Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4612

Şedinţa publică de la 02 Iulie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA împotriva sentinţei 6566 din 20.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant N. E., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurentul pârât SC E. SA prin avocat U. B., lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părţilor.

Avocat U. B. solicită admiterea recursului conform motivelor scrise pe care le dezvoltă şi oral.

CURTEA

Asupra recursului de faţă:

T r i b u n a l u l G o r j, prin sentinţa nr. 6566 din 20 noiembrie 2008 a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de intimată.

S-a luat act de renunţarea la judecată,privind capătul 2 de cerere din acţiune.

S-a admis acţiunea formulată de petentul N. E. şi a obligat pârâta SC E. SA la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa de plăţi compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social şi cele cuvenite şi neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă, precum şi la plata a 4 salarii medii nete cuvenite şi neacordate la data încetării contractului individual de muncă, conform art. 50 alin. 1 din CCM .

A respins celelalte capete de cerere.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a înlăturat apărare intimatei, apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractul colectiv sau individual de muncă) sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit.”c” Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei extinctive de 3 ani şi nu aceleia invocată de către intimată şi prevăzută de art. 283 alin. 1 lit.”e” Codul muncii.

A fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului , întrucât drepturile solicitate fiind de natură salarială, acesta are calitate procesuală activă, fiind titularul acestor drepturi.

Pe fond s-a reţinut că petentul a fost salariatul intimatei şi i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art.. 65-66 Codul muncii ca urmare a reorganizării activităţii societăţii.

In conformitate cu Planul Social E. , anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „ E. financiare” - invocat de altfel şi de intimată în preambulul deciziei de concediere , angajaţii disponibilizaţi erau îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al S.C. E. S.A., „ la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte , în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minima de concediere…”.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform Planului Social sus menţionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Petentul însă au beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului anterior concedierii.

Atât planul social cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa a considerat că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de munca nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.

Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta .

Nu poate fi reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părţi ,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007“ prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Capătul de cerere privind plata a 21 zile lucrătoare cuvenite în perioada de preaviz a fost respins cu motivarea că potrivit art. 3 din decizia nr. 66/01.08.2007, petentul a beneficiat de o perioadă de preaviz de 60 de zile.

A fost respins şi capătul de cerere privind contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada de preaviz întrucât potrivit prevederilor Legii nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă doar pentru zilele efectiv lucrate de un salariat, nu şi pentru perioada în care un salariat beneficiază de zile libere plătite.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta SC”E.” SA - MEMBRU P. GRUP criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de petenţi a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată petenţilor a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului Social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale Planului Social şi ale B. sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că greşit instanţa a arătat că indemnizaţia de concediere trebuia calculată pe baza salariului mediu pe anul 2008.

Arată că raporturile de muncă ale petenţilor cu intimata au încetat în 2008, ca urmare a reorganizării activităţii zonei E. G, şi la data concedierii nu era aplicabil Amendamentul nr. 1 la Planul Social E. în vigoare la data de 19.01.2006.

Acesta prevede la pct. 4 că „salariul mediu brut pe E. care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere”.

Rezultă că, în speţă, petenţii finind concediaţi în anul 2008, salariul mediu brut care va fi luat în considerare pentru stabilirea indemnizaţiei de concediere va fi cel din anul 2007 şi nu cel din 2008, cum greşi a stabilit instanţa.

Recursul este fondat şi se va admite pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie (3 ani - stabilit de prima instanţă sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens, dispoziţiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, acţiunea formulată de reclamanţi este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva sentinţei 6566 din 20.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant N. E..

Modifică sentinţa în parte.

Respinge acţiunea pe fond, în totalitate.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iulie 2009.

Red. Jud. L.E.

3 ex/IE/27.07.2009

j. fond: D.U.

L.U.