Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A J. CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2983

Şedinţa publică din data de 13 Mai 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de către SC B. V. D. 2002 SA, împotriva deciziei civile nr.516/29.01.2009, pronunţată de Curtea de A p e l C r a i o v a în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata M. D..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru intimată depunând împuternicirea avocaţială şi chitanţă onorariu, avocat N. D., lipsind contestatoarea.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează nemotivarea contestaţiei în anulare, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat N. D. pentru intimată, solicită respingere contestaţiei în anulare ca nemotivată, de la redactarea deciziei trecând suficient timp pentru motivarea cererii.

Solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i prin sentinţa nr. 1654 de la 15 septembrie 2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M. D., împotriva pârâtei SC B. V. D. 2002 SA B.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.607 lei netă reprezentând c/val. orelor suplimentare şi indemnizaţia pentru concediul de odihnă suplimentar.

Suma este aferentă perioadei februarie 2005 - martie 2007 şi actualizată în raport de inflaţie.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 950 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal şi motivat reclamanta M. D., arătând în esenţă că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu nerespectarea dispoz.art.304 pct.9 c.pr.civ., în sensul că instanţa a făcut o interpretare şi aplicare total greşită a dispoziţiilor legale, care reglementează procedura de concediere colectivă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin decizia civilă 516/29.01.2009, pronunţată de Curtea de A p e l C r a i o v a în dosarul nr(...) s-a respins recursul formulat de pârâta SC B. V. D. 2002 SA B, împotriva sentinţei nr. 1654 din 15 septembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...).

S-a admis recursul formulat de reclamanta M. D., împotriva sentinţei nr. 1654 din 15 septembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...).

S-a dispus modificarea în parte sentinţei în sensul că admite petitul privind plata salariilor compensatorii.

S-a dispus obligarea pârâtei către reclamantă la plata a 20 salarii medii pe unitate.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

S-a dispus obligarea pârâtei SC B. V. D. 2002 SA B, către reclamanta M. D. la 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut :

La data de 01 aprilie 2007 a încetat contractul de mandat comercial încheiat între intimata SC B. V. D. 2002 SA şi SC F. OLTENIA şi astfel a încetat şi activitatea intimatei de citire şi încasare a energiei electrice de la abonaţi, fiind desfiinţate astfel 422 locuri de muncă, din care 220 locuri de muncă aparţineau angajaţilor în funcţia de casier ghişeu, funcţie pe care o îndeplinea şi recurenta , aşa cum reiese din procesul verbal al AGA SC B. V. D. 2002 SA.

Prin decizia nr.36 din 07.01.2008 emisă de intimată, s-a decis ca începând cu data de 07.01.2008, să înceteze contractul individual de muncă nr.3553/28.11.2002 al recurentei, angajată în funcţia de casier ghişeu, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurentei i-au fost acordate drepturile salariale prev.la art.67 din C.N., precum şi art.4.100 alin.1 din CCM al SC B. V. D. 2002 SA.

Cercetarea naturii concedierii individuale sau colective trebuie să se raporteze la momentul de 01 aprilie 2007, şi nu la momentul datei concedierii recurentei.

Desfiinţarea unui număr de locuri de muncă impunea obligaţia legală a intimatei de a proceda la o concediere colectivă, întrucât erau îndeplinite cerinţele imperative prev.de art.68 şi urm.din C.N., ale Directivei Consiliului 98/59/CE/din 20 iulie 1998, privind armonizarea legislaţiei statelor membre cu privire la concedierile colective, art.79 din CCM unic la nivel naţional şi art.4.100 alin.2 din CCM la nivelul unităţii.

La data de 01 aprilie 2007, erau îndeplinite condiţiile cerute de art.68 alin.1 lit.c C.N. şi art.4.98 din CCM pe unitate, astfel că pârâta trebuia să procedeze obligatoriu la o concediere colectivă, făcând printre altele şi aplicarea dispoz.art.4.100 (2) din acelaşi CCM, care stabilesc în favoarea salariaţilor dreptul la un ajutor de concediere între 4 şi 20 salarii medii pe unitate – 20 în cazul recurentei reclamante, aceasta având o vechime în muncă de peste 20 ani.

Potrivit art.243 C.M. şi art.30 din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi.

În aceste condiţii, apărarea intimatei precum că adunarea generală a asociaţi a hotărât că salariaţii să fie trimişi în aşteptare şi să fie concediaţi eşalonat pe parcursul anului 2007, nu mai mult de 29 salariaţi într-o perioadă de 30 zile calendaristice, nu poate fi primită, întrucât o astfel de hotărâre nu poate modifica CCM care este legea părţilor, şi tocmai această eşalonare face dovada culpei pârâtei că a transformat o concediere colectivă într-o concediere individuală, prejudiciind salariaţii.

Hotărârea reprezintă în sine o măsură unilaterală a angajatorului, ea nu a fost adoptată de comun acord cu sindicatul reprezentativ şi nu a fost înregistrată la Direcţia N. ca act modificator al CCM, deci nu poate fi opusă aplicării şi executării Contractului Colectiv de Muncă.

Potrivit art.31 din Lg.130/1996, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin acest lucru, deci un contract colectiv de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor contractante.

Suspendarea contractului de muncă pe motiv că activitatea ar fi fost întreruptă temporar, ca şi trimiterea salariaţilor în aşteptare şi concedierea eşalonată de câte cel mult 29 salariaţi între-o perioadă de 30 zile calendaristice sunt măsuri vădit nelegale, fiind luate cu scopul eludării dispoziţiilor contractului colectiv, în sensul de a nu fi acordat ajutorul de concediere de 20 salarii medii pe unitate.

Potrivit art.65 din C.N., desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat atrage încetarea contractului individual de muncă, pentru că este lipsit de unul din elementele sale esenţiale, nefiind vorba de suspendarea contractului de muncă.

Aşa cum reiese din dispoz.art.2 din Decizia nr.82/23.03.2007 a SC B. V. D. 2002 SA salariaţilor din Sucursala Oltenia rămaşi fără activitate li s-a suspendat contractul individual de muncă conform art.52 alin.1 lit.d din Lg.53/2003.

Întreruperea temporară dispusă de intimată nu a existat în fapt, întrucât în primul rând nu a fost determinată de o cauză reală, şi în al doilea rând, nu a fost urmată de reluarea în fapt a activităţii, cum ar fi fost legal, intrându-se direct în perioada de preaviz, urmată de încetarea contractului, aşa cum este cazul recurentei.

În ceea ce priveşte trimiterea în aşteptare a recurentei în vederea unei concedieri viitoare eşalonate, de câte cel mult 29 salariaţi, s-a reţinut că legislaţia muncii nu cunoaşte o asemenea etapă în procedura de concediere.

Curtea a reţinut că în speţă au fost îndeplinite cerinţele legale pentru efectuarea unei concedieri colective, şi că intimata pârâtă este în culpă, întrucât a dispus în mod neîntemeiat concedierea individuală a recurentei, prejudiciind-o material conform art.269 C.M.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept arătate mai sus, s-a reţinut că recursul reclamantei este fondat, astfel că în baza art.312 c.pr.civ. îl va admite, va modifica în parte sentinţa în sensul că va admite petitul privind plata salariilor compensatorii, va obliga pârâta către reclamantă la plata a 20 salarii medii pe unitate.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtă, s-a apreciat ca nefondat şi a fost respins în baza următoarelor considerente:

Potrivit art. 209 alin.1 Cod pr.civilă expertul este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.

Observând actele dosarului de fond, se constată că expertul numit în cauză V. O. a depus raportul de expertiză la data de 6 august 2008 cu mult anterior termenului de 5 zile prevăzut de art. 209 Cod pr.civilă, termenul fixat pentru judecată fiind 1 septembrie 2008.

La termenul de 1 septembrie 2008 reprezentantul pârâtei a lipsit existând o cerere la dosar prin care a solicitat o copie de pe raportul de expertiză, ceea ce instanţa a dispus prin încheierea din 1 septembrie 2008.

La termenul din 15 septembrie 2008 avocat S. H. pentru pârâtă nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nu a solicitat instanţei un alt termen pentru observarea acestui raport, nefiind făcută nici o precizare în sensul celor susţinute în primul motiv de recurs.

Astfel cum s-a arătat recurenta – pârâtă a avut la dispoziţie timpul material necesar pentru observarea acestui raport de expertiză şi pentru formularea unor eventuale obiecţiuni, ceea ce nu s-a făcut, astfel că primul motiv de recurs este apreciat ca fiind neîntemeiat.

De asemenea, în cauză nu sunt incidente dispoz. art. 304 pct.7 Cod pr.civilă, astfel cum susţine recurenta-pârâtă în sensul că instanţa de fond nu arată, în opinia recurentei – pârâte, motivele avute la darea soluţiei de admitere în parte.

Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de acordare a drepturilor băneşti pe dispoziţiile contractului colectiv de muncă de la nivelul unităţii şi ale Regulamentului de acordare a drepturilor prevăzute în CCM, care prevăd imperativ că orele prestate în timpul repausului săptămânal se plătesc cu un spor de 100%, că funcţia pe care lucra recurenta – reclamantă beneficia de un program de lucru redus de 7 ore zilnic şi de un concediu suplimentar de 4 zile/ an. Au fost avute în vedere înscrisurile prin care s-a făcut dovada că a lucrat în zilele de sâmbătă, aspect care a rezultat şi din concluziile expertului, în urma verificării pontajelor , statelor de plată.

Referitor la acordarea sporului de 100 % pentru timpul de muncă prestat în zilele de sâmbătă , au fost avute în vedere dispoz. art. 4.31 (1) pct.4 din CCM de la nivelul unităţii şi art.9.1 din Regulamentul de acordare a sporurilor în care se menţionează sporul de 100 % pentru timpul lucrat în zilele de repaus săptămânal.

În ceea ce priveşte orele suplimentare s-a avut în vedere art.2.7 din CCM la nivelul unităţii şi art. 41 (3) lit.c din CCM unic la nivel naţional, ale cărui prevederi recurenta-pârâtă a refuzat să le aplice privind durata zilei de muncă de 7 ore la personalul care lucrează permanent la echipamente de calcul cu display.

Potrivit dispoz. art.2.14 din CCM şi pct.12 din Anexa 4 la Regulamentul de acordare a drepturilor prevăzute în CCM , personalul care lucrează ca operator calculator ghişeu beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de 4 zile / an. Aceste dispoziţii au fost avute în vedere de către instanţa de fond la acordarea acestor drepturi către recurenta-reclamantă. Fiind stabilite în CCM nu mai era nevoie de o nouă aprobare pentru stabilirea şi acordarea lor astfel cum susţine în mod neîntemeiat recurenta-pârâtă, iar notele comune invocate de aceasta trebuie să respecte drepturile negociate de părţi prin CCM neputându-se dispune ulterior prin note comune alte dispoziţii care să modifice drepturile deja recunoscute prin CCM.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurernta-pârâtă SC B. V. D. 2002 SA întemeiată pe dispoz. art.317 şi următoarele din C.pr. civilă, fără a expune în cuprinsul cererii motivele contestaţiei.

A fost ataşat dosarul de fond.

Curtea, constată a fi nefondată contestaţia pentru următoarele considerente

Potrivit dispoz. art.317 C.pr.civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă.

Potrivit dispoz. art.318 C:pr.civilă, hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când, instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Curtea reţine că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea procedurii de citare a părţilor şi nu s-au încălcat dispoziţiile de ordine publică referitoare la competenţă.

De asemenea, instanţa de recurs a răspuns tuturor motivelor invocate de recurenta-pârâtă, iar hotărârea pronunţată nu estre rezultatul unei greşeli materiale.

Sunt argumentele pentru care, Curtea va respinge contestaţia formulată.

Se vor acorda intimatei M. D. cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de apărător în conformitate cu dispoz, art.274 C.pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de către SC B. V. D. 2002 SA, împotriva deciziei civile nr.516/29.01.2009, pronunţată de Curtea de A p e l C r a i o v a în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata M. D..

Obligă contestatorul la 400 lei cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 Mai 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud.M.P.

Tehn.I.C./Ex.2/15.06.2009