgubire reprezentând reactualizarea cu rata inflaţiei a drepturilor salariale neacordate in lunile februarie, martie, aprilie 2008, de la data scadentei acestora si pana la momentul achitării;

7. sa îi plătească contravaloarea tichetelor de masa ce nu i-au fost acordate in lunile februarie, martie, aprilie 2008;

8. sa îi se plătească suma de 894 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007, ce nu i-a fost plătit;

9. sa i se plătească suma de 3.562 lei, reprezentând primă de celeritate (despatch money) pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, ce nu i-a fost plătita;

10. să i se plătească suma de 1.235,4 lei reprezentând diferenţa spor condiţii nocive, pentru perioada 2005 – 2008, ce nu i-a fost plătită.

11. sa îi plătească cheltuielile de judecata.

Prin sentinţa civilă nr.1405/25.11.2008 instanţa a admis în parte acţiunea cu a cărei soluţionare a fost investită, a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere şi cererile de reintegrare în funcţie şi de plată a drepturilor salariale începând cu data concedierii şi până la data reintegrării în funcţie, a obligat pârâta către reclamantă la plata următoarelor drepturi: 9.850 lei cu titlu de plăţi compensatorii pentru concediere, 500 lei cu titlu de primă pentru C, 230 lei cu titlu de primă pentru Paşti, 3.562 lei cu titlu de primă de celeritate pentru perioada 01.01 – 31.06.2007. Totodată a respins cererea de acordare a celui de al 13–lea salariu ca nefondată şi a obligat pârâta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Deşi reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.235,4 Ron, reprezentând diferenţă spor condiţii nocive pentru perioada 2005 – 2008, instanţa a omis însă să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere.

Faţă de pretenţiile solicitate de reclamantă prin capătul 10 al cererii de chemare în judecată, s-au reţinut următoarele:

În susţinerea celor solicitat reclamanta a arătat că pentru perioada 2005 – 2008 deşi era îndreptăţită la plata unui sporul de condiţii nocive în procent de 10% potrivit contractului la nivel de ramură transporturi, pârâta i-a achitat aceste drepturi doar parţial, doar într-un procent de 5%.

Prin apărările formulate pârâta a arătat că diferenţa de 5% reprezentând spor de condiţii nocive este întemeiată, rămânând în discuţie doar suma efectivă la care reclamanta are dreptul. Astfel, s-a precizat că baza de calcul de la care a plecat societatea este dispoziţia din Contractul Colectiv la Nivel de S. Transporturi care prevede un spor de 10% din salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate conform art.42 alin.1lit.”b” şi nu 10% din salariul de bază al salariatului aşa cum doreşte reclamanta.

Faţă de acest capăt de cerere, instanţa reţine următoarele:

Prin adresa nr.2068/25.02.2008 Sindicatul Lucrătorilor E. D. a solicitat SC D. SA să se conformeze prevederilor Contractul Colectiv la Nivel de S. Transporturi în ceea ce priveşte plata sporului de nocivitate în cuantum de 10% către toţi salariaţii societăţii fila 326.

Faţă de această solicitare pârâta şi-a arătat disponibilitatea de a calcula diferenţa pentru acest spor începând cu data de 01.09.2005 şi până în prezent, aspect dovedit prin adresa de la fila 329 din dosar.

Prin nota de calcul de la fila 203 angajatorul a cuantificat diferenţele de spor pentru condiţii nocive cuvenite reclamantei pentru perioada 01.09.2005 – 2008 la suma de 590,37 Ron.

Pentru a determina întinderea pretenţiilor solicitate pârâta a avut în vedere, aşa cum s-a solicitat de către sindicat, contractul colectiv la nivel de ramură care prevedea dispoziţii mai favorabile pentru salariaţi, folosind următoare procedură de calcul:

- s-a calculat suma totală de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta prin aplicarea sporului de 10% la salariile minime brute pe unitate, aplicabile în perioadele relevante şi din această sumă s-a scăzut suma deja încasată de reclamant şi s-a determinat diferenţa la care acesta este îndreptăţit.

La stabilirea drepturilor băneşti cuvenite angajatorul nu a avut în vedere perioada în care angajata a participat la grevă şi perioada în care contractul individual de muncă al acesteia a fost suspendat în baza art.52 alin.1 lit. „d” din Codul muncii.

Modalitatea de calcul folosită de către pârâtă este corectă câtă vreme la stabilirea pretenţiilor cuvenite cu titlu de diferenţă de spor pentru condiţii nocive, s-au avut în vedere prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, astfel cum s-a solicitat de către sindicatul Lucrătorilor E. D..

Susţinerile reclamantei potrivit cu care diferenţa de 5% ar trebui calculată în raport de prevederile contractului colectiv la nivel de unitate, în conformitate cu care sporul pentru condiţii nocive se aplică la salariul de bază al fiecărui salariat, sunt nefondate, de vreme ce anterior investirii instanţei cu soluţionarea prezentei cereri, salariaţii prin sindicat au solicitat calcularea acestui spor în raport de contractul colectiv la nivel de ramură, exprimându-şi astfel voinţa ca acest spor să fie aplicat la salariul de bază minim negociat la nivel de unitate.

Pentru considerentele arătate şi în raport de clauzele contractului colectiv de ramură, instanţa a apreciat că diferenţele calculate de pârâtă sunt corect stabilite.

Critica sentinţei prin motivele de recurs formulate de S.C. „D.” S.A. a vizat, în esenţă, următoarele:

1. Problema ridicată în speţă a fost de fapt prelungirea valabilităţii contractului colectiv de muncă pentru anul 2006–2007 încheiat la nivelul S.C. „D.” S.A., contract înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie în data de 27.09.2006.

Prin hotărârea pronunţată Tribunalul a ignorat dispoziţiile art. 25 (1) şi (3) şi de asemenea art. 23 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, în sensul că art. 25(3) stabileşte regula aplicării contractelor colective de muncă de la data înregistrării (în speţă 27.09.2006), părţile având doar posibilitatea de a conveni că data aplicării să fie ulterioară, iar art. 23 (1) dispune că un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.

Textele enunţate în cauză atestă că, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate putea să-şi producă efectele în mod legal până la data de 27.09.2007, astfel denunţarea formulată de societate la 3.08.2007 fiind o denunţare în termenul de 30 de zile.

De asemenea, art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că salariaţii pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă nu pot declanşa conflicte de interese cu excepţiile strict prevăzute de lege (inaplicabile în litigiu).

În cauză însă la data de 4.10.2007 Sindicatul Lucrătorilor E. D. a înregistrat cererea de conciliere prealabilă, invocând existenţa unui conflict de interese şi având ca principal obiectiv tocmai încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, conflict de interese care s-a finalizat cu greva generală a cărei legalitate a fost confirmată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a şi Curtea de A p e l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...).

Prin sentinţa civilă pronunţată în acest dosar s-a reţinut irevocabil faptul că nu s-au mai aplicat prevederile art. 7 pct. 3 din contractul colectiv de muncă 2006–

2007, conform cu care valabilitatea acestui contract se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, în absenţa unei denunţări unilaterale.

În cuprinsul aceleaşi sentinţe civile s-a reţinut şi temeiul declanşării conflictului de interese şi anume: „situaţia menţionată se înscrie în contextul dat de art. 12 lit. „b” din Legea nr. 168/1999”.

Conflictul de interese s-a declanşat în urma demarării negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă şi nu pentru negocierea anuală a unor drepturi din acest contract, acest aspect reieşind şi din cererea de conciliere prealabilă din 4.10.2007.

2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Tribunalul şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, subrogându-se rolului partenerilor sociali în ceea ce priveşte acordarea primei de dispatch în cuantum de 3.562 lei.

Prin actul adiţional la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006–2007 încheiat la 18.12.2006 şi înregistrat la M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat art. 42, în sensul că la lit. „d” s-a stabilit prin voinţa partenerilor sociali modalitatea şi condiţiile de acordare a primei de operare cu celeritate.

Modalitatea în care prima urmează să fie repartizată egal sau dimpotrivă în directă corelare cu contribuţia adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de comisia paritară. Tribunalul nu a avut de asemenea în vedere faptul că suma totală reţinută cu titlu de dispatch nu este netă, ci brută, din ea urmând a fi scăzute în prealabil toate cheltuielile societăţii care au fost efectuate pentru realizarea primei de dispatch.

După stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 01.01.2007–31.06.2007 urmează a se stabili care sunt salariaţii care au contribuit direct la obţinerea acestuia şi care este ponderea în care respectivul dispatch se datorează acestora.

II. Recursul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 1405 din 25 noiembrie 2008

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat, în esenţă, următoarele:

În motivarea soluţiei date, instanţa de fond a reţinut că în cazul concedierii colective ce a avut loc la S.C. „D.” S.A. în perioada martie–iunie 2008, proces în urma căruia a încetat şi contractul individual de muncă al recurentului reclamant, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 76 din Codul muncii.

Au fost avute în vedere argumente construite pe o aplicare greşită a legii, prin indicarea dispoziţiilor art.71¹ din Codul muncii şi art.79 din CCM Naţional.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 71¹, angajatorul are dreptul de a adopta o asemenea măsură, de concediere colectivă numai după ce în prealabil s-a consultat cu reprezentanţii sindicatului sau reprezentanţii salariaţilor.

Măsura concedierii colective a fost luată la 26.02.2008 în timp ce prima notificare cu privire la intenţia de a lua în considerare posibilitatea de concediere colectivă a unei părţi dintre salariaţi s-a transmis sindicatului în data de 3.03.2008, după ce decizia de concediere colectivă în cadrul Consiliului de administraţie al societăţii fusese luată.

Cu privire la încălcarea art. 79 din D. a învederat că în conformitate cu acesta angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul, „în timp util”, în situaţia în care intenţionează să efectueze concedieri colective. Practic această dispoziţie contractuală reia şi explică în acelaşi timp dispoziţiile legale cuprinse în art. 69 din Codul muncii, părţile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.

În continuarea aceleiaşi clauze se precizează că prin sintagma „timp util” în cazul unei societăţi cu peste 250 salariaţi, se înţelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71 Codul muncii.

În ceea ce priveşte notificarea în forma finală întocmită conform art. 69 Codul muncii, care anunţă intenţia de realizare a concedierii colective, această a fost adusă la cunoştinţa sindicatului în data de 10.03.2008.

Astfel, angajatorul a emis, în conformitate cu art. 71¹ Codul muncii, notificarea prin care anunţa hotărârea sa de aplicare a măsurii concedierii colective în data de 4.04.2008, anterior împlinirii termenului stabilit prin art. 79 din CCM, care ar fi fost 11.04.2008.

Decizia de concediere este nelegală şi pentru că a fost emisă anterior împlinirii termenului de 60 de zile stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 79 din D., coroborate cu prevederile art. 71¹ Codul muncii.

De la momentul transmiterii intenţiei angajatorului de realizare a unei concedieri colective şi până la data emiterii deciziei ar fi trebuit să existe un termen de 60 de zile. În acest caz nu s-a întâmplat aşa, notificarea transmisă conform prevederilor art. 69, în forma finală, (inclusiv addendumul la notificare) a fost transmis reprezentanţilor sindicatului salariaţilor în data de 10.03.2008, în timp ce decizia de concediere a fost transmisă salariaţilor în data de 6.05.2008, după 56 de zile şi nu după 60.

Angajatorul nu a respectat termenul de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din D..

A învederat, totodată că, nu au fost respectate dispoziţiile contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

A susţinut că încadrarea pe posturile de mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condiţiile impuse de conducerea societăţii, cu câteva zile anterior comunicării notificării prin care era anunţată concedierea colectivă, fără ca în prealabil să fie comunicată o nouă organigramă a societăţii în care să apară şi această funcţie sau criteriile în baza cărora unora dintre angajaţi le-a fost schimbată încadrarea, se constituie într-o măsură inegală al cărui unic scop este eludarea prevederilor art. 81 din D. dar şi ale art. 83 din CCM la nivelul ramurii transporturi care prevedeau criteriile de stabilire a ordinii de prioritate.

După momentul concedierii societatea a făcut noi angajări încălcând astfel şi prevederile art.72 din Codul muncii care interzice noi angajări pe locurile celor concediaţi. Au fost angajaţi docheri, operatori dană, astfel cum rezultă din înştiinţarea I.T.M. C, apărarea societăţii fiind în sensul că nu a fost posibilă angajarea de „mecanizatori” pentru că această meserie nu este prevăzută

în C.O.R., iar de aceea a angajat „docheri”, însă cu privire la „operatori dană” nu a susţinut nimic.

Reclamanta a criticat soluţia şi sub aspectul solicitării de obligare la plata sumei reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007.

A susţinut că al 13-lea salariu este un drept salarial prevăzut în contractul colectiv de mu că la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2010 şi că acest temei de drept a fost precizat în faţa instanţei de fond, inclusiv prin precizările scrise depuse la dosarul cauzei.

A învederat că în interpretarea temeiului convenţional al acestui drept salarial, adoptat de Tribunal, se omite unul din elementele definitorii ale contractului colectiv: acesta a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani.

Acceptarea interpretării propuse de pârâta intimată şi adoptată de instanţă ar fi de natură să lipsească de efecte, pentru un an acest contract.

Fiind încheiat pentru o perioadă de 3 ani în mod evident, salariaţii cărora le este aplicabil acest contract colectiv trebuiau să beneficieze, de trei ori, de acest drept, ori interpretarea intimatei presupune acordarea acestui drept doar de două ori, în anii 2009 şi 2010.

Conform art.43 alin.2 lit.„a”, toţi salariaţii încadraţi în ramura transporturi beneficiază de acest drept salarial numit al 13-lea salariu, atât în anul 2008, cât şi în anii 2009 şi 2010.

A solicitat menţinerea hotărârii sub aspectul obligării pârâtei la prima de dispatch.

III. Recursul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 463 din 6 aprilie 2009

Prin aceste motive de recurs s-a criticat hotărârea sub aspectul modalităţii de calcul a sporului de condiţii nocive prin raportare pentru J din acest spor la salariul din contractul individual de muncă, iar pentru cealaltă J se propune ca bază salariul stabilit pentru contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Curtea analizând sentinţele recurate prin prisma criticilor formulate, va admite recursurile, va casa în parte sentinţa civilă nr. 1405 din 25 noiembrie 2008 şi în tot sentinţa civilă nr. 463 din 6 aprilie 2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a şi va trimite cauza spre rejudecare cu privire la plăţile compensatorii, prima pentru Paşti şi C, primă celeritate şi spor condiţii nocive, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 1405/2008, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursurile reclamantei formulate împotriva sentinţei civile nr. 1405/2008 şi a sentinţei civile nr. 453/2009;

1. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 71¹ Codul muncii:

Alineatul 1 al textului indicat precizează că: „În situaţia în care ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Recurenta critică hotărârea raportat la împrejurarea că măsura concedierii colective s-a hotărât de Consiliul de Administraţie la 26.02.2008, la a cărui şedinţă sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.

Legea impune în conformitate cu art. 69 alin.1 Codul muncii doar obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, precum şi la posibilitatea de atenuare a consecinţelor concedierii.

Nici o dispoziţie legală nu impune şi nici nu sancţionează cu nulitatea absolută situaţia invocată de către reclamantul recurent, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere şi fără invitarea reprezentanţilor salariaţilor, a măsurilor de concediere colectivă.

Articolul art.69 Codul muncii reglementează obligaţia informării sindicatelor asupra intenţiei de realizare a unor concedieri colective, de a se iniţia în acest sens consultări cu partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informaţiilor necesare identificării soluţiilor (motivaţia măsurii preconizate, numărul şi categoriile de salariaţi afectaţi).

Obligaţia instituită de art.69 Codul muncii vine în concordanţă cu cele statuate prin art. 70 şi art. 71¹ Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor, iar aceste obligaţii au fost îndeplinite în cauză.

2. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional:

Recurenta critică hotărârea cu motivarea că Tribunalul nu a sancţionat în mod corespunzător încălcarea săvârşită de patronat prin nerespectarea termenului de 30 de zile între momentul notificării intenţiei de realizare a concedierii colective şi aplicarea măsurii, respectiv 4.04.2008.

Articolul 69 Codul muncii nu explicitează noţiunea de „timp util”, astfel că art. 79 din CCM la nivel de ramură prevede următoarele: „Prin sintagma timp util se înţelege: – la întreprinderile cu peste 250 de salariaţi, cu 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 71¹ din Codul muncii, cu modificările ulterioare”.

În speţă, societatea a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. încă de la 3.03.2008 intenţia de concediere colectivă, astfel cum rezultă din B.ul la Notificarea nr.2357/3.03.2008 înregistrat sub nr.2580 din 7.03.2008 şi primit de reprezentanţii sindicatului în data de 10.03.2008.

3. În privinţa emiterii deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi art. 71¹ din Codul muncii şi această critică este nefondată.

Recurenta apreciază că prin emiterea deciziei de concediere la 6.05.2008 au trecut numai 56 de zile – prin raportare la 10.03.2008 momentul transmiterii notificării de concediere – şi nu 60 de zile, cum prevăd dispoziţiile art. 79 din D. prin raportare la art. 71¹ Codul muncii.

Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a B. la notificare – este neîntemeiată, întrucât termenul de iniţiere a

concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul şi-a făcut intenţia de reorganizare şi concediere colectivă, în speţă la 3.03.2008.

Articolul 71¹ Codul muncii, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, faţă de data de 4.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 71¹ Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerinţă legală.

4. O altă critică vizează nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înaintea luării măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Textul art. 81 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008– 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3/11.02.2008 dispune în sensul că, în cazul reducerilor de personal efectuate la societăţile supuse acestor CCM, determinate de restrângerea activităţii, retehnologizare, automatizare şi robotizare a procesului de producţie, patronul va pune la dispoziţia organizaţiei sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare – justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilităţile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc., precum şi va informa organizaţia sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariaţi.

Ne însuşim considerentele T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a, în sensul că acest termen nu se constituie într-o condiţie de validitate, nefiind deci susceptibil a produce vreo nulitate, nerespectarea acestora atâta timp cât oricum s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 79 din CCM la nivel naţional, aceste prevederi urmăresc protejarea salariaţilor de a cunoaşte prin intermediul sindicatelor şi de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.

5. Reclamanta critică hotărârea şi sub aspectul încălcării dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

Recurenta învederează încălcarea prevederilor art. 81 din CCM la nivel naţional şi art. 83 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, dar trebuie arătat că aceste prevederi legale creează cadrul negocierilor între patronat şi sindicat/reprezentanţii salariaţilor în vederea identificării condiţiilor concrete de reducere a personalului.

În cuprinsul acestei critici se arată şi faptul că în luna februarie 2008, din totalul celor 100 de docheri angajaţi ai S.C. „D.”, pentru 45, s-au modificat contractele individuale de muncă, prin schimbarea funcţiei în cea de „mecanizator”, însă reclamantul nu a investit Tribunalul cu o cerere având ca obiect sancţionarea măsurii de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub acest aspect.

Pe de altă parte, condensarea şi preluarea unor atribuţii de către unii dintre salariaţi, în condiţiile desfiinţării altor posturi de natura celor menţionate în notificarea datată 3.03.2008 nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariaţi sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.

Trebuie arătat şi faptul că S.L.P. D. nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecţie, ci doar iniţierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuşi concedierii.

Criticile referitoare la angajarea altor persoane după efectuarea concedierilor colective cu încălcarea dispoziţiilor art.72 din Codul muncii nu poate fi primită, situaţia de fapt fiind corect reţinută din acest punct de vedere de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, care după verificarea comparativă a atribuţiilor categoriilor de personal nou angajate a stabilit că prin fişa postului acestea sunt diferite de cele ale personalului concediat.

Pe de altă parte, nerespectarea prevederilor art. 72 din Codul muncii nu se poate constitui într-un temei de nulitate a deciziei de concediere întrucât ea este ulterioară şi nu concomitentă sau anterioară emiterii actului, ea putându-se eventual constitui într-un motiv de nulitate a contractelor colective individuale nou încheiate.

Având în vedere că în cuprinsul recursului au fost conturate şi alte aspecte are vizează legalitatea concedierii, se va analiza în ansamblu situaţia arătată de societatea pârâtă – prin prisma dificultăţilor economice evocate şi reţinute în mod judicios de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a.

În acest context, se va avea în vedere faptul că documentaţia prezentată la dosar (decizia Consiliului de Administraţie întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară şi ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societăţii pentru perioada 1.01.–31.12.2007, hotărârea A.G.A. din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situaţiei financiare a societăţii) atestă că S.C. „D.” S.A. a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacităţi de producţie naţionale în domeniul produselor chimice, dar şi de greva generală a salariaţilor, derulată pe perioada 26.10.2007–14.01.2008, care au condus la neoperarea în cursul lunii noiembrie a nici unei nave şi operarea în luna decembrie 2007 a unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui în sine o motivaţie pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situaţia economico-financiară a societăţii, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată şi prezentată sindicatului în raport de situaţia efectivă a posturilor.

Faptul că ulterior concedierii, în cadrul S.C. „D.” S.A. au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcţiei şi a atribuţiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.

Pe cale de consecinţă, se va reţine că, procedura concedierii colective nu a fost iniţiată şi derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului a fost legală şi temeinică.

O ultimă critică vizează respingerea pretenţiei referitoare la plata salariului 13 pentru anul 2007.

Critica va fi respinsă ca nefondată, întrucât această dispoziţie nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (art. 42 (2) decât în forma publicată la 11.02.2008.

Prin urmare, acest drept nu va putea fi pretins cu titlu retroactiv pentru o perioadă care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3 din 11.02.2008.

Cu privire la criticile referitoare la sporul de condiţii nocive Curtea reţine următoarele:

Salariaţii prin Sindicatul lucrătorilor E. D. au solicitat pârâtei să se conformeze CCM la nivel de ramură transporturi în ceea ce priveşte plata sporului de nocivitate de 10% către toţi salariaţii.

Contractul colectiv de muncă la nivelul ramură pentru anul 2008 prevede că acest spor de 10% se calculează din salariul de bază minim brut la nivel de unitate, conform art. 42 alin. 1 lit. b, iar pentru anii anteriori Tribunalul urmează să completeze materialul probator cu înscrisuri referitoare la contractul colectiv de muncă aplicabil.

Prin cererea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţei pentru condiţii nocive pentru perioada 2005-2008.

Prima instanţă a calculat diferenţele de drepturi băneşti aferente acestui spor raportat la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru toţi cei 3 ani.

Pentru anul 2008, în mod corect prima instanţă s-a raportat la CCM ramură 2008, având în vedere faptul că efectele CCM unitate au încetat la data de 27 septembrie 2007.

Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură 2008 prevede la art. 42 alin. 1 lit. b că sporul pentru condiţii nocive de 10% se calculează din salariul de bază minim brut la nivel de unitate.

Pentru anii anteriori prima instanţă trebuie să se raporteze la prevederile din contractele colective de muncă în vigoare pentru acea perioadă.

În mod greşit prima instanţă a reţinut că din adresa nr. 2068 din 25 februarie 2008 emisă de Sindicatul Lucrătorilor E. D. rezultă că acesta a solicitat calcularea sporului de 10% pentru toţi salariaţii raportat la CCM la nivel de ramură.

Dimpotrivă, din această adresă rezultă că Sindicatul a solicitat pentru anii 2005-2007 calcularea sporului de 10% raportat la salariile de bază ale angajaţilor în funcţie de prevederile CCM la nivel de unitate.

Întrucât în cauză este o problemă de cuantificare a sumelor ţinând cont de prevederile contractuale mai sus arătate, Curtea apreciază că şi pentru acest capăt de cerere se impune casarea sentinţei şi administrarea probei cu expertiză contabilă.

Drept urmare, admiterea recursurilor se va face numai din perspectiva criticilor referitoare la sporul de condiţii nocive.

Cu privire la recursul pârâtei S.C. „D.” S.A.

Pentru a aprecia asupra temeiniciei drepturilor pretinse, se impune dezlegarea cu prioritate a perioadei de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, sub aspectul întinderii efectelor sale.

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte pe anul 2006–2007 şi înregistrat la D.M.S.S.F. C sub nr. 19510/27.09.2006 prevede în art. 7 alin. 1 că acesta este valabil până la data de 31.08.2007.

În acelaşi timp, prin alin. 3 se dispune că: „dacă niciuna din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv cu un an calendaristic”.

Intenţia părţilor, astfel cum rezultă din această prevedere a fost ca valabilitatea contractului colectiv de muncă să se întindă doar până la data de 31.08.2008 şi ca o excepţie, în cazul în care nu se încep negocierile sau nu se denunţă unilateral cu 30 de zile înainte, valabilitatea acestui contract să fie prelungită.

Prin adresa nr. 4403/3.08.2007 S.C. „D.” invită Sindicatul Lucrătorilor E. D., în data de 27 august 2007, ora 11, la sediul societăţii, pentru deschiderea negocierilor în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă la nivelul unităţii.

În acelaşi timp societatea menţionează că în situaţia în care sindicatul nu îşi manifestă intenţia de a participa la negocieri, prezenta adresă reprezintă manifestarea de voinţă a patronatului în sensul denunţării contractului colectiv de muncă.

Articolul 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 stabileşte că regula este cea a aplicării contractelor colective de muncă de la data înregistrării (în speţă, 27.09.2006), părţile având doar posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară (deci, nu anterioară) celei de înregistrare.

Articolul 23 alin. 1 din lege dispune, totodată că, un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.

Ori, în cauză, textul enunţat coroborat cu cel al art. 25 alin. 3, atestă că CCM la nivel de societate putea să-şi producă în mod legal efectele până la 27.09.2007.

Mai mult, art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declanşa conflicte de interese, cu excepţiile strict prevăzute de lege.

Cu toate acestea, la 4.10.2007 Sindicatul Lucrătorilor E. a formulat o cerere de conciliere prealabilă, cerere înregistrată la D.M.P.S. C sub nr. 23741/4.10.2007, în care se arată în mod explicit obiectul conflictului de interese declanşat de sindicat şi anume „încheierea unui nou contract colectiv de muncă”.

Consecinţa logică a analizării probatoriilor administrate este aceea că la nivel de unitate contractul colectiv de muncă şi-a produs efectele până la data de 27.09.2007, cu atât mai mult cu cât legalitatea grevei a fost recunoscută de instanţele judecătoreşti.

Efectul imediat al încetării valabilităţii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate îl reprezintă aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, respectiv la nivel de ramură transporturi pe anii 2006–2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 6 din 17.04.2006.

În aceste condiţii, Tribunalul era dator să analizeze pretenţiile referitoare la plaţi compensatorii, prima de C 2007, primă Paşti 2007 şi primă celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi şi nu al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate care îşi încetase valabilitatea la termenul şi în condiţiile mai sus arătate.

O ultimă critică vizează modalitatea de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect acordarea primei de dispatch, critică, de asemenea, întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. 1 lit. „d” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 2837/27.12.2006: „în domeniul transportului naval primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare–descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia.

(2) Condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum şi perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaţilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi, după caz, instituţie”.

Din prevederile contractului colectiv de muncă invocate mai sus, rezultă în mod clar că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit la încasarea lor.

E. money reprezintă suma de bani care se plăteşte de către beneficiar operatorului portuar atunci când acesta din urmă, prin angajarea şi folosirea de resurse suplimentare reuşeşte să presteze operaţiunea într-un timp mai scurt decât timpul prevăzut în contractul încheiat între beneficiar şi operatorul portuar.

Contribuţia directă a salariaţilor la realizarea dispatch-ului poate fi reţinută atunci când acestea participă la diminuarea timpului de operare faţă de cel contractual, în funcţie de atribuţiile pe care le au în procesul tehnologic utilizat pentru operaţiunile de încărcare–descărcare.

Faţă de susţinerile contradictorii ale părţilor, în cauză era utilă efectuarea unei expertize tehnice contabile prin care expertul să stabilească care sunt salariaţii care au contribuit în mod direct la încasarea primei de operare cu celeritate (dispatch money) şi care este cuantumul sumei încasată de pârâtă cu titlu de dispatch pentru perioada 1.01.2007–iunie 2007.

Prin raportul semestrial privind situaţia economico-financiară şi analiza activităţii S.C. D.” S.A. la data de 30.06.2007, s-a menţionat că în semestrul I 2007 veniturile societăţii au crescut şi că această creştere se datorează depăşirii ratelor de operare a navelor.

Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanţa sau părţile por recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

Atât timp cât părţile s-au înţeles prin contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi să acorde prime de celeritate doar salariaţilor care au contribuit direct la încasarea ei, iar pârâta susţine că datorită perfecţionărilor tehnologice contribuţia factorului uman a scăzut, se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a casat în parte sentinţa recurată cu privire la obligarea pârâtei la achitarea primei de dispatch pe perioada 1.01.2007–iunie 2007 şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize tehnice contabile, cu obiectivele arătate în considerentele expuse mai sus, precum şi pentru reluarea judecăţii capetelor de cerere având ca obiect plăţi compensatorii, primă de C 2007, primă Paşti 2008, în raport de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile civile formulate de:

1. reclamanta U. N., domiciliată în C,(...), (...) . A, . 15, judeţul C şi

2. pârâta SC D. SA C, cu sediul în C, J. Port, E. 54, judeţul C,

împotriva sentinţei civile nr. 1405 din 25 noiembrie 2008 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul civil nr(...) şi

3. reclamanta U. N., domiciliată în C,(...), (...) . A, . 15, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 463 din 6 aprilie 2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC D. SA C, cu sediul în C, J. Port, E. 54, judeţul C.

Casează în parte sentinţa civilă nr. 1405/2008 şi în tot sentinţa civilă nr. 463/2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a.

Trimite cauza spre rejudecare cu privire la plăţi compensatorii, primă Paşti şi C, primă celeritate şi spor condiţii nocive.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1405/2008.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 noiembrie 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud. fond - R. B., S. T. (sentinţa civilă nr. 1405/2008)

- A. D., S. T. (sentinţa civilă nr. 463/2009)

Red. dec. jud. M. (...)/25.11.2009

U. gref. N. (...)

2 ex./26.11.2009