Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR(...)

D E C I Z I A NR. 1650

Şedinţa publică din data de 18 august 2009

Preşedinte – (...) (...)

Judecători – (...) (...) (...)

– (...) E.

Grefier – S. D.

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de reclamanţii M. D., P. M., U. O., toţi cu domiciliul ales în P,(...), (...).11, .A, .2, judeţul P – la Cabinet de avocatură T. N., împotriva sentinţei civile nr.1090 din 22 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC „E.” SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanţei de grefierul de şedinţă că recursul este declarat în termen, nemotivat, scutit de plata taxei de timbru.

Curtea, din oficiu invocă excepţia nulităţii recursului faţă de împrejurarea că acesta nu a fost motivat şi rămâne în pronunţare asupra excepţiei.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a, reclamanţii M. D., P. M. şi U. O. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA B, solicitând instanţei, ca prin sentinţa ce o va pronunţa să fie obligată pârâta la plata drepturilor băneşti neacordate conf.art.176 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anii 2005-2007, reprezentând aprovizionare toamnă - iarnă în luna octombrie, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru perioada lucrată, drepturi actualizate la data plăţii; c/valoarea diferenţei de preţ dintre preţul pe litrul de benzină avut în vedere la data compensării, 1997, şi preţul real al litrului de benzină în anul 2005-conf.art.187 al.1 şi 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anul 2005 rap.la art.2, 3, 5 şi 6 din D.; la plata drepturilor salariale reprezentând plăţi compensatorii acordate în temeiul disp.art.50 din CCM în valoare de 15 salarii medii brute completate cu prevederile Planului Social, pct.4 însuşit de pârâţi, anexat la CCM pe anul 2005, actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că, potrivit art.176 alin.l şi 2 din D. pe anul 2005, cu ocazia unor evenimente anuale Paşte, ziua meseriei, C, precum şi în luna octombrie, salariaţii urmau să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, fiecare dintre acestea având un cuantum de un salariu minim pe ramură stabilit conform prevederilor contractului, art.243 alin.l şi 2 din Codul muncii stabilind că executarea CCM este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate din contract atrage răspunderea părţilor ce se fac vinovate de acestea.

S-a mai susţinut în motivarea acţiunii de către reclamanţi că pârâta nu şi-a executat obligaţia asumată privind plata în luna octombrie a fiecărui an a unui salariu minim pe ramură, iar aceasta datorează suplimentările salariale pe anul 2005 reclamanţilor.

Prin întâmpinarea depusă la data de 17.12.2008, pârâta SC E. SA a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor susţinând că, întrucât venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost inclus în salariul de bază al fiecărui salariat, acţiunea a fost introdusă cu depăşirea termenului de 6 luni prev. de art.283 din Codul muncii, iar reclamanţii îşi precizează creanţa pretinsă prin invocarea art.176 din CCM.

Prin sentinţa civilă nr.1090 din 22 mai 2009 T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocate de pârâtă prin întâmpinare. A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a analizat mai întâi excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a reţinut că, potrivit art.283 alin.l lit.e din Codul muncii, dreptul la acţiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului. În ceea ce priveşte drepturile salariale prin acelaşi articol la lit.d s-a prevăzut un termen de 3 ani, aplicabil în toate situaţiile în care obiectul acţiunii îl constituie pretenţiile salariale indiferent de izvorul acestora.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, prima instanţă a constatat că este neîntemeiata, deoarece reclamanţii au fost salariaţi ai societăţii parte, calitate în care pot formula acţiuni privind plata unor drepturi salariale, decurgând din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

Ca urmare, în baza art.138 din Codul muncii, a respins ca neîntemeiate excepţiile.

Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că acţiunea este neîntemeiată, întrucât, art.176 al.3 din CCM pe anii 1997-1998, 2002, şi adresei nr.212/1998, începând cu 01.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază al salariaţilor pârâtei, salarii ce au fost majorate cu 5%.

Aşadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că reclamanţii au fost salariaţii pârâtei, suplimentările salariale constând în aprovizionare toamnă-iarnă, au fost incluse în salariul de bază începând cu 01.06.1997 şi nu există la dosar un CCM pe anii 2005-2007 care să prevadă în favoarea reclamanţilor, dreptul de a încasa c/valoarea acestor suplimentări salariale şi că acestea nu ar mai fi fost incluse în salariul de baza pe anii 2005-2007.

Prin urmare, instanţa de fond, având în vedere aceste considerente şi ţinând seama de disp.art.176 al.3 din CCM pe anii 1997, 1998, 2002, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

A mai reţinut că, din raportul de expertiza rezultă că în cadrul Sucursalei E. suplimentările salariale au avut loc începând cu 01.6.199 când s-au egalizat grilele de salarizare ale Suc E. cu cele ale SN E., reaşezare care a reprezentat o creştere majoră a salariilor având ca pondere între 50% şi 60 % .

Potrivit concluziilor aceluiaşi raport de expertiză, prin decizia nr. 189/1991 după negocierea salariilor de bază a sumei fixe de 133.000 lei aceasta era compusă din116.000 lei ajutor ocazional acordat conform CCM la nivel de unitate şi 17000 lei compensaţie conform HG nr. 860/1996.

