Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 507

Şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...)

x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta S. J. T. T. REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC E. D. SA, împotriva sentinţei civile nr.6278/13.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. H., având ca obiect „drepturi băneşti”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns consilier juridic E. N., pentru recurenta pârâtă, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părţii prezente asupra recursului.

Consilier juridic E. N., pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

T r i b u n a l u l G o r j, prin sentinţa civilă nr.6278/13.11.2008 a admis acţiunea formulată de reclamantul E. H., împotriva intimatei S.C.E. D. S.A. B.

A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile banesti reprezentand contravaloarea a 3 salarii medii pe unitate cuvenite si neacordate la incetarea contractului individual de munca, sume ce vor fi reactualizate la data platii.

A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile banesti reprezentand diferenta de plati compensatorii, dintre cele incasate si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data incetarii contractului individual de munca, sume ce vor fi actualizate la data platii efective.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei cheltuieli de judecata.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut şi a constatat următoarele:

Reclamantul a fost concediat în temeiul art.65 şi art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din datele de 07.06.2005 şi 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” – invocat, de altfel, şi de pârâtă în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul pârâtei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, în cazul reclamanţilor, peste 10 ani - 5 salarii medii nete.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform Planului Social, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Petentul însă a beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2006, deşi deciziile de concediere a fost emise în 2007.

Potrivit art.7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007 ,,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Atât planul social, cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art.31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa consideră că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007, la concediere, din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” în cazul reclamantului -peste 10 ani vechime- 5 salarii medii nete.

Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că, „dacă există reglementări mai favorabile, se aplică şi acestea”.

În raport de prevederile art.38 Codul muncii, conform cărora „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că „prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea” rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., şi nicidecum nu se exclud, instanţa obligând pârâta la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2007.

Pârâta nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat reclamantului cele 3 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007, aplicabil la data concedierii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S. J. T. T. REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC E. D. SA, în temeiul dispoziţiilor art.299, art.302¹ , art.303 alin.1 şi art.304¹ cod pr.civilă.

În motivarea recursului, se arată că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de chemare in judecata, considerând întemeiată cererea fostului salariat al SC E. D. SA de a-i fi acordata de doua ori indemnizaţia de concediere .Or, art. 50 alin (1) din CCM prevede in mod foarte clar faptul ca, la concedierile individuale , care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul ii plăteşte,..., o indemnizaţie minima de concediere,...

Acest drept al angajaţilor este acordat o singura data. Evident cuantumul indemnizaţiei de concediere, conform alin (3) al articolului 50 din CCM a fost stabilit, efectiv, prin negociere cu G. E., valorile indicate de alin. (1) fiind valorile minime de la care au început negocierile.

Toţi foştii salariaţi ai SC E. D. SA, (care au încetat raporturile de munca cu aceasta prin concediere), au primit indemnizaţia de concediere in funcţie de vechimea fiecăruia in petrol, sumele acordate fiind stabilite in fiecare an prin încheierea acordurilor sociale.

Prin acordurile sociale încheiate de părţile contractului colectiv de muncă si semnate de către reprezentanţii acestora, nu s-a făcut altceva decât sa se stabilească, in beneficiul angajaţilor, acordarea unor sume de bani mult mai mari decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă .

Instanţa de fond, prin hotărârea pronunţata nu a făcut altceva decât sa oblige recurenta la plata de doua ori a dreptului denumit indemnizaţie de concediere, cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizaţia acordata conform acordurilor sociale) cu cele mai puţin favorabile (indemnizaţia ce se acorda pana la momentul încheierii acordurilor sociale si care se calcula prin cumulul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).

Instanţa de fond, prin admiterea cererii, a ignorat convenţia părţilor contractului colectiv de muncă , trecând peste puterea de lege a unei convenţii legal încheiate, interpretând clauzele CCM, total opus fata de voinţa pârtilor, exprimata in mod clar si fără a lăsa loc interpretărilor , faptul ca salariaţii care sunt concediaţi din motive care nu ţin de persoana acestora primesc o singura suma de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere.

Astfel, prin acordul social încheiat la 07.12.2005 s-a convenit asupra măsurii de atenuare a consecinţelor concedierii prin plata unei indemnizaţii de concediere,..., mai mare decât cea stabilita prin contractul colectiv de munca aplicabil, iar prin acordurile sociale încheiate la 03.01.2006 si 29.01.2007, tocmai pentru a fi evitate interpretările , părţile contractului colectiv de muncă inserează următoarea explicaţie :"pentru a evita orice neînţelegere in legătura cu suma de bani ce urmează a fi primita de către fiecare angajat, cu titlu de indemnizaţie de concediere, Părţile convin ca persoanele afectate de măsura concedierii colective vor primi, in funcţie de vechimea in petrol, numai suma O. ce este înscrisa in tabelul de mai sus,... "

Prin B. SOCIALE încheiate la 07.12.2005, 03.01.2006 si 29.01.2007 semnate si recunoscute de către ambele părţi semnatare ale CCM, au fost stabilite următoarele:

- plata unei indemnizaţii de concediere, in funcţie de vechimea in petrol, mai mare decât cea stabilita prin Contractul Colectiv de Munca si

- stabilirea unor alte transe pentru vechimea in petrol, favorabile salariatului,după care se va calcula indemnizaţia de concediere... "

Prin motivele de recurs sunt menţionate valorile sumelor convenite prin acordul social încheiat la 07.12.2005 cu titlu de indemnizaţie de concediere.

Aceste acorduri sociale au fost încheiate cu un singur scop, acela de a stabili salariaţilor ce urmau sa fie concediaţi drepturi mai mari decât cele stabilite de art.50 alin.(1) din CCM.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat şi urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale acordului social însuşit de părţi. Dacă există reglementări mai favorabile se aplică acestea.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale acordului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în acordul social.

Potrivit dispoziţiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

Iar în problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Acordul social părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât şi prin B. sociale încheiate la 07.12.2005, 03.01.2006 şi 29.01.2007.

Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, trecând peste intenţia comună exprimată expres şi neechivoc de părţile contractante.

În condiţiile în care, prin prevederile acordurilor sociale, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele instanţei de fond în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 7 şi 8 din contractele colective de muncă sau cele ale art. 38 din Codul muncii. Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Acordul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Acordului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din C o d u l d e procedură civilă, va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S. J. T. T. REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC E. D. SA, împotriva sentinţei civile nr.6278/13.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. H..

Modifică sentinţa civilă în sensul că respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2010.

Red.Jud.C.Ş.

Tehn.M.M./3ex/01.02.2010