R O M Â N I A CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA CIVILĂ NR. 694/2008 Şedinţa publică din 19 Iunie 2008 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) - judecător (...) (...) - judecător (...) (...) - preşedinte secţie (...) (...) (...) - grefier Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâta Compania Naţională "Poşta Română" S.A. B, prin D.R.P. B împotriva sentinţei civile nr.217/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...). La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii (...) N. (...), O. E. şi (...) (...). Întrucât judecătorul O. E. s-a abţinut de la soluţionarea cauzei, cerere admisă prin încheierea camerei de consiliu nr.39/R/CC/2008 din 19 iunie 2008, în compunerea completului de judecată va intra alături de judecătorii (...) (...) şi (...) (...), d-na judecător (...) (...), la rând în planificarea de permanenţă a secţiei. Instanţa, faţă de împrejurarea că nu s-au formulat alte cereri iar recurentul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa acestuia de la dezbateri, constată cauza în stare de judecată şi o lasă în pronunţare. CURTEA DE APEL Asupra recursului civil de faţă; Prin contestaţia înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i A l b a sub dosar nr(...), contestatoarea D. J. a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Naţională „Poşta Română” S.A. – Oficiul Poştal A I, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă şi reintegrarea în funcţia deţinută anterior. În motivarea cererii arată că a fost angajată la OJ Poştal A I, până la data de 13 august 2007, când i-a fost desfăcut abuziv contractul de muncă prin Decizia nr.210/13.08.2007, deşi la acea dată se afla în concediu medical de urgenţă, conform certificatului medical nr.(...)/8.08.2007. Prin întâmpinare intimata solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. În motivare se arată că, D. J. a fost angajată a Companiei Naţionale „Poşta Română” S.A. – Direcţia Regională de Poştă B, având funcţia de factor poştal distribuitor la Oficiul Poştal de Distribuire D. A I, şi a lipsit nemotivat de la serviciu în perioada 15-21.05.2007. În perioada 01.06.2007 – 02.10.2007 a fost prezentă la serviciu doar cinci zile între 10-14.07.2007. Arată intimata că în data de 13.07.2007 a fost convocată în vederea cercetării abaterii disciplinare, cercetare care a avut loc în aceeaşi zi. În data de 02.08.2007 cercetarea disciplinară a ajuns la cunoştinţa Direcţiei Regionale de Poştă B, fiind înregistrată sub nr.210/20.932, iar la data de 13.08.2007 a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă numărul 210/21.855 care a fost comunicată contestatoarei la data de 02.10.2007. Decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost comunicată contestatoarei la locul de muncă în prezenţa întregului personal prezent, dar contestatoarea a refuzat să o primească, fapt consemnat printr-un proces verbal semnat de către toţi salariaţii prezenţi. Mai arată intimata, că în ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei că ar fi primit decizia pe data de 13.08.2007 când se afla în concediu medical, aceasta este falsă şi nesusţinută de probe. Data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nu este data de la care aceasta îşi produce efectul cu excepţia cazului în care aceasta este comunicată în aceeaşi dată în care a fost emisă, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul. În consecinţă, decizia de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei este întocmită şi emisă cu respectarea prevederilor legale, neexistând nici un motiv de ineficienţă a acestuia. Prin sentinţa civilă nr.217/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul cu numărul de mai sus contestaţia a fost admisă, s-a dispus anularea deciziei nr.210/21855/13.08.2007 şi reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută, pârâta fiind obligată la plata drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei deţinute începând cu data de 13.08.2007 până la reintegrare. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele: Contestatoarea D. J. a fost angajata pârâtei în funcţia de factor poştal distribuitor până la data de 13.08.2007, când a încetat contractul individual de muncă, conform deciziei nr.210/21855, comunicată contestatoarei la data de 02.10.2007. Decizia menţionată, a fost emisă urmare a cercetării disciplinare efectuată la data de 13.07.2007, reţinându-se lipsa nemotivată de la serviciu în perioada 15-21.05.2007. Conform certificatului medical seria (...) nr.(...)/08.08.2007, contestatoarea s-a aflat în incapacitate de temporară de muncă, în perioada 13.08.2007-29.08.2007. Potrivit art.60 lit.a Codul muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită conform legii prin certificat medical. În acest caz, angajatorul nu poate dispune concedierea până la încetarea situaţiei care a impus protecţia salariatului, iar decizia de concediere emisă cu încălcarea prevederii legale menţionate este lovită de nulitate absolută. Astfel, apărarea contestatoarei că a comunicat această decizie după încetarea incapacităţii de muncă la data de 2.10.2007 iar data emiterii deciziei nu este data la care aceasta îşi produce efectele cu excepţia cazului în care este comunicată în aceeaşi dată, este lipsită de suport juridic. Interdicţia temporară a concedierii constituie o limitare a dreptului angajatorului de a pune capăt contractului individual de muncă, dispoziţiile art.60 Codul muncii având un caracter de excepţie şi de strictă interpretare. În perioada incapacităţii temporare de muncă contractul se suspendă de drept potrivit art.50 lit.b din Codul muncii, astfel că nici termenul de prescripţie prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii nu curge, fiind întrerupt cursul prescripţiei. Pentru aceste considerente, instanţa a reţinut că intimata a nesocotit prevederile legale privind imposibilitatea desfacerii contractului de muncă pe perioada cât contestatoarea se afla în concediu medical, astfel că Decizia nr.210/21.885/13.08.2007 este lovită de nulitate absolută. Potrivit art.78 Codul muncii instanţa a dispus şi repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă cu consecinţa reintegrării reclamantei în funcţia deţinută şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale începând cu data de 13.08.2007 până la reintegrare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Compania Naţională „Poşta Română” S.A. solicitând casarea în totalitate a sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii contestaţiei formulată de reclamantă. În expunerea de motive arată că data emiterii unei decizii de concediere nu este şi data de la care aceasta îşi produce efectul. Concedierea menţionată la art.60 lit.a Codul muncii are în vedere data efectivă la care încetează raportul de muncă dintre angajator şi salariat şi nu momentul emiterii deciziei. Efectele juridice ale concedierii se produc la data încetării raportului de muncă consemnat în carnetul de muncă şi nu la data emiterii deciziei de concediere. Decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost emisă la data la care angajata era la serviciu, dar i-a fost comunicată când se afla în incapacitate temporară de muncă, dar instanţa de fond a apreciat greşit că au fost încălcate prevederile art.60 alin.1 Codul muncii. În mod greşit instanţa de fond a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţie, deşi din data de 14.11.2007 avea pierdută în totalitate capacitatea de muncă, fiind încadrată în gradul II de invaliditate, dată la care contractul individual de muncă încetează de drept conform art.56 lit.d Codul muncii. În aceste condiţii plata drepturilor salariale putând fi făcută cel mult pentru perioada 13.08.2007 – 13.11.2007. Deliberând asupra recursului de faţă prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform prevederilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele: Contestatoarea D. J. a fost angajata societăţii pârâtei în funcţia de factor poştal distribuitor la Oficiul Poştal D.C. A I. Prin decizia nr.210/21855/13.08.2007 emisă de societatea pârâtă s-a dispus concedierea contestatoarei conform art.61 lit.a din Codul muncii, coroborat cu art.264 lit.f Codul muncii, reţinându-se lipsa nemotivată de la serviciu în perioada 15-21.05.2007. Această decizie a fost comunicată contestatoarei la data de 02.10.2007, dar aceasta a refuzat să semneze de luare la cunoştinţă, aşa cum rezultă din procesul-verbal semnat de un număr mare de angajaţi prezenţi la faţa locului. Este adevărat faptul că la data de 13.08.2007 contestatoarea se afla în incapacitate temporară de muncă, aşa cum rezultă din certificatul medical seria (...) nr.(...)/08.08.2007. În această situaţie instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.60 lit.a Codul muncii, conform cărora concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită conform legii prin certificat medical. A mai arătat instanţa de fond că angajatorul nu putea dispune concedierea până la încetarea situaţiei care a impus protecţia salariatului, astfel că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută. Deşi instanţa de fond a observat că decizia i-a fost comunicată contestatoarei la data de 02.10.2007, după încetarea temporară a incapacităţii de muncă, nu a avut în vedere faptul că, potrivit art.3 din decizie, contractul individual de muncă încetează la data comunicării şi nu la data emiterii deciziei. În această situaţie instanţa de fond a apreciat în mod eronat faptul că apărarea societăţii pârâte este lipsită de suport juridic. Astfel, potrivit prevederilor art.50 lit.b din Codul muncii, pe perioada incapacităţii temporare de muncă a angajatului contractul individual de muncă al acestuia este suspendat de drept. Ultimul certificat de concediu medical eliberat contestatoarei a fost acordat pentru perioada 06.09.2007-28.09.2007, după această din urmă dată aceasta nemaifiind în incapacitate temporară de muncă, astfel că încetează şi suspendarea de drept a contractului individual de muncă. În consecinţă, după încetarea cauzei de suspendare de drept a contractului individual de muncă, decizia de concediere dispusă pe motivul disciplinar (absenţe nemotivate de la locul de muncă) potrivit art.61 lit.a Codul muncii îşi produce efectele, aşa cum corect a procedat societatea pârâtă începând cu data de 02.10.2007, cu toate că decizia a fost emisă la 13.08.2007, împrejurare faţă de care soluţia adoptată de prima instanţă este greşită, fiind întemeiată pe ignorarea prevederilor art.50 Codul muncii şi pe interpretarea trunchiată a prevederilor art.60 alin.1 lit.a Codul muncii. Întemeiată este şi critica formulată de societatea recurentă cu privire la reintegrarea contestatoarei pe funcţia deţinută anterior concedierii, dispusă de instanţa de fond nemotivat. La dosarul cauzei în instanţa de fond a fost depusă decizia asupra capacităţii de muncă a contestatoarei nr.3590/23.11.2007, cu reţinerea diagnosticului cardiopatie ischemică, tulburări de personalitate de tip mixt începând cu 14.11.2007, capacitatea de muncă fiind pierdută în totalitate, aceasta fiind încadrată în gradul de invaliditate doi, cu termen de revizuire la 22.05.2008. Instanţa de fond a ignorat această decizie şi nu a observat că începând cu data de 14.11.2007, conform art.50 lit.b Codul muncii, contractul individual de muncă al contestatoarei era suspendat de drept, astfel încât nu putea opera reintegrarea acesteia în funcţia deţinută anterior. Faţă de cele ce preced Curtea va admite ca fondat recursul declarat de societatea pârâtă şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta D. J.. Pentru aceste motive În numele legii D E C I D E Admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta Compania Naţională "Poşta Română" S.A. B, prin D.R.P. B împotriva sentinţei civile nr.217/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...) şi în consecinţă: Modifică sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamanta D. J. împotriva pârâtei Compania Naţională "Poşta Română" S.A. - Direcţia Regională de Poştă B. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 19.06.2008. Preşedinte, Judecător, Judecător, (...) (...)-CO (...) (...) (...) (...)-CO Semnează preşedintele Semnează preedintele Curţii de Apel Curţii de Apel B. E. B. E. Grefier, (...) (...)-(...) Red.C.V. Tehnored. C.M.I. 3 ex. Jud.fond: G. D. E. E. M.
R O M Â N I A CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ÎNCHEIEREA NR. 39/R/CC/2008 Şedinţa camerei de consiliu din 19 iunie 2008 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) N. (...) - judecător (...) (...) - judecător (...) (...) - preşedinte secţie (...) (...) (...) - grefier Pe rol se află soluţionarea cererii de abţinere formulată de judecătorul O. E. în cauza ce formează obiectul dosarului nr(...) privind recursul declarat de pârâta Compania Naţională Poşta Română S.A., prin Direcţia Regională de Poştă B împotriva sentinţei civile nr. 217/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamanta D. J.. Procedura este îndeplinită fără citarea părţilor. S-a făcut referatul cauzei, după care instanţa constată cauza în stare de judecată şi o lasă în pronunţare. CURTEA DE APEL Prin cererea depusă la dosar de către judecătorul O. E. s-a solicitat a i se încuviinţa abţinerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr(...). In motivarea cererii a invocat disp. art. 25 şi 27 pct. 9 cod. pr. Civilă. Examinând actele şi lucrările dosarului , instanţa constată următoarele ; Potrivit dispoziţiilor art.24 cod pr. civilă şi apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al C.E.D.O. în vederea asigurării garanţiilor depline pentru desfăşurarea unui proces echitabil în faţa instanţei imparţiale. D I S P U N E Admite cererea de abţinere formulată de judecătorul O. E. în dosarul nr(...). Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică din 19 iunie 2008. Preşedinte, Judecător, Judecător, (...) N. (...) (...) (...) (...) (...) Grefier, (...) (...)-(...)
R O M Â N I A CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE . În numele legii D I S P U N E Admite cererea de abţinere formulată de judecătorul O. E. în dosarul nr(...). Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2008. Preşedinte, Judecător, Judecător, . R O M Â N I A CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
PROCES VERBAL Încheiat azi, 19 iunie 2008 În şedinţa din 19 iunie 2008 s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format de judecătorii (...) N. (...), O. E. şi (...) (...). Întrucât judecătorul O. E. din compunerea completului de judecată s-a abţinut de la judecarea cauzei, invocând dispoziţiile art.25 rap. la art.27 pct.9 Cod procedură civilă, în compunerea completului de judecată a fost inclus alături de judecătorii (...) N. (...) şi (...) (...) judecătorul (...) (...), aflat pe lista de permanenţă a secţiei. Judecătorii (...) N. (...), (...) (...) şi (...) (...) au păstrat cauza spre soluţionare. PREŞEDINTE, GREFIER, (...) (...) (...) (...)-(...)
Toate spetele
Litigiu de munca. Conflict de munca. Recurs
Hotararea nr. 694/2008 din data 2008-06-19
Pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia