Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia Litigii de muncă şi

asigurări sociale

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1103

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2009

PREŞEDINTE : Dr. (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către reclamantul-recurent B. N. şi de către pârâtul-recurent Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T împotriva sentinţei civile nr. 748/19.02.2009, pronunţată de către T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamantul-recurent personal şi asistat de avocat D. G. şi avocat M. D. pentru pârâtul-recurent.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reprezentantul reclamantului-recurent depune la dosar împuternicire avocaţială, iar reprezentanta pârâtul-recurent depune concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.

Reprezentantul reclamantului-recurent solicită admiterea recursului declarat de reclamant, aşa cum a fost formulat şi motivat în scris şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii civile precizate, respectiv şi a capătului de cerere privind acordarea unor daune morale în cuantum de 500.000 euro, fără cheltuieli de judecată, dat fiind caracterul abuziv al concedierii, determinat de o comandă politică, aşa cum rezultă din articolul de presă depus la dosarul de fond. Totodată, învederează Curţii că prima instanţă a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 1.08.2008 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, întrucât reclamantul a solicitat doar anularea dispoziţiei de concediere şi acordarea de daune morale, întrucât nu dorea reîncadrarea pe postul din care a fost concediat. Pe de altă parte, susţine că prima instanţă nu trebuia să soluţioneze în fond capătul de cerere privitor la acordarea daunelor morale, atâta timp cât a soluţionat contestaţia împotriva deciziei de concediere pe temeiul excepţiei de nulitate, prevăzută de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Reprezentanta pârâtului-intimat solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat, pentru motivele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul întâmpinării şi al concluziilor scrise depuse la dosar, arătând, în esenţă, că prejudiciul moral trebuie dovedit, iar din cererea reclamantului nu rezultă existenţa unui astfel de prejudiciu, astfel încât nu pot fi acordare daune morale reclamantului, cum corect a apreciat instanţa de fond.

Reprezentanta pârâtul-recurent solicită admiterea recursului declarat de către pârât, astfel cum a fost formulat, şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepţiei nulităţii absolute a deciziei de concediere, iar pe fond a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, arătând, că decizia de concediere este legală şi temeinică, nefiind incidente dispoziţiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, care sancţionează cu nulitatea absolută decizia de concediere ce nu cuprinde toate elementele obligatorii conform legii.

Reprezentantul reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului pârâtului ca neîntemeiat, întrucât decizia de concediere contestată este nelegală şi netemeinică.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată.

Prin sentinţa civilă nr. 748/19.02.2009, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l T i m i ş a admis în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul B. N. împotriva pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T, a anulat Decizia nr. 570/1.08.2008, emisă de pârât, şi a obligat pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 1.08.2008 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, precum şi la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, a respins petitul vizând obligarea pârâtului la plata de daune morale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia nr. 570/1.08.2008, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr(...), încheiat între reclamant şi pârât, pentru absenţe nemotivate pe perioada 2.07.2008-14.07.2008, în temeiul art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii.

În cuprinsul deciziei de concediere nu se regăsesc menţiunile prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii, iar motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sunt de ordin generic, nefăcând referire concretă la apărările salariatului, astfel încât nu corespund art. 268 alin. 2 lit.c din Codul muncii, iar decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, conform art. 78 din Codul muncii. Pe cale de consecinţă, prima instanţă nu a analizat celelalte motive de pretinsă nelegalitate invocate de către reclamant.

Capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 500.000 euro a fost respins pe considerentul că anularea deciziei de concediere, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, reprezintă o reparaţie morală, iar reclamantul nu a probat această pretenţie, potrivit art. 1169 Cod civil, în condiţiile în care art. 269 alin. 1 din Codul muncii nu operează automat, ci presupune dovedirea împrejurărilor de fapt care permit instanţei să conchidă asupra existenţei şi întinderii prejudiciului. Totodată, s-a apreciat că, dată fiind soluţionarea cauzei pe excepţia de nulitate a deciziei de concediere, nu s-a dovedit culpa pârâtului sub aspectul împrejurărilor concrete ce au determinat emiterea deciziei de concediere.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Reclamantul B. N. a formulat recurs, în termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 748/19.02.2009 a T r i b u n a l u l u i T i m i ş, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii civile precizate.

În motivarea cererii de recurs se arată că sentinţa recurată este nelegală, deoarece excepţia nulităţii deciziei de concediere nu putea fi unită cu fondul cauzei, iar anularea deciziei de concediere pe cale de excepţie dispusă e instanţă de a nu se mai pronunţa asupra petitului referitor la daunele morale, care a fost respins ca neîntemeiat, fiind soluţionat în fond.

Reclamantul a solicitat acordarea de daune morale nu doar pentru că s-a luat decizia de concediere, ci, în special, pentru maniera în care s-a procedat la concediere, astfel încât simpla anulare a deciziei de concediere nu rezolvă decât parţial situaţia sa.

În acest sens, susţine că prejudiciul moral pe care l-a suferit a fost cauzat prin maniera vădit nelegală în care s-a procedat la sancţionarea sa cu desfacerea contractului individual de muncă din funcţia de inginer 1A, în condiţiile în care nu exercita această funcţie. Cât timp a deţinut funcţia de manager, contractul de muncă pentru postul de director administrativ în cadrul spitalului a fost suspendat de drept. Această stare de fapt rezultă din punerea în aplicare a sentinţei civile nr. 600/15.03.2007 a T r i b u n a l u l u i T i m i ş şi a deciziei civile nr. 604/4.07.2007 a Curţii de A P E L T I M I Ş O A R A, prin care a fost repus în funcţia de director administrativ. Actul de dispoziţie al spitalului este un abuz grav în condiţiile în care nu poate fi imputabilă nicio împrejurare de natură a atrage sancţiunea desfacerii contractul de muncă. Pretinsele absenţe nejustificate de la locul de muncă sunt doar încercări frauduloase ale angajatorului de a se dispensa de persoana reclamantului la comandă politică. Astfel, la cel mai înalt nivel, prin declaraţiile sale, ministrul sănătăţii publice, F. O., s-a exprimat, cu referite la reclamant, în sensul că „va trebui să-l facem să plece”. Or, asemenea declaraţii, sunt de natură a aduce atingere în mod grav şi iremediabil dreptului la imagine, reputaţiei profesionale şi morale a reclamantului, fiind expus unei judecăţi publice umilitoare pe nedrept.

B. că nu poate acorda daune morale, întrucât nu s-a stabilit culpa pârâtului, dată fiind soluţionarea cauzei pe excepţie, prima instanţă a respins în mod nelegal acest petit ca neîntemeiat, deşi trebuia să nu mai judece acest capăt de cerere.

Pe de altă parte, se învederează instanţei că petitul privind daunele morale era dovedit, existând o culpă evidentă a pârâtului, astfel încât cererea reclamantului referitor la daunele morale era admisibilă conform art. 269 din Codul muncii şi jurisprudenţei T r i b u n a l u l u i T i m i ş.

Având în vedere că instanţa de fond a dispus, în temeiul art. 78 din Codul muncii, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care a beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii: 1.08.2008 şi până la data pronunţării hotărârii: 19.02.2009, deşi reclamantul nu a formulat un astfel de capă de cerere, se poate susţine că a soluţionat fondul cauzei şi a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Recurentul susţine că decizia de concediere este nelegală şi anularea ei se impunea şi pe fond, faţă de culpa gravă a pârâtului. Astfel, la data emiterii acestei decizii, reclamantul nu deţinea funcţia de inginer 1A, deoarece nu există o decizie de repunere a sa în această funcţie, iar la momentul încetării contractului de management, respectiv la data de 15.05.2008, nu a optat pentru această funcţie.

Totodată, se susţine că pretinsele absenţe de la serviciu, indiferent de funcţia ocupată, nu sunt nejustificate, cum pretinde pârâtul, întrucât reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă din funcţia de management, pe care l-a solicitat la 18.04.2008 şi care a fost întrerupt datorită îmbolnăvirii sale, probată prin certificatele medicale depuse la dosar şi necontestate de către pârât.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de către reclamant ca neîntemeiat, arătând că, după numirea în funcţia de manager, recurentul şi-a rezervat postul de inginer 1A şi a organizat concursul pentru funcţia de director administrativ, câştigat de d-na B. B., care a fost încadrată pe această funcţie pe perioadă nedeterminată, conform deciziei civile nr. 1055 din 12.12-2007 a Curţii de A P E L T I M I Ş O A R A, ce are caracter irevocabil, astfel încât sentinţa civilă nr. 600/15.09.2007 a T r i b u n a l u l u i T i m i ş a devenit caducă şi, după încetarea contractului de management, recurentul nu putea ocupa decât postul de inginer 1A.

Concediile medicale invocate de către recurent nu au fost acceptate de către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T, deoarece au fost sesizate o serie de nereguli, motiv pentru care s-a refuzat justificat plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, potrivit art. 88 alin. 3 din Ordinul comun M.S/C.N.A.S nr. 60/32/27.01.2006 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale şi sănătate.

Apărările prezentate de reclamant cu referire la faptul că în perioada 2.06.2008 – 14.07.2008 s-ar fi aflat în concediu de odihnă în raport cu ministerul ca urmare a contractului de management, nu pot fi luate în considerare, deoarece, începând cu data de 15.05.2008 raportul de management a fost stins şi a fost reactivat raportul de dreptul muncii. Opunerea unui eventual concediu de odihnă ar fi putu fi realizată numai în raport cu angajatorul, respectiv cu Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T.

Intimatul a respectat în totalitate dispoziţiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii. Neluarea în considerare a apărărilor invocate de către reclamant este justificată, a apărărilor invocate de către contestator este justificată, deoarece perioada pentru care s-a constatat lipsa nejustificată de la locul de muncă nu este acoperită de niciun concediu medical. Prejudiciul moral, trebuie probat nu doar afirmat. Or, din cererea formulată, nu rezultă existenţa unui prejudiciu moral suferit de salariatul contestator.

Chiar dacă recurentul nu a solicitat obligarea la plata salariilor indexate, ca un efect al anulării deciziei, instanţa era îndreptăţită să oblige pârâta la plata salariilor.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 115 Cod procedură civilă.

Pârâtul a formulat recurs, în termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 748/19.02.2009 a T r i b u n a l u l u i T i m i ş, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii excepţiei nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 570/11.08.2009, precum şi a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs se arată că, după numirea în funcţia de manager, recurentul şi-a rezervat postul de inginer 1A şi a organizat concursul pentru funcţia de director administrativ, câştigat de d-na B. B., care a fost încadrată pe această funcţie pe perioadă nedeterminată, conform deciziei civile nr. 1055 din 12.12-2007 a Curţii de A P E L T I M I Ş O A R A, ce are caracter irevocabil, astfel încât sentinţa civilă nr. 600/15.09.2007 a T r i b u n a l u l u i T i m i ş a devenit caducă şi, după încetarea contractului de management, recurentul nu putea ocupa decât postul de inginer 1A.

Concediile medicale invocate de către recurent nu au fost acceptate de către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T, deoarece au fost sesizate o serie de nereguli, motiv pentru care s-a refuzat justificat plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, potrivit art. 88 alin. 3 din Ordinul comun M.S/C.N.A.S nr. 60/32/27.01.2006 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale şi sănătate.

Apărările prezentate de reclamant cu referire la faptul că în perioada 2.06.2008 – 14.07.2008 s-ar fi aflat în concediu de odihnă în raport cu ministerul ca urmare a contractului de management, nu pot fi luate în considerare, deoarece, începând cu data de 15.05.2008 raportul de management a fost stins şi a fost reactivat raportul de dreptul muncii. Opunerea unui eventual concediu de odihnă ar fi putu fi realizată numai în raport cu angajatorul, respectiv cu Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T.

Intimatul a respectat în totalitate dispoziţiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii. Neluarea în considerare a apărărilor invocate de către reclamant este justificată, a apărărilor invocate de către contestator este justificată, deoarece perioada pentru care s-a constatat lipsa nejustificată de la locul de muncă nu este acoperită de niciun concediu medical. Prejudiciul moral, trebuie probat nu doar afirmat. Or, din cererea formulată, nu rezultă existenţa unui prejudiciu moral suferit de salariatul contestator.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 Cod procedură civilă.

Reclamantul nu a depus întâmpinare la recursul declarat de pârât, deşi a fost citat cu această menţiune.

Pârâtul-recurent a depus concluzii scrise, prin care reiterează motivele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul cererii de recurs şi al întâmpinării.

Examinând recursurile declarate de către reclamant şi de către pârât prin raportare la motivele invocate, la probele administrate în cauză şi la dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul a contestat decizia nr. 570/1.08.2008, emisă de către pârât în temeiul art. 264 alin. 1 lit. f coroborat cu art. 61 lit. a din Codul muncii, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă nr(...), încheiat pentru funcţia de inginer 1A, reţinându-se că a lipsit nejustificat de la locul de muncă în intervalul 2.07.2008-14.07.2008.

Această decizie de concediere nu cuprinde prevederile din statutul de personal, reglementat intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de către salariat, deşi această menţiune este obligatorie conform art. 268 alin. 2 lit. a, absenţa ei fiind sancţionată cu nulitatea absolută a deciziei, iar în raportul comisiei de cercetare disciplinară, înregistrat la instituţia pârâtă sub nr. 9855/1.08.2008, se menţionează că au fost nesocotite de către reclamant dispoziţiile art. 14 din Capitolul VII al Regulamentului intern al instituţiei.

Pe de altă parte, în decizie se menţionează că, apărările invocate de angajat, în sensul existenţei unui raport de management cu Ministerul sănătăţii publice, a unui concediu de odihnă, altul decât în raport cu angajatorul sunt nerelevante la fel ca şi celelalte „elemente invocate de acesta şi cuprinse în mod expres în Nota explicativă olografă dată de angajat”.

O astfel de menţiune nu corespunde însă cerinţei art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii, cum corect a apreciat prima instanţă, deoarece are caracter generic.

„Nota informativă”, întocmită de reclamant cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, cuprinde numeroase apărări, iar angajatorul nu a precizat în decizia de concediere motivele pentru care a înlăturat fiecare apărare, deşi aceste motive sunt enunţate parţial la punctul iii) din raportul comisiei de cercetare disciplinară, precum şi în cererea de recurs, întâmpinările şi concluziile scrise depuse la dosar de către pârât.

Prin urmare, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, conform art. 268 alin. 2 lit. b1 şi c1 din Codul muncii, iar prima instanţă a soluţionat corect contestaţia reclamantului prin admiterea excepţiei de nulitate absolută a deciziei de concediere, nefiind necesară analizarea motivelor de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei de concediere invocate prin cererea de chemare în judecată.

Pentru acelaşi considerent, instanţa de recurs nu va analiza aceste motive reiterate în cuprinsul cererii de recurs, deoarece nu se justifică interesul recurentului în acest sens, şi nici apărările referitoare la acestea, invocate prin recursul şi întâmpinarea formulată de către pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T.

Excepţia de nulitate absolută a deciziei de concediere este o excepţie de fond, iar nu una de procedură, astfel încât cererea reclamantului a fost soluţionată în fond cu privire la toate pretenţiile deduse judecăţii, chiar dacă nu au fost analizate toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale deciziei, întrucât nu era necesară o astfel de analiză ca efect al admiterii excepţiei de nulitate absolută a deciziei de concediere în temeiul art. 268 alin. 2 lit. b şi c din Codul muncii.

Din coroborarea art. 78 alin. 1 şi alin. 2 din Codul muncii, rezultă că, toate cazurile în care constată o concediere a fost nelegală sau netemeinică, instanţa de judecată va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, chiar dacă salariatul nu a formulat o cerere de obligare a angajatorului la plata unor astfel de despăgubiri, însă nu va putea repune părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, respectiv nu va putea dispune reîncadrarea salariatului, dacă el nu a formulat un astfel de capăt de cerere.

Prin urmare, prima instanţă nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, ci a aplicat corect prevederile art. 78 alin. 1 din Codul muncii, incidente în cauză.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea constată că, în speţă nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 Cod procedură civilă, invocate de către pârât, astfel încât, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T ca nefondat.

Prin precizarea de acţiune depusă la dosarul de fond, reclamantul a solicitat acordarea unor daune morale în sumă de 500.000 euro pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin emiterea deciziei de concediere într-o manieră vădit nelegală, determinată de desfacerea contractului individual de muncă din funcţia de inginer 1A, în condiţiile în care el nu exercita această funcţie. Totodată, a susţinut că „pretinsele absenţe nejustificate de la locul de muncă sunt doar încercări frauduloase ale angajatorului de a se dispensa de persoana sa la comandă politică” sens în care este declaraţia ministrului sănătăţii publice, domnul F. O., redată în cotidianul „S. E.” din 25.02.2008.

Prejudiciul moral constă în efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană, efect ce nu este susceptibil de evaluare bănească. El constă, de regulă, într-o suferinţă de ordin efectiv sau de ordin fizic, într-o atingere adusă onoarei şi demnităţii unei persoane prin fapta ilicită a altei persoane.

O concediere nelegală, cum este cea în speţă, nu prezumă provocarea unui prejudiciu moral salariatului concediat, deoarece art. 78 alin. 1 din Codul muncii prevede doar repararea automată a prejudiciului material cauzat angajatului, chiar şi în absenţa unei cereri a acestuia, nu şi a eventualului prejudiciu moral provocat acestuia. Prin urmare, salariatul concediat nelegal trebuie să arate în ce constă prejudiciul moral suferit de el prin desfacerea contractului individual de muncă şi să probeze existenţa acestuia, urmând ca, raportat la împrejurările de fapt ale cauzei, instanţa să cuantifice daunele morale cuvenite celui prejudiciat.

În speţă, reclamanta nu a arătat în ce constă prejudiciul moral suferit de el şi nu l-a dovedit, astfel încât în mod corect prin a respins cererea acestuia de obligarea angajatorului la plata de daune morale. Împrejurarea că a fost concediat din funcţia de inginer 1A şi nu din cea de director administrativ nu este de natură să justifice un eventual prejudiciu moral, atâta timp cât decizia de concediere a fost anulată şi, salariatul nu a cerut repunerea părţilor în situaţia anterioară, concedierea fiind dispusă pentru absenţe nemotivate de la locul de muncă, iar nu pentru motive legale de modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

Declaraţia ministrului sănătăţii, domnul F. O., redată în cotidianul „S. E.” din 25.02.2008 este mult anterioară emiterii deciziei de concediere şi se referă la exercitarea mandatului de manager de către reclamant, mandat ce a încetat la data de 15 mai 2008, astfel încât nu poate justifica un eventual prejudiciu moral cauzat reclamantului prin decizia de concediere nr. 570/1.08.2008, emisă de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T, iar nu de ministrul sănătăţii, şi cu referire la altă funcţie decât cea de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T.

În condiţiile în care nu s-a probat existenţa unui prejudiciu moral, eventuala culpă a pârâtului nu are relevanţă, deoarece daunele morale se pot acorda doar dacă sunt întrunite toate condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a angajatorului, conform art. 269 alin. 1 din Codul muncii, respectiv: prejudiciul moral, fapta ilicită, culpă în raport de cauzalitate între fapta ilicită moral provocat. Aceasta întrucât încălcarea prevederilor legale în materie de concediere dă naştere unei răspunderi civile delictuale a angajatorului, dacă nu există clauze contractuale convenite de părţi pentru o astfel de situaţie, în temeiul art. 78 coroborat cu art. 998 Cod civil.

Instanţa de fond trebuia să soluţioneze cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, chiar dacă a constat nulitatea absolută a deciziei de concediere în baza art. 268 alin. 2 lit. b şi c din Codul muncii, întrucât salariatul are dreptul la repararea prejudiciului moral suferit printr-o concediere nelegală, însă cu condiţia dovedirii lui.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotărârea recurată este temeinică şi legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304¹ Cod procedură civilă, va respinge şi recursul declarat de către reclamantul B. N. împotriva sentinţei civile nr. 748/19.02.2009 a T r i b u n a l u l u i T i m i ş ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile declarate de către reclamantul B. N. şi de către pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. Ţ.” T împotriva sentinţei civile nr. 748/19.02.2009, pronunţată de către T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr. D. E. J. K. E. T.

aflată în concediu de odihnă

pentru care semnează

PREŞEDINTE SECŢIE,

JUDECĂTOR, G. E.

Grefier,

E. N.

Red. C. E./06.07.2009

Tehnored.: V.M/ 2 ex./07.07.2009

Prim inst.: S. E. şi E. I.