Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale,

pentru minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 400/R/2010

Şedinţa publică din 22 februarie 2010

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...)

: (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii O. H., U. U., E. G şi E. (...) împotriva sentinţei civile nr. 314 din 9 februarie 2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), privind şi pe pârâta (...) E. SA, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reprezentantul reclamanţilor recurenţi O. H., U. U., E. G Şi E. E., avocat N. E., fără împuternicire avocaţială la dosar, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin Decizia nr. 1381 din 27 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională s-a respins, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii invocată de pârâta intimată (...) E. SA.

Reprezentantul reclamanţilor recurenţi arată că nu mai are alte cereri în probaţiune de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul în susţinerea recursului.

Reprezentantul reclamanţilor recurenţi solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că aplicarea dispoziţiilor art. 283 lit. c din Codul muncii nu este cel pe care instanţa de fond s-a pronunţat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr. 314 din 9 februarie 2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii O. H., U. U., E. G, E. (D.) (...) în contradictoriu cu pârâta (...) E. SA B, având ca obiect un conflict de drepturi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta a emis deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă al reclamanţilor în temeiul art.65 şi 66 C.muncii la data de 13.01.2007.

La art.6 din aceste decizii se prevede că valoarea netă a indemnizaţiei de concediere ce va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 CCM, completate cu prevederile planului social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului este de 10631 lei.

Potrivit prevederilor art.50 C.C.M. la concedierile care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte o indemnizaţie de concediere de 2 salarii medii nete pentru vechimea de la 3 la 10 ani.

Conform prevederilor art.128 pct.6 C.C.M. salariaţii E. aflaţi in evidenţă la data de 01.01.2006 vor beneficia de o creştere medie cu 10% a salariilor de bază.

E., în calitate de angajator şi G. E. au semnat Planul social la data de 21.04.2005 care constituie o anexă la CCM şi face parte integrantă din acesta.

Acest plan social a fost modificat la data de 09.01.2006 şi art.4 prevedea că în funcţie de vechimea în E. angajaţii vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere – 12 salarii medii brute pe E. pentru vechime de la 5 la 15 ani.

Salariul mediu brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea indemnizaţiei de concediere se stabileşte ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

În speţă, reclamanţii au fost concediaţi la data de 13.01.2006 şi li se cuvin 12 salarii medii brute la E., cu titlu de indemnizaţie de concediere. Salariul mediu brut lunar luat în calcul este cel din anul 2005 fără creşterea de 10%.

Indemnizaţia de concediere a fost stabilită prin deciziile de concediere care nu au fost contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării aşa cum prevede art.283 al.1 lit.a din Legea nr. 53/2003, astfel că dreptul reclamanţilor la acţiune este prescris.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanţii O. H., U. U., E. G şi E. (...), solicitând admiterea recursului şi schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii prescripţiei invocate de către pârâtă şi obligarea pârâtei la plata sumelor de bani solicitate şi motivate în acţiunea introductiva şi în precizarea de acţiune şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata în fond şi recurs.

În motivarea recursului reclamanţii au arătat că în situaţia desfacerii contractului de muncă în temeiul art.65 alin.1 C.M. ca urmare a reorganizării activităţii compensaţia bănească prin CCM-ul aplicabil are natura unei despăgubiri băneşti menite să dezdăuneze pe salariat în cazul în care i-a fost desfăcut contractul de muncă din cauze neimputabile. Prin urmare dreptul la aceste compensaţii băneşti se prescrie în termen de 3 ani conform art.283 lit.c din Codul muncii.

În ceea ce priveşte prescripţia de 30 zile reţinută de către instanţe pentru a admite excepţia, Curtea Constituţională în motivarea deciziilor pronunţate a arătat că termenul de 30 de zile vizează nemijlocit contractul de muncă şi are în vedere necesitatea de soluţionare grabnică a conflictelor de muncă, ceea ce reprezintă o garanţie legală a dreptului la muncă, reglementat de art.41 din Constituţie, iar situaţia reglementată de art.283 alin.1 lit.c se referă la faptul că obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor despăgubiri salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

Pârâta S.C. E. S.A a depus întâmpinare prin care a arătat că în raport de obiectul acţiunii deduse judecăţii sunt incidente dispoziţiile art.283 alin.1 lit.a Codul muncii.

Ulterior, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a primei instanţe, apreciind că art. 298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu a abrogat art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabileşte competenţa de soluţionarea a conflictelor de drepturi în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea.

În acest sens, pârâta a apreciat că abrogarea implicită nu este posibilă în raport de dispoziţiile art. 62 şi 63 din Legea nr. 24/2000.

Reclamantul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:

Sub aspectul competenţei teritoriale, Curtea constată că art. 72 din Legea nr. 168/1999 a fost abrogat implicit prin art. 298 alin. 2 ultima liniuţă din Codul muncii, coroborat cu art. 284 alin. 2 din acelaşi act normativ.

În acest sens, Curtea observă că deşi Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde şi norme speciale de procedură referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi, cum sunt capitolul II şi III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forţei ierarhice a celor două norme, precum şi valabilitatea doar a normei ulterioare deoarece tratează strict aceeaşi probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile.

Prin urmare, T r i b u n a l u l u i C l u j îi revine competenţa teritorială de soluţionare în primă instanţă a acţiunii reclamatului.

Motivul de recurs referitor la prescrierea acţiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acţiunea este întemeiat.

Art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de munca pot fi formulate:

a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor fata de angajator;

Potrivit alineatului 2 al aceleiaşi norme citate, „ În toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.”

Prin urmare, ipoteza prevăzută de art.283 alin.1 lit.a) Codul muncii are în vedere situaţia în care se contestă o decizie de sancţionare, concediere, suspendare, fără a cuprinde în sfera sa şi acţiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale chiar dacă prin decizia de concediere sunt acordate unele măsuri de protecţie sociale.

Împrejurarea că scriptic decizia de concediere face corp comun cu măsura acordării plăţilor compensatorii fiecare având propriul regim juridic nu face inaplicabil dispoziţiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, deoarece în caz contrar reducerea semnificativă a termenului de prescripţie de la 3 ani la 30 de zile ar încălca principiul care enunţă interdicţia renunţării la drepturile recunoscute salariatului prin lege (art.38 Codul muncii), precum şi normele imperative care reglementează prescripţia extinctivă.

În consecinţă, constatând că greşita soluţionare a acţiunii în temeiul excepţiei prescripţiei a determinat necercetarea fondului litigiului dedus judecăţii, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ. va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, care în baza art.316 C.pr.civ., va avea în vedere că acţiunea înregistrată la data de 19.09.2008 se referă la drepturi născute în 2007, fiind formulată în termenul legal de 3 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamanţii O. H., U. U., E. G şi E. (...) împotriva sentinţei civile nr. 314 din 09.02.2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o casează în întregime şi, în consecinţă trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, T r i b u n a l u l C l u j.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 22 februarie 2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

(...) (...)

Red.L.D./Dact.S.M.

7 ex./09.03.2010

Jud.fond:P.V. şi E.E.