R O M Â N I A CURTEA DE A P E L I A Ş I SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 2 Şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) Pe rol judecarea recursului declarat de SC B. I SA împotriva sentinţei civile nr. 913 din 18 VI 2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, intimaţi fiind T. V. J. şi SINDICATUL INDEPENDENT ÎNCREDEREA- PRIN PREŞEDINTE E. E., având ca obiect contestaţie decizie de concediere. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat I. Ţ. pentru recurentă şi E. B., procuratorul intimatei T. V. J.. Lipsă reprezentantul intimatului Sindicatului Independent „Încrederea”. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al patrulea termen de judecată. Părţile prezente precizează că nu mai au cereri de formulat. Instanţa constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul în recurs. Avocat Ţ., având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi respingerea contestaţiei. Consideră că au fost respectate dispoziţiile legale la momentul concedierii contestatoarei. Postul nu mai există, modificarea schemei şi organigramei a intervenit în noiembrie 2008. Atribuţiile de modificare a statelor de funcţiuni şi organigramei societăţii revine Adunării Generale a Acţionarilor care în noiembrie 2008 le-a aprobat.Ca urmare solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. Procuratorul intimatei precizează că la dosar s-au depus copii de pe statul de funcţiuni şi de pe organigrama societăţii care au fost aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor din 19 martie 2007. Aceste documente au fost valabile după data de 14 noiembrie 2008.Dacă recent, la 14 XI 2008 AGA a aprobat alte documente acestea încep să producă efecte juridice de la data validării lor dar nu retroactiv. Pentru perioada 19 martie 2007 – 14 noiembrie 2008 au fost valabile organigrama şi statul de funcţiuni validate la 19 martie 2007, ceea ce înseamnă că după concedierea intimatei, la 31 decembrie 2007 recurenta nu a făcut dovada desfiinţării efective a locurilor de muncă, potrivit organigramei în vigoare pe anul 2008. Situaţia a fost confirmată chiar de directorul general al societăţii care în răspunsul la interogatoriu a precizat că nu a desfiinţat locuri de muncă. Solicită să se constate nulitatea deciziei de concediere, concedierea s-a făcut cu încălcarea art.166 şi 175 din Contractul Colectiv de muncă pe anii 2007 – 2008 în sensul că organizaţia de sindicat din unitate nu a fost consultată cu privire la disponibilizarea salariaţilor. De asemenea, din conţinutul decizie de concediere lipseşte atât menţiunea cu privire la data de desfacerii contractului individual de muncă, menţiunile referitoare la lista locurilor de muncă vacante în unitate şi termenul în care salariata putea să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant. Solicită respingerea recursului ca nefundat, depune concluzii scrise. În replică, avocat Ţ. ţine să precizeze că instanţa a fost investită cu un recurs formulat de unitate iar prima instanţă a admis contestaţia intimatei pe motive că nu s-a făcu dovada scoaterii locului de muncă. Declarând dezbaterile încheiate, instanţa rămâne în pronunţare. Asupra recursului de faţă. Prin cererea înregistrată la nr. 560/99/05.08.2008, contestatoarea T. V. J., cu domiciliul în sat M., comuna M. a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere nr.296 din 31.12.2008 emisă de S.C. „B. I” S.A., solicitând anularea deciziei, reintegrarea in munca pe o funcţie corespunzătoare pregătirii sale profesionale, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat până la concediere. În motivarea contestaţiei se arată ca aceasta decizie de desfacere a contractului individual de munca pentru motivele menţionate in art. 65 din Codul muncii este netemeinica si nelegala, deoarece desfiinţarea locului de munca nu a avut o cauza reala si serioasa, ci dimpotrivă, aceasta desfiinţare este fictivă. Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Se arată că la data de 31.12.2007 societatea, având in vedere procesul –verbal al Consiliului de Administraţie precum si hotărârea nr. 14din 17.12.2007, a emis decizia nr. 296 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de munca al salariatei T. V. J. . Precizează ca masurile dispuse au fost prezentate si sindicatului independent Încrederea al S.C. B. I S.A. in cadrul şedinţei Comitetului Director din data de 11.01.2008 la care au participat si reprezentanţii D. B. . La data de 28.01.2008, in urma unei sesizări, S.C. B. I S.A. a fost supusa unui control din partea Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Munca I , insa nu s-a constatat încălcarea prevederilor Legii 53/2003. Prin sentinţa civilă nr.913/18.06.2008, T r i b u n a l u l I a ş i a admis contestaţia formulată de contestatoarea T. V. J., a anulat decizia de concediere nr.296/31.12.2007 emisă de S.C. „B. I ” S.A. , a obligat intimata să o reintegreze pe contestatoare în funcţia deţinută anterior concedierii şi să plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă. Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţa a reţinut următoarele: Prin decizia nr. 296 din 31.12.2007, S.C. „B. I ” S.A. a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, ca urmare a transformărilor tehnologice, reorganizării întregii activităţi , precum si ca urmare a desfiinţării locului de muncă. S-au avut în vedere la emiterea deciziei dispoziţiile art. 55 lit. c), art. 58, art. 65, art. 73 si următoarele Codul muncii, prevederile art. 43, 44 si următoarele din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2007/2008, statutul societăţii, regulamentul intern si Legea nr. 31/1990. Potrivit dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Angajatorul nu a dovedit că desfiinţarea locului de munca al contestatoarei este efectivă si ca postul nu se mai regăseşte in organigrama societăţii ori in statul de funcţii. Deşi acestuia îi revenea sarcina probei, potrivit disp. art. 287 Codul muncii, prima instanţă a reţinut că nu au fost depuse dovezi privind transformările tehnologice invocate în decizia contestată şi în hotărârea nr. 14 din 17.12.2007 a Consiliului de administraţie de la S.C. B. S.A. ( art.3). Mai mult, s-a mai reţinut că din decizia contestată nu rezultă data la care încetează contractul individual de muncă al contestatoarei şi dacă salariata a beneficiat efectiv de preaviz . La art. 2 în decizia contestată, se menţionează că durata preavizului este de 15 zile lucrătoare, fără a se preciza în ce perioadă contestatoarea a beneficiat de dreptul prevăzut de art. 73 din Codul muncii. Pentru considerentele arătate, s-a reţinut că acţiunea este întemeiată. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC B. I S.A.I, prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive: Recurenta susţine, citând dispoziţiile art. 75 Codul muncii, că în decizie este menţionată durata preavizului, de 15 zile lucrătoare, şi că aceasta produce efecte de la data comunicării. T. a primit decizia la data de 12.01.2008, dată de la care curge termenul de preaviz, astfel că, în perioada 12.01-1.02.2008 a beneficiat de toate drepturile cuvenite. A mai susţinut recurenta că măsurile dispuse au fost prezentate şi Sindicatului Independent Încrederea, în cadrul şedinţei Comitetului Director din 11.01.2008, la care au participat şi reprezentanţii D. B.. În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie a fost prezentată situaţia economică, precum şi transformările tehnologice ce vor avea loc în perioada următoare, în condiţiile în care societatea se confruntă cu greutăţi financiare importante. Astfel, recurenta a arătat că rezultatele economice obţinute trebuie privite prin prisma datoriilor pe care societatea le are la diverşi parteneri contractuali, întrucât trebuie avut în vedere întregul activ şi pasiv al societăţii. Potrivit acestor situaţii, recurenta susţine că desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă, având cauze reale şi serioase. Mai mult, s-a mai arătat că dispoziţiile art. 65 Codul muncii oferă agenţilor economici posibilitatea de a-şi organiza activitatea şi de a dimensiona numărul de angajaţi potrivit nevoilor lor. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod proc. civilă. Intimata nu a formulat întâmpinare. Părţile au depus la dosar înscrisuri. În conformitate cu prevederile art. 163 Cod proc. civilă, primind excepţia de litispendenţă, T r i b u n a l u l I a ş i a trimis Curţii de Apel contestaţia formulată de Sindicatul Independent „Încrederea” I, în numele şi pentru T. V. J., împotriva aceleiaşi decizii de concediere. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Potrivit deciziei nr. 296 din 31.12.2007, S.C. „B. I ” S.A. a dispus concedierea contestatoarei, în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, ca urmare a desfiinţării locului său de muncă, în baza procesului- verbal din data de 07.12.2007 al Consiliului de administraţie şi hotărârii Consiliului de administraţie nr.14/07.12.2007. Astfel cum rezultă din contractul de muncă nr.115/31.01.2001 şi din decizia contestată, intimata era salariata recurentei, în calitate de avicultor- crescător păsări-la Ferma nr.3 a societăţii. Potrivit disp.art.65 din Codul muncii, astfel cum acesta a fost modificat prin O.U.G. nr.55/2006, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat,din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. În situaţia concedierilor pentru motive care nu ţin de persoana salariatului angajatorul trebuie să probeze, potrivit disp.art. 287 şi 65 alin.2 din Codul muncii că desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă. În speţă, se reţine că, deşi prin nota privind rezultatele economico- financiare la Ferma 3, cu situaţia centralizatoare a pierderilor totale din modulul de creştere a puilor de carne pe 11 luni ale anului 2007(fila nr.37 dosar de fond) şi înscrisurile depuse la filele nr.29-31 privind discuţiile purtate în cadrul Comitetului director al societăţii la data de 11.01.2008 privind situaţia Fermei nr.3, angajatorul a dovedit că desfiinţarea locului de muncă este reală şi serioasă, acesta nu a reuşit prin probele administrate în cauză să dovedească că suprimarea postului intimatei a fost efectivă. Astfel, se reţine că singura organigramă depusă la dosar ce putea fi avută în vedere de către angajator la momentul luării măsurii de concediere este cea depusă la fila nr.32 dosar de recurs, aprobată de A.G.A. din 19.03.2007, în care Ferma nr.3 a societăţii nu apare ca fiind desfiinţată. De asemenea, angajatorul nu a reuşit să dovedească că statul de funcţii depus la fila nr.33 dosar de recurs, aprobat de A.G.A. din 19.03.2007, care prevedea un număr de 28 de crescători de păsări în cadrul Fermei nr.3, ar fi suferit modificări anterior luării măsurii concedierii, prin suprimarea unor posturi, printre care şi cel ocupat de către intimată. Mai mult, se reţine că angajatorul, abia prin înscrisurile depuse la filele nr.116-127 dosar recurs, respectiv hotărârea nr.5/14.11.2008 a A.G.O.A., procesul-verbal de şedinţă din aceeaşi dată şi hotărârea A.G.E.A. nr.6/14.11.2008, a dovedit aprobarea desfiinţării Fermei nr.3 şi modificarea organigramei şi a statului de funcţiuni al societăţii în acest sens. Pentru aceste considerente, având în vedere că nu s-a dovedit desfiinţarea efectivă a locului de muncă al intimatei prin înscrisurile existente la data concedierii sale, se reţine că în mod corect prima instanţă a anulat decizia contestată în prezenta cauză. În consecinţă, în temeiul disp.art.312 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulat de SC B. I SA şi să se menţină sentinţa pronunţată de prima instanţă. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de SC B. I SA împotriva sentinţei civile nr.913/18.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o menţine. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 06.01.2009. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, B.C. M.C. P.S. Grefier, G.E. Red./Tehnored.:M.C.; 2 ex.-26.01.2009; Jud. fond- T r i b u n a l u l I a ş i:-E. T.; -U. E..
Toate spetele
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 2 din data 2009-01-06
Pronuntata de Curtea de Apel Iasi