Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.904/M DOSAR NR(...)

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...) (...) - judecător

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) S.

Grefier: O. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta S.C. „E.” S.A. B împotriva sentinţei civile nr.767 din 16 iunie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o v a s n a în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din 20 octombrie 2008 când părţile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru astăzi, 24 octombrie 2008.

C U R T E A :

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.767/16 iunie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o v a s n a în dosarul civil nr(...) a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta E. N. în contradictoriu cu pârâta S.C. „E.” S.A. B şi în consecinţă;

A obligat pârâta la plata către reclamantă a două salarii medii nete la nivel de E. la data încetării raporturilor de muncă, respectiv 29 aprilie 2006, conform art.50 din Contractul Colectiv de Muncă, precum şi la actualizarea sumelor în raport de indicii de inflaţie de la data naşterii drepturilor până la data plăţii efective.

S-a respins restul pretenţiilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre , tribunalul a reţinut că potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate „la concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net; de la 3 la 20 ani două salarii medii nete; de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete; peste 15 ani patru salarii medii nete.

Instanţa a reţinut că potrivit art.969 Cod civil, „convenţiile legal făcute au putere ce lege între părţile contractante” şi prin urmare dispoziţiile din contractul colectiv de muncă pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile nefiind desfiinţate , trebuie să îşi producă efectele juridice avute în vedere de părţi la data încheierii.

Din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosar reiese fără dubiu că încetarea raporturilor de muncă nu s-au datorat culpei fostului angajat, astfel că această cerinţă în cauză este îndeplinită,dovada efectuării plăţii unor sume cu titlu de indemnizaţie de concediere nu s-a făcut în cauză, astfel că instanţa a admis doar în parte acţiunea formulată, şi în funcţie de perioada cât reclamanta a prestat activitate, a obligat pârâta la plata către reclamantă a două salarii medii nete la nivel de E. la data încetării raporturilor de muncă, respectiv 29 aprilie 2006, conform art.50 din Contractul Colectiv de Muncă, precum şi la actualizarea sumelor în raport de indicii de inflaţie la data naşterii drepturilor până la data plăţii efective pentru acoperirea integrală a prejudiciului, ţinând cont de devalorizarea monedei naţionale, ca urmare a neacordării drepturilor la termen.

Instanţa a respins restul pretenţiilor care se referă la cuantumul pretenţiilor solicitate de reclamantă şi care se întemeiază pe valorile menţionate în adresa cu nr.2919/12.11.2007 emisă de E. S.A,. în care sunt specificate salarii de bază medii pe E. la nivelul anilor 2003, 2004, 2005, 2006 şi 2007, şi nicidecum salarii medii nete la nivel de E., astfel cum prevede în mod expres textul din Contractul Colectiv de Muncă care reprezintă temeiul juridic al acţiunii.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta S.C. „E.” S.A. B.

În susţinerea recursului se învederează că prin Planul Social încheiat ca urmare a procesului de reorganizare a E. S.A. s-au stabilit indemnizaţii de concediere pentru persoanele disponibilizate, iar prin amendamentul din 13 septembrie 2006 la Planul Social s-a prevăzut expres că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă.

În drept sunt invocate dispoziţiile arr.115-118 Cod procedură civilă, Codul muncii.

În probaţiune s-au depus copia Planului Social încheiat la 21.04.2005, amendamentele la acesta încheiate la 9.01.2006 şi 13.09.2006, copia statului de plată purtând asupra plăţii către reclamant a sumei reprezentând indemnizaţia de concediere.

Recursul este fondat.

La încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, prin decizia nr.93/2006 (primită de către reclamantă la 28 aprilie 2006) s-a prevăzut că „ Valoarea netă a indemnizaţiei de concediere ce va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul Colectiv de Muncă, completate cu prevederile Planului Social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului, este de 10.631 RON” (art.6).

Împotriva acestei decizii angajatul nemulţumit avea deschisă calea contestaţiei la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare (art.8 din decizie). Cum reclamanta nu a atacat această decizie, urmează că ea a rămas definitivă şi că angajatul a acceptat clauzele deciziei susprecizate. Consecinţa juridică a acestei împrejurări o constituie netemeinicia vădită a cererii de chemare în judecată, având în vedere atât tardivitatea ei cât şi lipsa de temei legal.

Astfel, Planul Social şi amendamentele la acesta încheiate între angajatorul E. şi Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente din Industria E. Română E. prevede expres că „voinţa comună a părţilor a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate pe baza Planului Social cu cele acordate în baza art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă”.

Cum indemnizaţiile din Planul social sunt mai mare decât cele din Contractul Colectiv de Muncă, urmează că cererea reclamantei este şi lipsită de interes în a obţine indemnizaţia mai mică din contractul colectiv de muncă.

În ceea ce priveşte ideea cumulării celor două indemnizaţii, aceasta nu poate fi admisă întrucât nu se pot face două plăţi cu acelaşi titlu (despăgubire) pentru aceeaşi măsură luată (disponibilizare) când nu există o dispoziţie expresă în acest sens.

Nu mai puţin, recurenta a făcut dovada plăţii indemnizaţiei stipulate în decizia de încetare a raportului de muncă cu reclamanta.

În consecinţă şi faţă de cele ce preced, instanţa va reţine că recursul este fondat şi în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă va fi admis, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta S.C. „E.” S.A. B împotriva sentinţei civile nr.767/16 iunie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o v a s n a şi în consecinţă;

Modifică în tot susmenţionata sentinţă în sensul că,

Respinge acţiunea formulată de reclamanta E. N. împotriva pârâtei S.C. „E.” S.A. B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 octombrie 2008.

Red.RP/24.10.08

Tehnored.AN/28.10.08 – 3 ex.

Jud.fond C.E./C.E.