Cabinet avocat Dreptul muncii

Format vechi nr.4270/2009

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.5804/R

Şedinţa publică de la 21 octombrie 2009

Curtea compusă din :

PREŞEDINTE - (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) H.

GREFIER - E. N.

*****************

Pe rol fiind soluţionarea cererii recurs formulată de recurentul T. D. împotriva sentinţei civile nr.3059 din data de 09.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.36143/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării – U.M. 02638, având ca obiect:”contestaţie împotriva deciziei de concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă recurentul T. D., personal şi asistat de avocat D. H. în baza împuternicirii avocaţiale nr.(...) din 14.05.2009 depusă la dosar-fila 23 şi intimatul Ministerul Apărării – U.M. 02638, prin consilier juridic Ţ. D. în baza delegaţiei depusă la dosar-fila 24.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează Curţii că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secţii la data de 15.10.2009, cerere din partea recurentului T. D. prin care depune la dosar fotocopia sentinţei civile nr.2848 din 03.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...), certificată cu menţiunea „conform cu originalul”, cu titlu de practică judiciară, iar la data de 16.10.2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Ministerul Apărării – U.M. 02638.

Curtea, în şedinţă publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimatul Ministerul Apărării – U.M. 02638 către reprezentantul legal al recurentului, după care, comunică înscrisurile depuse la dosar de către recurent către reprezentantul legal al intimatului Ministerul Apărării – U.M. 02638.

Recurentul T. D., prin avocat D. H., având cuvântul, arată că în această fază procesuală înţelege să solicite încuviinţare probei cu înscrisuri pentru a dovedi că decizia de concediere a recurentului se datorează faptului că acesta era o persoană incomodă în cadrul intimatului, depunând la dosar următoarele înscrisuri: raportul către şeful Statului N. General din data de 08.10.2008; abuzuri şi încălcări ale legislaţiei în vigoare prezentat şefului Statului N. General din data de 08.10.2008; raportul către şeful Statului N. General din aceeaşi dată; raportul nr.A/2835/08.10.2007 către preşedintele Comisiei de control; raportul nr.A/3436/10.12.2007; nota explicativă nr.A/1225/22.10.2002; raportul nr.A/3063/18.10.2001 – Probleme raportate şefului Statului N. General în ziua de 11.10.2001 referitor la unele deficienţe grave existente în cadrul armei transmisiuni şi raportul nr.A/2674/21.09.2007 către comandantul U.M. 02638; duplicatul acestor înscrisuri fiind comunicate reprezentantului legal al intimatului.

Intimatul Ministerul Apărării – U.M. 02638, prin consilier juridic Ţ. D., având cuvântul asupra cererii de probatorii, arată că lasă la aprecierea instanţei administrarea acesteia, considerând că nu se impune luarea în calcul a acestor înscrisuri la momentul soluţionării pricinii.

Curtea, în temeiul art.305 cod proc. civilă, încuviinţează pentru recurent proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării pricinii deduse judecăţii, luând act de administrarea acestei probe la termenul de azi.

Intimatul Ministerul Apărării – U.M. 02638, prin consilier juridic Ţ. D., având cuvântul, arată că a luat cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar de către partea adversă.

Părţile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părţilor cuvântul în susţinerea şi combaterea cererii de recurs.

Recurentul T. D., prin avocat D. H., având cuvântul, susţine oral motivele de recurs, solicitând a se observa că prin motivele de recurs deduse judecăţii, critică hotărârea instanţei de fond sub două aspecte, în sensul că decizia de concediere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond, dat fiind faptul că aceasta nu este motivată în fapt şi în drept.

Astfel, arată că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, în mod greşit a apreciat că desfiinţarea postului deţinut de recurent în calitate de personal civil a fost efectivă, chiar dacă s-au transformat atribuţiile postului deţinut în competenţa unui militar şi că decizia contestată a fost luată de către Şeful Statului N. General, fără a observa că potrivit art.65 alin.1 din Codul muncii şi pe care se întemeiază decizia contestată, se referă la desfiinţarea locului de muncă şi nicidecum la desfiinţarea funcţiei.

