Operator date 3918 R O M Â N I A CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE DOSAR NR(...) DECIZIA CIVILĂ NR. 1346/R-CM Şedinţa publică din 07 Octombrie 2009 Curtea compusă din: Preşedinte: (...) (...), judecător Judecător: (...) (...) Judecător: (...) (...) Grefier: (...) (...) S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul civil declarat de pârâta AGENŢIA JUDETEANA PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCA V, cu sediul în Rm.V,(...), (...)ranscozia, judeţul V, împotriva sentinţei civile nr.543 din data de 18.05.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a, în dosarul nr(...), intimaţi fiind reclamantul E. E., domiciliat în Mihăeşti, sat N., judeţul V şi pârâta S.C.P. S.A. RM.V, cu sediul în Rm.V,(...), judeţul V. La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns: consilier juridic T. E., pentru recurenta-pârâtă A.J.O.F.M.V, în baza împuternicirii de reprezentare nr.6555 din data de 7.10.2009, emisă de Colegiul Consilierilor Juridici V, avocat E. D., pentru intimatul-reclamant E. E., în baza împuternicirii avocaţiale din data de 6.10.2009, emisă de B a r o u l V â l c e a-cabinet individual şi consilier juridic E. T., pentru intimata-pârâtă S.C.P. S.A., în baza împuternicirii de la dosar. Procedura este legal îndeplinită. Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care: Consilier juridic T. E., pentru recurenta-pârâtă, depune la dosar împuternicirea de reprezentare şi adresa nr.31072 din data de 22.09.2009 emisă de A.V.A.S., care se comunică şi părţilor adverse, adresă care reprezintă răspunsul la solicitarea făcută, în sensul de a comunica dacă sunt în măsură să aprobe societăţii programul de restructurare. Părţile adverse, având pe rând cuvântul, arată că au luat cunoştinţă de conţinutul adresei şi nu mai au cereri de formulat în cauză. Curtea constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra acestuia. Consilier juridic T. E., pentru recurenta-pârâtă A.J.O.F.M. V, solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Arată că, potrivit art.601 din OUG nr.98/1999, plăţile compensatorii pentru persoanele disponibilizate nu se mai acordă din bugetul fondului de şomaj, începând cu anul 2000. Mai arată că aceste plăţi compensatorii nu reprezintă un drept constituţional şi că nu toate persoanele beneficiază de acestea, întrucât nu se încadrează în cerinţele OUG 98/1999. Avocat E. D., pentru intimatul-reclamant E. E., solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică, fără cheltuieli de judecată. Arată că deşi plăţile compensatorii nu se mai acordă din fondul pentru ajutorul de şomaj, potrivit art.14 din OUG 98/1999, singura instituţie abilitată de lege pentru achitarea acestor drepturi este A.J.O.F.M., indiferent din ce fonduri. Arată că s-a făcut dovada faptului că reclamantul este îndreptăţit la plata acestor drepturi compensatorii, mai mult decât atât, acesta a notificat pârâţii în acest sens, în mod oficial. Consilier juridic E. T., pentru intimata-pârâtă S.C.P. S.A., solicită respingerea recursului, potrivit motivelor expuse pe larg în întâmpinarea de la dosar. Arată că societatea nu are calitate procesuală pasivă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, fiind introdusă în cauză numai pentru a depune acte, necesare soluţionării speţei. Precizează că, potrivit OUG nr.116/2006, acest venit de completare trebuie achitat lunar, odată cu ajutorul de şomaj, iar art.36 din OUG nr.98/1999 face referire la venitul lunar şi plăţile compensatorii, precum şi la entităţile care se ocupă de plata acestora, respectiv A.J.O.F.M. C U R T E A : Asupra recursului civil de faţă: Prin acţiunea înregistrată la data de 23 ianuarie 2009 pe rolul T r i b u n a l u l u i V â l c e a, reclamantul E. E. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă V şi S.C. P. S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată prima pârâtă să-i plătească sumele de bani cu titlu de venit lunar de completare, conform art.7 lit.c) din O.U.G. nr.116/2006, iar în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că dispoziţiile acestei ordonanţe nu sunt aplicabile în cauză, să fie obligată pârâta A.J.O.F.M. V la plata sumei de bani cu titlu de plăţi compensatorii în baza art.28, 29 din O.U.G. nr.98/1999 republicată şi modificată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, în data de 31.03.2008, au fost emise în baza art.73 alin.1 Codul muncii şi art.39 alin.1 din contractul colectiv de muncă preavize de concediere către reclamanţii angajaţi ai S.C. P. S.A., având în vedere că S.C. D. S.R.L. M, judeţul P, a cumpărat activele Complexului de E. Avicola E., Fabrica de O. Combinate E., Complexul de Porci T.. Ca atare, activitatea în cadrul acestor subunităţi a încetat, fapt care a determinat desfiinţarea efectivă a locului de muncă a reclamantului, dispunându-se concedierea colectivă a 598 de angajaţi, printre care şi reclamantul, emiţându-se ulterior decizia de concediere. Întrucât angajatorul S.C. P. S.A. este o societate comercială cu capital majoritar de stat, reclamantul a apreciat că în cauză sunt aplicabile în principal dispoziţiile O.U.G. nr.116/2006, în temeiul cărora, potrivit prevederilor art.7, au dreptul la plata unui venit lunar de completare, alături de alte măsuri de protecţie socială, venit lunar de completare al cărui cuantum şi perioadă de acordare sunt prevăzute în art.8 alin.1 şi 2 din O.U.G. nr.116/2006 în funcţie de salariul mediu net al fiecărui angajat şi în funcţie de vechimea în muncă. Pentru situaţia în care s-ar aprecia de către tribunal că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr.116/2006, acesta a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile O.U.G. nr.98/1999, care prevăd că în cazul concedierilor colective se stabilesc plăţi compensatorii către salariaţii disponibilizaţi, potrivit celor prevăzute la art.32 din actul normativ. S-a precizat de asemenea că dreptul reclamantului de a obţine plăţi compensatorii se naşte la data desfacerii contractului individual de muncă, iar plata compensatorie reprezintă o sumă neimpozabilă egală cu salariul net pe unitate în luna anterioară disponibilizării. Astfel fiind, s-a cerut să se aibă în vedere pentru reclamant stabilirea corectă a drepturilor băneşti reprezentând fie venituri lunare de completare, fie plăţi compensatorii, care trebuie să se facă în raport de salariul mediu net pe unitate şi de media ultimelor trei salarii nete înainte de concediere pentru fiecare angajat în funcţie de contractul lui individual de muncă. Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. P. S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât acest venit de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi se acordă de către agenţiile de ocupare a forţei de muncă judeţene, iar în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere prin care reclamantul a solicitat fie venituri lunare de completare, fie plăţi compensatorii, având la bază, în principal, prevederile O.U.G. nr.116/2006, iar în subsidiar prevederile O.U.G. nr.98/1999, pârâta a susţinut că prin Hotărârea AGA nr.20/6.11.2007 s-a aprobat scoaterea la vânzare a activelor Complexului de E. Avicola E., Fabrica de O. Combinate E. şi Complexul de Porci T., în data de 31.01.2008 având loc licitaţie deschisă cu strigare pentru vânzarea acestor active. Potrivit procesului-verbal de licitaţie nr.1017/31.01.2008 şi a contractului de vânzare-cumpărare active nr.3099/31.03.2008, aceste active au fost cumpărate de către S.C. D. S.R.L. M, încetând astfel activitatea în cadrul acestor subunităţi, ceea ce a determinat desfiinţarea efectivă a locurilor de muncă, iar în temeiul dispoziţiilor art.55 lit.c, 58, 65, 66, 68 alin.1 lit.c Codul muncii şi art.36 şi 37 din contractul colectiv de muncă al P. S.A., începând cu data de 30.04.2008 a încetat contractul individual de muncă al reclamantului pentru motive care nu au ţinut de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective. O.U.G. nr.116/2006 priveşte protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale. Pârâta a susţinut că prevederile O.U.G. nr.116/2006 se aplică numai personalului disponibilizat prin concedieri colective din cadrul societăţilor menţionate expres la O.U.G. nr.116/2006, iar S.C. P. S.A. nu se află nominalizată printre aceste societăţi. Referitor la O.U.G. nr.98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, aceeaşi pârâtă a susţinut că la art.1 din actul normativ menţionat s-a prevăzut că măsurile de protecţie socială se aplică salariaţilor încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată şi care sunt disponibilizaţi prin concedieri colective efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare sau lichidare, de către societăţi comerciale, companii naţionale, societăţi naţionale, precum şi regii autonome, societăţi comerciale ori alte unităţi aflate sub autoritatea administraţiei publice centrale sau locale, unităţi şi instituţii finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare. Aceeaşi pârâtă a formulat la data de 03.06.2008 cerere de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, iar ulterior, prin adresa nr.7019/30.06.2008 a renunţat la judecată, tribunalul luând act de această cerere prin încheierea de şedinţă din data de 2 septembrie 2008. Pârâta A.J.O.F.M. V a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând în esenţă că atât dispoziţiile O.U.G. nr.116/2006 cât şi cele ale O.U.G. nr.98/1999 nu sunt aplicabile reclamantului deoarece, în lipsa unei hotărâri de guvern în care să se precizeze în mod expres faptul că S.C. P. S.A. va beneficia de prevederile celor două acte normative menţionate, nu se poate adăuga la lege pentru a se acorda reclamantului drepturile băneşti solicitate prin acţiune. T r i b u n a l u l V â l c e a, prin sentinţa civilă nr.543 din 18 mai 2009, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. P. S.A. şi, în consecinţă, a respins acţiunea îndreptată împotriva acestei pârâte. A admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pe pârâta A.J.O.F.M. V să plătească acestuia plăţile compensatorii prevăzute de art. 28-32 din O.U.G. nr. 98/1999. În adoptarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut în fapt şi în drept următoarele: Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. P. S.A. a fost privită ca întemeiată, întrucât potrivit dispoziţiilor art.7 lit.c din Normele de aplicare a O.U.G. nr.116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, societăţile care sunt obligate să efectueze plata de drepturi privind venitul lunar de completare se referă la persoanele juridice strict menţionate de dispoziţiile legale ale art.7 lit.c, între care nu se regăsesc şi societăţile comerciale de tipul S.C. P. S.A. Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată în calitate de pârât şi aceea care poate fi ţinută obligată în raportul juridic dedus judecăţii. Având în vedere împrejurarea că dispoziţiile legale cuprinse atât în O.U.G. nr.116/2006 cât şi în O.U.G. nr. 98/1999 vizează alte entităţi decât S.C. P. S.A., s-a reţinut că această societate nu poate fi ţinută obligată în raportul juridic dedus judecăţii faţă de pretenţiile reclamantului cu privire la venitul lunar de completare şi cu privire la plăţile compensatorii. Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă şi din decizia de concediere depusă la dosar, reclamantul a avut calitatea de angajat a S.C. P. S.A. şi a fost ulterior disponibilizat ca urmare a concedierii colective, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, în temeiul dispoziţiilor art. 55 lit. c, 58, 65, 66, 68 alin. 1 lit. c Codul muncii şi ale art. 36 şi 37 din contractul colectiv de muncă al S.C. P. S.A. Ulterior disponibilizării, reclamantul a solicitat pârâtei A.J.O.F.M. V sume de bani cu titlu de venit lunar de completare în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 116/2006, cât şi ale O.U.G. nr. 98/1999. Potrivit dispoziţiilor exprese ale art.2 din O.U.G. nr.116/2006, societăţile care pot efectua concedieri colective în condiţiile acestei ordonanţe, precum şi numărul de salariaţi care urmează să fie disponibilizaţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor de resort sau a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, numai în condiţiile în care au un program de restructurare şi reorganizare sau numai un program de restructurare ori de reorganizare, aprobat astfel încât concedierea colectivă să nu depăşească termenul de 31 decembrie 2008 sau, după caz, termenul de 31 decembrie 2010 pentru persoanele concediate în cadrul societăţilor prevăzute la anexa 3. Art. 3 din O.U.G. nr. 116/2006 prevede că măsurile de protecţie socială prevăzute de actul normativ se acordă în baza programelor de restructurare şi reorganizare sau numai a programelor de restructurare ori de reorganizare a societăţilor prevăzute la art. 1, aprobate de autoritatea publică implicată, programe care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu menţiunile expres enumerate de lege. Rezultă aşadar, că actul normativ impune anumite condiţii pentru a deveni aplicabile măsurile de protecţie pe care le cuprinde: existenţa unui program de restructurare şi/sau de reorganizare; respectarea unor termene limită; emiterea unei hotărâri de Guvern, la propunerea ministerelor de resort sau a A.V.A.S., cu societăţile ce pot efectua concedieri colective şi numărul de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi. Lista societăţilor prevăzute la anexa 3 cuprinde Compania Naţională a I. S.A. P şi Compania Naţională a V. S.A. B. După cum rezultă din prevederile art. 3 din O.U.G nr. 116/2006, s-a reţinut că măsurile de protecţie socială prevăzute de ordonanţă se acordă în baza programelor de restructurare şi reorganizare sau numai a programelor de restructurare ori de reorganizare a societăţilor prevăzute la art. 1, aprobate de autoritatea publică implicată. În speţă, instanţa de fond aconstatat că nu s-a dovedit că aceste condiţii instituite de O.U.G. nr.116/2006 ar fi îndeplinite, iar pe de altă parte, că S.C. P. S.A. nu este cuprinsă în nici una dintre anexele actului normativ. Examinând însă cererea reclamantului cu privire la acordarea, în subsidiar, a sumei de bani cu titlu de plăţi compensatorii în baza art. 28, 29 din O.U.G. nr.98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, tribunalul a constatat că reclamantul a fost concediat urmare a vânzării de către angajatorul S.C. P. S.A. către S.C. D. S.R.L. M a activelor Complexului de păsări Avicola E., Fabrica de nutreţuri combinate FNC E. şi Complexul de Porci T., invocându-se ca temei legal dispoziţiile art. 73 alin. 1 din Codul muncii şi art. 39 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă. Conform art.1 din acest act normativ, măsurile de protecţie socială prevăzute de ordonanţa de urgenţă se aplică salariaţilor încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată şi care sunt disponibilizaţi prin concedieri colective, efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare sau lichidare, de către societăţi comerciale, companii naţionale, societăţi naţionale, precum şi regii autonome, societăţi comerciale ori alte unităţi aflate sub autoritatea administraţiei publice centrale sau locale, unităţi şi instituţii finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare, denumite în continuare angajatori. Rezultă deci că actul normativ se aplică salariaţilor disponibilizaţi prin concedieri colective efectuate în procesele de: restructurare, reorganizare, închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare sau lichidare, iar T r i b u n a l u l V â l c e a a apreciat că în speţă nu suntem în prezenţa nici unuia dintre aceste procese. Potrivit art.14 alin.1, în cazul închiderii operaţionale reglementate de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective beneficiază de măsurile de protecţie socială prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. Conform art.2 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, dispoziţiile actului normativ se aplică şi vânzării de active ale regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, inclusiv ale companiilor naţionale şi ale societăţilor naţionale ori ale celorlalte societăţi comerciale rezultate din reorganizarea unei regii autonome de interes naţional sau local. Închiderea operaţională şi vânzarea activelor nerentabile este reglementată în Secţiunea I a O.U.G. nr.88/1997, respectiv în art.325-327. Astfel, conform art.325, vor fi supuse închiderii operaţionale toate activele pentru care din procesul de exploatare şi valorificare a produselor şi serviciilor pe care le realizează nu se pot recupera cel puţin cheltuielile aferente, cu excepţia celor a căror exploatare nu poate fi oprită în temeiul unor dispoziţii legale ori care sunt integrate într-un proces tehnologic complex, dacă pe ansamblul exploatării acestuia se realizează profit. În acest scop este interzisă compensarea pierderilor dintr-un sector de activitate al societăţii comerciale cu veniturile obţinute din alt sector. Nu se consideră compensare cota-parte cu care sectorul care are pierderi a contribuit la realizarea acestor venituri. Potrivit art.326, activele închise operaţional sunt supuse în mod obligatoriu vânzării, iar salariaţii vor fi disponibilizaţi, cu acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de lege, iar conform art.327, vânzarea activului se face pe bază de licitaţie publică cu strigare, potrivit prevederilor normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Din coroborarea textelor de lege de mai sus a rezultat că măsurile de protecţie instituite de O.U.G. nr.98/1999 sunt aplicabile şi în situaţia vânzării de active (în cadrul procesului de privatizare) de către societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, aşa cum este S.C. P. S.A. Ca atare, instanţa de fond a concluzionat că în speţă îşi găseşte aplicabilitatea O.U.G. nr.98/1999, care prevede ca măsură de protecţie pentru salariaţii disponibilizaţi colectiv acordarea unei plăţi compensatorii, ce reprezintă, potrivit art.28, o sumă neimpozabilă al cărei cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării. Suma totală de bani acordată cu titlu de plată compensatorie este reglementată de art.32 alin.1 din O.U.G. nr.98/1999 şi ea diferă în funcţie de vechimea în muncă. Faţă de aceste considerente, tribunalul a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâta A.J.O.F.M. Râmnicu V să acorde reclamantului plăţile compensatorii prevăzute de art.28-32 din O.U.G. nr.98/1999. Împotriva sentinţei civile nr.543 din data de 18 mai 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a, a formulat în termen recurs pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă V, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă, invocând aplicarea greşită a legii, şi interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, cât şi aprecierea eronată a probelor administrate. Motivând recursul, pârâta susţine că nu sunt aplicabile în speţă, aşa cum greşit a reţinut instanţa, dispoziţiile O.U.G. nr.98/1999, întrucât pârâta S.C. P. S.A. nu a făcut demersurile obligatorii prevăzute de acest act normativ. Se apreciază că singurele măsuri pentru personalul disponibilizat prin concediere colectivă din cadrul S.C. P. S.A., sunt numai cele prevăzute de Codul muncii şi Contractul Colectiv de Muncă. Nu toate persoanele disponibilizate în condiţiile O.U.G. nr.98/1999, beneficiază de facilităţile acestor legi, ci doar cele disponibilizate de la unităţile cuprinse în anexa nr.2 din O.U.G. nr.98/1999. Mai mult, nicio dispoziţie din Constituţie nu consacră dreptul persoanelor disponibilizate la plăţi compensatorii. În cauza de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile instituite de O.U.G. nr.98/1999, iar pârâta S.C. P. S.A. nu se regăseşte în anexa nr.2 parte integrantă a actului normativ menţionat. Critica încadrată în dispoziţiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, nu-şi găseşte corespondent în conţinutul acestui text de lege. Susţine pârâta în temeiul textului mai sus citat că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi că a interpretat greşit probele administrate în cauză. De fapt, şi în această critică pârâta reia susţinerile de mai sus, arătând că hotărârea se bazează şi pe texte de lege abrogate. Într-o ultimă critică pârâta susţine că nu trebuia admisă excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâta S.C. P. S.A., întrucât este singura răspunzătoare, prin faptul că nu a făcut demersurile necesare în vederea aprobării programului de restructurare. În contextul celor de mai sus se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii. La dosar a depus întâmpinare pârâta S.C. P. S.A. V, în care arată că hotărârea pronunţată este legală, această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă faţă de raportul juridic obligaţional dedus judecăţii, solicitând respingerea recursului. Examinând criticile formulate în raport şi de dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat. În ce priveşte prima critică, ce vizează aplicarea greşită a legii, urmează a se observa că această critică este neîntemeiată. Reclamantul a fost concediat în baza art.73 alin.1 din Codul muncii şi art.39 alin.1 din Contractul colectiv de muncă ca urmare a vânzării de către angajatorul S.C. P. S.A. către S.C. D. S.R.L. M, a activelor Complexului de păsări Avicola E., Fabrica de nutreţuri combinate FNC E. şi Complexul de Porci T.. Instanţa de fond a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr.98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă ar fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, în coroborare cu dispoziţiile O.U.G. nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată şi completată prin Legea nr.99/1999. Potrivit art.14 alin.1 din O.U.G. nr.98/1999, în cazul închiderii operaţionale reglementate de O.U.G. nr.88/1997, modificată şi completată prin Legea nr.99/1999, salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective beneficiază de măsurile de protecţie socială prevăzute de ordonanţa de urgenţă. Conform art.2 alin.1 lit.b) din O.U.G. nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, dispoziţiile actului normativ se aplică şi vânzării de active ale regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, inclusiv ale companiilor naţionale şi ale societăţilor naţionale ori ale celorlalte societăţi comerciale rezultate din reorganizarea unei regii autonome de interes naţional sau local. Închiderea operaţională şi vânzarea activelor nerentabile sunt reglementate în Secţiunea I a O.U.G. nr.88/1997, respectiv art.325 – 327. Din coroborarea tuturor textelor de lege mai sus citate, rezultă că măsurile de protecţie instituite de O.U.G. nr.98/1999 sunt aplicabile şi în situaţia vânzării de active (în cazul procesului de privatizare) de către societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, aşa cum este S.C. P. S.A. De aceea s-a apreciat de tribunal că acţiunea reclamantului este întemeiată. În ce priveşte critica întemeiată pe aplicarea dispoziţiilor de modificare prevăzute de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, susţinerile pârâtei nu se regăsesc în acest text de lege. Potrivit acestui motiv de recurs acestea vizează situaţia în care, deşi rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecăţii, ori înţelesul acestuia, instanţa a reţinut cu totul alt act juridic sau conţinut. Interpretarea greşită dată probelor, aşa cum susţine pârâta, constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii. Nu este întemeiată nici ultima critică, deoarece, în ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei S.C. P. S.A., întrucât potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr.98/1999, plăţile compensatorii nu se suportă de unitatea angajatoare, ci din fondul pentru plata ajutorului de şomaj (art.55 din ordonanţă). Aşa fiind, în considerarea celor de mai sus, se apreciază că recursul nu este fondat şi în baza art.312 Cod procedură civilă, va fi respins. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ V, cu sediul în Râmnicu V,(...), (...)ranscozia, judeţul V, împotriva sentinţei civile nr.543 din 18 mai 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a, în dosarul nr(...), intimaţi fiind reclamantul E. E., domiciliat în comuna Mihăeşti, sat N., judeţul V şi pârâta S.C. P. S.A. Râmnicu V, cu sediul în Râmnicu V,(...), judeţul V. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 octombrie 2009, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I - Secţia Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie. M.P., I.T., L.T., Grefier, Red. I.T. Tehnored. G.T. 5 ex./16.10.2009 Jud. fond: A. E. C. A. N.
Litigiu de munca. Obligatie de a face. Recurs
Hotararea nr. 1346/R-CM din data 2009-10-07
Pronuntata de Curtea de Apel Pitesti