Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.318/CM

Şedinţa publică din 22 Aprilie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă UNIVERSITATEA „P.” C, cu sediul în C,(...), judeţul C, împotriva sentinţei civile nr.34 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă E. N. N., cu domiciliul în C, str.I.L.(...) nr.2A, (...).114, .303, judeţul C, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pentru recurenta pârâtă consilier juridic E. M. N. în baza delegaţiei nr. 3791/22.04.2008 depusă la dosar, iar pentru intimata reclamantă se prezintă avocat E. J., în baza împuternicirii avocaţiale seria (...) nr. 08086/21.04.2008 depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile art.87 şi următoarele cod procedură civilă.

Întrebate fiind părţile, arată că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanţa, luând act de declaraţia acesteia, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, menţinerea deciziei nr.290/01.11.2007 emisă de Universitatea „P.” C. În susţinere recursului arată că decizia de încetare a contractului individual de muncă emisă de pârâtă este întemeiată, întrucât a fost emisă în conformitate cu prevederile art.60 alin.2 din Codul muncii. Faptul că reclamanta s-a prevalat de existenţa adresei 8835/4.10.2007 prin care a adus la cunoştinţa angajatorului starea sa de graviditate nu prezintă relevanţă, deoarece, angajatorul dispusese la 3.10.2007, anterior acestei înştiinţări, încetarea raporturilor de muncă, neavând cunoştinţă de acest aspect.

De asemeni, mai susţine că la instanţa de fond pârâta a solicitat administrarea probei cu interogatoriul, însă reclamanta nu s-a prezentat şi deşi a insistat în administrarea acestei probe, aceasta nu s-a efectuat.

Apărătorul intimate reclamante, solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, cu cheltuieli de judecată. Referitor la criticile invocate de pârâtă susţine că măsura concedierii reclamantei a fost dispusă începând cu data de 22 noiembrie 2007, dată la care potrivit certificatului medical ataşat la dosar cu nr.(...), salariata era în concediu medical. De asemeni susţinerile pârâtei referitoare la faptul că nu avea cunoştinţă de existenţa cazului de interdicţie, această situaţie fiind cunoscută ulterior, sunt irelevante, deoarece într-o asemenea împrejurare, angajatorul trebuia să procedeze la revocarea deciziei de concediere. Cu privire la interogatoriul ce nu s-a efectuat la instanţa de fond, reclamanta, datorită stării de sănătate nu s-a putut prezenta şi s-a făcut dovada acestui lucru cu actele medicale ataşate la dosarul de fond ( filele 61 şi 62).

C U R T E A:

Curtea cu privire la recursul civil de faţă;

Universitatea „P.”C a declarat recurs la 10 martie 2008 împotriva sentinţei civile nr. 34/21.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În fapt :

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i C o n s t a n t a sub nr(...) reclamanta E. N. N. în contradictoriu cu pârâta Universitatea P. C a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei nr.290/01.11.2007, reîncadrarea în funcţia deţinută anterior încetării raporturilor de muncă şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în drepturi salariale cuvenite de la data încetării contractului de muncă şi până la efectiva reintegrare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului nr.1616/01.03.2000 a fost încadrată pe postul de asistent universitar la Facultatea de Psihologie si Stiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii „P.” C.

La data de 08.11.2007 i s-a comunicat decizia nr. 290/01.11.2007 prin care pârâta a dispus unilateral încetarea contractului individual de muncă, în temeiul dispoziţiilor art.58 şi 65 din Legea nr.53/2003, deşi conducerea universităţii avea cunoştinţă de faptul că se afla în concediu medical.

De altfel, starea sa precară de sănătate a fost adusă la cunoştinţa angajatorului anterior emiterii deciziei contestate, prin cererea înregistrată sub nr.8835/04.10.2007 care atesta împrejurarea că este însărcinată în săptămâna 5-6, ulterior fiind depuse şi certificatele medicale nr.(...)/0110.2007 şi nr.(...)/10.11.2007.

Potrivit art.60 lit. „a” şi „c” din Codul muncii concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă stabilită prin certificatul medical şi pe durata în care femeia salariată este gravidă.

Faţă de cele arătate s-a apreciat că măsura dispusă de către angajator este nelegală.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr.34 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta E. N. N. în contradictoriu cu pârâta Universitatea P. C şi s-a anulat decizia nr. 290/01.11.2007 emisă de pârâtă.

A fost obligată pârâta la reîncadrarea reclamantei în muncă şi la plata către aceasta a despăgubirilor constând în drepturi salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de muncă şi până la efectiva reintegrare.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele :

Prin decizia nr.290/01.11.2007 pârâta a dispus în temeiul art.58 coroborat cu art.65 din Legea nr.53/2003 încetarea contractului individual de muncă nr.1616/01.03.2000 în baza căruia reclamanta a ocupat postul de asistent universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.

  Potrivit art. 65. alin. 1 din Codul muncii “ concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.

În conformitate cu prevederile art.60 alin.1 lit. “a” din Legea nr.53/2003 “ concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.”

Prin această dispoziţie legală, legiuitorul a instituit, pentru situaţiile expres reglementate, interdicţia temporară a concedierii salariaţilor, iar nu înlăturarea temporară a producerii acestora.

Ca atare, angajatorul nu poate dispune concedierea dacă s-a produs unul din cazurile respective, până la încetarea cauzei ce a determinat interdicţia.

În cauza dedusă judecăţii, măsura concedierii a fost dispusă începând cu data de 22.11.2007, dată la care potrivit certificatului medical nr.(...), ataşat în dosar la fila 16, salariata era în concediu medical.

Raportând prevederile legale enunţate la această situaţie de fapt, şi luând în considerare împrejurarea că actul medical care atestă incapacitatea temporară de muncă a reclamantei, la data încetării contractului individual de muncă, nu a fost contestat de către angajator, prezumându-se că acesta a fost legal emis, se reţine, că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale privind interzicerea concedierii pe perioada incapacităţii temporare de muncă.

   Apărările pârâtei prin care se arată că la momentul dispunerii concedierii angajatorul nu avea cunoştinţă de existenţa cazului de interdicţie, această situaţie fiind cunoscută ulterior, sunt irelevante în cauză, întrucât, într-o atare împrejurare, angajatorul trebuia să procedeze la revocarea deciziei de concediere. Prin urmare, sub acest aspect, pârâta nu putea invoca în apărare propria culpă.

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat în esenţă următoarele :

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că la data dispunerii măsurii concedierii – 22.11.2007 – salariata era în concediu medical potrivit certificatului medical nr.(...). Singurele acte medicale depuse de reclamantă la angajatorul pârât anterior emiterii deciziei de concediere sunt certificatele nr.(...) pentru perioada 03.-15.10.2007, nr.(...) pentru perioada 16-31.10.2007 şi nr.(...) pentru perioada 01-16.11.2007.

Instanţa a reţinut culpa angajatorului pârât în mod eronat, având în vedere condiţiile în care acesta a luat cunoştinţă de identitatea salariatei care formulase înştiinţarea nr.8835/04.10.2007.

A arătat instanţei că la data înregistrării adresei cu numărul de mai sus de către reclamantă în evidenţele angajatorului pârât, aceasta era înregistrată sub numele dinaintea căsătoriei, respectiv E., iar angajatorul nu avea cunoştinţă de identitatea salariate cu numele de după căsătorie, E., decât de la data de 04.10.2007.

Instanţa de fond a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art.60 alin.2 din Legea nr.53/2003, care instituie excepţia de la regula prev. de art.60 alin.1 deşi Universitatea „P.” se afla în reorganizare prin incidenţa art.16 alin.1 din Legea nr.288/2004.

Nu s-a analizat apărarea formulată în sensul de a fi depus diligenţele de a găsi salariatei concediate un alt post compatibil cu pregătirea sa profesională deşi această obligaţie nu îi incumba, fiind instituită de Legea nr.53/2003 numai pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c şi d şi art.56 lit.f.

Instanţa de fond nu a analizat apărările recurentei referitoare la reaua credinţă a contestatoarei care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a aduce la cunoştinţa angajatorului, de îndată, modificările care apar în privinţa datelor personale de identificare.

Hotărârea instanţei de fond privind reîncadrarea în muncă a contestatoarei nu poate fi pusă în aplicare în fapt, deoarece Colegiile universitare din cadrul angajatorului pârât au fost lichidate, încetându-şi activitatea definitiv începând cu anul universitar 2007 – 2008, iar postul ocupat de reclamantă în cadrul acestei entităţi lichidate s-a desfiinţat în mod real şi din statele de funcţiuni ale Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe al Educaţiei.

În drept, recursul a fost motivat pe dispoziţiile art.304 poct.8 şi 9 Cod procedură civilă, Legea nr.53/2003, Legea nr.288/2004, O.U.G. nr.96/2003, H.G. nr.537/2004, Legea nr.128/1997.

Recursul nu este fondat.

Curtea analizând sentinţa atacată şi perspectiva criticilor formulate şi având în vedere textele de lege incidente în cauză va respinge recursul pentru următoarele considerente de fapt şi de drept.

În baza contractului individual de muncă nr.1616/01.03.2000 intimata contestatoare a fost angajată ca asistent universitar la Facultatea de Psihilogie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii „P.” C.

Contractul s-a încheiat între intimata în calitate de salariat şi Universitatea „P.” C în calitate de angajator având ca loc de muncă „Colegiul Universitar de Institutori”.

Prin decizia nr.290/01.11.2007, Rectorul Universităţii „P.” C a decis ca începând cu data de 22.11.2007 să înceteze contractul de muncă nr.1616/01.03.2000 în baza art.58 coroborat cu art.65 din Legea nr.53/2003.

Atât la data emiterii (01.11.2007) acestei decizii, cât şi la momentul de la care începe să-şi producă efectele (22.11.2007), contestatoarea se află în concediu medical fapt dovedit cu certificatele medicale depuse în copie la instanţa de fond (pag.8, 16).

Temeiurile ce au stat la baza încetării contractului individual de muncă sunt disp. art.58 şi art.65 din C o d u l m u n c i i.

Art.58 cuprinde definiţia şi modalităţile concedierii, iar art.65 cuprinde cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin motivele de recurs, angajatorul aduce în discuţie un temei noi ca motiv al concedierii, respectiv art.60(2) din Codul muncii.

Hotărârea instanţei de fond nu este criticabilă din această perspectivă pe de o parte pentru faptul că acest temei nu a fost avut în vedere la momentul emiterii deciziei de concediere, iar pe de altă parte, textul de lege indicat constituie o excepţie de la interdicţiile de concediere cu caracter temporar, în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.

Legea la care face trimitere art. 60(2) din Codul muncii este fără îndoială Legea nr.85/2006 privind „procedura insolvenţei” şi nu Legea nr.288/2004 privind „organizarea studiilor universitare”

Prin emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă angajatorul Universitatea „P.” a încălcat norma imperativă cuprinsă în art.60(1) din Codul muncii care prevede cazurile de interdicţie temporară la concediere, încălcare care a fost sancţionată în mod corespunzător de către instanţa de fond prin admiterea contestaţiei.

Toate criticile recurentei referitoare la schimbarea numelui de familie a contestatoarei sunt lipsite de substanţă şi nu pot determina reformarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, întrucât toate înscrisurile depuse la instanţa de fond atestă fără putinţă de tăgadă că nu a fost vorba de nici o eroare cu privire la identitatea salariatei concediate care era identificată şi prin poziţia pe care o ocupa în cadrul Catedrei de Pedagogie din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.

Mai mult, din cuprinsul procesului verbal încheiat la 28.09.2007, cu ocazia desfăşurării şedinţei Consiliului Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, s-a hotărât scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar, aşa cum s-a stabilit de către conducerea Universităţii „P.” C, cu conducerea Facultăţii şi nu încetarea contractului de muncă al contestatoarei intimate.

În fine, apărarea recurentei cu privire la imposibilitatea practică de punere în aplicare a sentinţei instanţei de fond nu poate fi primită, angajatorul fiind obligat la emiterea unei dispoziţii de încetare a contractului de muncă cu respectarea dispoziţiilor legale cuprinse în Codul muncii.

Prin urmare, curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul în baza art.312 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind legală şi judicios pronunţată.

În baza art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă UNIVERSITATEA „P.” C, cu sediul în C,(...), judeţul C, împotriva sentinţei civile nr.34 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă E. N. N., cu domiciliul în C, str.I.L.(...) nr.2A, (...).114, .303, judeţul C

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 aprilie 2008.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond : R.B.

S.T.

Red.dec.Jud.M.(...)/2ex.

Tehnored.R.D./05.05.2008