Cabinet avocat Dreptul muncii

Operator date 3918

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIA NR. 1817/R-CM

Şedinţa publică din 27 O. 2009

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...), preşedinte secţie

Grefier: B. E.

S-a luat în examinare, pentru pronunţare, recursul declarat de intimata SC U. MUNTENIA SA P, E. Muntenia nr.1, judeţul A, împotriva sentinţei civile nr.1053/CM din 22 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...).

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 20 O. 2009, când cererile părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A:

Asupra recursului civil de faţă, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i A r g e ş la data de 23.02.2009, contestatorul D. E. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.37/30.01.2009 emisă de intimata S.C. „U. MUNTENIA” S.A., solicitând anularea acesteia, reîncadrarea în funcţia deţinută anterior şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor salariale corespunzătoare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că prin decizia contestată intimata a dispus desfacerea contractului său individul de muncă în temeiul art.65 alin.1 şi 2 din Codul muncii, începând cu data de 01.02.2009.

Contestatorul a susţinut că decizia a fost emisă cu rea credinţă şi fără să existe o bază legală, întrucât nu a avut cunoştinţă de hotărârea conducerii societăţii privind încetarea contractului său de muncă şi nu a fost chemat să i se comunice personal această decizie, fiindu-i comunicată prin poştă.

A învederat contestatorul că nu s-a pus vreodată problema unei restrângeri a activităţii în cadrul intimatei datorată lipsei clienţilor, că nu i s-a acordat beneficiul unui preaviz în care ar fi putut să lămurească această situaţie sau să-şi caute un alt loc de muncă, că deşi se menţionează în decizie că „nu i se poate oferi un post corespunzător pregătirii profesionale”, nu a existat nici o propunere din partea intimatei pentru oferirea unui alt loc de muncă şi implicit un refuz din partea sa.

A mai arătat contestatorul că şi soţiei sale i s-a emis decizie de încetare a contractului individual de muncă, decizie ce poartă numărul 38/30.01.2009.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe disp.art.283 Codul muncii şi art.274 Cod procedură civilă.

În susţinerea contestaţiei formulate, contestatorul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f.3 – 22).

La data de 28.05.2009 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, în primul rând ca fiind tardiv formulată, în raport de disp.art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii, iar pe fond ca nefondată, deoarece motivul concedierii contestatorului îl reprezintă desfiinţarea postului ocupat de salariat, respectiv a postului de şef sală restaurant, ca urmare a dificultăţilor economico - financiare cu care se confruntă societatea şi a necesităţii privind reducerea cheltuielilor de personal, aprobate prin hotărârea Consiliului de administraţie nr.52/26.01.2009. Conform acestei hotărâri au fost desfiinţate 8 posturi specifice activităţii de alimentaţie publică din cadrul restaurantului Internaţional şi concediat personalul aferent cu data de 01.02.2009, realizarea evenimentelor deja contractate din restaurant urmând a se face cu personalul calificat din cadrul restaurantului Muntenia.

A susţinut intimata că desfiinţarea postului este efectivă şi serioasă, impunându-se din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii, prin restructurarea sectorului, şi nu disimulează realitatea.

Desfiinţarea locului de muncă are la bază o cauză serioasă, întrucât dificultăţile economice sunt grave, iar investiţiile şi reorganizarea activităţii sunt necesare în scopul eficientizării activităţii, îmbunătăţirii condiţiilor de la locul de muncă şi creşterii profitului.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art.73 pct.1 din Codul muncii, s-a arătat că la art.3 al deciziei contestate este prevăzut faptul că în conformitate cu prevederile art.79 alin.4 din CCM încheiat la nivel de societate pe anii 2008 – 2010, salariatul avea dreptul la un preaviz care nu a fost acordat, întrucât acestuia i-a fost plătită o indemnizaţie egală cu salariul de bază pe o lună avut la data desfacerii contractului individual de muncă. Valoarea indemnizaţiei de concediere care a fost plătită salariatului cu respectarea art.79 alin.4 şi 5 din CCM a fost de 2040 lei.

Referitor la faptul că nu a existat o propunere din partea angajatorului pentru oferirea unui alt loc de muncă, s-a arătat că dispoziţiile art.64 nu-şi găsesc aplicarea în cazul concedierii prevăzute de art.65 alin.1 şi 2.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art.65 alin.1 şi 2 din Codul muncii, art.115-118 Cod procedură civilă şi art.79 alin.4 şi 5 din C.C.M. al S.C. „Muntenia” S.A.

Prin încheierea din 18.06.2009, instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intimată prin întâmpinare.

Odată cu întâmpinarea formulată în cauză, intimata a depus şi o cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea contestatorului la restituirea sumei de 2040 lei, reprezentând valoarea indemnizaţiei de concediere care a fost plătită conform disp.art.79 alin.4 şi 5 din C.C.M.

În susţinerea întâmpinării şi cererii reconvenţionale a fost depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f.38 – 77).

Sub aspectul probatorului, în cauză a fost încuviinţată şi administrată pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.

T r i b u n a l u l A r g e ş, prin sentinţa civilă nr.1053/CM din 22 iunie 2009 a admis contestaţia şi a anulat decizia nr.37/30.01.2009 emisă de către intimată, obligând-o pe aceasta la reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior concedierii cât şi la plata drepturilor salariale actualizate, indexate şi majorate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

S-a admis şi cererea reconvenţională formulată de intimată şi a fost obligat contestatorul să restituie intimatei suma de 2.040 lei, reprezentând indemnizaţia de concediere.

Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Măsura concedierii este lovită de nulitate absolută, conform art.76 Codul muncii, deoarece nu s-au respectat dispoziţiile art.74 alin.1 lit.d raportat la art.64 din Codul muncii.

Astfel, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64.

Art.64 din Codul muncii stipulează la alin.1 că în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art.56 lit. f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

Conform alin.2 al aceluiaşi articol, dacă angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin.(1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

Deşi art.65 din Codul muncii nu reglementează în sarcina angajatorului cele două obligaţii de diligenţă prevăzute de art.64, având în vedere principiul nediscriminării în raporturile de muncă şi al protecţiei sociale a salariaţilor împotriva concedierilor nelegale, instanţa a conchis că cele două obligaţii de diligenţă reveneau intimatei şi în cazul concedierii contestatorului pentru un motiv ce nu ţine de persoana acestuia.

În ceea ce priveşte temeinicia deciziei contestate, s-a reţinut că, potrivit art.65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

În cauza de faţă, intimata nu a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a avut o cauză reală şi serioasă.

Astfel, în decizia nr.37/30.01.2009 se menţionează că măsura concedierii contestatorului a fost luată în baza hotărârii nr.52/26.01.2009 a Consiliului de Administraţie al S.C. „Turism Muntenia” S.A., prin care s-a hotărât desfiinţarea unor posturi din cadrul Restaurantului Internaţional.

Se menţionează, de asemenea, că măsura reorganizării şi restrângerii activităţii a fost impusă de dificultăţile economico-financiare cu care se confruntă societatea, lipsa clienţilor în cursul săptămânii, gradul de ocupare la cazare şi a necesităţii privind reducerea cheltuielilor de personal.

Intimata nu a făcut dovada eventualelor dificultăţi economice care nu mai permiteau menţinerea aceluiaşi număr de angajaţi, astfel că desfiinţarea locului de muncă nu are o cauză reală.

Intimata a depus la dosar decât o situaţie a veniturilor şi a cheltuielilor în ceea ce priveşte Restaurantul Internaţional, deşi situaţia economică dificilă trebuie apreciată la nivelul întregii societăţi, iar nu cu privire doar la o singură activitate a unităţii.

Unitatea a procedat la reorganizarea numai a unei subunităţi ale sale, ceea ce conduce la încălcarea dispoziţiilor art.65 Codul muncii, care vizează reorganizarea angajatorului ca persoană juridică.

Faţă de aceste considerente, prima instanţă a constatat că decizia este nelegală şi netemeinică, sens în care s-a dispus anularea acesteia.

Cererea reconvenţională a fost apreciată ca fiind fondată, cu motivarea că angajatorul a plătit contestatorului suma de 2040 lei cu titlu de indemnizaţie de concediere şi întrucât prin prezenta hotărâre se dispune reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior, se impune restituirea sumei încasată, altfel ajungându-se la o îmbogăţire fără justă cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal intimata S.C. „Turism Muntenia” S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:

1. Greşit instanţa de fond a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art.74 alin.1 lit.d raportat la art.64 din Codul muncii, deşi decizia de concediere a fost emisă cu respectarea disp. art.65 alin.1 şi 2 Codul muncii şi disp. art.79 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate pe anii 2008-2010.

Conform art.64 alin.2 Codul muncii angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c şi d, precum şi în cazul în care contractul a încetat de drept în temeiul art.56 lit.f Codul muncii, această situaţie nefiind prevăzută şi pentru art.65 alin.1 şi 2 din Codul muncii.

Arată, în continuare, intimata că au fost îndeplinite toate condiţiile legale, atunci când s-a luat măsura emiterii deciziei de concediere individuală, iar societatea a luat în considerare reorganizarea întregii societăţi, nu numai a unei subunităţi.

Instanţa a încălcat şi principiul adevărului – art.129 alin.5 Cod procedură civilă -, prin aceea că nu a solicitat înscrisuri pentru clarificarea situaţiei de fapt, dar nu a luat în considerare nici pe cele existente în dosar.

De asemenea, a fost încălcat şi principiul rolului activ al judecătorului, întrucât instanţa avea obligaţia de a ordona, din oficiu, probele pe care le considera necesare şi de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegarea cauzei, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare – art.129 alin.4 Cod procedură civilă.

2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, intimata arată că instanţa de fond a dat o motivare străină de natura pricinii, după care precizează că a dovedit că s-a aprobat o nouă organigramă, că se confruntă cu greutăţi financiare, iar desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă, având cauze reale şi serioase.

Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce preced:

Astfel, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de fond, măsura concedierii contestatorului dispusă prin decizia ce face obiectul prezentei cauze este lovită de nulitate absolută.

Potrivit dispoziţiilor art.74 alin.(1) lit.d din Codul muncii, „decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64.”

Art.64 Codul muncii, la care se face trimitere, reglementează propunerea unor alte locuri de muncă, în situaţia în care concedierea se dispune pentru inaptitudine fizică sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat pentru necorespundere profesională (art.61 lit.c şi d), precum şi în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate (art.56 lit.f).

Atunci când angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante, el are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

Art.64 din Codul muncii nu are deci în vedere situaţia concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (desfiinţarea locului de muncă – fie că este vorba de o concediere individuală sau de una colectivă), ceea ce nu înseamnă însă că într-o atare situaţie angajatorul nu are obligaţia propunerii altor locuri de muncă vacante sau de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă.

O asemenea soluţie ar fi ilogică şi contrară dispoziţiilor legislaţiei muncii.

Nu este posibil, ca în cazul concedierii pentru inaptitudine fizică şi/sau psihică, ori necorespundere profesională să se ofere un alt loc de muncă ori, după caz, să se intervină la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, iar pentru desfiinţarea locului de muncă, motiv care nu ţine de persoana salariatului, să nu se procedeze la fel.

Oricum, dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i se completează cu cele ale Legii nr.76/2002 privind asigurările de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Conform art.79 din acest act normativ, în cazul unor restructurări care pot conduce la modificări substanţiale ale numărului şi structurii profesionale a personalului angajatorii au obligaţia de a înştiinţa agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi pentru prevenirea efectelor sociale negative ale acestor disponibilizări.

Atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară, s-a apreciat că în pofida formulării limitative a art.64 alin.1 şi 2, dispoziţiile sale trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art.65 alin.1, întrucât relaţiile de muncă se bazează şi pe principiul bunei-credinţe şi a garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului, cât şi pe principiul nediscriminării în raporturile de muncă.

În consecinţă, la emiterea deciziei nr.37/30.01.2009 au fost încălcate dispoziţiile art.74 alin.1 lit.d raportat la art.64 din Codul muncii.

Cum potrivit dispoziţiilor art.76 din Codul muncii „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”, nu se mai impune a fi analizate celelalte critici formulate în recurs, care vizează netemeinicia sentinţei.

De altfel, şi din acest punct de vedere hotărârea instanţei de fond este legală, întrucât, cu probele administrate nu s-a făcut dovada reducerii efective a postului ocupat de către contestator, iar la baza măsurii concedierii nu a stat o reorganizare şi o restrângere reală impusă de nevoile societăţii.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.291 Codul muncii, raportat la art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

Conform art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta să plătească intimatului-contestator suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata S.C. „U. MUNTENIA” S.A., cu sediul în P, E. Muntenia nr.1, judeţul A, împotriva sentinţei civile nr.1053/CM din 22 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...).

Obligă pe recurentă să plătească intimatului-contestator D. E., domiciliat în P, B-dul (...), (...)b, .E, .1, jud. A, suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 O. 2009, la Curtea de A p e l P i t e ş t i – Secţia Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...), (...) (...), (...) (...),

Grefier,

B. E.,

Red.F.A.

Tehnored.V.S.

Ex.4/07.12.2009.

Jud.fond: C.E..

N.D..