Cabinet avocat Dreptul muncii

• R O M A N I A -

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

DOSAR NR(...)

Format vechi nr.1114/2009

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.3501/R

Şedinţa Publică din data de 19 mai 2009

Curtea compusă din:

PRESEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) O. (...)

GREFIER D. N.

Pe rol fiind soluţionarea cererilor de recurs formulate de către recurenta-intimată (...) E. B. (...) cât şi de către recurenta-contestatoare U. N. D. împotriva sentinţei civile nr.7936 din data de 22.12.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi B. Sociale în dosarul nr.32444/3/LM/2008 - având ca obiect „contestaţie decizie concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: recurenta-intimată (...) E. B. (...) prin apărător d-nul avocat J. M. cu împuternicire avocaţială de reprezentare ataşată la fila 24 dosar recurs emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. (...) din data de 07.05.2009 şi recurenta-contestatoare U. N. D. prin apărător d-na avocat E. N. cu împuternicire avocaţială de reprezentare juridică ataşată la fila 23 dosar recurs emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.3063/2008.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează Curţii faptul că la dosar s-a depus prin serviciul „registratură” al secţiei la data 12.05.2009 de către recurenta-contestatoare U. N. D. întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-intimată, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părţii recurente adverse.

Curtea, în şedinţă publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către recurenta-contestatoare către recurenta-intimată prin avocat.

Recurenta-intimată prin avocat, arată că la rândul său înţelege să depună la dosar întâmpinare la motivele de recurs formulate de către recurenta-contestatoare, cu precizarea că aceasta a fost comunicată şi părţii recurente adverse.

Curtea constată la acest termen faptul că pentru recurenta-intimată avocatul împuternicit să o reprezinte nu face dovada calităţii de reprezentant, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 161 Cod proc. civ., sens în care, pune în vedere acestuia să complinească lipsurile constatate.

Avocatul recurentei-intimate precizează faptul că este împuternicit să reprezinte societatea recurentă conform contractului de asistenţă juridică încheiat, în sensul că a fost împuternicit de către preşedintele societăţii, totodată, conformându-se dispoziţiilor instanţei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 161 Cod proc. civ.

Curtea constată faptul că au fost complinite lipsurile constatate în ceea ce priveşte lipsa calităţii de reprezentant pentru recurenta-intimată (...) E. B. (...), aşa cum prevăd dispoziţiile art. 161 Cod proc. civ. şi, pentru a da posibilitate ambelor părţi recurente de a lua cunoştinţă reciproc de conţinutul întâmpinărilor comunicate la termenul de azi, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare, recurenta-intimată (...) E. (...) prin avocat având cuvântul, arată că înţelege să solicite încuviinţarea probei cu înscrisuri, în susţinerea motivelor de recurs formulate în cauză, respectiv decizia nr.889 privind pe E. N. M. şi referatul întocmit de serviciul juridic înregistrat sub nr.701/22.07.2008.

Recurenta-contestatoare prin avocat având cuvântul pe cererea de probe solicitată de către partea recurentă adversă arată că nu se opune încuviinţării acesteia, precizând totodată faptul că la rândul său, înţelege să solicite încuviinţarea probei cu înscrisuri, pe aspectul concedierii - depunând în acest sens, în scris, cerere de probe.

Astfel, arată că în cadrul probei cu înscrisuri, solicită să pună în vedere recurentei-intimatei să depună la dosar toate înscrisurile ce privesc situaţia contractelor de muncă ale d-nelor E. D., E. T. şi N. F., organigrama completă a societăţii anterioară, respectiv ulterioară concedierii precum şi oricare alte înscrisuri care să indice direcţiile şi serviciile din cadrul societăţii care, după concedierea contestatoarei îndeplinesc atribuţii legate de întocmirea, gestionarea şi recuperarea daunelor - cu precizarea că în ce priveşte înscrisurile menţionate în capătul trei de cerere, acestea au fost solicitate ca urmare a înfiinţării unui serviciu juridic, în cadrul căruia consilierul juridic presta aceleaşi servicii ca şi recurenta-contestatoare de azi.

Mai arată recurenta-contestatoare prin avocat faptul că înscrisurile solicitate privesc şi capătul de cerere privind daunele morale cât şi sub aspectul motivelor de anulare a deciziei contestate.

Recurenta-intimată E. B. (...) prin avocat având cuvântul asupra cererii de probe formulate de către recurenta-contestatoare în ce priveşte proba cu acte constând în prezentarea dosarelor personale ale celor trei salariate, arată că în opinia sa, aceasta este o chestiune ce nu a fost invocată la fond de recurenta de azi, motiv pentru care apreciază că sub acest aspect nu se poate încuviinţa o astfel de probă.

Referitor la depunerea organigramei societăţii, solicită a se constata că aceasta a fost depusă la dosar, iar în cazul în care acele probe se consideră a nu fi organigrame, se va supune unei astfel de dispoziţii.

În consecinţă, recurenta-intimată prin avocat solicită ca cererea de probe formulată de către recurenta-contestatoare să nu fie admisă pentru motivele invocate.

Curtea, după deliberare, încuviinţează pentru recurenta-intimată (...) E. B. (...) proba cu înscrisuri aşa cum a fost formulată, în baza art. 305 Cod proc. civ., respectiv cele depuse la termenul de azi şi care au fost comunicate şi recurentei-contestatoare.

Recurenta-contestatoare prin avocat având cuvântul arată că în cadrul aceleaşi probe înţelege să depună şi expunerea de motive de pe site-ul Camerei Deputaţilor - cu precizarea că aceasta a fost comunicată şi părţii recurente adverse prin avocat.

Curtea, după deliberare, încuviinţează pentru recurenta-contestatoare proba cu înscrisuri, respectiv înscrisul ce face referire la expunerea de motive de pe site-ul Camerei Deputaţilor, celelalte nefiind utile cauzei în raport de natura probelor administrate deja în cauză.

Părţile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepţii de invocat sau înscrisuri noi de ataşat.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor recurente prezente în susţinerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Recurenta-contestatoare U. N. D. prin avocat având cuvântul solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, casarea în parte a sentinţei civile recurate, menţinerea soluţiei instanţei de fond sub aspectul constatării nulităţii absolute a deciziei nr.897/07.08.2008 emisă de recurenta-intimată, modificarea acesteia sub aspectul obligării intimatei la achitarea către contestatoare a sumei de 200.000 lei cu titlul de daune morale, pentru această concediere nelegală, cu cheltuieli de judecată.

În acest sens arată că în opinia sa se încalcă Legea nr.237/207 act normativ care a privit expres art. 269 Codul muncii, potrivit căreia s-a modificat sub aspectul categoriilor de daune acordare salariatului, şi în acest sens legiuitorul a înţeles să modifice art. 269 în sensul de a-l despăgubi pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Aşa fiind, solicită să se aibă în vedere expunerea de motive depusă la termenul de azi şi care a stat la baza legii nr.237/2007, şi care în esenţă are un puternic caracter reparatoriu, întrucât prin simpla anulare a unei decizii de concediere nu este inclus şi caracterul educaţional, angajatorii vor continua să emită decizii de concediere,fără a risca vreo sancţiune suplimentară reprezentată de obligaţia de achitare a eventualelor prejudicii morale, în acest mod, valenţa educativă a actului de justiţie fiind mult diminuată.

În esenţă, decizia de concediere contestată a produs la nivelul conştiinţei psihice a contestatoarei un prejudiciu moral efectiv şi explicabil pentru faptul că deşi se ştia la nivelul societăţii faptul că urma să fie concediată, cu toate acestea s-a emis o decizie de a fi menţinută, mai mult, s-a dispus întocmirea şi a unui referat, în una iulie, în vederea majorării salariului contestatoarei, după care în luna august se emite decizia de concediere. În această perioadă intervine şi schimbarea statului profesional din jurişti în avocaţi, această schimbare având un scop bine determinat în sensul de a fi preluate activităţile juridice pe care le îndeplinea contestatoarea şi ceilalţi colegi concediaţi, de către alţi colegi din cadrul societăţii intimate.

Aşa fiind, recurenta-contestatoare consideră că s-a creat o discriminare între juriştii care au cunoscut planurile de concediere, iar concedierea nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă, activităţile juridice externalizate fiind în prezent exercitate de foşti angajaţi ai intimatei.

De asemenea, în raport de cele învederate, solicită a se avea în vedere faptul că măsurile de restructurare au fost cunoscute de o parte a consilierilor juridici încă din luna martie 2008, astfel încât aceştia au optat pentru profesia de avocat şi apoi au preluat activităţile juridice externalizate de către intimată.

În consecinţă, solicită a se avea în vedere faptul că din probele administrate rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că decizia de concediere nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă, astfel că, se impune admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris.

Cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către recurenta-intimată (...) E. B. (...), recurenta-contestatoare prin avocat solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât la nivelul societăţii recurente se cunoştea din luna martie faptul că recurenta-contestatoare de azi urma să fie concediată, culpa angajatorului constând în aceea că i-a încălcat drepturile contestatoarei.

Recurenta-intimată (...) E. B. (...) prin avocat având cuvântul pe recursul declarat de către recurenta-contestatoare, solicită respingerea acestuia ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În ce priveşte expunerea de motive care a prefaţat adoptarea modificărilor art. 269 din Codul muncii, este de observat că angajatorul este obligat a despăgubi salariatul în cazul în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului. Însă, cu toate acestea, simpla culpă a angajatorului în emiterea unei decizii de concediere nu este suficientă în condiţiile în care conduita angajatorului nu a fost ilicită şi abuzivă, fiind mai mult decât necesară dovedirea în mod neechivoc, pe calea unui probatoriu adecvat, faptul că valorile angajatorului au fost lezate în mod grav.

Pentru aceste considerente, faţă de cele dezvoltate pe cale de întâmpinare, recurenta-intimată prin avocat concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de către recurenta-contestatoare, ca nefondat.

În ce priveşte recursul său, recurenta-intimată (...) E. B. (...) prin avocat solicită admiterea acestuia aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, pentru următoarele considerente:

În acest sens solicită a se observa faptul că la data de 24 iulie 2008, a fost aprobată cererea unei salariate de a fi angajată pe perioadă determinată în locul unui alt consilier care începând cu data de 01. a08 urma să plece în concediu prenatal, iar la data de 29.07.2008 prin hotărârea luată de către Consiliul de Supraveghere s-a decis că, începând cu data de 20.10.2008 se va reorganiza Direcţia Juridică prin înfiinţarea unui Serviciu juridic, scop în care, începând cu data de 08.08.2008 va începe concedierea consilierilor juridici.

În atare condiţii, recurenta-intimată ar fi trebuit, la data de 01.08.2008 să dispună încetarea raporturilor de muncă ce au luat naştere începând cu această dată între ea şi noul angajat pe perioadă determinată, prin una din modalităţile prevăzute de art.55 din Codul muncii.

Aşa fiind, solicită a se constata că la data M. care s-a încheiat contractul dintre recurenta-intimată şi referenta M. E. societatea nu hotărâse reorganizarea, că la data de 07.08.2008 noul contract de muncă invocat de către contestatoare era în vigoare, iar situaţia acesteia, era la acea dată, similar celei în care posturile pe care ar fi putu fi încadrată erau ocupate.

Faţă de aceste considerente, recurenta-intimată prin avocat concluzionează în sensul admiterii recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, modificarea hotărârii judecătoreşti recurate în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiate.

Fără cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit aet.150 Cod proc. civ. şi reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.7936/22.12.2008 pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi B. Sociale a admis în parte contestaţia formulata de contestatoarea U. N. D. împotriva intimatei (...) E. B. (...); a anulat decizia nr. 897/07.08.2008 emisă de intimată.

A luat act de renunţarea contestatoarei la cererile având ca obiect reintegrarea, plata salariilor actualizate cu indicele de inflaţie şi a salariilor compensatorii şi a respins cererea de daune morale ca nefondată.

A respins cererea contestatoarei şi intimatei privind cheltuielile de judecata ca nefondate.

În considerente a reţinut că prin decizia nr. 897/07.08.2008, intimata a dispus concedierea contestatoarei în baza art. 65 Codul muncii, începând cu data de 06.09.2008, având în vedere că o parte din serviciile sale juridice au fost externalizate, necesitatea de a se restructura Direcţia juridică din raţiuni economico financiare .

Instanţa a reţinut că motivele de nulitate referitoare la necomunicarea hotărârilor consiliului de supraveghere către contestatoare nu sunt întemeiate deoarece aceasta nu are obligaţia comunicării către salariaţi a tuturor actelor ce au stat la baza deciziei, ci numai de a informa pe aceştia, ceea ce intimata a făcut.

F. unei părţi din serviciile juridice nu contravine Ordinului nr. (...)/23.06.2006 al Comisiei de Supraveghere a B.lor, deoarece acesta permite externalizarea cu menţinerea activităţii juridice curente. Or, intimata a înfiinţat un nou serviciu juridic pentru asigurarea acestor activităţi curente.

Susţinerile contestatoarei privind aplicarea art. 5 alin 3 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional nu sunt întemeiate. Astfel, obligaţia stabilita de acest texte trebuie interpretată sistematic, în contextul întregului articol. Or, alin. 1 vorbeşte despre modificarea „prezentului contract", cel la nivel naţional. Numai în aceasta situaţie este aplicabilă obligaţia de a nu se proceda pe durata negocierilor la concedieri pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

S. are o cauză reală şi serioasa, şi anume eficientizarea activităţii, care este un obiectiv esenţial pentru o societate comercială, documentele întocmite cuprinzând detaliat motivele care au determinat o astfel de măsură. Dispoziţiile art. 65 alin. 2 Codul muncii sunt astfel îndeplinite.

În privinţa respectării criteriilor minimale prevăzute de art. 19 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, instanţa a reţinut că acesta este aplicabil numai în situaţia restrângerii activităţii societăţii, or, în cauză nu s-a redus activitatea, ci s-a reorganizat doar o direcţie din cadrul acesteia, cea juridică. Astfel încât nu sunt aplicabile aceste criterii minimale

Instanţa a considerat întemeiat motivul referitor la angajarea unei alte persoane. Este adevărat că aceasta a fost angajata în cadrul societăţii anterior, până la data de 31.07.2008, dar încadrarea acesteia cu contract de muncă pe durata determinată începând cu data de 01.08.2008 pe un post de consilier juridic până la revenirea titularului postului, aflat în concediu prenatal, nu este justificată în condiţiile în persoana în cauza nu îndeplinise anterior atribuţiile postului de consilier juridici intimata dispune de alte persoane specializate în acest domeniu, una dintre ele fiind contestatoarea.

Faptul că angajarea se făcuse anterior nu este relevantă pentru că era pe durată determinată, pe un alt post, chiar dacă în cadrul aceluiaşi serviciu juridic, iar contractul de muncă tot pe durată determinată pentru postul de consilier juridic este unul nou, independent de celalalt. Angajarea unei alte persoane, chiar dacă locul nu era unul vacant, ci păstrat până la revenirea titularului, conduce la concluzia că prezenţa acesteia era necesară pentru desfăşurarea activităţii angajatorului, astfel încât apare ca îndoielnică oportunitatea concedierii contestatoarei. Instanţa a considerat că ar fi fost îndreptăţită contestatoarea să i se propună noul contract de muncă, având în vedere obligaţia de bună credinţă şi de informare ce incumbă părţilor conform art. 8 Codul muncii, pentru acestea, a fost anulată decizia de concediere.

S-a luat act de renunţarea contestatoarei la cerile privind reintegrarea, plata salariilor şi plata compensaţiei.

Cu privire la daunele morale, instanţa a constatat că pentru angajarea răspunderii civile este necesara îndeplinirea cumulativă anumitor condiţii: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, culpă. Or, contestatoarea nu a făcut dovada modalităţilor în care prejudiciul moral invocat s-a manifestat. Orice măsură de genul acesta implică inerent o stare de tensiune, dar aceasta nu este suficientă pentru a da dreptul la plata unor despăgubiri, atât timp cât nu sunt afectate valori personale importante, nu sunt cauzate suferinţe deosebite, ce nu se justifica în mod rezonabil, de pildă, pentru ca, în caz contrar, s-ar ajunge la angajarea răspunderii pentru prejudiciul moral doar în baza afirmaţilor celui interesat. Trebuie să existe anumite indicii referitoare la existenţa prejudiciului care să permită judecătorului şi o apreciere a valorii daunelor, chiar dacă nu există criterii precise în acest sens. Declaraţia martorului nu este revelatoare în acest sens, iar faptul că anterior concedierii contestatoarea a refuzat o ofertă de muncă ţine de libera alegere a locului de muncă, ea fiind recompensată prin majorarea salariului.

Instanţa a considerat că anularea deciziei este suficientă pentru a compensa starea de tensiune prin care contestatoarea a trecut.

Pentru aceste motive, s-a admis în parte contestaţia în sensul celor de mai sus.

Împotriva sus-menţionatei hotărârii a declarat recurs părţile, căile de atac fiind înregistrate pe rolul Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I – Secţia a VII – a Civilă şi pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi B. Sociale sub nr(...).

Prin recursul declarat, (...) B.C.R. B. (...) a reiterat că la data 24.07.2008 (anterior adoptării hotărârii Consiliului de Supraveghere evidenţiată în Procesul verbal de şedinţa nr.16 din 29.07.2008), a fost aprobata cererea numitei E. M. (care la acea dată funcţiona ca referent în Serviciul juridic în care îşi desfăşura activitatea contestatoarea) de a fi angajata, pe perioada determinata în locul consilierului E. O., care, începând cu data de 01.08.2008, urma să plece in concediu prenata.

La data de 29.07.2008, prin hotărârea luată de Consiliul de Supraveghere, s-a decis că, începând cu data de 20.10.2008 se va reorganiza Direcţia juridica prin înfiinţarea numai a unui Serviciu juridic format din 16 angajaţi la nivelul sucursalelor zonale, scop în care, începând cu 08.08.2008, va începe concedierea consilierilor juridici.

La data de 01.08.2008, referenta a fost angajată pe postul de consilier juridic (rămas vacant ca urmare a plecării în concediu prenatal al unui consilier juridic).

Recurenta solicită instanţei să constate că:

Angajarea persoanei referentei s-a aprobat la data de 24.07.2008 (astfel dupa cum rezultă din referatul depus la dosar) şi s-a produs efectiv la data de 01.08.2009;

Pe data de 07.08.2008 s-a emis decizia de concediere nr. 987, prin care contestatoarei i se aducea la cunoştinţa termenul de preaviz cât şi toate celelalte aspecte ce priveau concedierea;

Este adevărat că prevederile art. 8 din Codul muncii impun buna credinţă şi informarea reciproca a participanţilor la procesul de muncă, însă această prevedere este aplicabilă, în egală măsură, şi persoanei căreia, începând cu data de 01.08.2008, i s-a aprobat (la data de 24.07.2008), prin semnătura conducerii societăţii, încadrarea pe un post de consilier juridic pe perioadă determinată;

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 16 sunt în sensul în care contractul de muncă se încheie pe baza consimţământului părţilor, indiferent dacă s-a întocmit contract de muncă în formă scrisă, această ultimă obligaţie incumbă angajatorului. Cu alte cuvinte, formarea valabilă a contractului este îndeplinită la data simplului acord de voinţa al părţilor (data de 24.07.2008), manifestarea lor de voinţa nefiind supusă nici unei alte condiţii de formă (de exemplu scrisă);

În atari condiţii, recurenta-intimată ar fi trebuit, la data de 01.08.2008, să dispună încetarea raporturilor de muncă ce au luat naştere începând cu această dată între ea şi noul angajat pe perioadă determinată, prin una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile art. 55 din Codul muncii.

Din analiza detaliată a celor trei motive de încetare a contractului de muncă (prevăzute de art. 55) încheiat de recurenta-intimată cu referanta M. E., se observa că nici unul dintre acestea un este aplicabil şi nu putea fi invocat de către angajator.

Pentru toate aceste motive, recurenta solicită instanţei să constate că:

La data la care s-a încheiat contractul de muncă dintre recurenta-intimată şi referenta M. E., societatea nu hotărâse încă să reorganizeze Direcţia juridică;

La data de 07.08.2008 (data emiterii deciziei de concediere) noul contract de muncă invocat de contestatoare era în vigoare şi în plină desfăşurare;

Situaţia intimatei contestatoare era, la acea data, similară celei în care posturile pe care ar fi putut sa fie încadrată (conform pregătirii sale) erau ocupate;

Recurenta intimată nu putea invoca nici motivul prevăzut de art. 55 din Codul muncii pentru a înceta raporturile de muncă cu M. E. şi a-i oferi acest post (pe perioadă determinată) contestatoarei care primise decizia de concediere începând cu data de 07.08.2008.

Prin recursul formulat contestatoarea U. N. D. a criticat hotărârea sub aspectul respingerii, ca neîntemeiate, a capătului de cerere privind acordarea de daune morale cuantificate printr-o suma de bani, iar nu echivalate cu o măsura reparatorie nepecuniara, măsură care decurge din însăşi aplicarea unor norme juridice imperative.

Nelegalitatea şi netemeinicia soluţionării acestui capăt de cerere rezultă evident atât prin interpretarea istorico-teleologica a art. 269 din Codul muncii, cât şi din perspectiva faptului că, în cazul încălcării unor norme juridice imperative, instanţele de judecată ar trebui să pronunţe hotărâri judecătoreşti care să aibă şi un rol educativ şi/sau preventiv, hotărâri care să reflecte importanţă deosebită a actului de justiţie în cadrul unei societăţii/comunităţi.

Astfel, în forma sa iniţiala, art. 269 din Codul muncii prevedea că: "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor serviciu sau în legătură cu serviciul. "

Ulterior, norma juridică antemenţionată a fost modificată prin Legea nr. 237/2007 care a intrat în vigoare în data de 28.07.2007, act normativ care a privit expres doar art. 269 din Codul muncii, potrivit căruia art. 269 s-a modificat sub aspectul categoriilor de daune acordate salariatului astfel:

"Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."

Aşadar, în forma sa iniţială, art. 269 nu reprezentă o normă juridică speciala care să statueze asupra acordării de daune morale de către angajator salariatului, astfel încât, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2007, fie se consideră în astfel de situaţii că este inadmisibilă cererea privind acordarea de daune morale, fie se apreciază că anularea ca nelegală a deciziei de concediere reprezintă prin ea însăşi un act de reparaţie.

Din interpretarea istorico-teleologica a art. 269 din Codul muncii rezulta, fără tăgadă că legiuitorul a considerat că măsura anulării unei decizii de concediere, ca fiind nelegală, nu este suficientă pentru a repara prejudiciul moral produs, în acest sens impunându-se achitarea de daune morale cuantificate în bani.

În acest sens, recurenta a citat din „Expunerea de motive” care a stat la baza Legii nr. 237/2007 mai sus indicate " Deşi producere prejudiciilor nepatrimoniale este adesea indubitabilă, simpla concediere nedreaptă fiind generatoare de producere a unei stări psihice cu efecte negative asupra vieţii angajatului respectiv, este aproape o regulă în conflictele de muncă în care desfacerea contractului de muncă se face abuziv de către

angajator, ca instanţele să prefere aplicarea cutumiară a inadmisibilităţii acestor prejudicii nepatrimoniale. În cazurile în care concedierile se fac prin abuz şi rea credinţă angajatorul nu riscă şi o sancţiune suplimentara reprezentată de obligaţia de achitare a eventualelor prejudicii morale. În acest mod, valenţa educativă a actului de justiţie este mult diminuată (...) ."

Aşadar, în prezenta cauza în mod corect instanţa de judecata a luat act de faptul că recurenta a suferit un prejudiciu psihic, însă a omis a interpreta şi aplica în mod just şi eficient art. 269 din Codul muncii în forma sa actuală.

Totodată, instanţa a omis a analiza depoziţia martorului propus de recurentă, precum şi actele medicale care indicau faptul că în perioada de preaviz prezentase stări depresive, probe care denotă că decizia de concediere a fost de natură a o afecta psihic negativ într-o măsură semnificativă.

Sub aspectul legalităţii sentinţei atacate, consideră că în mod corect instanţa de fond a statuat că, în cazul concedierii recurentei, nu a fost îndeplinită condiţia ca această concediere sa fie efectivă, întrucât unul dintre posturile de consilier juridic (aparţinând d-nei E. O. aflată în concediu de maternitate) care ar fi putut să i se ofere recurentei, a fost ocupat de d-ra E. M., care anterior deţinuse funcţia de referent.

Recurenta a precizat că la nivelul societăţii intimate mai existau la momentul concedierii sale încă două posturi de consilieri juridici în cadrul Sucursalei Municipiului B, posturi care nu au fost desfiinţate concomitent cu postul recurentei, întrucât aparţineau unor salariate aflate în concedii de sarcină/lăuzie.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 lit. d) din Codul muncii, „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64”.

Recurentei nu i s-a oferit pentru o durată determinată, niciunul dintre cele doua posturi, fie cel aparţinând d-nei T.
E., fie cel al d-nei E. D. E..

Mai mult, din referatul întocmit de intimată în luna iulie 2008 în vederea majorării salariului recurentei, precum şi din referatul întocmit în vederea angajării în funcţia de consilier a d-rei E. M. rezultă fără tăgadă că la nivelul societăţii intimate era nevoie de consilieri juridici, fapt impus de volumul mare al activităţii juridice.

În consecinţă, recurenta consideră că decizia de concediere nu a avut o cauză reală, nefiind susţinută de documente care să denote că societatea se confruntă cu dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc. şi nici o cauză serioasă, adică măsura concedierii să aibă la baza studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi să nu disimuleze realitatea.

Recurenta a învederat instanţei de judecată faptul că masurile de restructurare au fost cunoscute de o parte a consilierilor juridici încă din luna martie 2008, astfel încât aceştia au optat pentru profesia de avocat şi apoi au preluat activităţile juridice externalizate de către intimată.

Aşadar, măsura externalizării unei părţi a activităţii juridice, indicată ca o măsura de eficientizare a profitului intimatei s-a realizat prin informarea prealabila a câtorva jurişti ai intimatei, care şi-au schimbat statutul profesional din jurişti în avocaţi cu scopul bine determinat de a prelua activităţile juridice pe care le îndeplinea recurenta şi ceilalţi colegi concediaţi.

Din adresa nr. 38/20.08.2008 emisă de Sindicatul E. B., în pagina 3, paragraful final se menţionează faptul că, la nivelul societăţii intimate, planul de restructurare a Direcţiei juridice a fost supus unei decizii de confidenţialitate - nedepusă de intimată în dosar.

Faţă de cele de mai sus, recurenta consideră că s-a creat o discriminare evidentă între juriştii care au cunoscut planurile de concediere şi recurentă, iar concedierea nu a avut o cauză reală şi nici o cauză serioasă, activităţile juridice externalizate fiind în prezent exercitate efectiv de foştii angajaţi ai intimatei.

Totodată, recurenta a precizat că decizia de concediere atacata nu îndeplineşte nici condiţia imperativă impusă de art. 74 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, potrivit căruia:

Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea (...)”
Recurenta a învederat instanţei de judecata că temeiul de fapt indicat în decizia de concediere atacata este reprezentat de hotărârile din 28.03.2008, 21.05.2008 şi 29.07.2008.

Recurenta a mai arătat instanţei de fond că aceste hotărâri nu i-au fost comunicate, cel puţin în extras, împreună cu decizia de concediere, ca anexă sau incluse în decizie, în extras - menţionându-se astfel în mod efectiv aspectele de fapt care au determinat concedierea recurentei.

În consecinţa, recurenta a apreciat că decizia de concediere nu a fost motivată în fapt.

Aşadar, recurenta consideră că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut că recurentei nu i s-au comunicat hotărârile de mai sus, care erau indicate drept temei de fapt al deciziei de concediere.

De asemenea, decizia de concediere este nelegală întrucât încalcă art. 19 din Contractul colectiv de muncă de la nivelul societăţii, deoarece nu indica niciun criteriu care să evidenţieze diferenţele dintre recurentă şi cei 16 angajaţi care nu vor fi concediaţi, încalcă art. 5 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006 din 29.12.2006, publicat în Monitorul Oficial Partea V nr. 5 din (...), potrivit căruia: "Părţile convin ca în perioada negocierilor, atât în cazul în care se fac modificări, cât şi în cazul denunţării contractului, la nivelurile de negociere să nu se declanşeze greve, iar la nivel de unitate sau grup de unităţi să nu se efectueze concedieri din motive neimputabile salariaţilor. "

Faţă de cele de mai sus, caracterul ilicit al faptei intimatei decurge în mod direct din împrejurarea că decizia atacata nu a respectat norme juridice imperative, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 6 alin. 2 teza a J.-a din Codul muncii: "U. salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la protecţie împotriva concedierilor nelegale, precum şi dreptul de a se bucura de demnitate în cadrul raporturilor de muncă”.

Recurenta a apreciat că în mod greşit instanţa de fond nu a analizat importanţa şi gravitatea faptului că intimata i-a mărit în luna iulie 2008 salariul cu scopul declarat de a o determina să rămână angajată în cadrul companiei, cunoscând încă din luna mai 2008 că urmează sa fie concediată o lună mai târziu.

Cercetând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:

Recursul declarat de (...) B.C.R B. (...) nu poate fi primit, întrucât prin motivele invocate, aceasta nu a contrazis propriu-zis raţionamentul primei instanţe, care nu a sancţionat angajarea referentului pe postul de consilier juridic pe perioada determinată, ci desfacerea contractului de muncă al contestatoarei ce ocupa anterior aceeaşi funcţie, pe motivul reorganizării şi redimensionării activităţii unităţii. Or, astfel cum a statuat şi prima instanţă, principiul bunei-credinţe în relaţiile de muncă impune să nu se facă angajări în proximitatea datei la care posturi similare sunt desfiinţate ca nemaifiind utile, cu consecinţa că o atare desfiinţare nu are caracter real; situaţia apare cu atât mai inechitabilă cu cât în speţă, a fost angajat pe postul de consilier juridic (chiar dacă pe durată determinată) un referent din cadrul aceluiaşi serviciu, în timp ce consilierul juridic al cărui post a fost suprimat din structura organizatorică a angajatorului şi căruia i s-ar fi putut oferi postul disponibil o anume perioadă, a fost concediat.

Nu se poate invoca, în sens contrar, nici obligativitatea angajamentului asumat faţă de un angajat pe post, neexistând niciun temei în lege care să dea preferinţă acestuia în detrimentul unui angajat mai vechi pe un post identic de care nu mai e nevoie, mai ales că angajarea referentului s-a produs începând cu 01.08.2008, adică după ce, la data de 29.07.2008, consiliul de supraveghere decisese concedierea consilierului juridic.

Rezultă, pe baza celor expuse, că recursul E. B. (...), analizat în limita criticilor formulate, este nefondat şi va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 C. pr. civ.

Cât priveşte recursul declarat de contestatoare, acesta este întemeiat numai cât priveşte solicitarea de a se obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată.

Într-adevăr, se constată că acţiunea formulată a fost admisă în parte, situaţie în care, potrivit art. 274 şi 276 C. pr. civ., se impunea obligarea pârâtei, ca parte căzută în pretenţii, la suportarea, proporţional cu partea admisă, a cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, şi dovedite cu chitanţa aflată la fila 135 a dosarului de fond, ce atestă plata unui onorariu de avocat în valoare de 4000 lei.

Or, prima instanţă a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, fără a motiva această soluţie.

Pentru aceste considerente în aplicarea art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 şi 304¹ C. pr. civ., recursul va fi admis şi se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul de a obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată avansate la fond în valoare de 1000 lei, onorariu avocat faţă de admiterea unui capăt de cerere din cele patru formulate.

Cât priveşte motivele de recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia deciziei de concediere, acestea sunt inutile în critica sentinţei, având în vedere că prima instanţă şi le-a însuşit şi a anulat actul atacat, iar cât priveşte solicitarea de reparare bănească a prejudiciului moral, în mod legal şi temeinic s-a apreciat că nu orice atare prejudiciu dă dreptul la o compensaţie bănească, ci numai cel de o anumită gravitate, în condiţiile concrete ale faptului prejudiciabil.

Or, în speţă deşi este plauzibil, chiar inerent ca salariatul să fie afectat de concediere, numai aceasta nu dă dreptul la dezdăunări materiale, nedovedindu-se că, în condiţiile concrete în care s-a produs concedierea, aceasta a produs suferinţe psihice profunde şi de durată ori a umilit grav angajatul, afectându-i considerabil imaginea în proprii P. şi ai celorlalţi.

Or, astfel cum a hotărât şi prima instanţă, faţă de neplăcerea încercată de salariată prin desfacerea contractului de muncă, hotărârea definitivă de anulare, urmare a recunoaşterii caracterului întemeiat al motivelor deduse judecăţii, reprezintă o reparaţie morală rezonabilă şi suficientă a unui prejudiciu de aceeaşi natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată (...) E. B. (...) împotriva sentinţei civile nr.7936 din data de 22.12.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi B. Sociale în dosarul nr.32444/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurenta-contestatoare U. N. D..

Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare U. N. D. împotriva sentinţei civile nr.7936 din data de 22.12.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi B. Sociale în dosarul nr.32444/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurenta-intimată (...) E. B. (...).

Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâta la plata către contestatoare, a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05. 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) O. (...)

GREFIER

D. N.

Red: J.

Tehnored:C.P

2 EX./07.07.2009

Jud. fond : D.E

C.G.C