Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 2183

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2009

Preşedinte - (...)-(...) (...)

Judecători - (...)-(...) (...)

- J.-(...) (...)

Grefier - E. T.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanţii E. E., (...) E., E. B., V. E., E. M., E. F. şi P. S., toţi cu domiciliul ales la cabinet avocatură (...) M. – P,(...), judeţ P, împotriva sentinţei civile nr.1093 din 22.05.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA B, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru recurenţii-reclamanţi avocat M. (...) din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocaţiale din 3.09.2009, intimata-pârâtă reprezentată de avocat E. M. din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocaţiale depuse la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care:

Avocat M. (...) având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat şi probe de administrat şi solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Avocat E. M. având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat şi probe de administrat şi solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat M. (...) având cuvântul pentru recurenţi solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru efectuarea expertizei contabile.

Critică sentinţa pronunţată la fond ca fiind nelegală şi netemeinică întrucât s-a reţinut în mod greşit că au solicitat o altă indemnizaţie de concediere , în fapt, reclamanţii solicitând obligarea intimatei la plata unor sume reprezentând diferenţe la indemnizaţiile de concediere achitate de angajator ca urmare a disponibilizărilor colective, care nu au fost calculate în mod corect, în conformitate cu prevederile art. 50 din CCM şi punctul 4 din Planul social.

Instanţa de fond nu a încuviinţat efectuarea în cauză a unei expertize contabile prin care să se verifice aceste susţineri şi să determine cuantumul sumelor neachitate, nedând dovadă de rol activ.

Apreciază că trebuia motivată această respingere a probei cu expertiză de specialitate, nefiind suficientă motivarea că s-a respins cererea întrucât sunt suficiente probe la dosar.

Solicită, în principal, casarea cu trimitere, iar în subsidiar, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Avocat E. M. având cuvântul pentru intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca temeinică şi legală.

Arată că la nivelul tuturor instanţelor s-a solicitat ca instanţa să recalculeze dacă dreptul solicitat a fost corect sau nu calculat.

SC E. SA, fără a fi obligată de vreo normă, a găsit necesar să modifice drepturile salariale, în favoarea salariaţilor, iar acum se cere instanţei de judecată să se calculeze dacă pârâta a avut prin serviciul special abilitatea calculării corecte a acestor drepturi, în condiţiile în care toate salariile compensatorii au fost identice pentru absolut toată lumea, algoritmul fiind identic pentru toţi salariaţii şi calculat conform punctului 4 din Planul social .Fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a sub nr(...), reclamanţii E. E., (...) E., E. B., V. E., E. M., E. F. şi P. S. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 4940,46 lei pentru fiecare dintre reclamanţii disponibilizaţi în anul 2006, respectiv de 5228,21 lei pentru fiecare dintre reclamanţii disponibilizaţi în anul 2007, ce au fost indicaţi, reprezentând diferenţa neachitată cu titlul de indemnizaţie de concediere.

S-a mai solicitat actualizarea sumelor în raport de indicele de inflaţie, precum şi obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat ca au fost salariaţii pârâtei, raporturile de muncă ale acestora încetând din iniţiativa angajatorului, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.

Au mai arătat reclamanţii că în raport de disp. art. 50 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2006 şi 2007 şi art.4 din Planul Social, anexă la CCM , salariaţii disponibilizaţi ca urmare a concedierilor colective aveau dreptul la indemnizaţii de concediere în cuantum de mai multe salarii medii brute, în funcţie de vechimea în E., algoritmul de calcul fiind următorul: indemnizaţia de concediere pentru anul 2006, respectiv pe 2007, trebuia să fie egală cu salariul mediu brut pe E. calculat pe baza celui din 2004 şi majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzut în CCM şi care a fost de 10% pentru anul 2006 şi de 12 % pentru anul 2007.

De asemenea, s-a arătat de către reclamanţi că deşi au fost disponibilizaţi în anii 2006 şi 2007, pârâta nu a aplicat procentul de 10%, respectiv 12% conform algoritmului descris în Planul Social, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la primirea unor sume de bani mai mari.

Totodată, s-a susţinut că pârâta a calculat în mod greşit impozitul la întreaga sumă acordată, încălcând art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal, ce statuează că sumele reprezentând plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului mediu pe unitate nu se impozitează, astfel că pârâta trebuia să reţină impozit numai pentru diferenţa dintre suma reprezentând 15 salarii medii brute, acordate conform deciziilor de concediere şi suma reprezentând 15 salarii medii nete, care nu sunt supuse impozitării, reieşind în final diferenţele solicitate prin acţiunea de faţă, conform situaţiei de calcul anexată acţiunii.

În drept, au fost invocate disp. art. 283 lit. c, art. 161 alin. 4 , art. 166 din Codul muncii, art. 50 din CCM pe 2006 şi 2007 şi pct. 4 din Planul Social anexă la CCM pe anii 2006-2007.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune susţinându-se că termenul de prescripţie aplicabil este cel de 30 zile de la comunicarea deciziei de concediere- care cuprindea şi cuantumul sumei acordate ca indemnizaţie de concediere-prevăzut de art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătându-se că dispoziţiile art. 50 din CCM au fost înlocuite, în avantajul salariaţilor, cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social, ca urmare a negocierilor purtate între G. E. şi SC E. SA , iar indemnizaţiile de concediere au fost corect calculate, în conformitate cu prevederile Planului Social, indicându-se în concret care a fost modalitatea de calcul, din sumele rezultate scăzându-se cota de impozit de 16%, rezultând în final suma netă achitată fiecărui reclamant, depunându-se şi o situaţie anexă privind modul de calcul general al indemnizaţiilor de concediere.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 1093 pronunţată la 22 mai 2009, T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, iar pe fond, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă este neîntemeiată, fiind respinsă pe motiv că în speţă sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, acţiunea fiind supusă termenului de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenţei drepturilor solicitate.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au fost salariaţii pârâtei, contractele de muncă ale acestora încetând în baza art. 65 si 66 din Codul muncii, iar cu ocazia concedierii, reclamanţii au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere, în funcţie de vechimea avută în E., în conformitate cu dispoziţiile art.50 din CCM completat cu art. 4 din Planul Social.

S-a mai arătat că dacă prin Planul Social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizaţiile de concediere, ar fi însemnat ca în Planul Social să se prevadă în mod expres că pe lângă indemnizaţia de concediere prevăzută de art. 50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească şi indemnizaţia de concediere prevăzută de art. 4 din Planul social.

Or, a reţinut tribunalul, art.4 din Planul Social prevede plata unor indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.50 CCM şi nicidecum cumularea lor întrucât, în caz contrar, ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu ţin de persoana salariatului aceleaşi drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere de două ori, ceea ce este inadmisibil.

De asemenea, s-a reţinut că la calcularea indemnizaţiilor de concediere acordate, s-a ţinut seama de dispoziţiile CCM, ale Planului Social, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. din anul anterior disponibilizării, la care s-a aplicat impozitul aferent prevăzut de normele legale în vigoare, motiv pentru care reclamanţii au încasat, la momentul disponibilizării, suma netă ce li s-a cuvenit.

S-a concluzionat că reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art.50 din CCM şi negociate prin Planul Social, considerente pentru care tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe reclamanţii au declarat recurs criticând-o ca nelegală şi netemeinică, invocând disp.art.304 pct.9 şi art.304 ¹Cod pr.civilă.

Susţin recurenţii că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii apreciindu-se eronat de către instanţa de fond că prin acţiune reclamanţii au solicitat o altă indemnizaţie de concediere în condiţiile în care aceştia au cerut obligarea intimatei la plata unor sume reprezentând diferenţe la indemnizaţiile de concediere achitate de angajator ca urmare a disponibilizărilor colective, indemnizaţii care nu au fost calculate corect, conform art. 50 din CCM 2006-2007 şi pct. 4 din Planul Social.

Astfel, recurenţii au susţinut că potrivit algoritmului de calcul menţionat la punctul 4 din Planul Social, la stabilirea acestor indemnizaţii trebuia să se ia în calcul valoarea salariului mediu brut din anul anterior concedierii, majorat cu procentajul cu care se majorează salariile prevăzut în CCM în anul disponibilizării, procentaj care apare inserat în art. 128 alin.6 din CCM pentru anul 2006, respectiv 2007, la care s-a făcut referire.

Se mai arată că instanţa s-a limitat la simple afirmaţii generice , fără a înţelege solicitarea recurenţilor, motivând sentinţa în sensul că au fost acordate un număr mai mare de salarii medii brute decât cele prevăzute la art. 50 din CCM 2006, 2007.

