Cabinet avocat Dreptul muncii

Operator date 3918

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIA CIVILĂ NR. 1751/R-CM

Şedinţa publică din 23 O. 2009

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...)-(...) (...), judecător

Judecător : (...) (...)

Judecător : (...) O.

Grefier : (...) E.

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul civil declarat de intimata S.C. S. & S. S.A. B, cu sediul în str.(...).(...), nr.75, Clădire G., sector 5, împotriva sentinţei civile nr.1116/CM din 05 august 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş – Secţia civilă, în dosarul nr(...).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns: consilier juridic E. N. pentru recurenta-intimată S.C. S. & S. S.A. B, în baza delegaţiei de la dosar, lipsind intimatul-contestator E. E..

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Consilier juridic E. N., având cuvântul pentru recurenta-intimată S.C. S. & S. S.A. B, arată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat în prezenta cauză.

Curtea, faţă de această situaţie, constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra acestuia.

Consilier juridic E. N., având cuvântul pentru recurenta-intimată S.C. S. & S. S.A. B, susţine oral recursul întemeiat pe disp.art. 304¹ Cod procedură civilă, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei tribunalului, iar pe fond, respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei nr.22849 din 23 octombrie 2008, privind desfacerea contractului individual de muncă. Arată că s-au făcut concedieri la nivelul tuturor societăţilor din ţară, iar reorganizarea întregului punct de lucru, prin desfiinţarea de locuri de muncă s-a făcut întrucât exista un excedent de personal şi nu un deficit economic.

După încheierea dezbaterilor, până la finele şedinţei de judecată, se prezintă avocat D. G. H. pentru intimatul-contestator E. E., care pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat şi de menţinere a sentinţei tribunalului, ca legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Arată că recurenta-intimată nu a făcut dovada că ar fi existat un proiect de reorganizare şi restructurare sau că societatea trecea prin dificultăţi economice, ci dimpotrivă bilanţul contabil a înregistrat o creştere a profitului pe anul 2008 faţă de anul 2007.

C U R T E A,

Asupra recursului civil de faţă:

Constată că, prin sentinţa civilă nr.1116/CM/5 august 2009, T r i b u n a l u l A r g e ş, Secţia civilă a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul E. E., a anulat decizia nr.22849/23.10.2008 emisă de intimată şi a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii.

A fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate de care ar fi beneficiat acesta începând cu data producerii efectelor deciziei de concediere, respectiv 9.02.2009 şi până la reintegrarea efectivă, la care se adaugă dobânda legală.

A fost respinsă cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata comisioanelor, atât în ceea ce priveşte comisioanele anterioare concedierii, cât şi cele ulterioare concedierii, precum şi cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în complet de divergenţă a reţinut că, contestatorul E. E. a devenit salariatul societăţii intimate începând cu data de 1.03.2003, în funcţia de agent comercial. În acest sens s-a încheiat între cele două părţi contractul individual de muncă înregistrat sub nr.2885/17.03.2003, pentru o durată nedeterminată (filele 13-15).

La data de 23.10.2008 intimata a emis Decizia nr.22849 (fila 5) prin care s-a decis desfiinţarea postului de agent comercial al contestatorului din cadrul punctului de lucru P, consecinţă a reorganizării activităţii, urmând ca la expirarea termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare să înceteze raporturile de muncă ale părţilor, potrivit art.65 alin.1 C. muncii.

Conform susţinerii contestatorului, neinfirmată de către intimată, decizia mai susmenţionată i-a fost comunicată la data de 24.10.2008, dată de la care a început să curgă termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Conform aceloraşi susţineri ale contestatorului, din notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei (fila 84), în perioada 17.11.2008-31.01.2009 acesta a beneficiat de concediu medical. Prin urmare, instanţa reţine că raporturile sale de muncă cu societatea intimată au încetat la data de 9.02.2009.

Prin contestaţie s-a solicitat anularea deciziei nr.22849/23.10.2008 emisă de intimată, reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior încetării raporturilor de muncă, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate şi reactualizate şi comisioanele lunare începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea în funcţie, precum şi la remiterea bonurilor de masă aferente, obligarea intimatei la plata dobânzii legale calculată la suma reprezentând salariile şi comisioanele restante până la data achitării acestora şi la plata comisioanelor restante în cuantum de 1.500 lei pe lună, datorate începând cu luna martie 2008.

Analizând legalitatea deciziei contestate, prin prisma motivelor invocate de contestator, instanţa a reţinut că, potrivit art.76 Codul muncii, măsura concedierii este lovită de nulitate absolută, deoarece nu s-au respectat dispoziţiile art.64 alin.1 şi 2 din Codul muncii.

Astfel, art.74 lit.d Codul muncii prevede că decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64.

Art.64 Codul muncii la care se face trimitere, stipulează la alin.1 că în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art.56 lit.f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

Conform alin.2 al aceluiaşi articol, în situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin.(1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

În decizia contestată, intimata a menţionat doar că unitatea nu dispune de alte locuri de muncă potrivit pregătirii profesionale a contestatorului, al cărui post se desfiinţează.

Deşi, art.65 Codul muncii nu reglementează în sarcina angajatorului cele două obligaţii de diligenţă prevăzute de art.64, având în vedere principiul nediscriminării în raporturile de muncă şi al protecţiei sociale a salariaţilor împotriva concedierilor nelegale, se impune concluzia că cele două obligaţii de diligenţă reveneau intimatei şi în cazul concedierii contestatorului pentru un motiv ce nu ţine de persoana acestuia.

În plus, potrivit art.64 alin4 Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea salariatului după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, conform alin.2.

În concluzie, în cauza de faţă, intimata trebuia să emită decizia de concediere contestată, după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă.

În ceea ce priveşte temeinicia deciziei contestate, instanţa reţine că potrivit art.65 Codul muncii „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”

Prin urmare, condiţia de legalitate impusă de textul de lege în cazul unei concedieri pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

În cauza de faţă, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei intimata nu a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a avut o cauză reală şi serioasă.

Instanţa reţine că desfiinţarea locului de muncă are o cauză reală atunci când se întemeiază pe împrejurări obiective, respectiv dificultăţi economice, transformări tehnologice sau reorganizarea activităţii şi este serioasă când are la bază studii temeinice ce vizează îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea, neputând constitui doar un pretext pentru îndepărtarea salariatului din unitate.

Astfel, în Decizia nr.22849/23.10.2008, prin care s-a decis desfiinţarea postului de agent comercial al contestatorului, se menţionează că la luarea acestei măsuri au fost avute în vedere necesitatea eficientizării activităţii societăţii precum şi necesitatea reorganizării activităţii desfăşurate în cadrul punctului de lucru P.

Deşi, în preambulul deciziei de concediere nu se face trimitere la vreo Hotărâre a Consiliului de Administraţie sau Hotărâre AGA referitoare la luarea măsurii de reorganizare a unităţii, intimata a depus la dosarul cauzei Hotărârea nr.9786/2.06.2008 (fila 23) a Consiliului de Administraţie al SC S. & S. SA.

În această hotărâre, prin care s-a decis desfiinţarea unui număr de 3 posturi de agent comercial din cadrul serviciului c o m e r c i a l d e la punctul de lucru P al societăţii, se menţionează că la luarea acestei măsuri s-a avut în vedere necesitatea eficientizării activităţii societăţii precum şi necesitatea reorganizării activităţii desfăşurate la punctul de lucru P.

Hotărârea Consiliului de Administraţie a avut ca temei Referatul nr.9727/29.05.2008 (fila 12) întocmit de către directorul operaţional al punctului de lucru P al intimatei.

În acest referat se menţionează că în urma monitorizării activităţii departamentului comercial din cadrul punctului de lucru, s-a constatat un excedent de personal, având în vedere raza teritorială ce trebuie acoperită pentru promovarea serviciilor oferite de intimată, rezultând că un număr de trei posturi de agent comercial nu mai sunt necesare.

Instanţa reţine că intimata nu a depus la dosarul cauzei rezultatul monitorizării activităţii departamentului comercial din cadrul punctului de lucru, din care să rezulte un excedent de personal şi în consecinţă necesitatea eficientizării şi reorganizării activităţii unităţii.

În plus, instanţa a reţinut că, raportat la prevederile art.65-67 din Codul muncii, este evident ca noţiunea de concediere a salariatului pentru motive care nu ţin de persoana sa trebuie relaţionată la noţiunea de angajator, care semnifica persoana juridica titulara de drepturi si obligaţii.

În speţa dedusă judecaţii, dreptul persoanei juridice s-a manifestat sub forma exercitării prerogativului de organizare a activităţii sale conform necesitaţilor economice. Numai ca in cauza de fata unitatea a înţeles sa procedeze la reorganizare numai in ceea ce priveşte un punct al său de lucru, deşi textul de lege vizează reorganizarea angajatorului ca noţiune generala şi nu numai a unei părţi a acestuia.

De altfel, aceasta este şi practica judiciară în materie, dublată de literatura de specialitate în deplină concordanţă cu acest punct de vedere. S-a statuat astfel că, în orice situaţie, trebuie să fie luată în considerare reorganizarea întregii unităţi cu personalitate juridică, nu numai a uneia sau a mai multor subunităţi.

Unitatea a procedat însă la reorganizarea numai a unei subunităţi ale sale, a unui punct de lucru, aspect de natură să conducă la încălcarea dispoziţiilor art.65 din Codul muncii, care, aşa cum s-a menţionat în cele ce precedă, vizează reorganizarea angajatorului ca persoană juridică.

De altfel, din adresa nr.(...)/24.03.2009 (fila 56) înaintată la dosarul cauzei de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i, instanţa reţine că în cursul anului 2008 nu a fost depusă la ORC vreo hotărâre AGA având ca obiect reorganizarea activităţii S.C. S. & S. S.A.

Instanţa a reţinut că, potrivit art.287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

În cauza de faţă intimata nu făcut dovada cu probele administrate în cauză a eventualelor dificultăţi economice care nu mai permiteau menţinerea aceluiaşi număr de angajaţi, astfel că desfiinţarea locului de muncă nu are o cauză reală.

De asemenea, s-a constatat că nu s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri din care instanţa să poată reţine că măsura dispusă de angajator vizează îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea, astfel că nu se poate constata nici existenţa unei cauze serioase.

Instanţa a reţinut că reducerea de personal trebuie să fie efectivă şi să corespundă unei nevoi reale a unităţii, reducerea activităţii neputând constitui doar un pretext pentru îndepărtarea salariatului din unitate.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului privind obligarea intimatei la remiterea bonurilor de masă aferente perioadei de la desfacerea contractului de muncă şi până la reintegrarea în funcţie, instanţa a reţinut că aceasta nu este întemeiată, întrucât din actul adiţional la contractul individual de muncă al contestatorului din 1.04.2007 (fila 138) rezultă că venitul net al acestuia, începând cu 1.04.2007 a fost de 2.625 lei, sumă în care era inclusă şi valoarea tichetelor de masă.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului privind obligarea intimatei la plata comisioanelor, în cuantum de 1.500 lei/lună, atât în ceea ce priveşte comisioanele anterioare concedierii, cât şi cele posterioare concedierii, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, din contractul individual de muncă încheiat de contestator cu intimata (filele 13-15) şi din actele adiţionale la acest contract depuse la dosarul cauzei (filele 136-138), înscrisuri în care sunt reglementate drepturile şi obligaţiile părţilor, nu a rezultat că intimata şi-a asumat obligaţia achitării unui comision în cuantum de 1.500 lei/lunar către contestator.

Deşi în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (fila 10) şi în răspunsul dat la interogatoriul administrat de contestator (fila 119) intimata a recunoscut plata unor comisioane către contestator, în lunile în care se realiza targetul, din adresa nr.13081/23.06.2009 (fila 143) şi din înscrisurile aflate la filele 120-131 rezultă că în realitate unitatea intimată achita aceste sume cu titlu de prime, instanţa neputând-se substitui angajatorului în această privinţă.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a fost respinsă, având în vedere că la dosarul cauzei nu s-au găsit dovezi din care să reiasă cheltuielile de judecată efectuate de contestator.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, intimata S.C. S.&R.D.S. S.A. B, criticând-o potrivit art.304¹ Cod procedură civilă, în esenţă, astfel:

Prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, considerând că măsura concedierii este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea dispoziţiilor art.64 alin.1 şi 2 din Codul muncii.

Legea prevede în mod expres că, sancţiunea nulităţii absolute se aplică doar în cazul concedierilor dispuse în baza art.61 lit.c şi d Codul muncii, precum şi celor dispuse potrivit art.56 lit.f Codul muncii, acestea fiind cele trei situaţii în care angajatorului îi revine obligaţia de a solicita sprijinul AJOFM în vederea redistribuirii salariatului, în cazul în care nu dispune de locuri vacante în cadrul unităţii. Astfel, în mod greşit s-a reţinut că este vorba de o nulitate absolută a deciziei de concediere, pe motiv că nu ar cuprinde menţiunea la care face trimitere art.74 alin.1 lit.d Codul muncii.

Prima instanţă, în mod greşit a reţinut că desfiinţarea locului de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă, întrucât decizia nu se întemeiază pe „împrejurări obiective, respectiv dificultăţi economice, transformări tehnologice”.

Aşa cum reiese din Decizia nr.22849/23.10.2008 emisă de S.&R.DS S.A. şi se susţine şi în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, contractul individual de muncă al contestatorului a încetat în baza art.65 alin.1 Codul muncii, încetare ce are ca fundament desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat. S-a avut în vedere faptul că, a existat un excedent de personal în departamentul comercial al intimatei, iar prin hotărârea Consiliului de administraţie din 2.06.2008 s-a decis reorganizarea activităţii prin desfiinţarea unor posturi, inclusiv cel al agentului comercial E. E.. Reducerea postului deţinut de contestator este reală şi a fost făcută în scopul eficientizării activităţii prestată de intimată, toate posturile fiind ocupate şi neexistând posibilitatea de a-i oferi contestatorului un alt loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale.

P. depuse la dosar relevă acelaşi aspect, iar adresa nr.17998/19.03.2009, emisă de către Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă B, confirmă cele susţinute de intimată, anume faptul că, ulterior datei de 23.10.2008 (data comunicării deciziei de concediere) societatea nu a efectuat angajări pe posturi similare pentru Punctul de lucru din P.

În consecinţă, conducerea societăţii a propus o reducere graduală a numărului de posturi din cadrul departamentului comercial (nu s-a procedat la desfiinţarea unui singur post, ci a unui număr de trei posturi, fără fi menţionate numele salariaţilor ale căror posturi urmează a fi restructurate), măsură ce are un caracter real şi efectiv, iar selectarea personalului constituie un atribut exclusiv al angajatorului, pe care instanţa nu-l poate cenzura.

J. în cadrul deciziei, a menţiunii că s-au avut în vedere performanţele şi aptitudinile profesionale ale angajaţilor rezultate în urma monitorizării activităţii acestora în cadrul departamentului comercial al punctului de lucru, nicidecum nu se referă la o concediere în temeiul art.61 Codul muncii, pe motiv că salariatul nu corespunde profesional postului deţinut.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele pe larg expuse la filele 14-16 ale dosarului de recurs.

Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor invocate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, a art.304/1 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul declarat de intimată este nefondat, urmând a fi respins.

Astfel, instanţa de fond, în mod corect a reţinut că, neîndeplinirea de către recurentă a obligaţiilor impuse în mod imperativ de lege, cu ocazia concedierii contestatorului pentru motive care nu ţin de persoane acestuia, atrage nulitatea absolută a deciziei contestate.

În speţă, deşi contestatorul a fost concediat potrivit art.65 din Codul muncii, pentru desfiinţarea locului de muncă ocupat de acesta, ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice, sau a reorganizării activităţii, unităţii angajatoare, necesitatea respectării principiului bunei credinţe şi a dreptului la protecţie a salariatului împotriva concedierilor nelegale, care guvernează materia relaţiilor de muncă, impune în sarcina angajatorului respectarea prevederile art.64 alin1 şi 2 din Codul muncii.

În acest sens, aşa cum în mod corect a reţinut şi tribunalul, recurenta avea obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională, ori, în situaţia în care nu dispunea de locuri de muncă vacante, trebuia să solicite sprijinul Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii sale profesionale.

Împrejurarea că, în mod formal s-a menţionat în decizie că societatea nu ar dispune de alte locuri de muncă potrivit pregătirii profesionale a contestatorului, nu are nicio relevanţă juridică, atâta timp cât, din adresa nr.33783/18.03.2009 emisă de A.J.O.F.M A, reiese că în baza de date a agenţiei pe anul 2008, nu a existat nicio solicitare din partea recurentei în sensul celor e mai sus.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod corect nelegalitatea deciziei prin care contractul individual de muncă al intimatului-contestator E. E. a încetat în baza art. 65 alin 1 din Codul muncii.

C de-al doilea motiv de recurs este tot nefondat.

Potrivit art.65 alin.1 Codul muncii-care reprezintă temeiul juridic al încetării contractului individual de muncă al contestatorului, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului vizează şi situaţia încetării contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.

G. că este vorba de o concediere individuală, ori de una colectivă, art.65 alin.2 Codul muncii condiţionează legalitatea acesteia de caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă precum şi de caracterul serios şi real la cauzei concedierii.

Legiuitorul nu defineşte cauza reală şi serioasă, însă, din interpretarea logică şi sistematică a textului de lege, se poate deduce că, ea trebuie să fie dintre cele prevăzute de alin.1 al art.65 din Codul muncii, revenindu-i angajatorului sarcina de a proba în faţa instanţei caracterul real şi serios al motivelor invocate la concedierea salariatului, respectiv, dificultăţile economice cu care se confruntă societatea şi care au determinat desfiinţarea locului de muncă al contestatorului.

Or, în speţă, recurenta-intimată nu a reuşit să probeze existenţa dificultăţilor economice care să determine reorganizarea unităţii angajatoare, privită ca un tot unitar, iar nu numai a unei părţi a acesteia.

Dimpotrivă, recurenta a luat măsura desfiinţării a trei posturi de agent comercial(printre care şi pe cel al contestatorului)doar la nivelul punctului de lucru P, urmare a monitorizării activităţii departamentului comercial din cadrul acestui punct de lucru, fiind constatat un excedent de personal în raport de raza teritorială ce trebuie acoperită pentru promovarea serviciilor oferite de unitate.

Curtea va reţine însă, că intimata nu a depus la dosarul cauzei rezultatul monitorizării activităţii departamentului comercial din cadrul punctului de lucru, din care să rezulte un excedent de personal şi, în consecinţă, necesitatea eficientizării şi reorganizării activităţii unităţii, aşa cum în mod corect a constatat şi tribunalul.

Mai mult, conform adresei nr.(...)/24.03.2009(fila 56 dosar fond) înaintată la dosarul cauzei de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i, curtea reţine că în cursul anului 2008 nu a fost depusă la ORC vreo hotărâre AGA având ca obiect reorganizarea activităţii S.C. S. & S. S.A., menţiunile efectuate vizând doar modificarea obiectului de activitate a societăţii, declararea ori închiderea unor sedii secundare ori modificări în structura acţionariatului etc., fără a rezulta că societatea de confruntă cu dificultăţi economice care să constituie o cauză reală şi serioasă a desfiinţării locului de muncă al contestatorului.

În sfârşit, se va sublinia că Hotărârea nr.9786 din 06 iunie 2008 a Consiliului de Administraţie a recurentei, prin care s-a decis desfiinţarea unui număr de trei posturi de agent comercial din cadrul serviciului c o m e r c i a l d e la punctul de lucru P, deşi invocată în încercarea de a justifica temeinicia măsurii concedierii intimatului-contestator, nu se regăseşte în preambulul deciziei contestate aşa cum ar fi trebuit, în vederea fundamentării măsurii luate în ceea cel priveşte pe acesta.

Faţă de cele expuse mai sus, curtea reţine că recurenta nu a făcut dovada dificultăţilor economice care să confere un caracter legal şi temeinic al concedierii contestatorului, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin urmare, în temeiul disp.art.312 Cod proc.civilă va fi respins recursul ca nefondat şi menţinută sentinţa civilă nr.1116/CM/5 august 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş – Secţia civilă, în dosarul nr(...).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de intimata S.C. S. & S. S.A. B, cu sediul în B, str.(...).(...) nr.75, Clădire G., sector 5, împotriva sentinţei civile nr.1116/CM/5 august 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş – Secţia civilă, în dosarul nr(...), intimat fiind contestatorul E. E., domiciliat în P, B-dul (...), (...)A, .F, .11, judeţul A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 O. 2009, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...)-(...) (...) (...) (...) (...) O.

Grefier,

(...) E.

Red.P.A.C./11.12.2009

GM/4 ex.

Jud.fond: N.D.

C.E.