Raportul de expertiză a concluzionat, de asemenea, că suma fixă de 133.000 lei este compusă din116.000 lei reprezentând c.valoarea celor 40 l. benzină şi 17.000 lei reprezentând compensaţia pentru energie electrică şi termică, suplimentări ce au devenit elemente constitutive ale salariului, şi se dobândesc cu caracter permanent, astfel încât salariul nu poate fi indexat cu diferenţa dintre preţul unui litru de benzină de la data de 31.12.1997 şi preţul unui litru la data de 31.12.2005, 2006, 2007.

Prin dispoziţiile art.137 din CCM pe ramură, se prevede că prin contractele de muncă încheiate de agent economic unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază.

Condiţiile şi criteriile de acordare a adaosurilor potrivit art. 176 alin.l şi 2 din CCM urmează a se stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare iar cu 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizaţiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.

Cum în cauza de faţă reclamanţii nu au făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prev. de art.176 alin.l si 2 din CCM, acţiunea privind acest capăt de cerere, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Au mai arătat reclamanţii în motivarea acţiunii ca au fost salariaţii pârâtei şi au fost disponibilizaţi din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, astfel încât conform art.50(1) din C.C.M. 2005-2006 trebuiau sa primească la momentul indisponibilizării drept compensaţie, o indemnizaţie minimă de concediere în funcţie de vechimea în muncă în E. de 1,5 până la 4 salarii medii nete.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiata arătând ca dispoziţiile art.50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaţilor cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social ca urmare a negocierilor purtate între G. E. şi SC E. SA şi aceste ultime dispoziţii au devenit obligatorii pentru ambele părţi semnatare.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului şi conform cărţilor de muncă existente la dosar, reclamanţii au avut calitatea de salariaţi ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 şi 66 din Codul muncii.

Cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanţii au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere, menţionându-se la art.6 din aceste decizii că valoarea indemnizaţiei de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu cele ale planului social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului.

Disp.art.50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menţionându-se la alin.4 al aceluiaşi articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

La punctul 4 din Planul social se prevede ca angajaţii vor primi în funcţie de vechimea în E., următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere şi anume: 0,5 – 5 ani – opt salarii medii brute pe E. ; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe E. şi peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe E..

Aşadar, din probele administrate în cauză rezultă că reclamanţii au fost salariaţii pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art.65 şi 66 din CCM, ocazie cu care aceştia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere în funcţie de vechimea avută în E., în conformitate cu dispoziţiile art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social.

Ca atare, atât timp cât reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art. 4 din Planul social înseamnă ca pretenţia lor de a fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizaţii de concediere este neîntemeiata.

Susţinerea reclamanţilor în sensul că indemnizaţia minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plăţile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social nu poate fi avută în vedere întrucât prin planul social s-a avut în vedere crearea unor condiţii mai avantajoase pentru salariaţi decât cele prevăzute de art.50 din CCM şi nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar daca prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizaţiile de concediere, ar fi însemnat ca în planul social să se prevadă în mod expres ca pe lângă indemnizaţia de concediere prevăzută de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească şi indemnizaţia de concediere prevăzuta de art. 4 din Planul social, ceea ce însă nu există.

De altfel, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.50 CCM şi nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu ţin de persoana salariatului, aceleaşi drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere de doua ori, ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiata şi cu privire la acest capăt de cerere, caz în care nu se justifica nici acordarea unor despăgubiri şi unor daune morale în condiţiile în care pârâta nu a cauzat niciun prejudiciu reclamanţilor.

Împotriva sentinţei primei instanţe reclamanţii au declarat, în termen legal, recurs, fără a indica motivele de casare.

Art.80 din Legea nr.168/1999 stabileşte că termenul de declarare a recursului este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţare de instanţa de fond.

Potrivit disp. art.306 C.pr.civ., Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin.2, respectiv motivele de ordine publică, care pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, obligată să le pună în dezbaterea părţilor. Art.303 alin.1 şi 2 C.pr.civ., stabilesc că Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs şi, respectiv că Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Curtea reţine că reclamanţii au formulat recurs la data de 29 iunie 2009, arătând că motivele le vor depune ulterior, după motivarea sentinţei, deşi sentinţa le-a fost comunicată la data de 23 iunie 2009, aşa cum rezutlă din dovezile de comunicare depuse la dosarul de fond (filele 159-161). Recurenţii nu şi-au motivat însă recursul nici până la termenul din 18.08.2008.

Faţă de considerentele ce preced şi constatând că în cauză nu sunt incidente nulităţi de ordine publică pe care instanţa să le pună din oficiu în dezbaterea părţilor, Curtea va admite excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, iar în baza dispoziţiilor legale mai sus menţionate va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite excepţia nulităţii recursului invocată, din oficiu, de instanţă.

Constată nul recursul declarat de reclamanţii M. D., P. M. şi U. O., toţi cu domiciliul ales în P,(...), (...).11, .A, .2, judeţul P – la Cabinet de avocatură T. N., împotriva sentinţei civile nr.1090 din 22 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 august 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) E.

Grefier,

S. D.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.6 ex./27.08.2009

L.C./E.R.C.

E..fond nr(...) Trib.P

Jud.fond D. O.

(...) R