Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4734

Şedinţa publică de la 09 Iulie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE- (...) (...)-Preşedinte Secţie

-(...) (...)- Judecător

-(...) (...) E.- Judecător

Grefier -E. N.

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă SC E. SA- N. P. GRUP, împotriva sentinţei civile nr. 158/20.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. N., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurenta pârâtă SC E. SA- N. P. GRUP reprezentată de avocat cu delegaţie de substituire J. E. N. şi intimatul reclamant E. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părţilor pentru a pune concluzii.

Avocat J. E. N. reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului.

Intimatul reclamant E. N. solicită respingerea recursului.

C U R T E A

Asupra cauzei de faţă

T r i b u n a l u l D o l j, prin sentinţa nr. 158 din 20 ianuarie 2009, a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocată de pârâtă.

A admis in parte actiunea formulata de reclamantul E. N. in contradictoriu cu parata S.C. E. S.A.

A obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor bănesti corespunzătoare sărbătorilor de Paşte pe anul 2006 si de C pe anul 2005, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate, corespunzător cu activitatea desfăsurată in societate, drepturi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei nationale de la data naşterii până la data plătii efective.

A respins capătul de cerere privind plata drepturilor bănesti corespunzătoare sărbătorilor de Paşte pe anul 2005 si de C pe anul 2006.

A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănesti prev. de art. 50 al. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate reprezentând indemnizatie de concediere in raport de vechimea in muncă.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art.50 alin 1din contractul colectiv de muncă angajatorul, la concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului , îi plăteşte salariatului o indemnizaţie minimă de concediere în funcţie de vechimea acestuia, iar potrivit alin 4 al aceluiaşi articol, prevederile menţionate se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Această dispoziţie presupune că suportul financiar reglementat de Planul Social pct. 4 sub denumirea de ”E. Financiare” in funcţie de vechimea in E., se adaugă la indemnizaţia prevăzută de Contractul Colectiv de muncă-art. 50 al. 1.

Pârâta nu a făcut dovada achitării indemnizaţiei de concediere prev. de art.50 alin1 din contractul colectiv de muncă, indemnizaţie care, din analiza unitară a disp.art 50 în integralitatea sa, este distinctă de cea acordată, motiv pentru care instanţa a apreciat această solicitare a reclamantului ca fiind întemeiată.

In favoarea acestei interpretări pledează mai multe argumente:

- La pct. 5 din Planul social E. se califică pachetele financiare de la pct. 4 ca fiind suport financiar, ceea ce presupune că s-a urmărit a se reglementa un nou ajutor financiar care se adaugă la drepturile reglementate de Contractul Colectiv la nivel de unitate, iar nu la eliminarea dreptului la indemnizaţia de concediere de la 1 până la 4 salarii medii nete in funcţie de vechimea in muncă;

- La art.8 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 s-a prevăzut la al. 1 că „părţile se obligă ca, in perioada de aplicare a prezentului contract colectiv de muncă, să nu promoveze si să nu susţină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din prezentul contract colectiv de muncă”.

Dacă s-ar adopta soluţia contrară s-ar ajunge la anularea drepturilor reglementate prin contractul colectiv de muncă pe anul 2004 înregistrat la E. cu nr. 2714/16.04.2004, printr-un act - Planul social adoptat ulterior la 21.04.2005, încălcându-se astfel dispoziţia expresă reglementată de art. 8 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, de a nu se diminua drepturile ce decurg din contractele colective de muncă prin acte ulterioare.

- La art. 7 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 la al. 1si 2 s-a prevăzut că „drepturile salariaţilor prevăzute de prezentul contract colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convenţională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariaţi, se vor aplica acestea”

In contractul colectiv de muncă pe anul 2002 s-a prevăzut la al. 1 acordarea indemnizaţiei de concediere in raport de vechimea in muncă, iar la al. 2 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile se aplică si acestea.

In contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 50 valoarea indemnizaţiei de concediere in raport de vechimea in muncă, iar la al. 4 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile, se aplică si acestea.

In Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 nu s-a mai menţionat prevederea de la al. 4, fiind înlocuită cu menţiunea completării cu prevederile Planului Social.

Insă, aşa cum s-a mai arătat, nu se pot încălca disp. art. 7 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 care prevăd la al. 1si 2 că „drepturile salariaţilor prevăzute de prezentul contract colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convenţională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariaţi, se vor aplica acestea”;

- art. 9 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 prevede că „interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, in favoarea salariatului.”

A interpreta dreptul dedus judecaţii in sensul că salariaţii beneficiază doar de suportul financiar potrivit Planului Social, fără a beneficia de indemnizaţia de concediere reglementată de art. 50 al. 1 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007, ar însemna a se interpreta această clauză in defavoarea salariaţilor.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie..

În motivarea recursului recurenta invocă greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul muncii, deşi suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul C.C.M. 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acţiunea este supusă termenului de prescripţie de 6 luni.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 168 din CCM, precum şi nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 şi la dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i.

Soluţia instanţei de fond este greşită, deoarece în anul 2003, primele de Paşti şi de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creştere salarială a fost menţinută şi în anii 2004-2007, aşa cum rezultă şi din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenţia reală a părţilor semnatare a CCM.

Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluţiei salariului mediu de bază pe E. în intervalul anilor 2003-2007 şi din care rezultă că aceste creşteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat şi G. E., ci se datorează adăugării lunare a cotei părţi din suma rezultată însumând cele 2 prime şi împărţite la 12, în acest sens intimaţii au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de Paşti şi de C.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere care priveşte indemnizaţia de concediere prevăzută de art. 50 alin. 1 CCM, susţine că activitatea desfăşurată de reclamant a fost supusă reorganizării, toţi salariaţii beneficiind de pachetele financiare prevăzute în Planul Social, anexă a contractului colectiv de muncă, astfel cum a fost completat prin B..

Că, reclamantul a primit la data concedierii o indemnizaţie de concediere care reprezintă mai mult decât pachetul prevăzut de art. 50 din CCM şi anume doar 4 salarii medii nete pe E..

Mai mult, societatea a calculat şi contravaloarea contribuţiilor datorare bugetului de stat aferente indemnizaţiilor nete acordate reclamantului, pe care le-a virat separat de suma amintită, astfel ca reclamantul să beneficieze de indemnizaţia netă în cuantumul stabilit prin Planul Social.

Învederează instanţei că reclamantul nu mai putea beneficia şi de prevederile art. 50 din CCM, atâta timp cât părţile semnatare ale Planului Social şi ale B.lor care l-au modificat, au statuat că cele două categorii de măsuri financiare nu pot fi cumulate.

Recursul este fondat.

Obiectul acţiunii introdusă se reclamant îl constituie plata unei indemnizaţii de concediere reglementată de art. 50 alin.1 din CCM. În faţa instanţei de fond pârâta a invocat prescripţia dreptului la acţiune întemeiată pe dispoz. art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, excepţie respinsă de către instanţa de fond , cu motivarea că sunt aplicabile dispoz. art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, text care se referă la drepturi salariale neacordate, iar indemnizaţia de concediere fiind calculată prin raportare la salariul mediu net face parte din acestea, venitul salarial constituind în opinia instanţei orice câştig în bani sau în natură primit de la angajator în temeiul calităţii de salariat ca plată a muncii lui.

Soluţia instanţei este greşită.

Într-adevăr, potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii – cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.

Textul de lege respectiv şi invocat de către instanţa de fond vorbeşte aşadar de drepturi salariale şi nu de venit salarial , aşa cum este el reglementat de către art. 55 din Codul fiscal.

În concepţia C o d u l u i m u n c i i salariul reprezintă contraprestaţia muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă, aşa cum arată dispoz. art. 154 alin.1 din Codul muncii.

Art. 155 din acelaşi cod prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Prin indemnizaţii, sporuri , precum şi alte adaosuri se înţeleg acele componente care se raportează la salariul individual pe care îl primeşte salariatul, şi care însoţesc acest salariu şi fac parte din el.

Indemnizaţia solicitată de către reclamant este un ajutor pe care acesta avea dreptul să-l primească la încetarea contractului individual de muncă, stabilit în baza contractului colectiv de muncă şi nu este în nici un caz o plată primită pentru munca prestată aşa cum a reţinut instanţa de fond, acest fapt reieşind şi din însăşi denumirea acesteia de indemnizaţie de concediere.

Reiese deci că indemnizaţia de concediere nu poate fi considerată ca un drept salarial, iar în cauză nu sunt aplicabile dispoz. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii , ci dispoz. art. 283 alin.1 lit. e din acelaşi cod potrivit cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune.

În speţă dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut la data de 11 07. 2006 odată cu încetarea contractului de muncă, iar acţiunea a fost formulată la 14.10.2008 cu mult peste termenul de 6 luni fiind în acest fel prescrisă.

Pentru aceste considerente în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă şi 312 Cod pr.civilă va fi admis recursul formulat de pârâtă şi va fi modificată sentinţa în sensul că va fi respinsă cererea de acordare a plăţilor compensatorii, va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC E. SA- N. P. GRUP, împotriva sentinţei civile nr. 158/20.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. N., având ca obiect drepturi băneşti.

Modifică în parte sentinţa, în sensul că respinge cererea de acordare a plăţilor compensatorii.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iulie 2009.

Red. T.B.

Tehn. Red. D.M.

2 ex. 27.07.2009