De asemenea, recurentul, prin avocat, mai arată că prin prisma dispoziţiilor OUG nr.55/2006 care modifică art.65 alin.1 din Codul muncii, se precizează că decizia de concediere reprezintă încetarea contractului de muncă din motive care nu ţin de persoana salariatului, iar la alineatul 2 al aceluiaşi articol, se arată că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, aşa încât, apreciază că acest text de lege nu permite încetarea contractului de muncă prin voinţa unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitral sau în mod abuziv, pentru că în atare situaţie se îngrădeşte exerciţiul dreptului la muncă prevăzut de art.24 lit.”a” din Carta Socială Europeană.

Având în vedere specificul serviciului militar şi prevederile art.57 alin.2 din Legea nr.346/2006, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării şi care intimatul susţine că nu se aplică unităţilor militare ca şi cum aceste unităţi militare nu fac parte din structura Ministerul Apărării, solicită a se observa că prin acest text de lege se menţionează că numărul de personal şi repartizarea funcţiilor pe categorii de personal şi corpuri de militari se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului cu avizul Consiliului Suprem de Apărare al Tării.

Aşa fiind, Ministerul Apărării Naţionale emite un ordin prin care sunt copiate în tot prevederile art.57 din Legea nr.346/2006 şi mai adaugă un alt alineat care contravine prevederilor C o d u l u i M u n c i i şi faţă de această împrejurare, solicită a se observa că locul de muncă al recurentului nu a fost desfiinţat, întrucât desfiinţarea locului de muncă este atunci când postul este suprimat.

Faţă de această împrejurare, apreciază că transformarea locului de muncă nu poate fi considerată ca fiind o desfiinţare a acestuia, atâta vreme cât fişa postului recurentului este identică cu fişa postului ocupat în prezent de către un N. şi în atare situaţie, consideră că măsura concedierii nu se află în prezenţa unei cauze serioase.

În ceea ce priveşte întâmpinarea formulată de intimat, recurentul, prin avocat, solicită a se observa că acesta prin conţinutul întâmpinării recunoaşte că funcţia civilă aferentă funcţiei unice pe armată de şef S4 nu putea să dispară din compunerea unei unităţi militare operaţionale şi că această funcţie a fost redenumită în sensul de şef al logisticii.

În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat în scris, modificarea sentinţei civile recurate în sensul admiterii contestaţiei şi pe cale de consecinţă, anularea deciziei de concediere, reintegrarea recurentului în funcţia avută anterior, obligarea intimatului la plata drepturilor băneşti de care recurentul a fost lipsit de la data desfacerii contractului de muncă.

Cu cheltuieli de judecată.

Intimatul Ministerul Apărării – U.M. 02638, prin consilier juridic Ţ. D., având cuvântul, apreciază că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, întrucât aceasta a avut în vedere prevederile art.65 din Codul muncii, pe de o parte, iar pe de altă parte, prima instanţă în mod corect a reţinut că postul ocupat de recurent a fost suprimat din statul de funcţii, ca urmare a intrării în vigoare a unui nou stat de funcţii.

Mai mult decât atât, se arată că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, în mod corect a apreciat că decizia de concediere a recurentului este motivată în fapt, întrucât postul ocupat de recurent a fost desfiinţat, iar funcţia de şef S4 este una singură pe armată, cât şi faptul că aceasta în mod corect a observat că desfiinţarea locului de muncă al recurentului, nu este o măsură arbitrară, ci are la bază un ordin emis de Ministerul Apărării.

Cu privire la susţinerea recurentului, prin avocat, referitoare a prevederile art.65 alin.2 din Codul muncii, solicită a se observa că desfiinţarea locului de muncă al recurentului a fost serioasă, întrucât postul deţinut de acesta a fost suprimat şi în dovedirea acestei situaţii, arată că la dosarul cauzei se află depus un extras din statul de funcţii din care se poate observa că acest post nu mai există.

În ceea ce priveşte salarizarea recurentului, solicită a se observa că acesta a ocupat atât funcţia de cadru militar cât şi funcţia de personal civil şi în atare situaţie, consideră că decizia de concediere ar fi arbitrară numai dacă nu s-ar fi avut în vedere prevederile art.57 alin.2 din Legea nr346/2006, numărul de personal şi repartiţia pe funcţii care se face în baza ordinului D., dat fiind faptul că decizie de direcţionare pe unităţi şi funcţii este de competenţa Statului General N..

Se mai susţine de către intimat, că în cursul anului 2007 au fost emise mai multe hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prin care s-a dispus redimensionarea structurilor centrale şi de conducere ale Ministerului Apărării cu privire la reducerea numărului personalului din cadrul armatei şi în raport de această situaţia, apreciază că măsura de desfiinţare a postului ocupat de recurent a fost efectivă, ca urmare a dispariţiei din statul de funcţii atât a postului cât şi a funcţiei, iar atribuţiile de serviciu ce îi reveneau recurentului au fost preluate de un alt salariat.

Având în vedere cele susţinute, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile recurate ca fiind temeinică şi legală.

Recurentul T. D., prin avocat D. H., având cuvântul, în replică, arată că în cazul în care instanţa de control judiciar, prin decizia ce se va pronunţa, va respinge recursul, se va crea un precedent şi pentru a se împiedica aceasta trebuie să se respecte dispoziţiile C o d u l u i M u n c i i.

Recurentul T. D., personal, având cuvântul, solicită a se observa că în anul 2007 acesta nu a îndeplinit funcţia de şef S4, iar unitatea în cadrul căreia acesta şi-a desfăşurat activitatea este o unitate militară cu profil administrativ, fiind ocupată de personal civil, depunând la dosar concluzii scrise.

Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.3059/09.04.2009 pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins acţiunea având ca obiect contestaţie decizie concediere formulată de contestatorul T. D. în contradictoriu cu Ministerul Apărării – UM 02638.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Contestatorul a solicitat instanţei anularea deciziei nr. A/2207 din 01.09.2008, reintegrarea în funcţia avută anterior, obligarea intimatului la plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit de la data desfacerii contractului de muncă, la zi, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia atacată, în baza prevederilor art. 65 alin. 1 Codul muncii s-a dispus concedierea contestatorului începând cu data de 30.09.2008 din postul de expert I-S4 logistică determinată de desfiinţarea funcţiei, ca urmare a intrării în vigoare a noului stat de organizare.

Tribunalul a analizat dacă potrivit art. 65 alin.2 din Codul muncii, ţinând seama şi de situaţia concretă şi de reglementările specifice, desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă.

Astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit Ordinului nr. M 119/2006 al ministrului apărării pentru aprobarea „N. - 2/1", Principii şi norme de definire a funcţiilor personalului profesionalizat din Armata României, poziţia 27, funcţia de şef al logisticii la nivel de batalion, este funcţie de ofiţer prevăzută cu grad de N..

În condiţiile în care, reclamantul la data de 01.12.2003 a trecut în rezervă, prin prisma ordinului menţionat anterior, nu mai îndeplinea condiţiile pentru a ocupa acest post.

Noul stat de organizare a unităţii, în care nu s-au mai regăsit 10 posturi de personal civil contractual, a intrat în vigoare conform dispoziţiei nr. G2/S/1497 din 28.08.2008 a Şefului Statului N. General.

Tribunalul a apreciat că desfiinţarea postului funcţiei de civil deţinută de contestator a fost efectivă, chiar dacă s-au transferat atribuţiile postului deţinut în competenţa unui militar.

Cerinţa ca toate funcţiile de comandant de batalion să fie ofiţer cu grad de N. este impusă la nivelul întregii armate, astfel că decizia de concediere atacată nu este determinată de motive de ordin subiectiv ale angajatorului.

De asemenea instanţa de fond a constatat că în speţă decizia de transformare a postului nu a fost luată de angajator, ci la nivelul Şefului Statului N. General, unităţile militare având obligaţia de proceda în consecinţă.

Tribunalul a apreciat că nu se poate pronunţa şi nu poate cenzura dacă această dispoziţie a Şefului Statului N. General a fost sau nu necesară neavând competenţe în această materie, însă a constatat că decizia îndeplineşte condiţiile de formă cerute şi respectă cerinţele art. 65 alin. 2 C.muncii, cauza desfiinţării fiind reală atunci când nu depinde de reaua-credinţă a angajatorului, în cazul de faţă existând temeiuri obiective care au determinat emiterea deciziei.

Instanţa de fond nu a reţinut afirmaţiile contestatorului potrivit cărora emiterea deciziei reprezintă o modalitate de îndepărtare a persoanei sale din unitate, ca fiind o persoană incomodă, apreciind că nu s-a făcut nici o dovadă in acest sens susţinute, măsura fiind impusă prin ordine ale ministrului apărării şi prin dispoziţii ale Şefului de Stat N. General.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal contestatorul T. D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

Decizia de concediere a fost emisă în temeiul art.65 alin.1 din Legea nr. 53/2003 şi a fost determinată de desfiinţarea funcţiei de Expert I (Director adjunct) Ia S4 M., deşi art. 65 alin.1 din Codul muncii se refera la desfiinţarea locului de muncă şi nicidecum la desfiinţarea funcţiei.

Recurentul a susţinut că în jurisprudenţă funcţia este activitatea desfăşurată de o persoană într-o ierarhie funcţională de execuţie sau de conducere şi constă în totalitatea atribuţiilor sau sarcinilor de serviciu pe care persoana încadrată trebuie să le aducă la îndeplinire pe baza unei calificări profesionale, iar locul de muncă la care se referă în mod expres art.65 alin.1 din Codul muncii, poate fi determinat sau concretizat într-un birou, serviciu etc.

Recurentul a mai susţinut că alin.(2) al art.65 prevede că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

S-a menţionat că, de regulă, concedierea respectivă este generată de raţiuni economice, motivul concedierii nefiind inerent persoanei concediate ci exterior acesteia, trebuie să fie determinată de cauze obiective fiind consecinţa unei organizări a unităţii care impune restructurarea personalului, desfiinţarea unor locuri de muncă.

Având în vedere specificul activităţii în domeniul militar, a arătat recurentul, legiuitorul a înţeles că numărul de personal şi repartizarea funcţiilor pe categorii de personal şi corpuri de militari se stabilesc printr-o procedură aparte.

Astfel potrivit art.57 alin.2 din Legea nr.346 /21.07.2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării , „numărul de personal şi repartizarea funcţiilor pe categorii de personal şi corpuri de militari se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, cu avizul D..

În N.-63, Regulamentul de ordine interioară pentru personalul civil din Ministerul Apărării se stipulează că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză serioasă, iar concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate să intervină şi în cazul transformării sau redimensionării structurilor militare, având drept urmare diminuarea numărului de funcţii prevăzute de statele de organizare.

În acest sens, recurentul a susţinut că locul de muncă nu a fost desfiinţat şi că nu se poate vorbi nici de o transformare sau redimensionare a structurilor militare, în lipsa unei hotărâri de Guvern, avizată de Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ, recurentul a susţinut că desfiinţarea este efectivă, atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia şi în statul de funcţii.

În speţă, prin noul stat de organizare al U.M. 02638 B, funcţia de sef al logisticii, S4 - M., nu a fost suprimată din structura angajatorului, ci se regăseşte în statul de funcţii cu denumirea de „ Ş. al logisticii N.”.

A apreciat recurentul că raţiunile de ordin economic nu subzistă atâta vreme cât salarizarea unui N. este mai mare decât a unui salariat civil, iar schimbarea denumirii locului de muncă în logistică şi ocuparea sa de ofiţer cu gradul de N. nu poate fi considerată o desfiinţare a locului de muncă, cu atât mai mult cu cât din compararea celor doua fişe ale postului aflate la dosarul cauzei rezultă aceleaşi atribuţiuni.

În acest sens, recurentul a invocat art. 5 din Codul muncii referitor la principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi al nediscriminării.

Recurentul a susţinut că este reală cauza concedierii când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independent de buna sau reaua credinţă a angajatorului, arătând în cauza dedusă judecăţii nu există o astfel de situaţie deoarece atribuţiile personalului au rămas aceleaşi.

Caracterul serios al concedierii, a susţinut recurentul, este îndeplinit atunci când continuarea activităţii la un loc de muncă este imposibilă fără pagube pentru angajator.

Recurentul a apreciat că nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât activitatea unităţii poate continua fără pagube şi după concedierea sa.

Prin urmare, recurentul a solicitat instanţei de recurs să constate că niciuna din cele trei condiţii nu sunt îndeplinite şi că practica judiciară a decis că măsura concedierii se justifică doar dacă se face dovada că efectiv a avut loc o reorganizare şi o restructurare reală, luându-se în considerare numai suprimarea sau desfiinţarea postului nu şi schimbarea denumirii sau suspendarea lui, astfel că desfacerea contractului de muncă urmată, în speţă de încadrarea unui ofiţer cu gradul de N. este inadmisibilă.

S-a adăugat că în cazul de faţă reorganizarea nu este reală pentru că numărul de posturi rămân aceleaşi după concedierea sa, atribuţiile personalului angajat ulterior fiind aceleaşi cu ale sale.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi cu aplicarea din oficiu a dispoziţiilor art.304¹ Cod pr.civilă, Curtea reţine următoarele:

Instanţa de fond a constatat în mod corect faptul că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului este reală şi efectivă, în condiţiile în care în statul de funcţiuni al unităţii nu se mai regăseşte ca funcţie civilă cea de şef al logisticii, respectiv de Expert I (Director administrativ) Ia S4 M..

Decizia angajatorului de transformare a acestui post într-un post militar corespunde necesităţilor obiective de reorganizare a armatei, nefiind dovedită în cauză nelegalitatea unei astfel de măsuri.

În speţă, datorită condiţiilor specifice sistemului militar, această decizie a fost luată de către comandantul unităţii militare în aplicarea unei dispoziţii a şefului Statului N. General privind reorganizarea statului de funcţiuni emisă în executarea Ordinului Ministrului Apărării nr. M 119/2006, prin care funcţia exercitată de reclamant înceta a mai fi funcţie civilă şi urma să fie ocupată de un militar.

Din actele dosarului de fond rezultă că actele administrative menţionate, care nu au fost contestate, sunt rezultatul necesităţii standardizării structurilor armatei, ca urmare a aderării ţării la B. Nord- B. în vederea compatibilizării lor cu cele ale ţărilor membre, strategie ce a fost aprobată prin Hotărârile D. şi care a impus o reformă în managementul resurselor umane.

Aserţiunile recurentului privind distincţia dintre desfiinţarea funcţiei şi desfiinţarea locului de muncă nu sunt întemeiate în speţă, întrucât în ceea ce-l priveşte, locul de muncă pe care l-a ocupat a dispărut din organigrama unităţii.

Împrejurarea că atribuţiile exercitate de contestator au fost transferate unui militar nu echivalează cu menţinerea acestui loc de muncă, condiţiile de desfăşurare a activităţii fiind diferite între un militar şi o persoană care a încheiat un contract individual de muncă.

Dispoziţiile art.65 alin.1 din Codul muncii, se referă la toate măsurile de reorganizare a angajatorului, determinate de raţiuni de eficientizare a activităţii.

Prin urmare, nu este absolut necesar ca desfiinţarea locului de muncă să fie dictată de raţiuni economice, întrucât legiuitorul nu limitează motivele care determină suprimarea postului, fiind necesar dar şi suficient ca acestea să fie reale şi serioase .

Or, în speţă, desfiinţarea funcţiei de Expert I (Director administrativ) Ia S4 M., nu a fost dictată de raţiuni economice, ci de necesitatea reorganizării activităţii unităţii militare, pentru a răspunde unor necesităţi operative aprobate de către Ministerul Apărării Naţionale, respectiv de dispoziţiile cu putere normativă privind restructurarea statelor de funcţiuni ale armatei, pe care angajatorul a fost obligat să le aplice.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că oportunitatea măsurii concedierii excede controlului jurisdicţional, angajatorul fiind singurul îndreptăţit să aprecieze.

Nu prezintă relevanţă în aprecierea cauzei reale şi serioase a concedierii faptul că fişele de atribuţiuni ale funcţiei civile desfiinţată şi a celei militare sunt asemănătoare, în condiţiile în care funcţia civilă a fost desfiinţată efectiv, iar contestatorul nu îndeplinea cerinţele pentru ocuparea funcţiei militare.

Cu privire la caracterul serios al concedierii, Curtea mai reţine că acesta nu impune condiţia ca angajatorul să sufere o pagubă, dat fiind faptul că desfiinţarea funcţiei civile şi transformarea postului au făcut imposibilă continuarea activităţii recurentului reclamant în cadrul acestui angajator.

Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că decizia de concediere este temeinică şi legală, întrucât recurentul-contestator, neavând calitatea de militar, nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a ocupa o astfel de funcţie.

În consecinţă, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul T. D. împotriva sentinţei civile nr.3059 din data de 09.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.36143/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării – U.M. 02638.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.10.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...) H.

GREFIER

E. N.

Red.C.S.

Dact.LG/2 ex./02.12.2009

Jud.fond: G.E.; L.D.