R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 1085 Şedinţa publică de la 12 Februarie 2010 Complet constituit din: Preşedinte: (...) (...)-(...) Judecător: (...) (...) Judecător: (...) N. Grefier: B. H. Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC E. D. SA prin lichidator judiciar S. Insolvency Specialists T. împotriva sentinţei nr. 6814/24.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. D. J., având ca obiect drepturi băneşti. La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic E. N., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că prin serviciul registratură unitatea pârâtă a depus o cerere prin care solicită repunerea pe rol a cauzei, recursul fiind declarat cu depăşirea termenului legal de 10 zile. Reprezentanta convenţională a unităţii recurente solicită repunerea pe rol a cauzei şi judecarea recursului. Curtea, în temeiul art. 245 Cod proc. civ., admite cererea recurentei-pârâte şi repune pe rol cauza. După care, din oficiu, în baza art. 80 din Legea nr. 167/1999 coroborat cu art. 301 Cod proc. civ., invocă excepţia tardivităţii recursului. Consilier juridic E. N. pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de respingere a excepţiei, recursul fiind declarat în termen legal, iar pe fond – admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii. Curtea, faţă de dispoziţiile art. 137 Cod proc. civ., rămâne în pronunţare asupra excepţiei tardivităţii recursului. CURTEA, Asupra recursului civil de faţă, Prin sentinţa civilă nr. 6814 din 24 noiembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosar nr(...), s-a admis acţiunea formulată de petent E. D. J., în contradictoriu cu intimata S.C. E. D.S.A. B. A fost obligată intimata să plătească petentului contravaloarea a 5 salarii medii nete la nivelul societăţii cuvenite şi neacordate la data încetării contractului individual de muncă, sumă actualizată la data plăţii efective. A fost obligată intimata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele: Atât planul social cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor. Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării. Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2. În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa a considerat că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996. Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008 „la concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” , în cazul petentului - peste 10 ani vechime - 4 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică şi acestuia. În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”. Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2008. Cum intimata nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 5 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă, aplicabil la data concedierii. instanţa a admis acţiunea şi a obligat intimata la plata drepturilor solicitate în cuantum de 5 salarii medii pe unitate . Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC E. D. SA în temeiul dispoziţiilor art.299, art.3021 , art.303 alin.1 şi art.3041 cod pr.civilă. În motivarea recursului, se arată că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de chemare in judecata, considerând întemeiată cererea fostului salariat al SC E. D. SA de a-i fi acordata de doua ori indemnizaţia de concediere .Or, art. 50 alin (1) din CCM prevede in mod foarte clar faptul ca, la concedierile individuale , care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul ii plăteşte,..., o indemnizaţie minima de concediere,... Acest drept al angajaţilor este acordat o singura data . Evident cuantumul indemnizaţiei de concediere, conform alin (3) ai articolului 50 din CCM a fost stabilit, efectiv, prin negociere cu G. E., valorile indicate de alin. (1) fiind valorile minime de la care au început negocierile. Toţi foştii salariaţi ai SC E. D. SA, (care au încetat raporturile de munca cu aceasta prin concediere), au primit indemnizaţia de concediere in funcţie de vechimea fiecăruia in petrol, sumele acordate fiind stabilite in fiecare an prin încheierea acordurilor sociale. Constatările instanţei de fond in sensul ca : "parata nu a făcut dovada achitării indemnizaţiei de concediere prevăzuta de ort. 50 alin. l din contractul colectiv de munca, indemnizaţie care, din analiza unitara a dispoziţiilor art. 50, in integralitatea sa, este distincta de cea acordata, motiv pentru care instanţe apreciază aceasta solicitare a reclamantului ca fiind întemeiata.", nu fac altceva decât sa confirme ca , asemeni petenţilor, nici Tribunalul nu a înţeles exact situaţia reala a acordării indemnizaţiilor de concediere dând o interpretare total eronata clauzelor inserate la art. 50 din CCM. Prin acordurile sociale încheiate de părţile CCM si semnate de către reprezentanţii acestora, nu s-a făcut altceva decât sa se stabilească, in beneficiul angajaţilor, acordarea unor sume de bani mult mai mari decât cele stabilite prin CCM. Instanţa de fond, prin hotărârea pronunţata nu a făcut altceva decât sa oblige recurenta la plata de doua ori a dreptului bănesc numit indemnizaţie de concediere, cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizaţia acordata conform acordurilor sociale) cu cele mai puţin favorabile (indemnizaţia ce se acorda pana la momentul încheierii acordurilor sociale si care se calcula prin cumulul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete). Instanţa de fond, prin admiterea cererii, a ignorat convenţia părţilor CCM, trecând peste puterea de lege a unei convenţii legal încheiate, interpretând clauzele CCM, total opus fata de voinţa pârtilor, exprimata in mod clar si fără a lasă loc interpretărilor , faptul ca salariaţii care sunt concediaţi din motive care nu ţin de persoana acestora primesc o singura suma de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere. Astfel, prin acordul social încheiat la 07.12.2005 s-a convenit asupra măsurii de atenuare a consecinţelor concedierii prin plata unei indemnizaţii de concediere,..., mai mare decât cea stabilita prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin acordurile sociale încheiate la 03.01.2006 si 29.01.2007 , tocmai pentru a fi evitate interpretările , părţile CCM inserează următoarea explicaţie :"pentru a evita orice neînţelegere in legătura cu suma de bani ce urmează a fi primita de către fiecare angajat, cu titlu de indemnizaţie de concediere, Porţile convin ca persoanele afectate de măsura concedierii colective vor primi, in funcţie de vechimea in petrol, numai suma O. ce este înscrisa in tabelul de mai sus,... " Prin B. SOCIALE încheiate la 07.12.2005, 03.01.2006 si 29.01.2007 semnate si recunoscute de către ambele părţi semnatare ale CCM, au fost stabilite următoarele: -plata unei indemnizaţii de concediere, in funcţie de vechimea in petrol, mai mare decât cea stabilita prin Contractul Colectiv de Munca si -stabilirea unor alte transe pentru vechimea in petrol, favorabile salariatului,după care se va calcula indemnizaţia de concediere... " Prin motivele de recurs sunt menţionate valorile sumelor convenite prin acordul social încheiat la 07.12.2005 cu titlu de indemnizaţie de concediere. Aceste acorduri sociale au fost încheiate cu un singur scop, acela de a stabili salariaţilor ce urmau sa fie concediaţi drepturi mai mari decât cele stabilite de art.50 alin.(l) din CCM. Recursul este tardiv. Instanţa, din oficiu , a pus în discuţie tardivitatea recursului declarat de pârâtă.. Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond. Articolul 103 cod procedură civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. În speţă, se constată că pârâta a primit sentinţa la data de 11 decembrie 2008 , conform dovezii de comunicare aflată la fila 26, dosar fond, astfel încât , potrivit prevederilor legale menţionate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentinţe a expirat la 22 decembrie 2008. Întrucât recursul a fost înregistrat la T r i b u n a l u l G o r j la 23 octombrie 2008 , iar recurenta nu a făcut dovada că depăşirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voinţa ei, instanţa urmează să respingă ca tardiv recursul. Cauza fiind soluţionată pe cale de excepţie, instanţa nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât , potrivit prevederilor art.137 cod procedură civilă soluţionarea cauzei pe cale de excepţie face de prisos cercetarea în fond a pricinii. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC E. D. SA prin lichidator judiciar S. Insolvency Specialists T. împotriva sentinţei nr. 6814/24.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. D. J., având ca obiect drepturi băneşti. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 Februarie 2010. Preşedinte, (...) (...)-(...) Judecător, (...) N. Judecător, (...) (...) Grefier, B. H. Red. Jud. M.P.P. 2 ex/IE/18.02.2010
Toate spetele
Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs
Hotararea nr. 1085 din data 2010-02-12
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova