Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.967/2009

Şedinţa publică din 8 octombrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...) (...) – judecător

(...) (...) – judecător

(...) O. – judecător

U. (...) – grefier

Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta SC D. de Media SA C N, împotriva sentinţei civile nr.1070/2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...).

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemante în încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2009, când pronunţarea a fost amânată pentru data de 1 octombrie 2009, şi apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i A l b a sub dosar nr(...) astfel cum a fost formulată şi precizată, reclamantul E. D. a chemat în judecată pârâta SC D. de Media SA, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată să se dispună constatarea nulităţii absolute a deciziei 28/31.03.2008, reintegrarea în muncă şi plata despăgubirilor băneşti echivalente cu salariile indexate, începând cu data emiterii deciziei de concediere până la data reintegrării efective, să se constate că prin D. nr. 40/31.01.2007 au fost încălcate drepturile salariale minimale stabilite prin CCM la nivel de ramură mass-media, acesta în privinţa salariului tarifar de încadrare, a sporului de vechime în muncă, a sporului de neconcurenţă, precum şi a compensării băneşti a concediului de odihnă neefectuat şi cuvenit în anul 2008. Reclamantul mai solicită obligarea pârâtei la plata diferenţelor băneşti cuvenite şi neachitate anterior, pentru perioada februarie 2007-martie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, cu obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii civile se arată de către reclamant faptul că a avut calitatea de salariat, având contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în funcţia de redactor. Se apreciază decizia de concediere ca fiind lovită de nulitate, fiind dispusă încetarea C.I.M. retroactivă, neexistând nici un motiv real pentru justificarea reducerii activităţii pârâtei, neexistând astfel o cauză reală şi serioasă. Reclamantul susţine că decizia de concediere este insuficientă şi imperfectă din punct de vedere juridic.

Prin precizarea de acţiune, reclamantul arată faptul că solicită anularea deciziei de concediere 28/2008, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 7.122 lei cu titlu drepturi băneşti, precum şi obligarea pârâtei la plata comisionului de 20% de publicitate.

Prin întâmpinarea depusă de către pârâtă se solicită respingerea acţiunii civile formulată de către reclamant, capătul 1 fiind apreciat ca inadmisibil , iar capătul 2 ca fiind neregular în principal, iar în subsidiar ca fiind netemeinic şi nefondat, iar în privinţa solicitării referitoare la plata despăgubirilor, această pretenţie este apreciată ca fiind nefondată şi neîntemeiată. Se mai solicită respingerea capătului 3 ca fiind inadmisibil, iar petitul 4 este apreciat ca fiind inadmisibil în principal şi netemeinic şi nefondat în subsidiar.

Pârâta solicită de asemenea respingerea pretenţiilor reclamantului de la capătul 5 ca fiind nefondate, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată de către pârâtă faptul că decizia de concediere a fost întocmită cu respectarea strictă a tuturor procedurilor, conţinând toate elementele de formă cerute de lege. Cauza pentru care desfiinţarea postului reclamantului a fost efectivă, se regăseşte în pierderea economică generată, dovada certă fiind actele contabile înregistrate.

Prin sentinţa civilă nr. 1070/2009 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamantul E. D. împotriva pârâtei SC D. DE MEDIA SA şi în consecinţă:

A fost anulată decizia de concediere nr. 28/31.03.2008 emisă de pârâtă şi s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior concedierii, cu obligarea aceleiaşi pârâte la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor băneşti datorate, cu titlu drepturi salariale cuvenite şi neachitate, începând cu data concedierii, până la data reintegrării, sumă care urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie, începând cu data naşterii dreptului material, până la data plăţii efective.

S-a constatat încălcarea de către pârâtă a prevederilor cuprinse în CCM la nivel de ramură mass-media, privind recunoaşterea şi acordarea drepturilor salariale minimale şi a fost obligată aceeaşi pârâtă să plătească reclamantului suma de 7627,98 lei, această sumă cuprinzând inclusiv actualizarea cu indicele de inflaţie până la data de 31.03.2008, reprezentând diferenţă salariu tarifar de încadrare, spor privind clauza de neconcurenţă, diferenţă spor vechime în muncă şi compensarea bănească a concediului de odihnă cuvenit şi neefectuat în anul 2008, aceste diferenţe salariale nete urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi după data de 31.03.2008, până la data plăţii efective.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei procentuale reprezentând comisionul de publicitate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 619 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:

Relaţiile juridice de muncă dintre părţile semnatare al unui raport juridic de muncă, trebuie să se desfăşoare şi să fie supus principiului bunei credinţe şi al consensualităţii drepturilor , obligaţiilor, răspunderilor şi competenţelor căzute în sarcina fiecărei părţi.

Contractul individual de muncă este un contract numit reglementat ca şi cerinţe de conţinut şi formalism de prevederile legale imperative din legislaţia din domeniu în vigoare.

Contractul individual de muncă încetează în condiţiile limitative cuprinse în cap. 5, art. 55 şi urm. din Legea 53/2003, pârâta trebuind în speţa dată, să facă aplicabilitatea prevederilor art. 65 din acest ultim act normativ, respectiv art. 55 lit.c, art. 58.

În prezenta cauză , prin decizia de concediere nr. 28/14.03.2008, revizuită voluntar de către emitentă prin decizia 28/31.03.2008, conform şi adresei 22719/31.03.2008, s-a dispus concedierea reclamantului, reţinându-se din conţinutul acestui înscris că disponibilizarea individuală este motivată de reducerea activităţii angajatorului , la punctul de lucru A, acesta necesitând desfiinţarea postului de redactor al reclamantului.

Este evidenţiat în decizia de concediere că preavizul de 20 de zile a fost acordat reclamantului, pe perioada 19.02.2008-17.03.2008.

Văzând dispozitivul deciziei de concediere, se reţine faptul că s-a dispus în mod unilateral încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului, în mod retroactiv, în condiţiile în care decizia este emisă la data de 31.03.2008 şi dispune retroactiv cu data de 28.03.2008 reducerea postului din motive neimputabile reclamantului, fiind astfel înfrânt principiul neretroactivităţii actelor civile de dispoziţie, aceasta conform şi normelor incidente evidenţiate în art. 1 şi urm din Codul Civil, respectiv art. 15 alin. 2 din Constituţie şi art. 75 din Legea 53/2003.

Astfel, pârâta a dispus concedierea reclamantului retroactiv, actul emis şi intrat în circuitul civil ca urmare a comunicării, nu poate produce efecte şi consecinţe retroactive, retroactivitatea efectelor juridice ale acestuia nefiind posibilă.

De asemenea, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului-reclamant, reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinat de desfiinţarea locului de muncă ocupat ca urmare a dificultăţilor economice şi/sau a reorganizării activităţii, acestea trebuind a avea cauze reale şi serioase, măsurile de reorganizare şi reorientare profesională, trebuind să fie realizate efectiv.

Pârâta nu a realizat cerinţele art. 60 alin. 1 lit.a, respectiv art. 73 şi urm. din Legea 53/2003, văzând evoluţia profesională a reclamantului, sub aspectul dovedirii în perioada de preaviz a incapacităţii temporare de muncă, aceasta determinând condiţiile de acordare şi realizare a perioadei de preaviz cuvenită şi acordată efectiv reclamantului, acesta conform şi art. 28 lit. a din R.O.I, în evidentă contradictorialitate dintre evidenţierea perioadei de preaviz respectiv 19.02.2008-17.03.2008, perioadă menţionată în ambele decizii şi recunoaşterile exprese ale pârâtei menţionate în întâmpinare, unde se arată „ urmare a faptului că la data expirării concediului medical al reclamantului, respectiv 28.03.2008….”.

Astfel, văzând şi scriptele doveditoare privind incapacitatea temporară de muncă, rezultă fără echivoc faptul că aceasta este corespondentă perioadei 14.03.2008-27.03.2008, fiind încălcate şi sub acest aspect normele de drept imperative şi mai sus reţinute de către instanţa de judecată, aceasta sub aspectul poziţiei evidente a incapacităţii temporare de muncă în actul de dispoziţie criticat de către reclamant şi a cărei desfiinţare se solicită prin prezenta acţiune.

Este evident faptul că reclamantul a avut obligaţiile şi răspunderile profesionale corespondente funcţiei, şi date de felul muncii, de redactor, astfel cuprinse limitativ în contractul individual de muncă şi fişa postului, acestea fiind realizate în integrum , acest aspect rezultând inclusiv din răspunsul pârâtei de la fila 223 pct. 6, unde se arată că postul de agent vânzări oferit reclamantului, conform şi ofertei de la fila 8, este sub pregătirea profesională a reclamantului dovedită ca fiind „mult prea bine pregătit din punct de vedere profesional, pentru a accepta ocuparea acestui post”.

În ceea ce priveşte motivele de fapt invocate de către entitatea pârâtă ca fiind determinante în concedierea reclamantului, respectiv reducerea activităţii şi limitarea de pierderi financiare, instanţa de judecată a reţinut chiar poziţia acesteia menţionată în răspunsul la chestionar, poziţia 3, poziţia 7 şi poziţia 9 , unde se arată chiar de către pârâtă, că au fost angajate persoane după concedierea reclamantului, inclusiv la punctul de lucru din A, iar pierderea economică suferită a fost redusă în anul 2008 faţă de anul precedent, dar măsura dispusă de concediere a reclamantului este apreciată ca fiind „profitabilă şi justă”.

Sunt avute în vedere, sub aspectul numărului de personal, prevederile art. 65 alin. 2 din Legea 53/2003, unde se arată expres că desfiinţarea locului de muncă ca urmare a reorganizării şi dificultăţilor economice, trebuie să aibă cauze reale şi serioase, dar chiar înainte de concediere, şi după concediere au fost angajate mai multe persoane, inclusiv redactor şi tehnoredactor.

În ceea ce priveşte dreptul legal şi convenţional al reclamantului , precum şi obligaţia corelativă căzută în sarcina pârâtei de a proceda în consecinţă, în sensul de a avea beneficiul şi satisfacţia plăţii în integrum a tuturor drepturilor băneşti cuvenite, instanţa de judecată reţine incidenţa şi aplicabilitatea în speţă a prevederilor cuprinse în art. 154-166 din Legea 53/2003, art. 37 şi urm din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, art. 29 şi urm. din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură 2006-2007 şi a actului adiţional nr. 1 la această normă convenţională.

În condiţiile în care, drepturile salariale nu pot face obiectul limitării şi/sau reţinerii, acestea având şi caracter de creanţă privilegiată - art. 156 din Legea 53/2003 şi văzând inclusiv prevederile art. 161 alin. 4 din acest ultim act normativ şi art. 1081-1086 Cod Civil , pretenţia şi cererea reclamantului , a fost apreciată ca fiind deplin justă şi întemeiată, cu consecinţa obligării pârâtei la plata tuturor drepturilor băneşti datorate reclamantului, cu reţinerea inclusiv a normelor cuprinse în art. 141 alin.4 din Legea 53/2003, urmând a fi înlăturate orice alte susţineri şi aprecieri contrare promovate de către pârâtă.

Văzând şi concluziile lucrării de specialitate, respectiv a expertizei contabile judiciare, dispusă şi efectuată în prezenta cauză civilă, precum şi completarea efectuată şi pentru considerentele şi motivele de fapt şi de drept arătate şi reţinute mai sus, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamant, în sensul anulării deciziei de concediere nr. 28/2008, cu reintegrarea reclamantului în funcţia avută de către acesta anterior măsurii unilaterale de concediere şi plata în favoarea acestuia a drepturilor băneşti cuvenite şi nerealizate, actualizate cu indicele de inflaţie, aceasta pentru o justă şi echitabilă dezdăunare, începând cu data concedierii până la data reintegrării efective.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză drepturile băneşti în cuantum de 7.627,98 lei, reprezintă diferenţa actualizată, în condiţiile arătate, a diferenţei de salariu tarifar de încadrare cuvenită, a sporului procentual pentru clauza de neconcurenţă, precum şi diferenţa de spor vechime în muncă, dar şi compensarea bănească a concediului de odihnă neefectuat în anul 2008 , aceasta conform şi celor evidenţiate în raportul de expertiză judiciară filele 533-565.

Văzând şi dispoziţiile incidente cuprinse în Legea 130/1996 republicată, Ordinul N. 64/2003, a dispoziţiilor art. 236 şi urm din Legea 53/2003, instanţa de judecată a constatat evidenta încălcare de către pârâtă a prevederilor obligatorii cuprinse în CCM la nivel de ramură mass-media, aceasta în ceea ce priveşte condiţiile de consacrare, recunoaştere şi acordare efectivă a drepturilor salariale minimale, cu consecinţa obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 7.627, 98 lei , această sumă reprezentând inclusiv actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 6.928 lei, corespondentă perioadei februarie 2007- martie 2008, urmând a fi dispusă actualizarea cu indicele de inflaţie şi după data de 31.03.2008 până la data plăţii efective.

S-a dispus respingerea capătului de cerere evidenţiat în precizarea de acţiune, privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând comisionul procentual de publicitate, această pretenţie fiind nedovedită.

Faţă de soluţia pronunţată, fiind solicitate şi dovedite cheltuieli de judecată, s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 274 cod procedură civilă, cu obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 619 lei , cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC D. DE MEDIA SA C N solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii contestaţiei cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a susţinut că hotărârea este nelegală având în vedere următoarele:

1. greşit reţine instanţa că decizia ar avea efecte retroactive, deoarece în realitate decizia a fost redactată şi comunicată în 31.03.2008 şi cu ocazia comunicării preavizului contestatorul a fost înştiinţat că măsura concedierii operează după expirarea termenului de 20 de zile, care însă a fost prelungit datorită concediului medical.

2. greşit reţine instanţa că au fost angajate alte persoane în cadrul societăţii, în realitate fiind angajate alte trei persoane pe posturi devenite vacante după plecarea titularilor, iar aceste posturi sunt posturi tehnice ce necesită studii de specialitate corespunzătoare.

3. fără temei legal reţine instanţa că pârâta ar fi încălcat principiul neretroactivităţii actelor civile, din moment ce în speţă este vorba de un act administrativ ce a fost emis de conducerea societăţii în vederea redresării economice a acesteia.

4. în mod greşit a acordat instanţa de fond reclamantului despăgubiri în care a inclus sporuri ce nu erau prevăzute în contractul individual de muncă şi anume: pentru clauza de neconcurenţă, spor vechime pentru că nu a prezentat cartea de muncă sau dovada vechimii.

Intimatul reclamant a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.

CURTEA, analizând sentinţa atacată, prin raportare la criticile aduse şi în limitele prevăzute de art. 304¹ Cod procedură civilă, reţine următoarele:

Recursul este fondat în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate:

Soluţia de anulare a deciziei de concediere nr. 28/31.03.2008 este temeinică şi legală.

Astfel, prin decizia nr. 28/14.03.2008 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 65 Codul muncii începând cu data de 18.03.2008, termenul de preaviz fiind de 20 zile lucrătoare, de la data de 19.02.2008 până la data de 17.03.2008.

Ulterior se emite decizia nr. 28/31.03.2008 prin care se modifică numai data de la care se dispune desfacerea contractului individual de muncă, respectiv 28.03.2008, celelalte dispoziţii rămânând nemodificate.

Potrivit certificatelor medicale depuse la dosar filele 352, 353 şi luate în evidenţă de pârâtă, reclamantul în perioada 14.03.2008-27.03.2008 s-a aflat în concediu medical.

La art. 50 din Legea nr. 53/2003 se prevede că contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situaţii:…”concediu pentru incapacitate temporară de muncă”.

Mai mult, la art. 73 alin. 3 Codul muncii se arată că în situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător, cu excepţia cazului prevăzut la art. 51 alin. 2.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi momentul de la care a început să curgă termenul de preaviz se constată că în 14.03.2008 şi în 17.03.2008 (zilele de 15 şi 16.03.2008 fiind zile nelucrătoare) reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, contractul său individual de muncă fiind suspendat.

Pentru a opera integral termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare, ultima zi de preaviz era 31.03.2008, astfel că reclamantului i se putea desface contractul individual de muncă numai începând cu data de 01.04.2008.

Cu toate acestea, conform deciziei atacate, reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă începând cu data de 28.03.2008, situaţie în care nu a fost respectat termenul de preaviz.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, care permitea angajatorului să opteze între a acorda preaviz şi a plăti salariatului o indemnizaţie egală cu J din salariul lunar, reglementarea actuală, conţinută în art. 73 din Codul muncii, nu mai conţine o astfel de alternativă, angajatorul fiind obligat să acorde preaviz.

În conformitate cu art. 38 din Codul muncii salariatul nu poate renunţa la termenul de preaviz, iar angajatorul nu poate reduce durata acestuia.

În speţa dedusă judecăţii, angajatorul a dispus concedierea de la o dată când legal termenul de preaviz nu era împlinit, astfel că decizia atacată este emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 73 din Codul muncii, soluţia de anulare pronunţată de către prima instanţă fiind temeinică şi legală, decizia fiind nelegală.

Faţă de cele menţionate devin fără relevanţă criticile formulate la pct. 2 şi 3, chiar dacă afirmaţiile de la pct. 2 sunt susţinute de actele de la dosar, aceste critici vizând temeinicia deciziei atacate, care a fost anulată pentru nelegalitate.

Este însă întemeiată parţial critica de la pct. 4.

Sporul de vechime este cuvenit reclamantului în temeiul art. 30 lit. c din CCM la nivel ramură mass-media, pârâta neputând invoca faptul că nu a acordat sporul pentru că reclamantul nu a depus cartea de muncă, întrucât s-ar regăsi în situaţia de a-şi invoca propria culpă, ceea ce nu este permis conform adagiului nemo censetur propriam turpitudinem. Cum sporul a fost corect acordat raportat la vechimea efectiv dovedită de către reclamant, soluţia primei instanţe este la adăpost de critica adusă.

Instanţa găseşte însă întemeiată critica referitoare la sporul privind clauza de neconcurenţă.

Potrivit art. 30 din CCM la nivel ramură mass-media părţile convin ca salariatul din mass-media să beneficieze de un spor pentru clauza de neconcurenţă şi/sau sporul de fidelitate care se acordă, dacă este cazul, în cuantum de 25%.

Prin actul adiţional la CCM la nivel ramură mass-media, se introduce art. 31¹ potrivit căruia părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze în interesul său sau al unui terţ o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunară. Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.

După cum se poate observa în contractul individual de muncă al reclamantului nu sunt inserate astfel de menţiuni, motiv pentru care clauza de neconcurenţă nu poate produce efecte în privinţa sa, neexistând nici un temei al acordării unei astfel de indemnizaţii.

În consecinţă, admiterea acestui capăt de cerere de către prima instanţă este rezultatul unei greşite aplicări a dispoziţiilor legale la situaţia concretă a reclamantului, astfel că fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanţa în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul formulat de către pârâtă, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va înlătura obligaţia pârâtei de a plăti reclamantului sporul pentru clauza de neconcurenţă. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, astfel că nu se vor acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC D. de Media SA C N împotriva sentinţei civile nr. 1070/2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...).

Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură obligaţia pârâtei de a plăti reclamantului sporul pentru clauza de neconcurenţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 8 octombrie 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) O.

Grefier,

U. (...)

Tehnored.D./9.11.2009

4ex

Judecători fond:G. C, E. E

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

COPIA N. DECIZIEI CIVILE NR.967/2009

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC D. de Media SA C N împotriva sentinţei civile nr.1070/2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...).

Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură obligaţia pârâtei de a plăti reclamantului sporul pentru clauza de neconcurenţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 8 octombrie 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil