Cabinet avocat Dreptul muncii

DECIZIA CIVILĂ NR. 1621/2009-R

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2009

Pe rol fiind pronunţarea recursului civil declarat de recurenta contestatoare E. E. N., domiciliată în S M,(...), judeţul S M, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B, cu sediul în B,(...), sector 3, împotriva sentinţei civile nr. 611/D din 2 iulie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e în dosar nr(...), având ca obiect: contestaţie împotriva deciziei de concediere.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2009, când părţile au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărârii şi când în vederea deliberării s-a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 20 noiembrie 2009.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 611/D din 2 iulie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e în dosar nr(...), s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea E. E. N., în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B, având ca obiect anularea deciziilor de concediere, reintegrarea în muncă şi plata salariilor pe perioada cuprinsă între data concedierii şi cea a reintegrării efective, plata de daune morale şi cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia de concediere nr.199/2 martie 2009, comunicată petentei la 3 martie 2009, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acesteia pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective. Decizia astfel comunicată, conţinând beneficiul unui termen de preaviz de 30 zile lucrătoare, revocă practic decizia comunicată anterior în cursul aceleiaşi zile, prin care se acorda un termen de preaviz de doar 20 zile, în dezacord cu prevederile speciale ale Legii 448/2006.

În consecinţă, există o singură decizie care a produs efecte asupra raporturilor de muncă ale reclamantei.

Verificând condiţiile de formă şi de fond ale emiterii acestei decizii, instanţa a constatat că angajatorul a respectat toate cerinţele înscrise în art.65-72 şi 73-75 Codul muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul BCR şi în procedura internă elaborată în scopul stabilirii ordinii de priorităţi pentru concedierea salariaţilor care ocupă posturi supuse desfiinţării.

Reclamanta a lucrat în calitate de consilier client zona rapidă, post desfiinţat conform hotărârii adoptate de conducerea băncii pârâte (fila 45-56), acte din al căror conţinut rezultă cu prisosinţă caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă, precum şi existenţa unei cauze reale şi serioase (fila 47).

S-a apreciat că angajatorul a procedat în acord cu dispoziţiile art.68-70 Codul muncii, notificând intenţia de concediere colectivă (fila 52) şi răspunzând solicitărilor sindicatului conform art.71 Codul muncii. De asemenea, angajatorul a stabilit un set de norme privind desfăşurarea procesului de stabilire a ordinii de prioritate pentru elaborarea listei salariaţilor afectaţi de reducerea posturilor şi de ocupare a posturilor vacante, reguli aplicabile tuturor salariaţilor aflaţi în situaţia desfiinţării postului.

Astfel, reclamanta, la fel ca toţi ceilalţi salariaţi, a fost evaluată de către SC M. & N., furnizor de servicii în materia resurselor umane, interviul fiindu-i notificat prin e-mail (fila 87), atât cu privire la durată şi obiective, cât şi cu privire la scop.

În ceea ce priveşte implicarea companiei N. SRL, rezultă că evaluatorul extern a utilizat în procesul de evaluare testul de abilităţi elaborat de aceasta, din înscrisul de la fila 126 rezultând că s-au avut în vedere aceleaşi „competenţe” în calculul notei finale.

În baza algoritmului decis, media finală era dată în proporţie de 40% de evaluarea managerului direct.

În speţă, managerul direct a acordat nota 1, calificativ comunicat de asemenea prin e-mail reclamantei, astfel că media finală s-a situat sub 3,5, punctaj în baza căruia reclamanta nu mai era eligibilă pentru ofertarea posturilor vacante.

Instanţa nu a constatat nici un temei de nulitate al procedurii de evaluare directă, nici un scenariu menit să îngrădească accesul reclamantei la procedura de evaluare sau să urmărească dezavantajarea acesteia. Instanţa nu se poate substitui managerului în acordarea unui alt calificativ reclamantei.

S-a reţinut în acest context că însăşi reclamanta a menţionat, în scris, pe decizia comunicată iniţial, că nu contestă procesul de selecţie, însă solicită acordarea unui alt post în front office corespunzător pregătirii sale profesionale.

Obligaţia oferirii unui loc de muncă vacant corespunzător nu există în sarcina angajatorului în cazul concedierii colective, astfel cum rezultă fără echivoc din art.64 Codul muncii.

În consecinţă, instanţa a respins în tot, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de reclamanta E. E. N..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea E. E. - N. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei recurate, în sensul contestaţiei, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în primul rând că în mod cu totul eronat hotărârea instanţei a fost intitulată ca fiind „decizie” deşi conform ar.255 alin.1 Cod procedură civilă hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei se numesc „sentinţe”.

Apoi în al doilea rând arată că în mod nelegal instanţa de fond şi-a însuşit cele două decizii de conciliere (ambele cu nr.199/02 martie 2009 şi 03 martie 2009).

Cu toate că instanţa reţine că cea de-a două decizie de concediere este cea care poate produce efecte, motivează respingerea contestaţiei prin aprecierea ca probă în cauză a menţiunilor făcute de aceasta pe prima decizie de concediere, în sensul că nu ar fi contestat procesul – verbal de selecţie.

Arată recurenta că a făcut această menţiune din dorinţa de a nu ataca pe alţi colegi aflaţi în aceeaşi situaţie.

Subliniază totodată faptul că, dacă prima decizie e revocată, care este justificarea instanţei să considere ca probă menţiunile făcute pe un act revocabil.

Consideră recurenta că prin deciziile de concediere se dispune încetarea contractului individual de munca pentru motive care nu ţin de persoana acesteia, aşa încât i-au fost încălcate drepturile ca angajat.

Arată apoi că cele două decizii de concediere nu sunt motivate în fapt şi nu cuprins criteriile de selecţie şi apreciere.

Mai subliniază că pentru a lua astfel măsură BCR SA, avea nevoie de acordul Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR, după cum prevede contractul colectiv de muncă, acord care lipseşte în cauză.

De asemenea arată că este de neînţeles motivul pentru care angajatorul a scos la concurs posturi identice, cu cele care urmau a fi reduse, făcându-se angajări de persoane pe posturi corespunzătoare pregătirii profesionale a contestatoarei.

Apoi învederează că obligaţia oferirii unui loc de muncă vacant corespunzător este dată de legiuitor în sarcina angajatorului numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit.c şi d, precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat în temeiul art.56 lit.f.

Ori, cum încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei a fost determinată de desfiinţarea postului ocupat şi, prin urmare, obligaţia angajatorului nu poate fi extinsă şi cazurilor de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, reglementate de dispoziţiile art.65-66 din Codul muncii.

Mai mult de atât, din analiza dispoziţiilor 80 alin.1, din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010, reiese că legiuitorul nu stabileşte în sarcina angajatorului obligaţia de a oferi un post de muncă vacant, este posibilă doar în acele situaţii în care acest post există în organizarea angajatorului.

De asemenea arată că instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire faptul că aceasta ar putea beneficia de drepturile subiective civile acordate şi garantate prin Legea nr.449/2006.

Însă aceste drepturi nu au fost respectate de reprezentanţii intimatei, ci dimpotrivă i-au fost îngrădite, în continuare recurenta expunând motivele invocate în acest sens.

Cât priveşte procesul de evaluare a fost efectuată de o firmă exterioară BCR-ului M. & N. SRL, fără însă a se face dovada comunicării acestei evaluări cu recurenta, subliniind totodată că evaluarea are o dată de ieşiere din firma autoare 23.02.2009, fără a se indica data evaluării, însă la data de 23.02.2009 se află în concediu medical.

Criteriile de evaluare nu sunt conforme cu criteriile prevăzute în art.15 din reguli.

Prin întâmpinare intimata BCR a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.

Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate instanţa constată că acesta este nefondat urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Prin decizia de concediere nr. 199 din 02.03.2009, contestatoarei, care deţinea funcţia de consilier client zona rapidă în cadrul agenţiei SM SJ 3 S – M i-a încetat contractul individual de muncă înregistrat cu nr.6/01 noiembrie 2005, ca urmare a concedierii colective demarate la nivelul BCR SA, determinate de reducerea posturilor de consilier client retail zona rapidă şi operator ghişeu bancar din mai multe unităţi teritoriale.

Susţinerea recurentei privitoare la încălcarea drepturilor ce decurg din Legea 448/2006, prin emiterea primei decizii de concediere în care s-a menţionat termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare, este neîntemeiată din moment ce constatând eroarea intervenită a procedat la emiterea celei de-a doua decizii, care precizează termenul legal de preaviz de 30 de zile lucrătoare, cea de-a doua decizie fiind cea care îşi produce efecte, urmare a revocării implicite a celei dintâi decizii.

Prin urmare nu se poate reţine o eventuală încălcare a drepturilor recurentei prevăzute de art.83 alin.1 lit.e din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, fiind respectată perioada de preaviz reglementată de această lege.

Împrejurarea că unul din motivele pentru care prima instanţă a respins contestaţia este aceea că s-a reţinut poziţia menţionată în scris în cadrul obiecţiunilor formulate cu privire la prima decizie de concediere, în ceea ce priveşte necontestarea procesului de selecţie nu este de natură a schimba datele problemei, de vreme ce acest proces nu a fost contestat nici ulterior, în cuprinsul contestaţiei, contestatoarea neaducând nici o critică referitoare la respectivul proces, apărări fiind formulate în acest sens doar în cuprinsul motivelor de recurs, care constituind apărări noi nu pot fi invocate pentru prima oară în recurs.

Neîntemeiată este şi susţinerea recurentei cum că decizia de concediere nu este motivată în fapt, că nu cuprinde criteriile de selecţie şi apreciere şi nu respectă condiţiile specifice acesteia, fiind astfel dată cu respectarea dispoziţiilor art. 74 Codul muncii.

Astfel, la art. 2 din decizie sunt menţionate motivele care au determinat concedierea colectivă şi anume decizia luată la nivelul BCR SA, de a se reduce posturile de consilier client retail zona rapidă şi operator ghişeu bancare din mai multe unităţi teritoriale, inclusiv din unitatea în care activează în acest moment contestatoare.

La art.4 se face referire la criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, acestea fiind cuprinse în contractul colectiv de muncă al BCR art. 38/1991 şi 38/10, la aliniatul 2 al articolului fiind precizat faptul că angajatorul nu poate oferi salariatului un loc de muncă potrivit cu pregătirea şi experienţa sa profesională, menţionat fiind la art.5 termenul de preaviz de 30 de zile lucrătoare, termen ce începe să curgă de la data comunicării deciziei.

În ceea ce priveşte criteriile de selecţie şi apreciere, instanţa apreciază ca fiind fondate susţinerile intimatei din întâmpinare în sensul că acestea nu se confundă cu criteriile stabilirii ordinii de priorităţi la concediere ci intră în componenţa procedurii denumită „Reguli privind desfăşurarea procesului de stabilire a ordinii de prioritate pentru stabilirea listei salariaţilor afectaţi de reducerea şi ocuparea posturilor vacante”, iar parcurgerea acestei proceduri nu constituie o obligaţie impusă de lege ci o măsură suplimentară luată de bancă în acord cu prevederile contractului colectiv de muncă.

Prin urmare nu se poarte reţine nici un motiv de nulitate al deciziei de concediere, fiind respectate menţiunile obligatorii prevăzute de art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii, referitoare la menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de concediere.

Nefondate se constată a fi şi susţinerile recurentei legate de obligaţia intimatei de a-i oferi un loc vacant, temeinic apreciind prima instanţă că o astfel de obligaţie nu există în sarcina angajatorului în cazul concedierilor colective. Astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art.64 fin Codul muncii, obligaţia neputând fi extinsă şi în cazul concedierilor pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, reglementate de dispoziţiile art.65-66 Codul muncii.

În ceea ce priveşte procesul de selecţie instanţa constată că media finală obţinută de contestatoare a fost de 2,42, aceasta situându-se pe ultimul loc în clasamentul final, iar conform regulilor aplicabile în derularea ofertării în cadrul procesului de concediere colectivă se prevede că nu sunt eligibile persoanele care au obţinut un punctaj mai mic decât 3,5.

La nivelul judeţului S – M au fost identificate doar două posturi vacante de consilier client zona rapidă din care un post la Sucursala D. şi un post la sucursala V., conform statutului de funcţiuni din 01.11.2008, depus în probaţiune la dosar.

În urma ofertării posturilor vacante făcute salariaţilor eligibili în ordinea descrescătoare a notelor finale, cele două posturi vacante au fost epuizate.

În ceea ce priveşte caracterul real şi serios al motivelor invocate de intimată la concedierea recurentei, instanţa constată că din probaţiunea administrată în cauză rezultă faptul că măsura concedierii se justifică, făcându-se dovada că efectiv a avut loc o reorganizare şi restrângere reală impuse de nevoile unităţii, fiind respectate cerinţele art.74 alin.1 lit.c Codul muncii.

Astfel la nivelul BCR a început un proces de restructurare şi reorganizare încă din anul 2007, fiind identificate două zone cu potenţial de optimizare a activităţii bancare (zona rapidă şi zona de casiere).

Noile structuri organizatorice au fost aplicate de către Comitetul executiv al BCR SA în şedinţa din 12 mai 2008, urmare a analizării notei prezentate de Direcţia Managementului T. P..

Potrivit acestei note noul concept de organizare a vizat funcţia de consilieri client zonă rapidă, fiind afectate de reducere 497 posturi şi operatori ghişeu bancar, urmând a fi desfiinţate 636 posturi.

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă, locul de muncă fiind suprimate din structura băncii, nemairegăsindu-se în organigrama sau în statul de funcţii al sucursalei S – M a BCR, şi reală şi serioasă fiind determinată de măsurile de optimizare a activităţii băncii.

Cât priveşte critica recurentei legată de intitularea hotărârii recurate fiind decizie şi nu sentinţă este de precizat că o astfel de greşeală nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii, fiind vorba de o simplă eroare materială care poate fi îndreptată pe calea prevederilor art 281 Cod procedură civilă.

Faţă de cele ce preced, criticile recurentei fiind nefondate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat, urmând a menţine ca legală şi temeinică hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta contestatoare E. E. N., domiciliată în S M,(...), judeţul S M, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B, cu sediul în B,(...), sector 3, împotriva sentinţei civile nr. 611/D din 2 iulie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e, pe care o menţine în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

• judecători fond – H. T.

Melita G.

• redactat decizie – judecător E. N. -14.12.2009

• dactilografiat grefier B. E. – 14.12.2009 - 4 ex.

• comunicat 15.12.2009 – 2 ex.

• E. E. N., domiciliată în S M,(...), judeţul S M

• BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B, cu sediul în B,(...), sector 3