• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 7248 din data 2009-12-09
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR(...) - drepturi băneşti –

 

 

 

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7248

Şedinţa publică de la 09 E. 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

 

*******

 

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA – membru P. Grup, împotriva sentinţei civile nr.5549/23.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă E. E., având ca obiect, drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat N. J., lipsind intimata reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat N. J. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

Depune concluzii scrise.

 

 

CURTEA

 

 

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr.5549/23.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), a fost admisă acţiune formulată de reclamanta E. E., in contradictoriu cu intimata SC E. SA.

A fost obligată pârâta la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre salariile medii brute acordate şi calculate la nivelul anului 2007 şi salariile medii brute cuvenite la momentul concedierii, conform Planului Social pe anul 2007, sume ce vor fi reactualizate la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a respins-o cu motivarea că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei extinctive de trei ani, şi nu aceleia invocată de către intimată şi prevăzută la art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.

Petenta a fost concediată în data de 14.01.2008, în temeiul art.65 şi art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din datele de 07.06.2005 şi 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” – invocat, de altfel, şi de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al S.C. E. S.A., „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, în cazul petentilor, peste 15 ani - 5 salarii medii nete.

Se menţionează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform adresei nr.504/11.06.2007, începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale S.C. E. S.A., conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între G. E. şi conducerea S.C. E. S.A., se va aplica cuantumul de 2.000 lei RON pentru salariul mediu brut.

Conform Planului Social susmenţionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că indemnizaţia de concediere acordată potrivit pct. 4 din Planul Social E. a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe E. din anul 2006, ci din anul 2007, sumă brută din care au fost reţinute impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări sociale în cotele prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. SA – Membru P. Grup, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prima critică vizează modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează fondul cauzei, recurenta învederând, mai întâi, că reclamantul nu putea beneficia şi de prevederile art. 50 din CCM, atâta timp cât părţile semnatare ale Planului social şi ale amendamentelor care l-au modificat, au statuat că cele două categorii de măsuri nu pot fi cumulate,

În ceea ce priveşte cererea de plată a diferenţei de indemnizaţie de concediere, instanţa de fond a menţionat că aceasta trebuia calculată pe baza unui salariu mediu pe anul 2008.

Această motivare nu poate fi avută în vedere întrucât raporturile de muncă ale părţilor au încetat la data de 14 ianuarie 2008, astfel că, salariul mediu brut care trebuie luat în considerare pentru stabilirea indemnizaţiei de concediere trebuie să fie cel din anul 2007 şi nu cel din anul 2008, aşa cum în mod greşit a stabilit prima instanţă.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat şi urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

A. Cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea reţine că dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Esenţial pentru stabilirea termenului de prescripţie aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ci trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizaţii .

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă indemnizaţia de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, indemnizaţie care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. c din Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

B. Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt parţial întemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Prima dintre criticile ce vizează fondul cauzei nu poate fi primită ca fondată, dat fiind că obiectul cererii de chemare în judecată nu îl constituie decât obligarea pârâtei SC E. S.A la plata drepturilor băneşti constând în echivalentul a 12 salarii medii brute la nivel de E., conform pct. 4 din Planul Social, nu şi obligarea la plata indemnizaţiei prev. de art. 50 CCM.

De altfel, observând dispozitivul sentinţei recurate, această obligaţie nu este menţionată nici de către instanţa de fond, astfel că această primă critică este lipsită de obiect.

Referitor la cea de a doua critica ce priveşte diferenţele salariale dintre salariile medii brute acordate şi cele calculate şi acordate la nivelul anului 2007 şi salariile medii brute cuvenite la momentul concedierii, Curtea reţine următoarele:

Potrivit pct. 4 din Amendamentul nr. 1 la Planul Social E., salariul mediu brut pe E. care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate salariaţilor în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Din chiar petitul cererii de chemare în judecată dar şi din Decizia nr. 1/14 ian. 2008 privind încetarea contractului individual de muncă şi carnetul de muncă al reclamantei, se reţine că raporturile de muncă ale reclamantului cu unitatea pârâtă au încetat la data de 14 ianuarie 2008.

Prin urmare, rezultă că indemnizaţia de concediere acordată reclamantului a fost calculată corect de către angajator, prin raportare la salariile brute acordate salariaţilor în anul 2007, astfel că se constată întemeiată această critică formulată de către recurenta pârâtă.

Faţă de cele arătate anterior, date fiind dispoziţiile art. 304 pct. 9 rap. la art. 3041 şi art. 312 cod. pr. civ., Curtea va admite recursul, va modifica sentinţa şi va respinge acţiunea.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA – membru P. Grup, împotriva sentinţei civile nr. 5549/23.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă E. E., având ca obiect, drepturi băneşti.

Modifică sentinţa civile nr. 5549/23.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în sensul că respinge acţiunea reclamantei E. E., formulată împotriva pârâtei SC E. SA – Membru P. Grup.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.12.2009.

 

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

Grefier,

(...) (...)

 

Red. Jud. LE/ 2 ex./ 20 ian. 2010

Tehn. red. IB /2 ex /16.12.2009

Jud. fond / S V. şi E T.

 

 

 

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