Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A nr.211

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2010

Preşedinte - (...)-(...) (...)

Judecători - (...)-(...) (...)

- F.-(...) (...)

Grefier - B. G.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanţii J. E. şi J. N., domiciliaţi în B,(...), judeţ B, împotriva sentinţei civile nr.1018/4.11.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u z ă u, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC P. E. SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta-reclamantă J. N. personal şi intimata-pârâtă reprezentată de avocat D. D. din B a r o u l B u c u r e ş t i, lipsind recurentul-reclamant J. E..

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că, după rămânerea în pronunţare la termenul anterior, s-a depus la dosar, prin serviciul arhivă-registratură, un set de înscrisuri din partea avocatului E. D. din B a r o u l G a l a ţ i şi anume împuternicirea avocaţială de reprezentare în această cauză, o cerere prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată motivând imposibilitatea prezentării în instanţă la acel termen din cauza condiţiile meteorologice nefavorabile, două avertismente de Cod galben emise de B. – listate de pe site-ul acesteia, notificare referitoare la schimbarea numelui societăţii din E. SA în P. E. SA, certificatul de înregistrare seria B nr.(...), certificat de înregistrare menţiuni, încheierea nr.89793/16.12.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i în dosar nr.(...)/2009, o cerere prin care a învederat că din eroare a fost trimisă cererea de amânare pentru termenul din 19.01.2010 şi precizarea că a luat legătura cu reprezentanţii intimatei-pârâte care i-a comunicat că va fi reprezentată în acest dosar de către avocat D. D., ataşând şi pagina ECRIS dosare de pe portalul acestei instanţe, filele 39-54.

Avocat D. D. având cuvântul arată că situaţia învederată a fost lămurită, precizând că a fost contactat de avocat E. D. care l-a încunoştiinţat că din eroare a expediat împuternicire avocaţială în această cauză.

Avocat E. D. prezent în instanţă, având cuvântul arată că într-adevăr, din eroare a depus împuternicire avocaţială de reprezentare a intimatei-pârâte în acest dosar.

Curtea ia act de declaraţiile acestora şi constată că avocat D. D. din B a r o u l P r a h o v a are calitate de reprezentant al intimatei-pârâte.

Avocat D. D. având cuvântul depune la dosar, în copie fluturaşii de salarii emişi pe numele recurenţilor-reclamanţi din care rezultă că li s-a făcut plata salariilor compensatorii, filele 58-59. În continuare arată că nu mai are cereri noi de formulat şi solicită cuvântul pe fond.

Curtea înmânează recurentei-reclamante J. N. înscrisurile depuse la dosar de reprezentantul intimatei-pârâte şi, după lecturare, aceasta arată că are cunoştinţă de acestea, aflându-se în posesia originalelor. Arată de asemenea, că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declaraţiile părţilor şi, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta-reclamantă J. N. având cuvântul susţine că a depus la dosarul cauzei calculul pe care îl consideră corect şi în care a menţionat cuantumurile exacte ale salariilor compensatorii ce trebuiau să le primească atât ea, cât şi soţul său – recurentul-reclamant J. E. care, disponibilizat fiind la 15 iunie 2006 ar fi trebuit să încaseze suma de 6253 lei cu acest titlu, iar ea, recurenta ar fi trebuit să primească suma de 2190 lei raportat la data disponibilizării şi la disp.art.50 din CCM, în care se stipulează că la momentul disponibilizării, în funcţie de vechime, se acordă trei salarii medii nete.

Mai arată că sumele evidenţiate în fluturaşii depuşi la dosar de apărătorul societăţii-pârâte au fost purtătoare de impozit, CAS şi şomaj, situaţie în care sumele de care urmau să beneficieze s-au micşorat.

Totodată, susţine că hotărârile judecătoreşti depuse la dosar ca practică judiciară atestă temeinicia cererii lor. Solicită admiterea recursului aşa cum a motivat în concluziile scrise.

