Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ

ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1862

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursului formulat de pârâta SC N. 22 SA L împotriva sentinţei civile nr. 1566/10.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamantul intimat N. D..

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic G. J. şi reclamantul intimat N. D., personal şi asistat de avocat E. E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărâri recurate respingerea contestaţiei formulată de contestator şi menţinerea deciziei de concediere.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului constată că:

Prin Sentinţa civilă nr. 1566/10.06.2009 , T r i b u n a l u l T i m i ş a admis acţiunea formulată de reclamantul N. D. împotriva pârâtei SC N. 22 SA L, a anulat decizia de concediere nr. 10/13.02.2009, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cuvenite reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a stabilit în conformitate cu art. 62 alin. 2 Codul muncii şi art. 268 Codul muncii, că din cuprinsul deciziei de concediere nu rezultă menţiunile obligatorii prevăzute de lege, şi anume termenul legal şi instanța competentă să soluţioneze contestaţia.

În consecinţă s-a stabilit că decizia de concediere atrage sancţiunea nulităţii absolute pentru nerespectarea dispozițiilor legale menţionate, fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 284 Codul muncii şi art. 78 Codul muncii.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, iar în subsidiar respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5,6, 7, 8, şi 9 Cod procedură civilă, se arată că hotărârea este nelegală întrucât excepţia de nulitate absolută nu a fost invocată nici din oficiu şi nici la cererea vreuneia din părţi pentru a fi pusă în discuţie, nefiind astfel respectate dispozițiile art. 108 Cod procedură civilă.

A fost invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, în sensul că instanța a soluţionat greşit cauza pe excepţie şi nu a intrat în cercetarea fondului, decizia de concediere fiind legală întrucât menţiunile din art.2 al acestui act juridic sub precizarea că „decizia poate fi contestată în termenul legal la instanța competentă” respectă dispozițiile legale referitoare la conţinutul şi elementele obligatorii prevăzute de Codul muncii pentru o astfel de decizie.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului cu motivarea că, în mod corect, T r i b u n a l u l T i m i ş a constatat că încălcarea dispozițiilor din Codul muncii atrage după sine nulitatea absolută a deciziei de concediere, iar vătămarea s-a produs prin însăşi emiterea deciziei de concediere care este nelegală.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate, se constată că este întemeiat, însă cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă şi anume:

Decizia de concediere nr. 10/13.02.2009 nu este nulă absolut, cum greşit a stabilit prima instanţă, întrucât nu pot fi aplicate prevederile art. 284 Codul muncii raportat la art. 62 alin. 2 Codul muncii şi art. 268 Codul muncii, nefiind vorba despre omisiunea unor elemente din conţinutul deciziei respective care să atragă aplicarea sancţiunii nulităţii.

Astfel, împrejurarea că nu a fost menţionată denumirea instanței competente şi nici termenul prevăzut de lege, aceste elemente existând în conţinutul deciziei contestate sub forma: „instanța competentă” şi „termenul legal”, nu pot fi considerate omisiuni în înţelesul legii deoarece instanța competentă este prevăzută de lege, termenul de formulare a contestaţiei este prevăzut de lege şi niciuna dintre părţi nu poate invoca necunoaşterea legii.

Pe de altă parte, cele invocate de către recurentă, că ar constitui motive de casare pe temeiul art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă sunt neîntemeiate întrucât instanța nu a încălcat nicio formă de procedură prevăzută de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, iar soluţionarea cauzei cu analiza dispozițiilor legale care prevăd sancţiunea nulităţii absolute, nu era obligatoriu a fi pus în discuţia părţilor nefiind astfel aplicabile dispozițiile art. 108 Cod procedură civilă.

Aşa fiind, instanța de recurs constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală stabilind că decizia este nulă absolut pentru cele arătate mai sus, impunându-se o judecată în fond a contestaţiei, ceea ce implică casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanțe, care va analiza temeinicia deciziei de concediere contestate pentru motivele invocate în fapt de către reclamant, cu administrarea probelor care se impun în condiţii legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC N. 22 SA L împotriva sentinţei civile nr. 1566/10.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...).

Casează hotărârea recurată şi trimite cauza pentru rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, 24.11.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER,

(...) (...)

Red. A.S. /05.01.2010

Tehnored D.I./ 05.01.2010/2 ex

Prima instanţă: T r i b u n a l u l T i m i ş

Jud. B. B., jud. D. E.