Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 41

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2010

Preşedinte – (...) (...)

Judecători – (...)-(...) (...)

(...) E.

Grefier – T. Ş.

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi U. G domiciliat în P,(...), Bl.9B, . B .33, judeţul P, U. J. domiciliată în P,(...), Bl.9B, . B .33, judeţul P, D. G domiciliat în P,(...), judeţul P, D. N. domiciliată în P,(...), Bl.5., . B, .7, .74, judeţul P, S. G. domiciliat în P,(...), Bl.5, . A, .2, .12,judeţul P şi E. F. domiciliată în P,(...), (...) . A, .3, judeţul P împotriva sentinţei civile nr.1192 din data de 4 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. SA B, Calea E., nr.239, sector 1.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intimata-pârâtă SC E. SA, reprezentată de avocat M. E. din cadrul Baroului P, lipsind recurenţii-reclamanţi U. J., D. N., S. G., D. G, E. F., U. G.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că recursul este motivat în termen şi scutit de plata taxei de timbru.

Avocat M. E., pentru intimata-pârâtă SC E. SA, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat M. E., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, sens în care depune concluzii scrise.

Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a sub nr(...) reclamanţii U. G, U. J., D. N., S. G., D. G, E. F., au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA B, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei nete de 5000 lei, pentru fiecare, sumă reprezentând c/valoare indemnizaţiei de concediere neachitata de pârâtă, precum şi prima de aprovizionare toamnă –iarnă 2004-2007, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au fost salariaţii pârâtei – Sucursala E. şi au fost disponibilizaţi din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, astfel încât, conform art.50(1) din C.C.M. 2005-2006, trebuiau să primească la momentul indisponibilizării drept compensaţie, o indemnizaţie minimă de concediere în funcţie de vechimea în muncă în E. de 1,5 până la 4 salarii medii nete.

La data de 28.11.2008, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile art. 50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaţilor cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social, ca urmare a negocierilor purtate între G. E. şi SC E. SA, iar aceste ultime dispoziţii au devenit obligatorii pentru ambele părţi semnatare.

În cauză s-a administrat proba cu acte .

După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr. 1192 din 04 iunie 2009, T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins excepţia prescripţiei şi excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtă şi a respins acţiunea precizată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Conform cărţilor de muncă existente la dosar, reclamanţii au avut calitatea de salariaţi ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 şi 66 din Codul muncii.

Potrivit deciziilor de concediere existente la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanţii au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere, menţionându-se la art. 6 din aceste decizii că valoarea indemnizaţiei de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din CCM , completate cu prevederile Planului Social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului.

Disp.art.50 din CCM pe anii 2005 - 2007 prevede că, în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani - trei salarii medii nete; peste 10 ani - cinci salarii medii nete, menţionându-se la alin.4 al aceluiaşi articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

La punctul 4 din Planul social se prevede că angajaţii vor primi în funcţie de vechimea în E., următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere şi anume: 0,5 – 5 ani – opt salarii medii brute pe E.; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe E. si peste 15 ani - cincisprezece salarii brute pe E..

Aşadar, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanţii au fost salariaţii pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 si 66 din CCM, ocazie cu care aceştia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere în funcţie de vechimea avută în E., în conformitate cu dispoziţiile art.50 din CCM, completat cu art. 4 din Planul Social.

Ca atare, atât timp cât reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere prevăzute de art. 50 din CCM, completat cu art.4 din Planul social, înseamnă ca pretenţia lor de a fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizaţii de concediere este neîntemeiată.

Susţinerea reclamanţilor în sensul că indemnizaţia minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plăţile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul Social, nu poate fi avută în vedere întrucât prin Planul Social s-a avut in vedere crearea unor condiţii mai avantajoase pentru salariaţi decât cele prevăzute de art. 50 din CCM şi nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar dacă prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizaţiile de concediere, ar fi însemnat că în Planul Social să se prevadă în mod expres că pe lângă indemnizaţia de concediere prevăzută de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească şi indemnizaţia de concediere prevăzută de art.4 din Planul Social, ceea ce însă nu există.

De altfel, art.4 din Planul Social prevede plata unor indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute in art.50 CCM şi nicidecum cumularea lor, deoarece, în caz contrar, ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu ţin de persoana salariatului, aceleaşi drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, de două ori, ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, tribunalul ţinând seama că reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art.50 din CCM şi negociate prin Planul social, a respins acţiunea ca neîntemeiată, caz în care nu se justifica nici acordarea unor despăgubiri şi unor daune morale în condiţiile în care pârâta nu a cauzat niciun prejudiciu reclamanţilor.

Potrivit art.176 din CCM 2005-2007, în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă – iarnă) salariaţii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca, în CCM-urile încheiat la nivele inferioare, să se stabilească condiţiile şi criteriile de acordare.

Prin acelaşi articol se mai prevede că negocierile cu organizaţiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, iar adaosurile se acordă in condiţiile in care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază.

Din interpretarea acestui articol, reiese că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condiţiile şi criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului, in scopul stabilirii valorii concrete.

În ceea ce priveşte prima de aprovizionare toamnă - iarnă, din analiza actelor si lucrărilor dosarului, reiese că reclamanţii, foşti salariaţi ai pârâtei, conform dispoziţiilor CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007, aveau dreptul de a li se acorda in luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă – iarnă, o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, menţionându-se totodată şi modalitatea în care se vor acorda asemenea adaosuri, respectiv condiţiile şi criteriile de acordare, urmând să fie detaliate in CCM-urile încheiate la nivele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.

Or, cât timp din probele administrate nu rezulta dacă s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condiţiile şi criteriile de acordare, dacă s-a solicitat sau nu valoarea concretă ce se acordă pe bază de negocieri, pretenţia reclamanţilor de a li se acorda asemenea adaosuri a fost considerată ca neîntemeiată. În concluzie, atât timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 176 CCM la nivel de ramură, tribunalul a respins acţiunea precizată ca neîntemeiată.

Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, deoarece exista identitate între persoana reclamanţilor şi titularii dreptului dedus judecaţii, în condiţiile în care reclamanţii, în calitate de salariaţi ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanţă pârâtei şi, deci, calitate procesuală activă, să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă care au existat între părţi.

Totodată, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, constatând că, în speţă, sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c C.muncii, în baza cărora prezenta acţiune este supusă termenului de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la data scadentei drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acţiune vizează un conflict de muncă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenţii-reclamanţi U. G, U. J., D. N., S. G., D. G, E. F. în condiţiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

În motivarea recursului lor, au arătat recurenţii că sentinţa atacată nu este motivată.

De asemenea, se arată că obiectul acţiuni nu îl constituie cumularea plăţilor compensatorii prev. de art. 50 CCM cu cele prev. de art. 4 din Planul Social astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, ci faptul că nu s-au respectat dispoziţiile Planului Social. Astfel, în întâmpinarea depusă de către pârâtă se arată că salariul mediu brut pe 2004 este de 1400 lei, iar cel din 2006 este de 1795,57 lei conform adreselor GH C 1482/17.05.2005 şi GH C 420/08.03.2006. Ca atare, cele 15 salarii prevăzute de Planul Social însumează 26933,55 lei, rezultând o diferenţă de 19933 lei faţă de sumele deja primite.

Recurenţii consideră că, chiar dacă acest drept nu a fost prevăzut la nivel de unitate E., el li se cuvine în baza D. la nivel de ramură petrolieră.

Recurenţii consideră că, dacă prima de toamnă-iarnă ar fi fost inclusă în salariul de bază pe anii 2005-2007, atunci ea ar fi trebuit prevăzută în D. pe această perioadă cu menţiunea corespunzătoare că este inclusă în salariul de bază în fiecare an pentru a se respecta prevederile CCM la nivel de ramură. Or, pârâta nu a depus la dosar nici o dovadă din care să rezulte că această primă a fost inclusă în salariul de bază şi plătită efectiv.

De asemenea, s-a arătat că, din carnetele de muncă ale reclamanţilor rezultă în mod clar că singurele majorări ale salariului părţilor au fost prevăzute de HG 466/1997 şi HG 208/1998 şi nu prin includerea acestei prime în salarii.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Legal citaţi, intimaţii nu au formulat întâmpinare la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de prevederile legale aplicabile cauzei şi sub toate aspectele conform art. 304¹ Cod pr. civilă, Curtea constată că motivele de recurs formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Conform cărţilor de muncă existente la dosarul de fond, reclamanţii au avut calitatea de salariaţi ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 şi 66 din Codul muncii.

Potrivit deciziilor de concediere existente la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanţii au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere, menţionându-se la art. 6 din aceste decizii că valoarea indemnizaţiei de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din CCM , completate cu prevederile Planului Social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului.

Într-adevăr, disp.art.50 din CCM pe anii 2005 - 2007 prevăd că, în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani - trei salarii medii nete; peste 10 ani - cinci salarii medii nete, menţionându-se la alin.4 al aceluiaşi articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

La punctul 4 din Planul social se prevede că angajaţii vor primi în funcţie de vechimea în E., următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere şi anume: 0,5 – 5 ani – opt salarii medii brute pe E.; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe E. şi peste 15 ani - cincisprezece salarii brute pe E..

În mod corect a reţinut instanţa de fond că atât timp cât reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere prevăzute de art. 50 din CCM completat cu art.4 din Planul social, înseamnă ca pretenţia lor de a fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizaţii de concediere este neîntemeiată.

Susţinerea reclamanţilor în sensul că indemnizaţia minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plăţile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul Social, nu poate fi avută în vedere întrucât prin Planul Social s-a avut in vedere crearea unor condiţii mai avantajoase pentru salariaţi decât cele prevăzute de art. 50 din CCM fără însă să se prevadă că, pe lângă indemnizaţia de concediere prevăzută de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească şi indemnizaţia de concediere prevăzută de art.4 din Planul Social, ceea ce însă nu există.

Întrucât reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art.50 din CCM şi negociate prin Planul social, în mod temeinic şi legal tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată, caz în care nu se justifica nici acordarea unor despăgubiri şi unor daune morale în condiţiile în care pârâta nu a cauzat niciun prejudiciu reclamanţilor.

Potrivit art.176 din CCM 2005-2007, în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă – iarnă) salariaţii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca, în CCM-urile încheiat la nivele inferioare, să se stabilească condiţiile şi criteriile de acordare.

Prin acelaşi articol se mai prevede că negocierile cu organizaţiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, iar adaosurile se acordă in condiţiile in care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază.

Din interpretarea acestui articol, reiese că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condiţiile şi criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului, in scopul stabilirii valorii concrete.

În ceea ce priveşte dispoziţiile CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007, rezultă că reclamanţii aveau dreptul de a li se acorda in luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă – iarnă, o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, menţionându-se totodată şi modalitatea în care se vor acorda asemenea adaosuri, respectiv condiţiile şi criteriile de acordare, urmând să fie detaliate in CCM-urile încheiate la nivelele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.

Ca atare, cât timp din probele administrate nu rezultă dacă s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condiţiile şi criteriile de acordare, dacă s-a stabilit sau nu valoarea concretă ce se acordă pe bază de negocieri, pretenţia reclamanţilor de a li se acorda asemenea adaosuri a fost considerată în mod corect ca fiind neîntemeiată, nefiind întrunite condiţiile prev. de art. 176 CCM la nivel de ramură.

Pentru aceste considerente, văzând şi disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi U. G domiciliat în P,(...), Bl.9B, . B .33, judeţul P, U. J. domiciliată în P,(...), Bl.9B, . B .33, judeţul P, D. G domiciliat în P,(...), judeţul P, D. N. domiciliată în P,(...), Bl.5., . B, .7, .74, judeţul P, S. G. domiciliat în P,(...), Bl.5, . A, .2, .12,judeţul P şi E. F. domiciliată în P,(...), (...) . A, .3, judeţul P, împotriva sentinţei civile nr.1192 din data de 4 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. SA B, Calea E., nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2010.

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI,

(...) (...) (...)-(...) (...) (...) E.

GREFIER,

T. Ş.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. CP/SŞ

9 ex./27.01.2010

d.f(...) T r i b u n a l u l P r a h o v a

j.f. N. H.

N. R

Emis 7 comunicări/1.02.2010

Grefier,

1. U. G

2. U. J.

3. D. G

4. D. N.

5. S. G.

6. E. F.

7. SC E. SA B