Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

(5824/2009)

DECIZIA CIVILĂ (...).769/R

Şedinţa  publică de la 10.02.2010

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...) J.

GREFIER F. E. D.

Pe rol soluţionarea recursului declarat de recurenta-contestatoare N. N. împotriva sentinţei civile nr.5534/24.06.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.967/3/AS/2009 în contradictoriu cu intimata SC S. F. ŞI S. SRL.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta-contestatoare prin avocat E. D., cu împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/2009 şi avocat C U., cu delegaţie de substituire a avocatei titular D. D. care are împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/2010 la dosar, iar intimata prin avocat D. E., cu împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.29183/2009).

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Părţile, reprezentate, arată că nu au alte cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de propus.

Nemaifiind cereri de formulate, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea re recurs.

Reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare,D.

E.,în susţinerea motivelor de recurs, arată că această concediere a fost îndreptată împotriva unei persoane şi nu a avut la bază o restructurare reală şi face referire la înscrisurile depuse la dosar. Arată că motivul reorganizării invocat de societate este acela că societatea se afla în grave probleme financiare. În combaterea acestei motivări, indică bilanţul contabil întocmit pe anii 2007 şi 2008 care arată un profit de 130 milioane lei, respectiv 2 milioane euro.

De asemenea, arată că a depus la dosar înscrisuri din care reiese că societatea a făcut sponsorizări la evenimente organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, chiar în anul concedierii contestatoarei.

Un alt indiciu care dovedeste faptul ca masura concedierii a vizat înlăturarea reclamantei este propunerea făcută de angajator de a fi înlocuită cu un alt director şi oferta de 12 salarii compensatorii, condiţii care rezultă din email-ul trimis de translatorul de limbă germană. Fără să aştepte un răspuns, angajatorul a trecut la concediere. De altfel, chiar în întâmpinare intimata a recunoscut că a angajat un jurist, care putea să îndeplinească şi această activitate.

De asemenea, arată că reaua-credinţă şi nulitatea concedierii rezultă din organigramele depuse la dosar, respectiv organigrama aprobată la data de 14.10.2009 şi organigrama aprobată la data de 01.11.2009, or, o societate serioasă face o singură organigramă. Susţine că aceasta este o dovadă că aceste hârtii au fost făcute pro cauza.

Un alt motiv de nulitate susţinut de reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare este acela ca emiterea deciziei s-a făcut într-o zi în care recurenta se afla în concediu medical. Arată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru această decizie şi că nu a fost respectat dreptul de preaviz, prevăzut de contractul colectiv de muncă.

Cu privire la daunele morale, faţă de susţinerile că nu s-au produs probe pe acest aspect, reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare indică înscrisurile medicale. Susţine că orice încercare de propunere de probe i-a fost respinsă la instanţa de fond. Declară că pretenţiile privind cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată. Depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul avocat substituient al recurentei-contestatoare,

C U., în completarea concluziilor prezentate de colegul său, sustine nulitatea concedierii, pentru lipsa deciziei de concediere. Considera ca asa-zisa decizie este intitulată ca o adresă de comunicare, nu are forma unei decizii care să stea la baza concedierii. O califică drept un răspuns la adresa nr.74/1A/02.12.2008 si depune la dosar practică judiciară.

În continuare, reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare face referire la cea de-a doua decizie prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă. Invocă excepţia nulităţii absolute a măsurii privind desfacerea contractului individual de muncă. Solicită admiterea recursului, obligarea intimatei la plata sumei egale cu salariile cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie.

Arată că achiesează la concluziile colegului său în ceea ce priveşte daunele morale.

Intimata, prin avocat, pe aspectele invocate de reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare C U., solicită ca instanţa să constate că excepţia nulităţii invocată reprezintă o completare a motivelor de recurs şi că sunt formulate peste termenul de 10 zile prevăzut de lege. Orice completare a motivelor de recurs este lovită de nulitate.

Arată că acest act, cosiderat de aparatorul partii adverse drept o simpla comunicare, a produs efecte juridice, astfel ca inscrisul conţine decizia de concediere. S-a decis reorganizarea activitatii societatii şi la data de 04.12.2008 s-a emis decizia de concediere, acordandu-se recurentei termen de preaviz de 30 de zile pentru a-şi găsi alt loc de muncă. I s-a oferit posibilitatea de a nu se prezenta la locul de muncă în această perioadă, fiind remunerată. În decizie se specifică faptul că raporturile de muncă au încetat la data de 08.01.2009. Arată că din eroare s-a specificat această menţiune. S-a făcut o confuzie.

În ceea ce priveşte susţinerea că unitatea a angajat o altă persoană în locul său, arată că cele două persoane au specialităţi diferite: juridice, respectiv economice.

În ceea ce priveşte emailul trimis, arată că era o invitaţie la conciliere prin oferta de 12 salarii compensatorii. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la data de 9.01.2009 pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i-Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...), contestatoarea N. N. a chemat în judecată pe pârâta SC S. F. şi S. SRL, pentru a se dispune anularea deciziei de concediere nr.1/14.01.2008, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egală cu salariul reactualizat de la momentul concedierii şi până la data reintegrării efective pe postul pe care îl ocupa, la repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, respectiv reintegrarea pe postul de director adjunct şi obligarea la plata sumei de 150.000 lei cu titlul de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr.5534/24.06.2009, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a-VIII-A Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea N. N., în contradictoriu cu intimata SC S. F. şi S. SRL.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr.1/14.11.2008 s-a dispus concedierea contestatoarei în baza art.65 din Codul muncii începând cu data de 8.12.2008.

In art.1 angajatorul a prevăzut că în cazul în care in perioada de preaviz se suspendă contractul individual de muncă, termenul de preaviz se suspendă în mod corespunzător, urmând ca încetarea efectivă a contractul individual de muncă să aibă loc la data împlinirii termenului legal de preaviz.

Măsura concedierii a fost dispusă ca urmare a dispensării postului de director adjunct conform noii organigrame a societăţii intimate aprobată prin hotărârea administratorului societăţii nr.1 din 14/10.2008.

Se precizează că în data de 14.11.2008 a avut loc reorganizarea activităţii societăţii intimate, ce a constat în desfiinţarea tuturor posturilor vacante, precum şi a unor posturi din unitate, printre care şi cel de director adjunct ocupat de salariată.

Reorganizarea activităţii a fost necesară datorită conjuncturii economice nefavorabile de pe pieţele financiare cu impact negativ asupra activităţii societăţii, împrejurare ce a atras necesitatea reducerii cheltuielilor de funcţionare ale societăţii.

Prin hotărârea administratorului unic s-a decis reducerea cheltuielilor cu forţa de muncă, în special prin desfiinţarea unor posturi de conducere.

Atribuţiile directorului adjunct au fost preluate de către Directorul General.

În cadrul intimatei neexistând locuri de muncă disponibile în concordanţă cu pregătirea profesională a contestatoarei s-a emis adresă către agenţia municipală cu ocuparea forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului.

În art.2 din decizie s-a prevăzut că preavizul este de 20 de zile lucrătoare, iar intimata a precizat că înţelege să renunţe de bună voie la prezenta la serviciu a salariatei în cele 20 de zile lucrătoare.

Prin decizia din 10.04.2002 contestatoarea a fost numită începând cu data de 1.03.2002 în funcţia de director adjunct cu atribuţii în domeniul juridic şi în domeniul resurselor umane.

Din copia procesului verbal al adunării generale ordinare a intimatei rezultă că începând cu data de 1.02.2007 contestatoarea a fost eliberată din funcţia de administrator al societăţii intimate.

Contestatoarea a fost numită în funcţia de director general adjunct conform actului menţionat mai sus.

Din copia organigramelor de la filele 46 şi 47 rezultă că după reorganizarea activităţii societăţii funcţia deţinută de contestatoare de director adjunct nu mai există.

Cu aceste înscrisuri angajatorul a făcut dovada desfiinţării postului ocupat de către contestatoare.

Verificându-se condiţiile privind desfiinţarea efectivă şi reală se constată că la baza reorganizării activităţii societăţii a stat activitatea economico financiară ce rezultă din actele de la filele 383, 386 din dosar.

Situaţia economico-financiară a societăţii a determinat reorganizarea activităţii acesteia, materializată prin hotărârea administratorului societăţii prin care s-a dispus desfiinţarea posturilor vacante, cât şi a postului de conducere deţinut de contestatoare.

Potrivit art.65 alin.1 din Codul muncii concedierea poate fi dispusă din iniţiativa angajatorului ca urmare a locului de muncă ocupat de salariat.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Cauza desfiinţării locului de muncă a constituit-o situaţia economică a societăţii si a fost dovedita cu înscrisurile depuse la dosar, fiind reală şi efectivă.

La data emiterii deciziei de concediere contestatoarea se afla în concediu medical conform certificatului de concediu medical cu seria (...) (...).(...).

Potrivit art.50 lit.b din Codul muncii contractul individual de muncă al contestatoarei a fost suspendat pe perioada de incapacitate temporară de muncă.

În baza art.73 pct.3 din Codul muncii în situaţia în care în perioada de preaviz contractul de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.

Se constată că perioada de preaviz a fost suspendată până la data de 16.11.2008, când a încetat incapacitatea temporară de muncă a contestatoarei conform actului medical.

Prin art.1 din decizia contestată s-a precizat că încetarea efectivă a contractul individual de muncă va avea loc la data împliniri termenului legal de preaviz.

Decizia de concediere îşi produce efecte de la data comunicării ei salariatului potrivit art.75 din Codul muncii.

În consecinţă, se înlătură susţinerile contestatoarei privind nerespectarea termenului de preaviz în raport de data când decizia îşi produce efectele.

Cu înscrisurile depuse la dosar contestatoarea nu a făcut dovada unei alte situaţii economice ce nu ar fi presupus reorganizarea activităţii societăţii intimate. De asemenea nu s-a făcut dovada că intimata ar fi intenţionat sau angajat o altă persoană pe postul deţinut de către contestatoare.

Prin decizia administratorului societăţii ca urmare a reorganizării a fost desfiinţat şi postul de jurist.

Astfel se înlătură susţinerea contestatoarei că în urma reorganizării angajatorul trebuia să îi ofere postul de jurist despre care aceasta pretinde că era vacant.

Potrivit art. 73 din Codul muncii în situaţia concedierii potrivit art. 65 din Codul muncii perioada de preaviz nu poate fi mai mică de 15 zile lucrătoare. Prin art. 2 din decizia contestată angajatorul a precizat perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare. Prin concluziile scrise contestatoare a precizat că nerespectarea termenului de preaviz de 30 de zile îi încalcă drepturile salariale şi nu a invocat nulitatea deciziei în raport de acest aspect. De reţinut că în perioada preavizului, angajatorul a fost de acord ca salariata să nu se prezinte la locul de muncă, dar zilele respective să fie platite. Contestatoarea nu a invocat existenţa uni contract colectiv de muncă în raport de ramura de activitate a intimatei, motiv faţă de care se apreciază ca se aplică prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, iar termenul de preaviz a fost stabilit corect.

Reţinându-se că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor art.65 şi art.65 din Codul muncii, s-a dispus respingerea contestaţiei formulată împotriva acesteia ca neîntemeiată.

Pe cale de consecinţă având în vedere şi prevederile art.78 din Codul muncii au fost respinse ca neîntemeiate si capetele de cerere avand ca obiect reintegrarea contestatoarei şi obligarea angajatorului la despăgubiri egale cu salariul reactualizat de la momentul concedierii şi până la data reintegrării efective.

Capătul de cerere prin care se solicită daunele morale a fost respins ca neîntemeiat, faţă de împrejurarea că măsura concedierii a fost luată de către angajator cu respectarea dispoziţiilor legale şi nu s-a făcut dovada de către contestatoare a prejudiciului moral suferit ca urmare a culpei angajatorului şi în legătură cu obligaţiile de serviciu.

Faţă de motivarea contestatoarei privind decizia din 08.01.2009 cu numărul 4 că în carnetul de muncă s-a menţionat data de 08.01.2009 ca fiind cea a încetării raporturilor de muncă dintre părţi, în baza acestui act, şi nu 14.11.2008 potrivit deciziei nr. 1, tribunalul a considerat ca acesta nu reprezintă un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei nr. 4 din 08.01.2009. Contestatoarea şi-a rezervat dreptul de a-şi completa motivarea după comunicarea deciziei nr. 4/08.01.2009, dar nu a depus la dosar nicio cerere în acest sens. In baza art. 129 alin.6 Cod procedură civilă instanţa hotărăşte numai asupra obiectului cererii dedus judecăţii. Examinând elementele de legalitate ale deciziei nr.4/08.01.2009 se constată că angajatorul a respectat prevederile imperative ale art. 65, art.73 şi art. 74 din Codul muncii, astfel că decizia contestată nu este lovită de nulitate absolută potrivit art. 76 din Codul muncii. În contextul respingerii contestaţiei împotriva deciziei nr. 1 din 14.11.2008, a se dispune admiterea contestaţiei introdusă împotriva deciziei nr. 4/08.01.2009 ar însemna să i se creeze contestatoarei o situaţie mai rea în propria cale de atac, deoarece prin prima decizie s-a dispus de către angajator încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 08.12.2008, iar în cea de - a doua începând cu data de 09.01.2009. In consecinţă, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei şi împotriva deciziei nr. 4 din 08.01.2009.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta-reclamantă N. N., criticând sentinţa pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:

1) Emiterea deciziei de desfacere a contractului de munca s-a făcut intr-o zi in care se afla in concediu medical, fapt care atrage nulitatea acestei decizii G. de prevederile art. 60 alin.1 coroborat cu art. 76 din Codul muncii - instanţa de fond nu a arătat care este motivul pentru care a înlăturat aceasta apărare.

In conformitate cu art 60 alin 1 CM concedierea salariaţilor nu poate fi dispusa pe durata incapacităţii temporare de munca stabilita prin certificat medical, conform legii. Acest articol a fost instituit ca o măsura de protejare a salariaţilor al căror contract de munca este suspendat, iar potrivit art 76 CM concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevăzuta de lege este lovita de nulitate absoluta.

Motivele de nulitate ale oricărui act juridic trebuie sa fie contemporane cu momentul emiterii acestuia, astfel ca, data emiterii deciziei de concediere constituie punctul in care trebuie examinate condiţiile de validitate ale acestei decizii de concediere.

2. Decizia contestata nu stabileşte cu certitudine care este data concedierii, aratandu-se in prima faza ca aceasta este 08.12.2008, pentru ca apoi, pe a doua pagina a deciziei se indica data de 04.12.2008; in final s-a reţinut o a-3-a data in Carnetul de Munca - 08.01.2009, conform unei alte decizii ulterior emise de societate.

Instanţa de fond a apreciat in mod greşit ca acesta nu constituie un motiv de nulitate al deciziei. Obligaţia angajatorului atunci cand emite o decizie de concediere este de a o redacta cat mai clar, pentru ca salariatul sa aiba toate elementele necesare pentru a o putea contesta. Din redactarea acestei decizii in mod clar nu se poate determina care este data concedierii si cand inceteaza raportul de munca. Pentru ca totul sa fie si mai complicat, apare o a 3 -a data, intr-o a 2-a decizie de concediere, procedeu care indeparteaza si mai mult modul de lucru al angajatului de prevederile simple ale C o d u l u i M u n c i i pe care le-a incalcat flagrant cu ocazia acestei concedieri.

3. Nu s-a respectat dreptul la preaviz, care, conform art. 22 din Contractul Colectiv de Munca la Nivelul S. de Gospodărie Comunala, Locativa si Transporturi Locale pe anii 2007 - 2011 este de o luna - cu toate ca in contestaţia formulata s-a indicat si acest motiv, instanţa de fond a reţinut contrariul.

4.Decizia contestata este netemeinica si nelegala, intrucat nu se urmăreşte o desfiinţare efectiva a postului ocupat de recurenta reclamanta, ci doar se doreşte inlaturarea acesteia din acest post - Tribunalul nu a interpretat corect probele dosarului.

Evident ca in mod formal postul a fost desfiinţat! Nu s-a ţinut insa cont de importanta si semnificaţia angajării unui asa zis director de vânzări si a unui jurist imediat dupa concedierea reclamantei. Din inscrisurile depuse de către societate rezultă ca aceasta a efectuat imediat doua noi angajări, cu toate greutăţile financiare pe care aceasta le întâmpina.

Astfel, conform organigramei aprobata de intimata in data de 02.03.2009, a fost angajata pe postul de director de vânzări doamna M. E..

Desi este denumita director de vânzări, dna. M. E. a preluat poziţia din care a fost concediata reclamanta, cu toate atribuţiile de serviciu pe care aceasta le-a avut.

Societatea nu a depus niciun fel de înscris pe acest aspect, iar reclamantei nu i-a fost incuviintata proba cu martori (nici măcar proba cu interogatoriu pentru a putea sa dovedeasca aceste chestiuni. In firma insa, toti cunosc că aceasta doamna a fost adusa in locul reclamantei).

Că s-a dorit inlocuirea sa, devine si mai evident atunci cand se va vedea ca, desi aceasta îndeplinit funcţia de jurist foarte mulţi ani in aceasta societate, desi avea calificarea sa indeplineasca in continuare aceasta funcţie, s-a preferat angajarea unei alte persoane pe postul de jurist, fara sa i se ofere ei acest post. Într-adevăr, in intampinarea formulata in dosarul de fond de către intimata, aceasta admite ca a fost nevoita sa angajeze un jurist, dar se scuza arătând ca salariul acestuia este mult mai mic decât cel pe care il plăteau reclamantei.

5. Societatea parata nu i-a oferit un alt post conform pregătirii sale, cu toate ca exista un asemenea post vacant - instanţa de fond a trecut peste recunoaşterea făcuta de intimata.

In mod greşit a reţinut instanţa ca s-a desfiinţat postul de jurist. In intampinarea semnata de către administratorul societăţii se arata ca angajarea unui consilier juridic a constat un efort financiar infim, G. de costurile necesare acoperirii postului de director general adjunct.

M. deci dovada certa, ca „desfiinţarea" postului de jurist a fost pur formala, doar pentru a nu se oferi reclamantei acel post. Or, „desfiinţarea" acelui post a ţinut doar 30 - 35 de zile, exact cat sa treacă momentul cand trebuia sa fie oferit reclamantei, conform legii?

Recurenta apreciaza ca aceasta probează faptul ca nu suntem in G. unei reorganizări veritabile, ci ca s-a dorit indepartarea sa cu orice pret.

6.CU PRIVIRE LA DAUNELE N.

Recurenta invoca umilinţa pe care a suferit-o atunci cand a fost acuzata prin cererea reconventionala formulata de către angajator de furtişaguri - parfumuri, bomboane de ciocolata si plimbări cu taxiul.

Din situaţia descrisa de actele dosarului rezulta suferinţa resimţita de reclamanta cand a fost scoasa din biroul sau intr-o singura zi, dupa 15 ani de activitate neintrerupta in serviciul acestei firme, care de mulţi ani de zile ii ocupa 12-14 ore zilnic. D. ca este evidenta trauma suferita din cauza tratamentului aproape barbar la care a fost supusa prin aruncarea in strada si terfelirea numelui sau in G. celorlalţi angajaţi si a colegilor de breasla.

Intimata SC S. F. ŞI S. SRL a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Sustine ca recurenta incearca inducerea in eroare a instantei, prin punerea semnului de egalitate intre data emiterii deciziei si data la care ar urma sa isi produca efectele. Prima zi de preaviz a fost in data de 08.12.2008, iar contractul de munca a incetat la sfarsitul zilei de 08.01.2009. Recurenta omite faptul ca in cuprinsul deciziei se arata ca preavizul este de 20 de zile lucratoare si incepe in data de 08.12.2008, iar contractul de munca inceteaza in mod corespunzator la expirarea termenului de preaviz, data incetarii fiind determinabila.

Se arata in continuare ca data reorganizarii nu trebuie sa fie aceeasi cu data emiterii deciziei de concediere, asa cum sustine recurenta. In realitate, exista doua momente distincte: 14.11.2008-data desfiintarii postului si 04.12.2008-data emiterii deciziei de concediere, decalajul aparut intre acestea datorandu-se incapacitatii temporare de munca in care s-a aflat recurenta.

Intimata considera ca, chiar daca decizia de concediere ar fi fost emisa la 14.11.2008, data la care recurenta se afla in incapacitate temporara de munca, a fost comunicata reclamantei sub luare de semnatura abia in luna decembrie, cand aceasta se afla la serviciu, astfel ca a produs efecte abia la data comunicarii, iar sanctiunea necomunicarii deciziei in 5 zile de la emitere este lipsirea de efecte pe aceasta perioada, si nu nulitatea.

Imprejurarea ca in preambulul deciziei apare data de 14.11.2008 constituie o veritabila eroare materiala, dar care nu influenteaza cu nimic drepturile fostei angajate, intrucat societatea a respectat toata procedura prevazuta de lege pentru concediere, si anume motivarea deciziei in fapt si in drept, acordarea preavizului, luarea legaturii cu Agentia pentru ocuparea fortei de munca pentru redistribuirea salariatei, etc.

In legatura cu termenul de preaviz, intimata parata sustine ca obiectul principal de activitate al societatii este cod D. 7415, Activitatile de management ale holdingurilor, neavand nicio legatura cu ramura de activitate indicata de recurenta, si anume Gospodarie Comunala, Locativa si Transporturi Locale, astfel ca in cazul societatii este aplicabil termenul de preaviz de 20 de zile prevazut de Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, si nu cel o luna prevazut de Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul ramurii de Gospodarie Comunala, Locativa si Transporturi Locale. Chiar daca s-ar admite contrariul, societatea a respectat si termenul de o luna, intrucat recurenta s-a aflat in preaviz in perioada 08.12.2008-08.01.2009.

Referitor la temeinicia deciziei de concediere, intimata invedereaza ca postul recurentei a fost desfiintat pentru a se face economii si ca sunt nereale sustinerile recurentei, precum ca pe postul sau ar fi fost angajata ulterior o alta persoana. Atributiile de serviciu al directorului de achizitii/vanzari angajat ulterior nu au nicio legatura cu sarcinile de serviciu ale recurentei. Cat despre angajarea ulterioara a unui jurist, aceasta masura nu s-a concretizat nici pana in prezent.

In ceea ce priveste obligatia de a oferi recurentei un post conform pregatirii, intimata parata sustine ca, potrivit C o d u l u i M u n c i i, art. 64 si 65, nu ii revenea o astfel de obligatie. Chiar daca s-ar admite, prin absurd, contrariul, in unitate nu a mai existat un alt post vacant de director general adjunct, care era unic.

Intimata parata solicita respingerea ca nedovedite si a pretentiilor recurentei reclamante cu titlu de daune morale, aratand ca sarcina probei apartine recurentei, care nu a putut proba sutinerile din cererea de recurs.

La data de 20.01.2010 recurenta reclamanta a depus la dosar note scrise, prin care a completat motivele de recurs invocate initial, sustinand, in esenta, nulitatea absoluta a masurii concedierii, pentru lipsa deciziei de concediere.

In recurs a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este fondat, urmand a fi admis, pentru urmatoarele considerente:

Recurenta-contestatoare a fost salariata intimatei parate, fiind angajata pe funcţia de director adjunct, în baza contractului individual de muncă inreg. sub nr. 62119/24.07.1995 si actelor adiţionale la acesta.

Prin decizia nr. 01/14.11.2008 angajatorul a dispus încetarea contractului de munca al salariatei, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, măsura fiind luata in baza Hotararii administratorului societatii nr.01/14.10.2008 si in baza prevederilor art.65 din Codul muncii.

Asa cum rezulta din continutul acesteia, decizia este motivata pe faptul desfiintarii locului de munca ocupat de recurenta contestatoare, ca urmare a modificarii structurii organizatorice a S.-S. F. si S. SRL prin hotărârea mai sus mentionata, modificare ce a fost dispusă pentru eficientizarea activităţii. Se motiveaza in cuprinsul deciziei ca reorganizarea activitatii a fost necesara datorita conjuncturii economice nefavorabile de pe pietele financiare cu impact negativ asupra activitatii societatii, fapt care a atras necesitatea reducerii cheltuielilor de functionare ale societatii.

Curtea constata ca, G. de temeiul de drept care a stat la baza concedierii, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.74 din Codul muncii, potrivit caruia decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64 din Codul muncii.

Or, analizând decizia contestata prin prisma cerinţelor obligatorii, de formă, Curtea reţine lipsa menţiunii prevăzută de art.74 al.1 litera d din Codul muncii, respectiv „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau menţiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligaţia să menţioneze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât şi obligaţia să acorde recurentei reclamante un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menţioneze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.

Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligaţia legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, cât şi la menţiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul muncii a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres menţiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv menţiunea de la litera c, fiind evidentă intenţia legiuitorului ca restul menţiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin urmare, art.74 lit.d din Codul muncii instituie direct o condiţie de formă, iar indirect o condiţie de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conţinutul acestuia.

Aceeaşi interpretare se impune şi prin completarea acestor prevederi cu prevederile art.80 al.1 şi 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în conformitate cu care, în situaţia în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unităţii va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desfiinţat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeaşi unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.

Aceasta cerinţă legală obligatorie nu a fost respectată de catre intimata parata, care detinea, la data concedierii reclamantei, un post vacant de jurist. In mod formal, societatea a procedat la suprimarea si a acestui post, pentru ca acesta sa nu mai figureze in organigrama ulterioara concedierii, dar imediat dupa aceea a angajat o alta persoana pe acest post, conform propriilor sustineri din intampinarea depusa in dosarul de fond (fila 27 dosar Tribunal). Desigur, intimata parata incearca sa se apere pentru aceasta eludare a dispozitiilor legale, aratand ca „angajarea ulterioara a unui consilier juridic a insemnat un efort material infim G. de costurile salariale impuse de existenta unui post de director general adjunct”.

Mai mult decat atat, acest post era perfect compatibil cu pregatirea profesionala a recurentei, absolventa a Facultatii de Drept si care a indeplinit functia de consilier juridic al societatii parate in perioada 24.07.1995-01.03.2002.

Simpla mentiune, nereala, din cuprinsul deciziei de concediere, ca societatea nu detine posturi vacante, nu echivaleaza cu indeplinirea obligatiei impuse de lege. Obligatia de a comunica aceste posturi ar ramane fara finalitate, fiind doar iluzorie, daca anagajatorul ar putea eluda masurile legale de protectie a salariatilor in cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana acestora. T. trebuie sa i se dea posibilitatea efectiva, concreta sa opteze pentru unul dintre aceste posturi din lista completa, deoarece legea nu apara drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete, efective.

Lipsa menţiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 al.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ducând la desfiinţarea acesteia ca nelegală, condiţia menţiunilor obligatorii fiind prevăzută „ad validitatem”.

Desi acest motiv de nelegalitate este suficient pentru a se dispune anularea masurii concedierii, cu toate consecintele derivate, Curtea va analiza legalitatea deciziei de concediere si sub aspectul datei la care a fost emisa, a datei stabilite pentru incetarea contractului individual de munca si a duratei termenului de preaviz, toate acestea fiind invocate ca si motive de recurs.

Astfel, in ceea ce priveste data emiterii deciziei, aceasta este trecuta pe pag. 1 ca fiind 14.11.2008, data la care reclamanta se afla in incapacitate temporara de munca, dovedita cu certificatul de concediu medical, de la fila 6 dosar fond (perioada 03.11-16.11.), dar acest aspect nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei, cat timp termenul de preaviz a inceput sa curga abia la data de 08.12.2008, conform mentiunii de la pct. 2 din decizie, iar in cazul in care s-ar fi suprapus peste perioada de concediu medical, ar fi fost oricum suspendat.

Pe verso-ul deciziei apare mentionata o alta data de emitere, si anume 04.12.2008, despre care intimata parata sustine ca ar fi data reala. Din probele existente la dosar nu se poate stabili cu certitudine care este data emiterii deciziei, dar aceasta inadvertenta nu are consecinte asupra legalitatii, fiind in mod evident vorba despre o eroare materiala, strecurata intr-unul din cele doua locuri.

Sub aspectul datei de incetare a contractului, in decizie s-au strecurat, din nou, mai multe inadvertente: la art. 1 alin. 1 s-a mentionat ca va inceta contractul la data de 08.12.2008, cu nuantari privind „incetarea efectiva” la expirarea termenului de preaviz, la art. 1 alin. 6 se arata ca va inceta la 04.12.2008, pentru ca la art. 2 sa se consemneze ca preavizul este de 20 de zile lucratoare si va incepe in data de 08.12.2008.

In speta, recurenta reclamanta a beneficiat de un termen de preaviz in perioada 08.12.2008-08.01.2009, iar contractul de munca a incetat la expirarea acestuia, motiv pentru care apreciem ca nu a fost vatamata in drepturile sale stabilite de lege. Dovada incetarii contractului incepand cu 09.01.2009 o constituie cea de-a doua decizie emisa de angajator, si anume cea cu nr. 04/08.01.2009 (fila 381 fond), in cuprinsul careia se arata aceste aspecte. Desi emiterea celei de-a doua decizii nu era obligatorie, potrivit C o d u l u i M u n c i i, in practica se utilizeaza acest mod de lucru intre angajatori si Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Munca, acesta din urma solicitand ca la expirarea termenului de preaviz angajatorul sa emita o noua decizie, pentru a se cunoaste cu exactitate data incetarii contractului, dat fiind faptul ca termenul de preaviz poate suferi suspendari. Cu alte cuvinte, decizia din 08.01.2009 nu face altceva decat sa constate ca la 08.01.2009 s-a implinit termenul de preaviz si ca incepand cu 09.01.2009 inceteaza contractul individual de munca, potrivit deciziei emise anterior, la 14.11.2008.

Referitor la durata termenului de preaviz, Curtea retine ca potrivit art. 22 alin. 2 din Contractul Colectiv de Munca la Nivelul S. de Gospodărie Comunala, Locativa si Transporturi Locale pe anii 2007 – 2011, durata acestuia este de o luna, fara alte mentiuni suplimentare, ceea ce inseamna ca textul se refera la o luna calendaristica. Atunci cand s-a dorit calcularea termenului de preaviz in functie de numarul de zile lucratoare, textele au prevazut expres acest lucru (art. 73 alin. 1 Codul muncii prevede minim 15 zile lucratoare, art. 74 alin. 2 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 prevede 20 de zile lucratoare). In speta, recurenta reclamanta a beneficiat de preaviz in perioada 08.12.2008-08.01.2009, ceea ce echivaleaza cu 20 de zile lucratoare sau o luna calendaristica, fiindu-i respectate drepturile sub acest aspect.

In ceea ce priveste temeinicia masurii luate, in conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă, reală şi serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii)

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţială în statul de funcţii şi organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când are un caracter obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizînd îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

In speta de G., Curtea observa ca nu este indeplinita niciuna dintre conditiile mai sus enuntate. Postul reclamantei a fost, intr-adevar, suprimat din organigrama societatii, dar numai temporar, pentru a fi ulterior reinfiintat, sub o alta denumire, in incercarea de justificare a caracterului efectiv. Din organigramele depuse la dosar rezulta ca, anterior reorganizarii, functia ocupata de catre reclamanta este aceea de director general adjunct, in subordinea imediata a directorului general (fila 50 recurs), iar dupa reorganizare, la data de 02.03.2009 apare o functie de Director de E. Grup, tot in subordinea directorului general (fila 51 recurs). Pe aceasta functie a fost angajata la data de 16.03.2009 doamna E. M., in contractul individual de munca al acesteia si in fisa postului fiind mentionata functia de „director achizitii”. Curtea va inlatura apararile intimatei parate, in sensul ca pentru aceasta functie ar fi fost necesare cunostinte in domeniul economic, pe care reclamanta nu le detinea, intrucat prin definitie functia de director adjunct acopera o sfera mult mai larga de atributii, inclusiv pe cele referitoare la organizarea si gestionarea activitatii de achizitii. Cu alte cuvinte, in calitatea sa de director adjunct reclamanta coordona toate activitatile societatii, asa cum rezulta din pozitionarea functiei sale in organigrama anterioara reorganizarii, astfel ca i s-ar fi putut oferi acest post, daca restructurarea ar fi avut un caracter real.

Nu este indeplinit nici caracterul obiectiv al reorganizarii sau cauza reala a acesteia. Angajatorul s-a aparat pe intreg parcursul procesului ca, prin aceasta masura, se realizeaza economii semnificative la bugetul de salarii, dat fiind faptul ca salariul reclamantei era de 22.700 lei brut la momentul concedierii. Daca postul ar fi fost suprimat definitiv din structura organizatorica a societatii, o astfel de motivatie ar fi putut fi primita. In speta, insa, la numai doua luni de la incetarea contractului de munca al reclamantei, parata a infiintat un alt post de director, remunerat aproximativ la fel (dupa cum se poate constata din observarea cu atentie a copiei contractului aflata la fila 41 din dosarul de recurs) si a angajat si un consilier juridic. In consecinta, societatea nu a urmarit niciun moment efectuarea de economii la bugetul de salarii, ci indepartarea reclamantei din societate, masura concedierii fiind indreptata evident impotriva persoanei, fara vreo legatura cu postul ocupat de aceasta.

Cat despre caracterul serios al reorganizarii, din actele de la dosar rezulta ca aceasta nu a avut la bază nicio analiza care sa vizeze îmbunătăţirea activităţii, eficientizarea costurilor, etc., ci o simpla hotarare a administratorului societatii, care a decis desfiintarea postului fara nicio explicatie, ceea ce conduce la concluzia ca se disimulează realitatea.

G. de aceste considerente, retinand deopotriva caracterul nelegal si netemeinic al deciziei de concediere, Curtea va admite recursul, iar in baza art. 312 C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va modifica hotararea atacata, in sensul ca va admite in parte contestatia formulata de reclamanta. Se va dispune anularea deciziei de concediere, iar in baza art. 78 din Codul muncii intimata va fi obligata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la efectiva reintegrare. Totodata, se va dispune obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei în postul şi funcţia deţinute anterior.

In ceea ce priveste daunele morale, Curtea apreciaza ca cererea nu este intemeiata. Astfel, contestatoarea nu a facut dovada unui anumit prejudiciu moral suferit din cauza concedierii, iar existenta acestui prejudiciu nu poate fi presupusa. Concedierea este o imprejurare ce implica o anumita stare de tensiune, de disconfort material si psihic, insa acestea sunt inerente unei astfel de masuri si pot fi reparate prin restabilirea legalitatii. Nu se dovedeste insa un prejudiciu concret care impuna necesitatea unei acoperiri prin plata de despagubiri. Chiar daca este vorba de un prejudiciu moral, el trebuie sa indeplineasca cerinta de a fi cert sub aspectul existentei, aceasta constituind o cerinta distincta de posibilitatea de evaluare cu privire la care este admisa o marja mai larga de apreciere. In cauza, pe de o parte, nu s-a facut dovada unui asemenea prejudiciu cert, iar pe de alta parte, repunerea partilor in situatia anterioara, cu obligarea angajatorului la plata despagubirilor prevazute de art. 78 din Codul muncii, constituie o reparatie suficienta si echitabila.

Se mai cuvine a fi notat un ultim aspect, referitor la motivele de recurs depuse in completare de catre cel de-al doilea aparator al recurentei, si anume doamna avocat C U.. Acestea au fost depuse la dosar la data de 20.01.2010, data la care se implinise termenul prevazut de lege pentru motivarea caii de atac.

Conflictul de muncă dedus judecăţii este supus normelor de procedură cuprinse în Legea nr. 168/1999 care se completează în mod corespunzător cu prevederile C o d u l u i d e procedură civilă.

Conform dispoziţiilor art. 302¹ Cod de procedură civilă „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor ...”, iar potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. 1 Cod de procedură civilă „recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”.

In speta, termenul pentru declararea si motivarea cererii de recurs este de 10 zile si a inceput sa curga la data comunicarii hotararii, si anume 17.08.2009. In raport de aceasta data, apare evident faptul ca motivele de recurs invocate ulterior nu mai pot fi analizate, nefiind nici motive de ordine publica, ce ar fi putut intra sub incidenta art. 306 alin. 2 C.proc.civ.

Prin urmare, Curtea a procedat numai la analiza motivelor de recurs invocate in termenul legal, conform celor mai sus expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare N. N. împotriva sentinţei civile nr.5534/24.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata SC S. F. ŞI S. SRL.

Modifică sentinţa recurată în sensul că:

Admite acţiunea în parte.

Anulează Decizia nr.1/14.11.2008 emisă de intimată.

Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la efectiva reintegrare.

Obligă intimata la reintegrarea contestatoarei în postul şi funcţia deţinute anterior.

Respinge pretenţiile cu titlu de daune morale, ca neîntemeiate.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. I. N. D. H. J.

GREFIER

E. F. D.

Red.. T.

Dact.: Z.G.

2 ex./17.03.2010

Jud.fond: A.E.;

M.E.