ROMÂNIA CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR(...) D E C I Z I A nr.1666 Şedinţa publică din data de 25 august 2009 Preşedinte - (...) (...) (...) Judecători - (...) (...) - (...) D. Grefier - N. J. Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de reclamantul J. S. domiciliat în comuna E., sat E. de M, judeţul D împotriva sentinţei civile nr.1273 din data de 9 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu pârâta SC N. S. SA cu sediul în Târgovişte,(...) , judeţul D. Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar. La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurentul reclamant J. S. reprezentat de avocat D. M. din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocaţiale depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă SC N. S. SA. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care, Avocat D. M., pentru recurentul reclamant solicită proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar. Depune la dosar adeverinţa emisă de SC N. S. SA (care şi-a schimbat denumirea) din cuprinsul căreia rezultă că reclamantul a fost încadrat cu contract individual de muncă începând cu data de 08.05.1985. Arată că nu mai are alte cereri de formulat şi solicită cuvântul în fond. Instanţa ia act că la dosarul cauzei s-a depus adeverinţa din cuprinsul căreia rezultă că recurentul reclamant a fost salariat al acesteia şi faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond. Avocat D. M., pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul obligării societăţii la plata diferenţelor salariale. Arată că recurentul reclamant a fost angajat al societăţii din anul 1985, aşa cum rezultă din decizia de concediere şi este îndreptăţit la plata a şapte salarii compensatorii. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată. C U R T E A Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a sub nr. (...) contestatorul J. S. a solicitat obligarea angajatorului să-i plătească şapte salarii compensatorii cu ocazia concedierii dispusă de acesta prin decizia de concediere nr. 22 din 24.02.2009. Motivând contestaţia a arătat că în temeiul art. 65 din Codul muncii s-a dispus desfacerea contractului său individual de muncă, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat, că prin notificarea nr. 80/22.01.2009 s-au stabilit măsuri pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează a fi acordate salariaţilor concediaţi, astfel că intimata este obligată să-i plătească şapte salarii compensatorii în conformitate cu art. 130 din Contractul colectiv de muncă. Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca prematur introdusă faţă de împrejurarea că măsura desfacerii contractului de muncă s-a luat cu caracter provizoriu pentru o perioadă de 90 de zile, că după expirarea acestui termen, dacă societatea reia fluxul de producţie la parametrii anterior va angaja persoanele concediate, iar în eventualitatea în care nu se va dispune reangajarea contestatorul poate solicita salariile compensatorii. Prin sentinţa civilă nr.1273/9.06.2009 T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a a admis în parte contestaţia şi a obligat intimata la acordarea a trei salarii compensatorii contestatorului în conformitate cu prevederile art. 130 din D., precum şi la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că decizia de concediere nu cuprinde menţiunea acordării unor salarii compensatorii contestatorului, aspect care însă nu poate conduce la anularea acesteia, deoarece acordarea de salarii compensatorii se poate face şi separat, în temeiul Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate care prevede acest drept. Potrivit art. 130 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în cazul falimentului societăţii aceasta va acorda compensaţii de concediere salariaţilor în funcţie de vechime pornind de la un salariu compensatoriu pentru o vechime de 5 ani în unitate până la şapte salarii compensatorii pentru o vechime de 20 de ani în unitate. A.2 al acestui articol stabileşte că vor intra în vigoare prevedere alin.1, prin aplicarea salariilor compensatorii, în situaţia unor concedieri colective pe o perioadă mai mare de 90 de zile. A mai reţinut tribunalul că sunt îndeplinite condiţiile art.130 din D., astfel că trebuiau acordate plăţi compensatorii. În ce priveşte numărul de salarii compensatorii, tribunalul a apreciat că acestea sunt în număr de trei deoarece contractul individual de muncă al contestatorului a fost înregistrat la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă D la data de 08.11.1998, situaţie în care vechimea sa în unitate este de 11 ani, acest aspect rezultând din cuprinsul deciziei de concediere unde se menţionează numărul şi data contractului individual de muncă. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală sub aspectul numărului de salarii compensatorii la care avea dreptul. Susţine recurentul că are o vechime în muncă, în unitatea intimată de peste 20 de ani şi nu de 11 ani, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond, astfel că i se cuveneau 7 salarii compensatorii. În recurs s-a depus copia integrală a carnetului de muncă al recurentului şi adeverinţa 742/24.06.2009 emisă de societatea intimată. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată şi motivele de recurs, curtea va constata că acesta este fondat. Contestatorul a fost concediat în temeiul art.65 din Codul muncii prin decizia 22/24.02.2009. Art.130 din D. stipulează, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond că în cazul falimentului societăţii aceasta va acorda compensaţii de concediere salariaţilor, în funcţie de vechime, pornind de la un salariu compensatoriu pentru o vechime de 5 ani în unitate până la şapte salarii compensatorii pentru o vechime de 20 de ani în unitate. A.2 al acestui articol stabileşte că vor intra în vigoare prevedere alin.1, prin aplicarea salariilor compensatorii, în situaţia unor concedieri colective pe o perioadă mai mare de 90 de zile. În situaţia recurentului se aplică dispoziţiile acestui articol deoarece acesta a fost supus unei disponibilizări colective, pe o perioadă mai mare de 90 de zile. În ce priveşte numărul de salarii compensatorii cuvenite recurentului, tribunalul a reţinut eronat că acesta are doar o vechime de 11 ani în societatea intimată. Aşa cum rezultă din carnetul de muncă al recurentului, acesta a fost salariatul societăţii intimate începând cu 8.05.1985, situaţie confirmată şi de angajator prin adeverinţa nr.742/24.06.2009. Prin urmare, recurentul are o vechime de peste 20 de ani în societatea intimată, situaţie în care i se cuvin, potrivit disp. art.130 din D., 7 salarii compensatorii. Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art.3041 şi 312 alin.1 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va obliga pârâta la plata a 7 salarii compensatorii. În baza disp. art.274 C.pr.civ. curtea va obliga intimata la plata către recurent a 1000 lei onorariu avocat în faza procesuală a recursului. Pentru aceste motive În numele legii D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul J. S. domiciliat în comuna E., sat E. de M, judeţul D împotriva sentinţei civile nr.1273 din data de 9 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu pârâta SC N. S. SA cu sediul în Târgovişte,(...) , judeţul D. Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta la plata a 7 salarii compensatorii. Obligă intimata la plata către recurent a 1000 lei onorariu avocat în faza procesuală a recursului. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 august 2009. Preşedinte, Judecători, (...) (...) (...) (...) (...) (...) D. Grefier, N. J. Operator de date cu caracter personal Notificare nr. 3120 Red.D./IM 4 ex./31.08.2009 d.f(...) j.f. O. D. N. N.
Toate spetele
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 1666 din data 2009-08-25
Pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti