Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 2739/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5333R

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) A

GREFIER - M. O. H.

Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenta D. D. F. şi de recurenta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. S.A., împotriva sentinţei civile nr.1635/26.02.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.29715/3/LM/2008, având ca obiect „contestaţie decizie de concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: recurenta D. D. F. prin avocat G. E. D. cu împuternicire la fila 39 dosar, şi recurenta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. S.A., prin avocat cu delegaţie la fila 5 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că, prin serviciul registratură, recurenta D. D. F. a depus la dosar la data de 02.10.2009, concluzii scrise într-un singur exemplar.

Din oficiu, Curtea invocă excepţia tardivităţii declarării recursului formulat de recurenta D. D. F., faţă de împrejurarea că recursul trebuia declarat în termen de 10 zile de la data comunicării sentinţei; în speţa dedusă judecăţii sentinţa civilă a fost comunicată la data de 31.03.2009 (fila 387 dosar fond), iar recursul a fost declarat la data de 15.04.2009 (fila 2 dosar recurs).

Recurenta D. D. F., prin avocat apreciază că recursul a fost declarat în termenul legal.

Recurenta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. S.A., prin avocat solicită admiterea excepţiei tardivităţii formulării recursului.

Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de Recurenta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. S.A.

Recurenta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. S.A., prin avocat susţine verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă şi solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat; cu cheltuieli de judecată conform chitanţelor pe care le depune la dosar.

Recurenta D. D. F., prin avocat solicită respingerea recursului formulat de recurenta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. S.A. ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Asupra recursurilor civile de faţă:

Prin sentinţa civilă nr.1635/26.02.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.29715/3/LM/2008, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de contestatoarea D. D. F., în contradictoriu cu pârâta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. SA, a fost dispusă anularea deciziei de concediere nr.12/2.07.2008, emisă de intimata şi reintegrarea reclamantei pe funcţia şi la locul de munca avut anterior concedierii, a fost obligată intimata la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantă, de la data concedierii şi până la reintegrarea efectiva şi au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea privind obligarea intimatei la plata sumei de 7800 lei participare la profitul anului 2007, precum şi cererea privind obligarea intimatei la plata de daune morale.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată intimata la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, decizia nu conţine toate elementele, menţiunile necesare a fi înserate sub sancţiunea nulităţii absolute, prevăzute de art.268 al.2 Codul muncii.

De asemenea, decizia nu descrie, clar, concret, în amănunt, explicit, faptele care au fost săvârşite de reclamantă, şi care constituie abatere disciplinară, cum şi de ce constituie abatere disciplinară, nu se precizează actele normative, prevederile din Regulamentul intern încălcate, în concret, punctual, nu se arată motivele concrete pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, motivele pentru care apărările acesteia din nota explicativă au fost apreciate ca neîntemeiate şi nu se reţine nicăieri în cuprinsul deciziei când a săvârşit în concret faptele reclamanta, când a luat la cunoştinţă pârâta de aceste fapte.

S-a considerat că, dacă se are în vedere singura dată cronologică menţionată la punctul 1 din decizia contestată, respectiv „neînregistrarea documentelor contabile pentru anii 2006-2007" se reţine clar că în iunie 2008, are loc această sancţionare, deci după trecerea termenului prevăzut la art.268 al.1 Codul muncii, respectiv după 6 luni de la data săvârşirii faptei.

S-a apreciat că termenul de 6 luni este de decădere şi că pârâta l-a încălcat, astfel că decizia de concediere este nelegală, fiind lovită de nulitate absolută.

S-a constatat că decizia nelegală, fiind lovită de nulitate absolută, pentru nerespectarea dispoziţiilor art.268 Codul muncii.

S-a avut în vedere că, fiind nulă absolut, instanţa de fond nu mai are de ce să intre în explicitarea fondului, temeiniciei motivelor concedierii, iar decizia de concediere urmează a fi desfiinţată de instanţă, acest capăt de cerere urmând a fi admis în baza art.78 raportat la art.268 Codul muncii.

De asemenea, s-a mai reţinut că, reclamanta a solicitat repunerea în situaţia anterioară, ceea ce în speţa, de dreptul muncii, presupune reintegrarea în funcţia avută anterior concedierii, chiar şi dacă nu solicită expres, consecinţa constatării nulităţii deciziei de concediere este desfiinţarea ei şi revenirea la situaţia anterioară, respectiv se revine la situaţia prevăzută în contractul de muncă individual al reclamantei, ce este în vigoare, deci aceasta redevine director economic la pârâtă, cu toate drepturile şi obligaţiile.

Astfel, tot în baza art.78 Codul muncii, pârâta va plăti reclamantei toate drepturile salariale şi alte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta ca salariat, de la emiterea deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă.

Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 7800 lei, reprezentând cota parte din profitul anului 2007, ce i s-ar cuveni, este apreciat ca neîntemeiat, deoarece acest drept bănesc nu este recunoscut în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă, nu este o clauză cu caracter sinalagmatic cuprins în izvoarele de dreptul muncii ci rezultă din decizia angajatorului. Această decizie a conducerii pârâtei de a acorda beneficii prin participarea la profit este unilaterală, este prevăzută din fonduri proprii ale pârâtei şi instanţa nu poate cenzura o astfel de decizie, nu poate suplini acordul angajatorului, astfel că va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Tot ca neîntemeiat a fost respins şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune morale, întrucât prin admiterea cererii de anulare a deciziei de concediere este reparat prejudiciul moral produs reclamantei. În plus, aceasta nu a dovedit prejudiciul suferit, legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtei, prejudiciu, şi cuantumul acestuia.

Împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză au formulat recurs în termen legal reclamanta D. D. F. şi pârâta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. SA, criticând-o pentru nelegalitate.

Reclamanta D. D. F. a susţinut, în esenţă, prin motivele de recurs formulate că hotărârea judecătorească este afectată de motivele de modificare prevăzute de dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul că plata indemnizaţiei reprezentând participarea salariaţilor la profit, aferent anului 2007 nu este o facilitate pur şi simplu a angajatorului ci este un drept, cât timp AGA a aprobat această plată.

Cu privire la daunele morale recurenta a arătat că sunt incidente în cauză motivele de modificare prevăzute de dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 C.pr.civ., instanţa apreciind în mod eronat că nu a fost prejudiciată moral, aspect în contradicţie cu împrejurarea constatată în sensul că nu au existat motive temeinice pentru concediere.

Pârâta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. SA a susţinut următoarele prin motivele de recurs formulate;

Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, motiv de modificare prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.6 C.pr.civ., în sensul că prin acţiune reclamanta nu a solicitat constatarea nulităţii sau anularea deciziei şi ca urmare în lipsa unei cereri exprese, instanţa de judecată nu putea să constate nulitatea sau să dispună anularea deciziei de concediere, încălcând în acest mod principiul disponibilităţii.

Hotărârea atacată, susţine recurenta-pârâtă, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii,motiv de modificare prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ.

Astfel, se arată că din analiza conţinutului deciziei de concediere se poate constata faptul că toate abaterile disciplinare imputate sunt descrise în mod concret, conform cu dispoziţiile art.268 alin.2 din Codul muncii. Prin înscrisurile administrate în faţa instanţei de fond s-a demonstrat faptul că însăşi reclamanta a prezentat Comisiei de cercetare disciplinară prealabilă o explicaţie scrisă referitoare la activitatea direcţiei pe care o conduce, aferentă anilor 2006-2007, în care se referea în concret la înscrisuri în anumite conturi contabile şi utilizarea unor sume de bani cât şi justificarea avansurilor din salarii, fiind evident că faptele sunt descrise în mod clar, permiţând reclamantei a da explicaţii.

Doctrina şi practica judiciară sunt consecvente în a menţine deciziile de concediere ori de câte ori acestea indică faptele imputate destul de clar pentru a se cunoaşte temeiurile măsurii luate.

O altă critică vizează faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în decizia de concediere nu sunt precizate motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, deşi în decizie se precizează în mod clar faptul că toate răspunsurile oferite de salariată au avut un caracter evaziv care nu au putut lămuri aspectele supuse cercetării, fiind respectate în acest fel dispoziţiile art.268 alin.2 lit.c din Codul muncii.

De asemenea, se arată că instanţa de fond a apreciat eronat că, în decizia de concediere nu ar fi precizat actele normative, prevederile din Regulamentul Intern ce au fost încălcate, deşi pentru fiecare faptă imputată se menţionează şi dispoziţia din regulamentul intern ce nu a fost respectată.

Recurenta a făcut referire la dispoziţiile art.65 pct.a paragraful 4 şi art.65 pct.b paragraful 3 din acest Regulament, în ce priveşte abaterea disciplinară descrisă la punctul 1 al deciziei de concediere.

De asemenea, abaterea disciplinară prevăzută la pct.2 al deciziei de concediere, este descrisă în concret, cu referire la încălcarea art.65 pct.b paragraful 2 din S. interne. Aceleaşi precizări vizează şi abaterile disciplinare de la pct.3, 4 şi 5 din deciziei.

Instanţa de fond a motivat decizia şi prin faptul că în decizia de concediere nu s-a reţinut în mod concret când s-au săvârşit faptele, precum şi faptul că ar fi expirat termenul legal în care sancţiunea ar fi putut fi aplicată.

S-a demonstrat prin probele administrate la dosar că toate faptele imputate contestatoarei ca şi abateri disciplinare – pct.1-5 din decizia de concediere – sunt fapte care au un caracter continuu, astfel încât calculul termenului de 6 luni se face pornind de la ultimul act de executare (în cazul abaterilor comisive) sau de la data la care cel în cauză este pus în imposibilitatea de a insista în atitudinea omisivă culpabilă (în cazul abaterilor ce constau în omisiunea îndeplinirii obligaţiilor legale şi/sau de serviciu).

Astfel, în luna mai 2008, Comisia desemnată pentru a verifica situaţiile contabile, a constatat că D. D. F., E. Direcţiei Economice, a făcut înregistrări contabile aferente anilor 2006, respectiv 2007 abia în luna aprilie a anului 2008. Responsabilă este contestatoarea în calitatea pe care o deţine, respectiv cea de director economic. Chiar raportul întocmit de comisa numită prin deciziile 8/13.05.2008, respectiv 9/27.05.2008 (raport nr.669/03.06.2008), menţionează la pct.7 că „deşi la finalul anului 2006 s-a constatat un sold de aproape 50.000 lei pentru acest cont, nu s-a făcut nici un demers pentru a cunoaşte componenta acestui sold, ci directorul economic s-a mulţumit cu mutarea lui în alt cont, fără să întreprindă nici o măsură în timpul anului 2007 pentru aflarea componentei soldului. Din discuţiile purtate cu reprezentantul auditorului financiar intern, comisia a constatat că abia în luna aprilie 2008 a fost identificată componenta soldului şi înregistrata ca atare”.

Caracterul vădit continuu al abaterilor săvârşite - fie că acestea au constat în acţiuni - (organizarea şi conducerea defectuoasă a direcţiei economice - pct.2 din decizia de concediere, efectuarea de înregistrări financiar-contabile în lipsa documentelor justificative - pct.1 din decizie, neînregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor economic-financiare, pct.3 din decizie), fie în inacţiuni (neexercitarea controlului financiar preventiv – pct.4 din decizie şi nerespectarea principiilor contabile ale prudentei şi independenţei-pct 5 din decizie), demonstrează netemeinicia deciziei instanţei de fond şi cu privire la aprecierea în sensul că s-a depăşit termenul de 6 luni de la data săvârşirii abaterilor disciplinare, ca şi condiţie de valabilitate a aplicării sancţiunii disciplinare.

Recurenta-pârâtă a mai invocat şi dispoziţiile art.304¹ C.pr.civ., în sensul temeiniciei şi legalităţii măsurii de concediere.

Astfel, se arată că în ceea ce priveşte lipsa unor documente justificative aferente înregistrărilor financiar-contabile pentru anii 2006-2007, contestatoarea, prin adresa pe care a înaintat-o Comisiei de cercetare disciplinară recunoaşte ca aceste documente nu există. O altă faptă pentru care a fost sancţionată contestatoarea şi pe care aceasta a recunoscut-o implicit în cursul cercetării disciplinare prealabile (aşa cum se poate vedea din procesul-verbal din data de 16.06.2008) constă în efectuarea de înregistrări contabile cu încălcarea principiului conform căruia înregistrările în contabilitate se fac în mod cronologic şi sistematic.

Contestatoarea a recunoscut atât prin întâmpinare cât şi prin răspunsul la interogatoriul care i-a fost administrat că nu a efectuat controlul financiar preventiv, deşi aceasta obligaţie îi revenea conform regulamentului intern.

Contestatoarea susţine că nu ar fi existat proceduri, însa acest control presupunea efectuarea de verificări asupra documentelor şi înregistrărilor contabile în scopul depistării eventualelor probleme (erori sau fraude), nefiind deci necesar să existe un document în plus faţă de regulamentul intern, care de altfel stabileşte printre regulile după care îşi desfăşoară activitatea departamentul contabil şi efectuarea controlului financiar preventiv. Dacă ar fi considerat că mai are nevoie de vreo precizare în ceea ce priveşte acest aspect ar fi trebuit cel mult să învedereze conducerii societăţii şi să facă propuneri în acest sens. Cu atât mai mult cu cât în calitate de Director Economic avea obligaţia să coordoneze departamentul contabil.

Din analiza tuturor documentelor contabile a reieşit că intimata F. D. D. în mod intenţionat a făcut o serie de înregistrări contabile într-o manieră care să îi permită pierderea evidenţei pentru anumite sume înregistrate în contabilitate, sume pe care salariaţii le primeau fie ca avansuri din salarii, fie la plecarea în delegaţii.

Se mai susţine că instanţa de fond, cu aplicarea greşită a legii, nu a luat în considerare toate aspectele invocate de recurentă şi a considerat nelegală măsura concedierii. În opinia recurentei, prin soluţia dispusă de instanţa de fond s-a creat o situaţie în care se tolerează un comportament total neadecvat nici unui salariat, cu atât mai puţin unui Director economic, funcţie pe care intimata a deţinut-o înainte de concediere. O persoană care ocupă funcţia de Director economic trebuie să fie integră, morală, corectă şi să se implice în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu specifice, atitudinea acesteia şi respectarea îndatoririlor de serviciu trebuie să fie lipsite de reproş.

La termenul de judecată de la 5 octombrie 2009 Curtea, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii declarării recursului formulat de recurenta D. D. F., aspect faţă de care se va pronunţa cu prioritate, asupra acestei excepţii, conform dispoziţiilor art.137 alin.1 C.pr.civ.

Astfel, excepţia este întemeiată pentru următoarele:

Conform dispoziţiilor art.80 din Legea nr.168/1999 „termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

În cauză, contestatoarea a primit hotărârea recurată la data de 31.03.2009, conform menţiunii existente la fila 387 din dosarul de fond, pe dovada de comunicare.

Recursul a fost declarat la data de 15.04.2009 potrivit rezoluţiei de la fila 2 din dosarul de recurs, peste termenul de 10 zile prevăzut de dispoziţiile legale arătata mai sus.

Faţă de aceste aspecte, Curtea, în baza‚ dispoziţiilor art.301 C.pr.civ., coroborate cu dispoziţiile art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul ca fiind tardiv declarat.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. SA, Curtea, analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate cât şi de dispoziţiile legale incidente în materie, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Hotărârea judecătorească recurată nu este afectată de motivul de modificare prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.6 C.pr.civ., instanţa de fond pronunţându-se în limitele investirii sale conform dispoziţiile art.129 alin.6 C.pr.civ., şi respectând principiul disponibilităţii în procesul civil.

Potrivit dispoziţiilor art.78 Codul muncii – în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic şi nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

Ca urmare, împrejurarea că reclamanta a contestat decizia de concediere şi nu a solicitat în mod expres anularea nu este de natură a conduce la concluzia că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, de vreme ce dispoziţiile legale menţionate obligă instanţa de judecată ce constată nelegalitatea unei concedieri să dispună anularea deciziei respective.

De asemenea, hotărârea judecătorească nu este afectată nici de motivul de modificare prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ., instanţa de fond reţinând în mod corect situaţia de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte menţiunile necesare pe care trebuia să le conţină decizia de concediere, instanţa de fond, în mod nelegal, a stabilit că au fost încălcate dispoziţiile art.268 alin.2 Codul muncii.

Deşi recurenta susţine că în cuprinsul deciziei de concediere au fost descrise în amănunt faptele ce constituie abaterile disciplinare această susţinere nu este confirmată de conţinutul deciziei de concediere.

Decizia de concediere conţine referiri generale la anumite deficienţe ale activităţii economico-financiare ale societăţii, fără a se preciza, în concret, faptele ce constituie abateri disciplinare, data la care au fost săvârşite şi data la care a luat cunoştinţă de săvârşirea acestor fapte.

În acest context împrejurarea că pentru fiecare faptă imputată, recurenta a precizat dispoziţiile din Regulamentul Intern încălcate nu poate suplini vătămarea produsă contestatoarei prin lipsa descrierii în concret a faptelor săvârşite.

Sancţiunea prevăzută de art.268 alin.2 Codul muncii fiind nulitatea absolută, în mod corect, instanţa de fond nu a analizat temeinicia motivelor concedierii şi, ca urmare, nici criticile formulate de recurentă întemeiate pe dispoziţiile art.304¹ C.pr.civ., nu se mai impun a fi analizate, depăşind cadrul procesual în care s-a pronunţat instanţa de fond.

Faţă de aceste considerente, Curtea făcând aplicarea dispoziţiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., urmează a respinge, recursul declarat de Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. SA, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurenta D. D. F., împotriva sentinţei civile nr.1635/26.02.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.29715/3/LM/2008.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Societatea de Administrare a J.iţiilor Muntenia J. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

N. D. O. S. E. A

T. J. D.

GREFIER,

O. H. M.

Red: M.C.S.

Dact.: A.C./2ex.

19.10.2009

Jud. fond: E. E.; Dalina P.