Avocat D. D. având cuvântul pentru intimata-pârâtă solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

Susţine, în esenţă, că recurenţii fac confuzie între prevederile clauzelor din CCM referitoare la concedierea colectivă şi cea individuală, unde sunt prevăzute cuantumuri diferite pentru indemnizaţiile ce trebuie acordate şi, reiterând punctul de vedere exprimat prin întâmpinarea formulată în cauză în faţa instanţei de fond, susţine că recurenţii de azi nu pot primi două compensaţii pentru o singură disponibilizare, recurenta-reclamantă face vorbire de concedierea individuală şi nu colectivă însă, în realitate, aceştia au fost concediaţi colectiv. Fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A:

Deliberând asupra recursului civil de faţă, în baza

lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i B u z ă u sub nr(...) reclamanţii J. E. şi J. N. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA Membru P. Grup B, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite conform art. 50 din CCM pe anii 2006-2007, actualizate până la data plăţii efective, precum şi la plata diferenţelor de plăţi compensatorii pentru sumele încasate, conform art. 4 din Planul Social E. şi cele cuvenite şi neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării D. actualizate până la data plăţii efective precum şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanţii au relatat că până la data disponibilizării au fost salariaţii pârâtei şi în conformitate cu Planul Social anexă la CCM, punctul 4, se prevede că angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze în funcţie de vechimea în muncă, de indemnizaţii de concediere calculate conform art. 50 din CCM.

Au mai relatat reclamanţii că în baza acestui articol, în CCM pe anul 2007 s-a prevăzut un cuantum de 2000 lei pentru salariul mediu brut, ce urmează a fi luat în calcul la stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate.

De asemenea, au precizat reclamanţii că au beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2004, deşi acesta fusese indexat la 1.01.1995, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 243 din Codul muncii.

În ce priveşte pachetul financiar acordat cu ocazia disponibilizărilor, acesta trebuia să conţină un număr de 5,3 sau 1,5 salarii medii nete, în funcţie de vechimea fiecărui salariat, iar aceste prevederi trebuiau completate cu cele ale Planului Social E..

Având în vedere Amendamentul la Planul Social, prin care se menţionează că drepturile acordate nu se cumulează cu cele prevăzute de art. 50 din CCM, reclamanţii au apreciat că acest act este lovit de nulitate conform art. 38 Codul muncii, întrucât agentul economic este obligat să acorde şi salariile prevăzute de CCM la art. 50 şi nu să le omită de la acordare.

Reclamanţii au depus la dosar deciziile nr.298 şi 239 de încetare D. şi copii de pe carnetele lor de muncă (filele 6-21).

În termen legal, pârâta a formulat întâmpinare(filele 29-41) prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond respingerea acţiunii şi obligarea reclamanţilor la cheltuieli de judecată.

În sprijinul excepţiei pârâta a susţinut că în conformitate cu art. 283 al.1 lit.u din Codul muncii, în cazul neexecutării CCM sau a unor clauze ale acestuia, cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, ori în cauză, acest drept s-a prescris fiind exercitat cu depăşirea termenului legal.

Pe fondul acţiunii, pârâta a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, întrucât în Planul Social încheiat ca urmare a procesului de reorganizare E. SA s-au stabilit printre altele şi indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005, dar valorile efective ale acestora s-au stabilit prin negociere cu G. E..

Pârâta a mai relatat că nu se pot cumula măsurile financiare prev. de art. 50 CCM, cu cele prevăzute de Planul social, iar la încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor s-au avut în vedere dispoziţiile acestui plan, reclamanţii necontestând deciziile de încetare a raporturilor de muncă. Mai mult, sumele acordate reclamanţilor au fost calculate în conformitate cu dispoziţiile Planului social completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi din 13.09.2006, care au cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase faţă de cele prevăzute prin art. 50 din CCM.

Dovada acestui fapt o constituie alin.5 din art. 50 din CCM la Nivel de E. pe anul 2008, care prevede că „ Acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin.1 al prezentului articol”, de unde rezultă că părţile au hotărât ca cele două măsuri financiare să nu se cumuleze, acesta fiind şi scopul instituirii unor parchete financiare mai avantajoase prin Planul social, faţă de cele prevăzute de art. 50 din CCM.

Pârâta a depus la dosar înscrisuri constând în copiile Planului Social, extras CCM E. şi practică judiciară (filele 51-79).

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 1018 pronunţată la 4 noiembrie 2009, T r i b u n a l u l B u z ă u a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă precum şi acţiunea reclamanţilor, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

În conformitate cu art. 137 Cod pr.civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură invocate, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a reţinut că pârâta, a invocat prevederile art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, în timp ce reclamanţii, prin cererea introductivă, au considerat că în cauză sunt aplicabile disp. art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii.

Comparând cele două texte, rezultă că art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, care stabileşte termenul de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acestuia, are caracterul unei norme generale faţă de cel de la lit.c, în care termenul de 3 ani se referă la plata unor drepturi salariale neacordate, sau a unor despăgubiri, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator, care au caracter de normă specială, care derogă de la dreptul comun.

Explicaţia faptului că pentru situaţiile de la art. 283 lit.e, legiuitorul a prevăzut un termen atât de scurt, de numai 6 luni, constă în faptul că acest termen a fost corelat cu principiul anuităţii care guvernează D.. Întrucât D. reglementează raporturile de muncă sub toate aspectele, iar salarizarea constituie numai un capitol din acesta, şi în acest context trebuie văzut şi raportul dintre literele c şi e ale art. 283 Codul muncii.

Instanţa a apreciat excepţia invocată ca fiind neîntemeiată având în vedere şi prevederile art. 238 alin.2 Codul muncii, potrivit căruia contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. Aceste dispoziţii situează contractul individual de muncă în raport de CCM în aceeaşi poziţie ca şi acesta faţă de lege.

Prin urmare, clauzele CCM la nivel de unitate, care au un caracter concret, devin parte a contractului individual de muncă, astfel că termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, atunci când obiectul conflictului îl constituie plata unor drepturi salariale neachitate, text ce trebuie interpretat în coroborare cu art.166 al.1 Codul muncii..

În fondul cauzei, instanţa a reţinut că în conformitate cu art. 50 din CCM, la concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul are obligaţia să-i plătească acestuia, în funcţie de vechime, o indemnizaţie minimă de concediere.

Conform art. 4 „ prevederile domeniului văzut în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi”.

Din conţinutul Planului social E. versiunea finală din 21.04.2005, rezultă că acesta va constitui o anexă a CCM, iar drepturile şi obligaţiile care derivă din acest plan social sunt aplicabile doar angajaţilor care au un contract individual de muncă.

Potrivit punctului 3, părţile au stabilit că se va lua în considerare suplimentar posibilitatea de a oferi programul de plecare voluntară, cel puţin pentru anumite perioade şi locaţii şi sumele pot fi diferite de cele din programul de nominalizare şi se vor lua în considerare crearea unor scheme progresive.

La punctul nr.4, la capitolul E. financiare, se prevede că angajatorul în funcţie de vechimea în unitate, va plăti angajaţilor 8 salarii medii brute din E., celor care au 0,5 -5 ani vechime, 12 salarii celor care au între 5-15 ani vechime şi 15 salarii celor care au peste 15 ani vechime.

Conform art. 50 din CCM, salariaţii ar fi primit un salariu mediu net pentru o vechime de la 6 luni la 3 ani, 2 salarii medii nete pentru o vechime de la 10 la 15 ani şi 4 salarii medii nete pentru o vechime de peste 15 ani.

Analizând comparativ art. 50 din CCM şi punctul 4 din Planul social se observă că sindicatul a negociat cu angajatorul condiţii mai avantajoase de concediere pentru salariaţi, prin Planul social. Astfel, conform punctului 4 din acest plan au fost negociate 3 tranşe de vechime, în loc de 4, conform art. 50 din CCM; de asemenea, au crescut salariile medii brute pe unitate, relevant fiind că la ultima tranşă de vechime de peste 15 ani, numărul salariilor a crescut la 15 salarii medii brute pe unitate, conform punctului 4 din Planul social.

Din analiza deciziilor individuale de încetare a contractelor individuale de muncă ale reclamanţilor ataşate la dosar, instanţa de fond a reţinut că aceştia au primit în urma disponibilizării, pachete financiare conforme punctului 4 din Planul Social, iar prin prezenta cerere au solicitat şi indemnizaţia de concediere prevăzută de art. 50 din CCM.

Sub acest aspect, prima instanţă a evocat alin.5 al art. 50 din CCM la nivel de E. pe anul 2008, că „acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin.1 al prezentului articol”, ceea ce denotă că părţile au hotărât ca cele două măsuri financiare să nu se cumuleze, dovadă fiind şi scopul instituirii unor pachete financiare mai avantajoase prin Planul social.

În condiţiile în care Sindicatul Liber din E. SA, în temeiul prevederilor art. 27-28 din Legea 54/2003 a negociat Pachetul financiar pentru plata indemnizaţiei de concediere a salariaţilor, care a fost trecută la punctul nr.4 din Planul social, această prevedere a devenit obligatorie pentru ambele părţi semnatare, astfel încât solicitarea reclamanţilor în sensul cumulării indemnizaţiei de concediere prev. de art. 50 din CCM şi punctul nr.4 din Planul social, apare ca nefondată, motiv pentru care instanţa a respins acţiunea sub ambele de capete de cerere.

Împotriva sentinţei primei instanţe, în termen legal reclamanţii au formulat recurs (filele 4-7) criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenţii-reclamanţi au invocat cazurile de recurs prev.de art.304 pct.8 şi 9 Cod pr.civ. susţinând că sentinţa este nelegală sub aspectul interpretării dispoziţiilor art.50 din contractul colectiv de muncă şi art.4 din Planul Social.

Astfel, amendamentele aduse Planului Social nu puteau modifica clauzele contractului colectiv de muncă şi nu au fost înregistrate la E. B pentru a fi aplicabile, fiind nule conform art.24 alin.1 din Legea nr.130/1996 pe de o parte, iar pe de alta, acestea încalcă art.8(1) din contractul colectiv de muncă prin care părţile s-au obligat ca pe parcursul derulării sale să nu se promoveze proiecte de acte normative de natură a diminua drepturile stabilite prin contract.

În aceste condiţii, recurenţii-reclamanţi au susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea sub aspectul primului capăt de cerere fiindcă în realitate drepturile la plata indemnizaţiilor de concediere prevăzute de art.50 din contractul colectiv de muncă se cumulează cu cele ale art.4 din Planul Social şi nu se înlocuiesc, deoarece în această situaţie ar fi fost necesară încheierea şi înregistrarea unui act adiţional.

O altă critică priveşte soluţionarea celui de-al doilea capăt de cerere, recurenţii-reclamanţi susţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestuia.

Pentru a justifica cererea de acordare a diferenţelor de plăţi compensatorii dintre E. efectiv încasate şi cele cuvenite, recurenţii-reclamanţii au argumentat că la data concedierii au beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului mediu net al anului anterior încetării raporturilor de muncă cu societatea pârâtă, deşi conform art.4 din Planul Social indemnizaţiile de concediere trebuiau calculate la nivelul salariului mediu net din anul disponibilizării.

S-a depus în acest sens un calcul al sumelor pretinse de recurenţii-reclamanţi (fila 37).

Pentru aceste motive, recurenţii-reclamanţi au solicitat inclusiv prin note scrise (filele 11-14) admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de criticile aduse prin recurs, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză dar şi sub toate aspectele, astfel cum impune art.304¹ Cod pr.civ. constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Cei doi reclamanţi J. N. şi J. E. au fost salariaţi ai societăţii pârâte, Sucursala E. B până la data de 11 ianuarie 2009 (reclamanta J. N.) şi respectiv 16 iunie 2006 (reclamantul J. E.) când au încetat raporturile de muncă, fiind disponibilizaţi, în temeiul art.65 şi 66 din Codul muncii astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă şi ale deciziilor depuse la dosarul de fond (filele 6-21).

Valoarea netă a indemnizaţiilor de concediere cuvenită pentru fiecare dintre aceştia şi stabilită conform art.50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate completat cu prevederile Planului Social este expres prevăzută în conţinutul deciziilor individuale de încetare a contractului individual de muncă-decizii necontestate de vreunul dintre cei doi reclamanţi.

Aceasta este de 24.666 lei pentru reclamanta J. N. şi 15.947 lei pentru reclamantul J. E. (filele 6 şi 13).

Ei au susţinut încă de la introducerea cererii de chemare în judecată şi ulterior în recurs că societatea angajatoare le datorează atât diferenţa rezultată între suma ce li s-ar fi cuvenit şi cea încasată efectiv datorită calcului eronat făcut de pârâtă şi care, la acordarea plăţilor compensatorii a avut în vedere salariul mediu brut aferent anului 2004 iar nu cel pe anul 2005 astfel cum a fost indexat la 1 ianuarie 2005 cât şi sumele rezultate din aplicarea dispoziţiilor art.50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care ar fi trebuit cumulate cu cele din planul social pe care le-au primit efectiva după concediere.

Curtea constată că iniţial potrivit dispoziţiilor art. 50 Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică petrol şi gaze pentru anii 2005-2006 (fila 88 dosar fond) în cazul concedierilor din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia o indemnizaţie minimă de concediere stabilită pe tranşe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net; - de la 3 ani la 10 ani-2 salarii medii nete; - de la 10 ani la 15 ani-3 salarii medii nete şi peste 15 ani-4 salarii medii nete.

La alin.2 al aceluiaşi articol ca şi în art.50 alin.2 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2006 dar şi în anii următori (filele 58-62) s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu G. E., iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi (filele 51-56 dosar fond).

Prin Planul Social, de asemenea negociat şi însuşit de angajator şi salariaţi prin reprezentanţii lor şi care stabileşte în varianta finală din 21 aprilie 2005 dreptul angajaţilor la pachete financiare, în raport de vechime, de 8,12 şi respectiv 15 salarii medii brute, este indicată modalitatea de calcul a cuantumului indemnizaţiilor de mai sus, constituind-o pentru anul 2005 salariul mediu brut pe anul anterior, iar pentru anul 2006, salariul mediu brut ce se va calcula aplicând procentul de creştere a salariilor din anul anterior.

Această modalitate de stabilire a indemnizaţiilor de concediere fost în realitate contestată de recurenţii-reclamanţi, care au susţinut că sumele primite nu se raportează la salariul mediu brut aşa cum a fost indexat la 1 ianuarie 2005 rezultând o diferenţă la care sunt îndreptăţiţi.

Curtea reţine că această susţinere este greşită fiindcă modul de calcul al indemnizaţiei de concediere a fost aplicat începând cu anul 2005 şi ulterior, conform menţiunii înscrise în pct.4 din Planul social potrivit căreia” pentru 2005: salariul mediu brut din E. pe baza celui din 2004 ( majorat în anii următori direct proporţional, cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)” .

Drept consecinţă, reclamanţii au primit efectiv indemnizaţiile de concediere calculate conform modalităţii convenite potrivit Planului Social-pct.4 astfel cum a fost mai sus-citat în cele ce preced şi care corespunde voinţei părţilor contractante.

Nici critica privind dreptul cumulării indemnizaţiilor prevăzute de art.50 din contractul colectiv de muncă cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social nu este întemeiată fiindcă prin Amendamentul la Planul Social încheiat şi semnat de ambele părţi contractante la 13 septembrie 2006 pct.4 a fost completat după cum urmează: „părţile confirmă că în redactarea pct.4 (…) voinţa comună a părţilor a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din contract şi nu de a se cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art.50 din contract” (fila 57 dosar fond).

Pentru considerentele care preced, Curtea constată că recursul exercitat de reclamanţi este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul art.312 Cod pr.civ. menţinând în totalitate ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr.1018 pronunţată la 4 noiembrie 2009 de T r i b u n a l u l B u z ă u.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii J. E. şi J. N., domiciliaţi în B,(...), judeţ B, împotriva sentinţei civile nr.1018/4.11.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u z ă u, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC P. E. SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunţată astăzi, 9 februarie 2010, în şedinţă publică.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) F.-(...) (...)

fiind în concediu medical,

prezenta a fost semnată de

Preşedintele instanţei

Grefier

B. G.

5 ex./ 4.03.2010

T./AF

d.f. Trib.B-nr(...)

j.f. H. T.

B. F. E.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120