Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2585

Şedinţa publică de la 28 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...) P.

X.X.X.X.X

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul D. F., împotriva sentinţei civile nr. 6033 din 10.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. D. SA, având ca obiect „drepturi băneşti”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru intimata pârâtă SC E. D. SA, consilier juridic E. N., lipsind recurentul reclamant D. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părţii prezente asupra recursului.

Consilier juridic E. N., pentru intimata pârâtă, pune concluzii de respingere a recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei T r i b u n a l u l u i D o l j.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă,

Prin sentinţa nr.6033/10.11.2008 a T r i b u n a l u l u i D o l j a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ridicată din oficiu de instanţă.

A fost respinsă acţiunea privind pe reclamantul D. F., şi pe pârâta S.C. E. D. S.A.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la art. 187 din CCM la nivel de ramură F. s-a prevăzut că „salariaţilor agenţilor economici nominalizaţi în Anexa 1 punctul B, vor primi, anual, un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

Părţile semnatare ale contractului colectiv de muncă au definit în acest articol contravaloarea cotei de gaze ca „ajutor” şi nu ca drept salarial.

Legat de calificarea cotei de aprovizionare toamnă – iarnă, tribunalul constată că părţile semnatare nu au stabilit, aşa cum le impunea contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, condiţiile şi materiile în care trebuiau acordate în cadrul contractului colectiv pe unitate, iar cererea privind aceste drepturi o încadrează ca fiind cerere pentru neexecutarea clauzelor contractuale şi nu acţiune pentru drepturi salariale care să fie supusă termenului prevăzut de art. 283 lit. c din Codul muncii.

În al treilea rând, indemnizaţia de concediere este stabilită printr-o clauză contractuală şi reprezintă o plată compensatorie.

Această indemnizaţie nu reprezintă un drept salarial pentru a-i face aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii privitoare la termenul de prescripţie.

Instanţa faţă de aceste calificări de drepturi băneşti pretinse de reclamant, consideră că termenul de prescripţie pentru promovarea acţiunii este cel prevăzut în art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii şi anume de 6 luni de la naşterea dreptului.

În speţă, dreptul la acţiune pentru reclamant s-a născut la data de 23.12.2005, iar acesta a promovat cererea la data de 20.10.2008, peste termenul legal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal şi motivat reclamantul D. F. arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.1 lit. c din CM, termenul de prescripţie fiind de trei ani.

Că potrivit art.7 din CCM 2004-2007, s-a prevăzut că drepturile salariaţilor prevăzute de prezentul CCM, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convenţională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute mai mari pentru salariaţi, se vor aplica acestea.

Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente;

Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, la plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă şi a indemnizaţiei minime de concediere prevăzută de art.50 alin.1 din CCM 2005 în cuantum de 5 salarii medii.

Pentru a stabili termenul de prescripţie a dreptului la acţiune promovată de reclamanţi este necesar a hotărî natura juridică a plăţilor compensatorii, acordate în cazul concedierilor colective, plăţi ce formează obiectul cauzei de faţă.

În ceea ce priveşte indemnizaţia de concediere prev. de art.50 alin.1 din CCM se reţine că acestea reprezintă o plată compensatorie intră în categoria măsurilor sociale ce cad în sarcina angajatorului cu prilejul operării concedierilor colective. Sunt concepute ca un mijloc de despăgubire, de natură materială, acordat angajaţilor ce urmează a li se desface contractul de muncă, excluzând orice culpă a acestora., alături de celelalte mijloace, menite a atenua consecinţele concedierilor colective.

Caracterul obligatoriu al mijloacelor de protecţie socială al salariaţilor în acest caz este asigurat atât la nivelul dreptului comunitar cât şi al dreptului intern, acest caracter asigurând obligativitatea pentru angajator de acordarea plăţilor compensatorii în condiţiile legii.

Directiva 98/59/CE/20 iulie 1998 a Comunităţilor Europene defineşte concedierea colectivă, precum şi obligativitatea informării, consultării lucrătorilor şi atenuarea consecinţelor colective,iar art. 69 Codul muncii prevede obligaţiile angajatorului ce-i revin în cazul concedierii colective, cu titlu imperativ.

Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 prin art. 39 enumără obligaţiile angajatorului de a prevedea atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale, între care vom regăsi şi plăţile compensatorii.

Nefiind o obligaţie facultativă, aflată la voinţa angajatorului – protecţia socială – este prevăzută în mod imperativ de lege, tocmai datorită categoriei relaţiilor sociale, apărate la nivelul dreptului constituţional prin art. 41 din Constituţia României „salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială, acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice stabilite prin lege”.

Categoria plăţilor compensatorii, tocmai datorită caracterului general, ce vizează protecţia angajaţilor după încetarea intempestivă a contractelor de muncă, excede prevederilor art. 283 lit. e Codul muncii, respectiv termenul de prescripţie de 6 luni, tocmai în condiţiile în care această despăgubire concepută de lege ca măsură de protecţie socială, depăşeşte cadrul raportului de muncă tipic derulat în baza contractului de muncă, fiind ulterioară derulării acestui raport şi venind să preîntâmpine şi să atenueze consecinţele de natură socială ce urmează încetării contactului de muncă.

Fiind o măsură ce urmăreşte protecţia socială a persoanei căreia îi încetează raportul de muncă, această măsură intră în sfera raporturilor sociale ce depăşesc sfera strictă a raporturilor de muncă şi urmăresc persoana celui ce a pierdut locul de muncă.

Stabilind pentru plăţile compensatorii regimul juridic al unui drept de creanţă izvorât din obligaţia de dezdăunare a salariatului căruia i-a încetat contractul de muncă ca urmare a unei concedieri colective, urmează ca şi prescripţia extinctivă aplicabilă acţiunii ce are ca obiect acest drept să fie cel prevăzut de dispoziţiile generale, respectiv de termenul de 3 ani, astfel cum este el prevăzut de alin. ultim din art. 283 Codul muncii.

Potrivit CCM la valabil în cazul E., cu ocazia unor evenimente anuale : Paşti, C, Ziua E., precum şi în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă - iarnă, salariaţii E. vor beneficia de o suplimentare salarială a drepturilor salariale.

Este vorba deci de o suplimentare a drepturilor salariale de care beneficiază salariatul fiind deci fără echivoc vorba de drepturi salariale.

Prin urmare, fiind vorba de drepturi salariale, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune este cel reglementat de art. 283 alin. 1 lit. C din Codul muncii şi nu de cel de 6 luni prevăzut de art. 283 lit. E din acelaşi cod, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

Aceeaşi este situaţia şi în cazul cotei de gaze de care trebuia să beneficieze salariaţii, acesta fiind acordat tot sub forma unor suplimentări salariale.

Având în vedere considerentele expuse precum şi faptul că instanţa a soluţionat cauza fără a cerceta fondul cauzei, în baza art. 304 Cod pr. civ. şi 312 Cod pr. civ. va fi admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul D. F., împotriva sentinţei civile nr. 6033 din 10.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. D. SA, având ca obiect „drepturi băneşti”.

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Aprilie 2009.

Red. jud. D.V.

Ex. 2/27.05.2009

Jud. fond M. G.

I. M.