Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 5357/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6559R

Şedinţa publică de la 13 O. 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR –(...) (...) H.

GREFIER – E. N.

Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenta-reclamantă E. N. şi de recurenta-intimată (...) S. (...) împotriva sentinţei civile nr.5265 din 17.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.7390/3/LM/2009, având ca obiect-drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta-reclamantă prin avocat T. H. ce depune împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.183/2009 şi recurenta- intimată, prin consilier juridic E. F. ce depune delegaţie la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Se învederează faptul că la dosar recurenta-intimată a depus prin serviciul registratură la data de 28.09.2009 întâmpinare în 2 exemplare.

Se comunică recurentei-reclamantei un exemplar al întâmpinării.

Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar copie a unui bilanţ contabil.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susţinerea şi combaterea motivelor de recurs.

Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat şi motivat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului său pentru motivele arătate în cererea de recurs şi respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă pentru motivele arătate în întâmpinare.

Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-intimată.

C U R T E A,

Deliberand asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5265 din 17 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i în dosarul nr(...), a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta E. N. în contradictoriu cu parata (...) S. (...) , aceasta din urmă fiind obligată să restituie reclamantei contribuţiile deduse din salariul compensatoriu acordat, precum si la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărare, tribunalul a reţinut că între părţi au existat raporturi de muncă , ce au încetat ca efect al deciziei nr. 28 din 21.01.2009 emisă de parată în baza art. 65 alin 1 Codul muncii. Art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional valabil pentru anii 2007-2010 prevede obligaţia angajatorului de a acorda salariatului concediat din motive ce nu ţin de persoana acestuia o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Contractul colectiv de muncă valabil la nivelul angajatorului la data concedierii reclamantei prevede la art. 64 alin 1 lit a clauza potrivit căreia, în situaţia concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în funcţie de situaţia financiară, o compensaţie echivalentă cu cel puţin 12 salarii brute din luna premergătoare concedierii . Reţine prima instanţă că, din modul de redactare a textului mai sus amintit, reiese ca părţile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligaţii în sarcina angajatorului în cazul concedierilor colective , termenul "poate acorda" semnificand lăsarea deciziei de acordare a compensaţiilor la latitudinea angajatorului , după o analiză a situaţiei financiare. Dacă voinţa părţilor ar fi fost ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligaţie a societăţii , acest lucru ar fi fost menţionat în mod expres . A mai apreciat tribunalul că , în contextul oferit de contractul colectiv de muncă, nu poate stabili dacă parata dispune de posibilităţi financiare astfel încat să plătească acele compensaţii , avand în vedere că nu există stabilite criterii în funcţie de care să se determine situaţia financiară a societăţii care să permită plata sumelor. Simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioară concedierii nu poate însemna că activitatea ulterioară a acesteia nu i-ar putea fi perturbată prin plata compensaţiilor , numărul salariaţilor concediaţi fiind considerabil .

În ceea ce priveşte restituirea contribuţiilor, arată tribunalul că cererea este justificată , angajatorul reţinand din salariul compensatoriu acordat sume cu titlu de impozit pe venit , contribuţii la bugetul asigurărilor sociale ţi la bugetul asigurărilor de sănătate. Potrivit art. 55 alin 4 lit j din Codul fiscal, nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, sumele reprezentand plăţile compensatorii primite de persoanele ale căror contracte colective de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective . Art. 257 din Legea nr. 95/2006 prevede obligaţia persoanei asigurate de a plăti o contribuţie lunară pentru asigurările de sănătate , aplicată asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit. Astfel, plata compensatorie nu este impozabilă şi, pe cale de consecinţă, nu este supusă nici contribuţiei pentru asigurările de sănătate. Contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj , potrivit art. 21 alin 6 din Legea nr. 19/2000.

Cu privire la daunele morale solicitate de reclamantă , tribunalul reţine că nu s-a faăcut dovada producerii unor prejudicii de imagine care să justifice repararea prin plata de despăgubiri. De altfel, reclamanta nu si-a motivat cererea de plata a acestor despăgubiri.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta E. N. şi parata (...) S. (...) , recursuri înregistrate pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i la datele de 14.08.2009, respectiv, 011.09.2009, sub nr(...).

Recurenta E. N. a solicitat modificarea sentinţei recurate , admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, în fond şi în recurs.

În motivare, recurenta arată că din interpretarea art. 64 alin 1 lit a din contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului rezultă că nu este vorba de o condiţie pur potestativă , ci de o condiţionare a plăţii acestor compensaţii în funcţie de situaţia financiară , mai ales că în dreptul muncii orice prevedere ambiguă se interpretează în favoarea angajatului. Dacă situaţia financiară este favorabilă, plata devine obligatorie pentru angajator. Din actele contabile depuse la dosar , rezultă că in anul 2008 s-a înregistrat un profit de 6 mil.Euro. Mai arată recurenta că aceste compensaţii reprezintă o despăgubire acordată după încetarea contractului de muncă , din care angajatorul ar fi trebuit să reţină numai impozitul pe venit de 16%. Cu privire la daunele morale, arată recurenta că simplul fapt că a fost nevoită să se adreseze instanţei de judecată pentru solicitarea drepturilor reprezintă un prejudiciu .

În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art. 304 pct 9 Cpc.

Recurenta (...) S. (...) solicită să se dispună modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de restituire a conribuţiilor reţinute din salariul compensatoriu acordat .

În motivare, arată recurenta că tribunalul a aplicat eronat dispoz. art. 55 alin 4 lit j din Legea nr. 571/2003 considerand că salariile compensatorii nu intră în categoria drepturilor salariale care se supun impozitului pe venit . Mai mult, recurenta E. N. nici nu a contestat prin acţiune reţinerea impozitului pe venit . Cu privire la contribuţia de asigurări sociale, Ordinul nr. 340/2001 prevede că baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar de către asiguraţii care se regăsesc în situaţiile de la art. 5 alin 1 pct I şi II din lege, precum si veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regăsesc în aceste situaţii, dar încasează venituri ca urmare a faptului că au deţinut una din calităţile de la art. 5 alin 1 pct I şi II din lege.

Mai arată recurenta că potrivit art. 257 alin 2 lit a din Legea nr. 95/2006, contribuţia lunară a persoanei asigurate se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor , care se supun impozitului pe venit. Or, plăţile compensatorii acordate salariaţilor concediaţi colectiv sunt supuse impozitului pe venit.

În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art. 304 pct 6 şi 9 Cpc.

Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de criticile formulate si de temeiurile de drept invocate, Curtea retine urmatoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.6278/27.12.2007, la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului B, în situaţia concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda în funcţie de situaţia financiară o compensaţie către salariat echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii.

Această clauză contractuală se interpretează în conformitate cu dispoziţiile art.977 şi urm. Cod civil, ce reglementează principiul priorităţii voinţei interne a părţilor şi a principiului potrivit cărora clauzele neclare se interpretează în sensul în care acestea produc efecte juridice şi in mod sistematic.

Clauza prevăzută de dispoziţiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societăţii a fost însă greşit interpretată de către instanţa fondului care a reţinut că aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-şi poate manifesta discreţionar voinţa în sensul acordării sau nu a compensaţiilor băneşti ocazionate de concediere, ori această obligaţie este afectată de o condiţie pur potestativă ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub această condiţie, prin urmare, această interpretare propusă de către angajator neputând fi primită.

Curtea apreciază că angajatorul s-a obligat faţă de salariat ca în condiţiile în care situaţia sa financiară este favorabilă să achite acestuia cu ocazia concedierii 12 salarii de bază brute, în acest sens putând fi înţelese dispoziţiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă.

Mai mult, astfel cum rezultă din extrasul din bilanţul pe anul 2008 al societăţii, depus de intimata la dosarul primei instanţe, situaţia financiară a societăţii înregistrase în anul anterior concedierii un profit substanţial ce permitea plata salariilor compensatorii prevăzute în Contractul colectiv de muncă.

Curtea are in vedere si motivele avute în vedere prin decizia de concediere a recurentului si Notificarea formulată de către angajator cu ocazia concedierii colective, din cuprinsul căreia rezultă că motivul ce a determinat concedierile de la nivelul societăţii nu a fost reprezentat de dificultăţi de natură economică, ci de considerente organizatorice de natură să determine eficientizarea societăţii .

În privinţa criticii referitoare la respingerea cererii de acordare către recurentul a daunelor morale, aceasta apare ca nefondată, câtă vreme prejudiciul moral este constituit de consecinţele negative produse prin fapta ilicită a angajatorului, iar acest prejudiciu trebuie dovedit de partea interesata, neputand fi prezumat. Or, recurentul nu a facut aceasta proba, după cum corect a reţinut prima instanţă . Simplul fapt al neplatii unor drepturi banesti nu presupune implicit si existenta unui prejudiciu moral.

Cat priveste recursul declarat de (...) S. (...), Curtea il apreciaza fondat sub aspectul obligatiei de restituire a contributiei de sanatate si somaj dispuse de tribunal. Astfel, avem in vedere ca potrivit dispoziţiilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 şi al pct.68 lit.l din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal se includ în categoria veniturilor impozabile şi compensaţiile băneşti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, fiind aplicabile şi dispoziţiile art.55 alin.2 din Codul Fiscal.

Totodata, art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006 prevede obligativitatea achitării contribuţiei de asigurare de sănătate asupra veniturilor din salariu sau asimilate salariilor, în acest sens fiind şi dispoziţiile Legii nr.76/2002.

Insa , in mod temeinic , tribunalul a admis cererea de restituire a contributiei de asigurari sociale din salariul compensatoriu achitat deja recurentului reclamant , Curtea constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a dispoz. art. 21 alin 6 din Legea nr. 19/2000.

Pentru aceste considerente văzând şi dispoziţiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentinţa în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului diferenţa de 11 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii cu titlu de compensaţie; va menţine obligaţia pârâtei de restituire către reclamantă a contribuţiei de asigurări sociale pentru compensaţiile acordate si respingerea celorlate capete de cerere.

Totodata, tribunalul a apreciat in mod corect cuantumul cheltuielilor de judecata la care a obligat parata fata de reclamanta, avand in vedere admiterea in parte a pretentiilor, precum si natura, complexitatea si efortul depus de aparatorul reclamantei pentru pregatirea apararii.

În temeiul dispoziţiilor art.274 şi art.276 C.pr.civ., va fi obligată recurenta (...) S. (...) la plata către recurenta contestatoare a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată. La reducerea onorariului de avocat, avem in vedere ca cererea nu prezinta o complexitate deosebita si nu a presupus o pregatire speciala a sustinerii acesteia, cauza fiind solutionata in recurs la un singur termen de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de recurenta-reclamantă E. N. şi de recurenta-intimată (...) S. (...) împotriva sentinţei civile nr.5265 din 17.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.7390/3/LM/2009.

Modifică, în parte, sentinţa în sensul că:

Obligă pârâta la plata in favoarea reclamantei a 11 salarii compensatorii conform contractului colectiv de munca.

Respinge ca neintemeiata cererea de restituire a celorlate contributii , cu exceptia contributiei de asigurari sociale.

Menţine dispozitiile privind restituirea contribuţia de asigurări sociale de catre parata , respingerea daunelor morale, precum si acordarea cheltuielilor de judecata.

Obligă recurenta S. la 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta contestatoare, reprezentand onorariu de avocat redus .

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.11.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. B. E. H. D. H.

T. F. D.

GREFIER

E. N.

Red.4ex/07.12.2009

Jud..F..

Jud.fond: N. E., B. E.