Cabinet avocat Dreptul muncii

• R O M A N I A -

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

DOSAR NR(...)

Format vechi 832/2009

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.4423/R

Şedinţa Publică din data de 16 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREŞEDINTE (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

GREFIER D. N.

Pe rol fiind soluţionarea cererii de recurs formulată de către recurenta-intimată (...) J. U. SRL (fostă SA) prin administrator judiciar (...) „S.” T. împotriva sentinţei civile nr. 7557 din 04.12.2008, pronunţată de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.35204/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator B. N. B. - având ca obiect „contestaţie decizie concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intimatul-contestator B. N. B. prin apărător d-nul avocat E. B., cu împuternicire avocaţială de reprezentare ataşată la fila 22 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...) din 05.05.2009, lipsind recurenta-intimată (...) J. U. SRL (fostă SA) prin administrator judiciar (...) „S.” T..

Procedura de citare nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează Curţii faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul „registratură” al secţiei la data de 15.06.2009 de către recurenta-intimată (...) J. U. SRL (fostă SA) prin administrator judiciar (...) „S.” T. o cerere prin care solicită suspendarea judecăţii pricinii pe motivul insolvenţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Legea nr.85/2006, în dovedirea cererii ataşând în copie certificat de grefă ce emană din partea T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i Secţia a VII a Comercială privind dosarul nr(...).

Curtea acordă cuvântul intimatului-contestator prin avocat asupra cererii de suspendare a judecăţii pricinii formulate de către recurenta-intimată (...) J. U. SRL (fostă SA) prin administrator judiciar (...) „S.” T., în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr.85/2006.

Intimatul-contestator B. N. B. prin avocat, având cuvântul, arată că lasă soluţionarea cererii de suspendare la aprecierea instanţei.

Curtea, după deliberare, respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de către recurenta-intimată (...) J. U. SRL (fostă SA) prin administrator judiciar (...) „S.” T. în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr.85/2006, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele din textul indicat, întrucât, acţiunea de faţă vizează nulitatea unui act fără a se tinde la realizarea creanţelor împotriva debitorului sau bunurilor sale.

Intimatul-contestator B. N. B. prin avocat, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepţii de invocat sau înscrisuri noi de ataşat.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţii intimate în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Intimatul-contestator B. N. B. prin avocat având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-intimată, ca nefondat, pentru motivele dezvoltate pe cale de întâmpinare, cu consecinţa menţinerii hotărârii judecătoreşti recurate ca fiind temeinică şi legală.

Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispoziţiilor art. 150 Cod proc. civ.şi reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.7557/04.12.2008 pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis contestaţia precizată, formulată de contestatorul B. N. B. în contradictoriu cu intimata S.C. J. U. S.A. A anulat decizia nr. 149/15.08.2008.

A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării în funcţia şi postul deţinute anterior, a obligat intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

A obligat intimata la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerente a reţinut că între părţi au existat raporturi de muncă, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă nr.2922/2.10.2007. Contestatorul a deţinut funcţia de director operaţii tranzacţii, potrivit contractului individual de muncă şi fişei postului existente la dosar.

Prin decizia nr.149/15.08.2008 societatea intimata a dispus, începând cu data de 15.08.2008, în temeiul art.65 al.1 Codul muncii, încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul unei dispoziţii a Adunării Generale a Acţionarilor nr.18/03.07.2008 prin care s-a decis desfiinţarea departamentului Marketing (datorită analizei economice a activităţii departamentului şi a dificultăţilor economice). S-a menţionat totodată că, nu exista posibilitatea redistribuirii în cadrul societăţii, întrucât nu există locuri vacante şi că la aceeaşi dată, expira preavizul de 20 de zile lucrătoare.

Decizia emisă de intimată, concretizând o măsură de concediere luată de angajator pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

În acest context, în privinţa legalităţii concedierii, Tribunalul a constatat încălcarea de către intimată, cu ocazia concedierii reclamantului, a dispoziţiilor legale referitoare la dreptul salariatului la preaviz, reglementat de art. 73 din Codul muncii.

Aşa cum arată şi denumirea, preavizul este o măsura anterioara concedierii, nefiind posibilă acordarea preavizului după data încetării raporturilor de muncă dintre părţi, aşa cum a procedat intimata.

În aceasta situaţie, Tribunalul a constatat că menţiunea prevăzută în decizie în sensul „contractul individual de muncă... încetează ...la data de 15.08.2008, dată la care expiră preavizul de 20 de zile lucrătoare, conform art. 73 alin.1 din c o d u l m u n c i i" este pur formală, aceasta nejustificându-se câta vreme nu exista posibilitatea legală şi nici măcar logică a acordării preavizului, după momentul desfacerii contractului individual de muncă al salariatului.

Sub aspectul cerinţelor de formă, art. 74 din Codul muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64 din Codul muncii.

Analizând decizia contestată prin prisma cerinţelor de formă obligatorii, prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, Tribunalul a constatat faptul că aceasta nu cuprinde menţiunile obligatorii, în sensul că, aşa cum a mai arătat, menţionarea în cuprinsul deciziei a acordării preavizului legal este pur formală, în lipsa acordării în fapt a acestuia.

Art. 74 lit. „b" din Codul muncii, referitor la „ durata preavizului" se referă în realitate la durata concretă a preavizului de care ar trebui să beneficieze salariatul concediat anterior încetării contractului de muncă, respectiv arătarea datei începerii preavizului şi a datei expirării acestuia, întrucât, potrivit art. 73 alin.4 din Codul muncii, numai la expirarea acestuia (în lipsa unei cauze de suspendare) contractul de muncă poate fi desfăcut.

Tribunalul a constatat că decizia contestată nu cuprinde nici lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64 din Codul muncii, sau menţiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.

În situaţia în care, la nivelul societăţii nu ar fi existat posturi vacante, societatea avea obligaţia, anterior concedierii, să sesizeze Agenţia Teritoriala de Ocupare a Forţei de Munca şi doar după efectuarea acestui demers putea dispune concedierea.

Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligaţia legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului cât

şi la menţiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul muncii a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres menţiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv menţiunea de la lit. c), fiind evidentă intenţia legiuitorului ca restul menţiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin urmare, art.74 lit. d din Codul muncii instituie direct o condiţie de formă, iar indirect, o condiţie de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conţinutul acestuia.

Lipsa menţiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege cât şi nerespectarea procedurii prevăzute de lege, constituie conform art. 76 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ducând la desfiinţarea acestuia ca nelegală.

În ceea ce priveşte temeinicia măsurii concedierii, Tribunalul a reţinut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 65 alin.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Reorganizarea activităţii societăţii, cu consecinţa desfiinţării unor posturi, presupune studii sau analize temeinice a activităţii şi a necesităţii modificării structurii interne a angajatorului, neputând avea caracter serios o reorganizare decisă în privinţa unui singur post.

Pentru a fi legala, reorganizarea trebuie să nu aibă la bază cauze care ar putea fi imputate angajatorului, să fie exclus subiectivismul acestuia şi să se întemeieze pe cauze obiective, determinate de necesitatea unei reale reorganizări a unităţii ce implica restructurarea personalului, desfiinţarea unor locuri de muncă.

Cauzele obiective ale restructurării pot consta în dificultăţi economice, diminuarea sau chiar încetarea activităţii, transformări tehnologice, modernizări care impun renunţarea la serviciile unor salariaţi sau chiar mutarea unităţii în alta localitate.

În cazul societăţii pârâte, nu s-a făcut dovada unor asemenea cauze, nu s-a depus la dosar Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 18/03.07.2008 prin care se decidea „desfiinţarea Departamentului Marketing urmare a analizei economice a activităţii departamentului şi a dificultăţilor economice" , o situaţie financiara precară nefiind probată.

Nu s-a făcut nici dovada existenţei unor studii economice cu privire la activitatea desfăşurata, care să fi relevat faptul că societatea înregistrează pierderi şi se impune pe cale de consecinţa, restructurarea întregii societăţi sau a unor compartimente.

Dimpotrivă, aşa cum rezultă din adresa nr.(...)/10.11.2008 emisă de Registrul Comerţului, societatea nu a lucrat în pierdere, având o cifră de afaceri netă la nivelul anului 2007 de 26.219.945 RON şi un profit net de 32.479 RON.

Ca urmare, aceasta nu are nici dificultăţi economice, nu se poate vorbi nici de o reorganizare a activităţii prin modificarea structurii interne sau a compartimentelor sale, rezultând că a fost doar un pretext pentru îndepărtarea unui singur salariat, lucru care este inadmisibil.

Intimata nu a putut prezenta nici o situaţie a salariaţilor concediaţi pentru motive similare ca şi contestatorul, astfel că, şi din această perspectivă, cauza reorganizării nu este reală şi nici serioasă, prin reducerea unui singur post neputând fi rezolvate o serie de probleme organizatorice.

Desfiinţarea este efectiva atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia, ori în statul de funcţii .

Instanţa nu a avut posibilitatea să analizeze organigramele anterioare şi ulterioare concedierii, şi nici statele de funcţii anterioare şi ulterioare concedierii contestatorului, întrucât intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia de a le depune la dosar.

În acest context, nu se poate vorbi de o suprimare obiectivă a postului din structura funcţional-organizatorica a intimatei, măsura dispusă disimulând realitatea, rezultând faptul ca motivul concedierii are legătura cu persoana salariatului.

Deşi pârâta a fost citată cu menţiunea de a depune la dosar o serie de acte, utile soluţionării cauzei: contractul individual de muncă, fişa postului, decizia contestata, organigrama şi statele de funcţii anterioare şi ulterioare concedierii, actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 288 din Codul muncii, nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Sarcina probei în litigiile de dreptul muncii incumbă angajatorului, în temeiul art. 287 Codul muncii, iar aceasta a dat dovadă de pasivitate faţă de soluţionarea cauzei, astfel că instanţa, în conformitate şi cu prevederile art. 174 C. pr. civ., va socoti ca fiind dovedite pretenţiile contestatorului în legătură cu desfiinţarea deciziei de concediere.

Ca urmare, instanţa a admis contestaţia precizată, a dispus să anuleze decizia de concediere, să se repună părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi, la solicitarea contestatorului (conform art. 78 alin.2 Codul muncii), să oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii până la efectiva reintegrare.

Contestatorul a solicitat în subsidiar şi obligarea pârâtei la plata salariilor compensatorii cuvenite ca urmare a încetării contractului de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, însă având în vedere că instanţa s-a pronunţat în sensul constatării nulităţii deciziei concediere şi reintegrării, salariatul nu mai este îndreptăţit la acordarea acestora.

Ca urmare, fiind un petit subsidiar, instanţa nu s-a mai pronunţat asupra acestuia.

În temeiul art. 274 alin. 1 din C o d u l d e procedură civilă, Tribunalul a constatat că pârâta a căzut în pretenţii, şi a fost obligată la plata către contestator, a sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs (...) J. U. SRL, înregistrat pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a VII a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...).

În susţinerea recursului a arătat că, în şedinţa adunării generale a acţionarilor (...) J. U. SRL din 22.07.2008 (la acea dată forma juridică a societăţii fiind societate pe acţiuni) s-a hotărât desfiinţarea departamentului de marketing urmare a dificultăţilor economice cu care se confrunta societatea şi a analizei economice a activităţii acestui departament.

În conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, hotărârea AGA a fost depusă la ORC B în vederea publicării.

Dificultăţile financiare ale (...) J. U. SRL sunt reale, fiind irelevantă referirea la exerciţiul financiar 2007. S. activităţii societăţii se întemeiază pe cauze obiective, dovadă incontestabilă fiind că societatea a solicitat să i se aplice procedura insolvenţei reglementate de Legea nr. 85/2006, dosarul aflându-se pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i cu termen de judecată 03.04.2009, aşa cum rezultă din Certificatul de grefă anexat.

Desfiinţarea departamentului a fost efectivă, acest departament nu se mai regăseşte în organigrama societăţii.

În mod greşit instanţa a reţinut că intimatului B. N. nu i s-a comunicat preavizul.

Fiind într-un proces de reorganizare şi restrângere a activităţii, (...) J. U. SRL nu avea la acel moment şi nu are nici în prezent locuri de muncă disponibile.

Obligativitatea sesizării Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă ar fi revenit recurentei în situaţia efectuării de concedieri colective.

În ceea ce priveşte invocarea art. 64 alin. 2 Codul muncii, recurenta consideră că în această situaţie nu sunt fi aplicabile prevederile acestui alineat, făcând strictă referire la lit. c) şi d) ale art. 61 Codul muncii.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunţate de prima instanţă, în sensul respingerii contestaţiei formulate de intimatul B. N. B., ca neîntemeiată.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat.

Într-adevăr, cât priveşte respectarea preavizului şi determinarea duratei acestuia, dispoziţiile art. 73 şi 74 alin. 1 lit. b) din Codul muncii au fost respectate, întrucât decizia de concediere nr. 149/15.08.2008 îl menţionează expres ca fiind de 20 de zile lucrătoare, care au expirat la data de 15.08.2008, în deplină concordanţă cu prevederile adresei asumate prin semnătură de salariat la data de 11.07.2008, în sensul că primeşte un preaviz de 20 de zile lucrătoare, începând cu data de 14.07.2008 (fila 17 dosar fond).

Sub aceste aspecte, cerinţa imperativă a legii este îndeplinită în sensul că salariatul a beneficiat de preaviz anterior desfacerii raporturilor de muncă, efectele contractului său individual de muncă încetând la data expirării acestuia, fiind irelevantă, din punct de vedere al respectării preavizului, menţiunea din cuprinsul adresei comunicate la 11.04.2008, în sensul desfiinţării postului ocupat începând cu 14.07.2008.

Decizia atacată este legală şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. d) din Codul muncii, aplicabil şi în cazul concedierii individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, întrucât face referire la „condiţiile” prevăzute de art. 64, iar nu la cazurile acolo arătate, având în vedere că în cuprinsul deciziei nr. 149/15.08.2008 se stipulează expres absenţa locurilor disponibile, ca alternativă la cerinţa reglementată de art. 74 alin. 1 lit. d), fiind logic şi firesc ca ea să nu poată fi îndeplinită în modalitatea pozitivă, dacă locurile vacante nu există, situaţie în care este necesară şi suficientă numai menţiunea expresă în acest sens.

De asemenea, solicitarea sprijinului agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă este reglementată de art. 71¹-71² din Codul muncii în cazul concedierilor colective şi pentru valabilitatea acestora, iar nu a celor individuale, cum este cazul în speţă.

Cât priveşte dispoziţia cuprinsă în art. 65 alin. 2 din Codul muncii, care cere ca desfiinţarea locurilor de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, caracterul efectiv, real şi serios presupune că locul de muncă să nu se mai regăsească în structura organizatorică a angajatorului, să fi fost realmente suprimat, iar nu reorganizat sau reînfiinţat sub o altă denumire şi eventual, ocupat de o altă persoană, concomitent concedierii vechiului salariat ori ulterior, într-un timp faţă de care se poate presupune că postul nu a fost în mod real desfiinţat.

Altfel, angajatorul căruia îi aparţine investiţia, dispune de ea, asumându-şi şi riscul acesteia, astfel că prin organele sale deliberative poate decide desfiinţarea oricărui loc de muncă, aparţinându-i şi aprecierea potrivit căreia nu mai are nevoie de acesta, apreciere ce nu poate fi suplinită de o opţiune a instanţei sau a altei autorităţi publice, în sensul că, faţă de rezultatele de până atunci ale unităţii şi starea financiară a acesteia, se impune menţinerea în continuare a locului de muncă. Organizarea activităţii societăţii condiţiile cele mai profitabile rentabilităţii şi eficienţei acesteia este exclusiv la latitudinea organului prin care se exprimă voinţa socială, în speţă, adunarea generală a acţionarilor hotărând, la data de 03.07.2008, desfiinţarea compartimentului marketing, iar organigrama societăţii, depusă în recurs, în condiţiile admisibilităţii probei cu înscrisuri în calea de atac, atestă suprimarea din structura organizatorică a acestui departament (fila 9 dosar recurs).

Nu se poate reţine, din perspectiva celor expuse, nici caracterul abuziv al concedierii sau angajarea unei alte persoane pe acelaşi post, întrucât angajatorul a făcut dovada condiţiilor a căror probă îi revenea, potrivit art. 287 din Codul muncii, faptul pozitiv contrar celui negativ susţinut de societate, revenind celui care-l afirmă, în speţă contestatorului, care nu a dovedit încadrarea unei alte persoane pentru exercitarea aceloraşi atribuţii.

Mai mult, contrar susţinerilor primei instanţe referitoare la starea economico-financiară a societăţii, se constată că prin încheierea din 10.04.2009, în dosarul nr(...) al T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Comercială, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului (...) J. U. SRL.

În fine, cât priveşte numărul de zile de concediu de odihnă cuvenit, respectiv preschimbarea în bani a concediului neefectuat, aceste motive nu au nicio legătură cu valabilitatea deciziei de concediere, care face obiectul prezentei judecăţi, putând eventual, legitima, o acţiune cu un petit corespunzător.

În consecinţă, potrivit considerentelor anterioare şi reţinând că decizia de desfacere a contractului individual de muncă este deopotrivă legală şi temeinică, iar recursul, analizat şi soluţionat în limita criticilor deduse judecăţii, fondat, urmează a fi admis şi, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 şi 304¹ C. pr. civ., modificată în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 149/15.08.2008, ca neîntemeiată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurenta-intimată (...) J. U. SRL (fostă SA) prin administrator judiciar (...) „S.” T. împotriva sentinţei civile nr. 7557 din 04.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.35204/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator B. N. B..

Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06. 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER,

D. N.

Red: J.

Tehnored: C.P

2 EX./29.07.2009

Jud. fond : D.C

I.V.F