Cabinet avocat Dreptul muncii

- contestaţie decizie concediere -

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L S U C E A V A

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 471

Şedinţa publică din data 23 aprilie 2009

Preşedinte (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol judecarea recursului declarat de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI S, cu sediul în municipiul S,(...), împotriva sentinţei nr. 350 din 19 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a – secţia civilă (dosar nr(...)).

La apelul nominal au lipsit reprezentantul recurentei şi contestatorul intimat E. G D..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanţa constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunţare.

După deliberare,

C U R T E A

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i S u c e a v a sub nr.7374/86/22.10.2008 petentul E. G D. a chemat în judecată pe intimata Direcţia generală a Finanţelor Publice S solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea deciziei de concediere nr.295/22.10.2008 emisă de intimată, reintegrarea sa în funcţia avută anterior şi obligarea intimatei să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate sau recalculate de la data emiterii deciziei de concediere şi până la reintegrarea sa în funcţie.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că decizia de concediere nr.295/22.10.2008 a fost emisă de intimată fără respectarea dispoziţiilor legale incidente precizând că desfacerea contractului său de muncă a survenit ca urmare a refuzului său de a-şi da demisia.

Acţiunea nu a fost întemeiată în drept pe dispoziţii legale.

În dovedirea acţiunii contestatorul a depus la dosar înscrisuri şi a solicitat încuviinţarea probei cu declaraţiile martorilor T. T. J. şi H. E..

Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare arătând că solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În susţinerea întâmpinării intimata a arătat că decizia de concediere ca sancţiune disciplinară a petentului a fost dispusă potrivit prevederilor legale şi după efectuarea cercetării prealabile.

A mai precizat intimata că decizia contestată conţine toate elementele legale de fond şi de formă.

Intimata a mai arătat că petentul a săvârşit abateri repetate constând în lipsa nemotivată de la serviciu în perioada 07.08.2008 – 17.09.2008.

În dovedirea susţinerilor sale intimata a depus la dosar înscrisuri şi a solicitat încuviinţarea probei cu declaraţiile martorilor E. T. şi N. E..

Instanţa a încuviinţat şi administrat în cauză pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pentru intimată şi cu declaraţiile martorilor solicitaţi, în privinţa martorilor contestatorului făcându-se aplicarea art.188 alin.3 cod procedură civilă şi art.291 din c o d u l m u n c i i.

Prin sentinţa civilă nr.350 din 19 februarie 2009 a T r i b u n a l u l u i S u c e a v a s-a admis contestaţia, s-a anulat decizia nr.295/22.09.2008 emisă de intimată şi s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior emiterii deciziei anulate.

Intimata a fost obligată la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariul şi celelalte drepturi majorate, indexate şi reactualizate, de care contestatorul ar fi beneficiat de la data concedierii, 22.09.2008 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că decizia contestată nu cuprinde din punct de vedere formal toate elementele prevăzute imperativ de c o d u l m u n c i i.

În acest sens s-a reţinut că decizia contestată nu cuprinde prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat,lipsuri care atrag nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.

În preambulul deciziei de concediere contestată sunt menţionate prevederile din c o d u l m u n c i i care reglementează concedierea însă nu face nicio referire la prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabile şi încălcate de angajat şi care descriu abaterea disciplinară comisă.

De altfel şi Curtea Constituţională investită cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.268 alin.2 din c o d u l m u n c i i, aprobat prin Legea nr.53/2003, a stabilit în mod constant că menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a unei sancţiuni disciplinare au rolul de a-l informa corect şi complet pe salariat cu privire la faptele,motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, aceste menţiuni fiind necesare şi pentru instanţa de judecată pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii luate (deciziile nr.383/2005, nr.58/2007, nr.319/2007, nr.654/2007 ale Curţii Constituţionale).

Cum intimata nu a înscris în decizia de sancţionare toate elementele obligatorii enunţate prin art.268 alin.2 din c o d u l m u n c i i, în baza art.76 şi art.78 din c o d u l m u n c i i s-a dispus anularea deciziei emise, nemaifiind necesară analizarea motivelor privind fondul cauzei.

În baza art.78 c o d u l m u n c i i s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior emiterii deciziei anulate şi a dispus obligarea intimatei la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate sau recalculate de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei de concediere şi până la data reintegrării efective în funcţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia generală a Finanţelor Publice S care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A atătat că sentinţa este lovită de nulitate în contextul încălcării dispoziţiilor art.129 alin.2 Cod procedură civilă întrucât nu a fost respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al părţilor.

Sub acest aspect a arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată prin raportare la dispoziţiile art.268 alin.2 din c o d u l m u n c i i fără a pune în prealabil această excepţie în discuţia părţilor.

Pe fondul cauzei a arătat că măsura de desfacere a contractului de muncă privind pe contestatorul E. D. G dispusă prin decizia nr.295 din 22.10.2008 a fost legală şi s-a datorat absenţelor nemotivate de la serviciu ale acestuia, absenţe care au fost evidenţiate în foaia colectivă de prezenţă întocmită pentru luna august 2008.

S-a mai arătat că decizia de concediere cuprinde menţiunile din normele legale încălcate de contestator, nefăcându-se referire la normele din regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, motivat de inexistenţa unor asemenea reglementări la nivelul instituţiei datorită specificului activităţii desfăşurate de aceasta.

Prin urmare, nu se putea face referire la un regulament intern sau contract colectiv de muncă, contestatorul desfăşurându-şi activitatea în baza OUG nr.24/2000.

De asemenea, motivarea instanţei prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale investită cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.268 alin.2 din c o d u l m u n c i i, prin care s-a stabilit că menţiunile şi precizările pe care trebuie să le conţină decizia de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, nu se circumscrie la situaţia de fapt concretă reţinută prin decizia de sancţionare.

S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile în sensul respingerii contestaţiei formulate de contestator ca nefondată.

Examinând recursul sub aspectul motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Instanţa de fond a soluţionat cauza cu respectarea dispoziţiilor recomandate de C o d u l d e procedură civilă şi c o d u l m u n c i i, neexistând nicio încălcare a dispoziţiilor art.129 Cod procedură civilă aşa cum invocă recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice S.

Chiar dacă s-ar admite existenţa unei încălcări a principiului contradictorialităţii în faţa instanţei de fond aşa cum a invocat recurenta, acest aspect poate fi criticat şi cenzurat pe calea prezentului recurs şi nu impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În acest sens a statuat şi Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite, prin Decizia nr.21 din 12.06.2006 în recursul în interesul legii care a stabilit că în recurs casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă poate fi dispusă numai în situaţiile prevăzute expres şi limitativ în art.81 alin.2 lit.a şi b din Legea nr.168/1999 precum şi în cazul în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

Cu privire la fondul cauzei se constată că într-adevăr, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, decizia nr.295 din 22.10.2008 de desfacere a contractului de muncă emisă de recurentă nu conţine menţiunile obligatorii prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.268 alin.2 c o d u l m u n c i i, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei prin care arată că în legătură cu raporturile de muncă ale contestatorului E. G D. nu există prevederi ale statutului de personal sau un regulament intern în baza cărora acesta îşi desfăşoară activitatea.

Întrucât motivele de fapt ce au determinat desfacerea contractului de muncă al contestatorului nu au fost analizate de către instanţa de fond ca urmare a aplicării dispoziţiilor art.76 şi 78 din c o d u l m u n c i i, acestea nu vor fi analizate nici în cadrul prezentului recurs.

Faţă de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art.312 cod procedură civilă să respingă recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice S, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI S, împotriva sentinţei nr. 350 din 19 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a – secţia civilă (dosar nr(...)).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 aprilie 2009.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

ptr. judecător (...) E.

pensionat semnează

preşedintele instanţei

Red. B.O.

Judec. fond: (...) M., E. O.

Tehnored. V.S., 2 ex, 18.05.2009