Se învederează, în continuare, că la pronunţarea soluţiei instanţa nu a avut în vedere algoritmul de calcul prevăzut la punctul 4 din Planul Social fiind firesc ca în raport de acest text, pentru anul 2006, să se calculeze salariul mediu brut pe E. din anul anterior (2005), majorat în anul 2006 , reprezentând anul disponibilizării, cu procentul de 10% prevăzut de art. 128 alin. 6 din CCM pe 2006, ceea ce nu s-a realizat în fapt, angajatorul neaplicând acel coeficient de creştere salarială atunci când a calculat indemnizaţiile de concediere.

Arată recurenţii că deşi potrivit art. 287 din Codul muncii, angajatorul are sarcina probei în litigiile de muncă, actele depuse în apărare de intimată nu probează aplicarea procentelor reprezentând creşterea salarială pe anii respectivi, conform pct. 4 din Planul Social, iar instanţa a respins în mod nejustificat proba cu expertiză contabilă solicitată de recurenţii-reclamanţi motivând aceasta prin faptul existenţei unor suficiente acte la dosar, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Prin urmare, susţin recurenţii, instanţa nu şi-a respectat obligaţia de a avea rol activ, probele au fost administrate incomplet, ceea ce dus la aprecierea eronată a acestora, actele dosarului neputând înlocui concluziile unui expert contabil, proba cu expertiză fiind pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, instanţa neintrând în cercetarea fondului.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea expertizei contabile.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă reprezentată fiind în instanţă, prin apărător ales, la termenul din 17.11.2009, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Este neîntemeiată susţinerea recurenţilor potrivit căreia fiind disponibilizaţi în anul 2006, respectiv 2007, la calculul indemnizaţiei de concediere acordată acestora trebuia să se aibă în vedere şi procentul de majorare a salariilor la nivel de societate pe anii în care a avut loc concedierea, câtă vreme, în raport de prevederile Planului Social încheiat între E. şi G. E., calculul indemnizaţiei de concediere s-a făcut în mod corect pornindu-se, ca bază de calcul, de la salariul mediu brut din E. pe anul 2004 aplicându-se procentul de creştere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, aşa cum acesta a fost calculat în anul anterior, astfel încât pentru cei disponibilizaţi în anul 2006, baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul 2005, calculat la rândul său pe baza celui din 2004, la care s-a aplicat procentul de creştere a salariului pe anul 2005, de 13%. Acelaşi procedeu s-a utilizat şi la calcularea indemnizaţiilor de concediere pentru cei disponibilizaţi în anul 2007, baza de calcul reprezentând-o salariul mediu brut din anul anterior, respectiv 2006, calculat, la rândul său, pe baza celui din 2005, la care s-a aplicat procentul de creştere a salariilor pe anul 2006, de 13,5%.În acest sens a fost depusă de către pârâtă, spre exemplificare, şi situaţia de calcul anexată întâmpinării la instanţa de fond.

Nici dispoziţiile art. 56 alin 4 lit. j din Codul Fiscal invocate de recurenţi nu sunt aplicabile întrucât în speţă, indemnizaţiile de concediere calculate conform Planului Social nu s-au stabilit în funcţie de salariul mediu net, pentru a fi incidente prevederile respective, ce statuează că sumele reprezentând plăţi compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, nu se impozitează.

Dispoziţiile punctului 4 din Planul Social, ce se referă la pachetele financiare acordate celor concediaţi colectiv, prevăd acordarea mai multor salarii medii brute la nivel de unitate, ce diferă în funcţie de vechimea în E. a celor concediaţi, astfel încât, de vreme ce indemnizaţiile de concediere au fost stabilite pe baza salariului mediu brut din E., în mod corect intimata-pârâtă a calculat şi scăzut, conform dispoziţiilor Codului Fiscal, şi impozitul legal datorat la aceste sume, de 16%, rezultând în final sumele nete pe care recurenţii le-au încasat efectiv.

În privinţa probei cu expertiză contabilă solicitată de recurenţii-reclamanţi la prima instanţă, această probă a fost justificat respinsă la termenul din 22.05.2009.Interpretarea dispoziţiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi ale Planului Social invocate de recurenţii-reclamanţi în susţinerea acţiunii cad în sarcina instanţei de judecată şi nu a expertului, iar obiectivele expertizei solicitate de recurenţii-reclamanţi la instanţa de fond conform notei de probe depuse la dosar porneau de la interpretarea susţinută de recurenţi ca fiind cea corectă.

Or, de vreme ce nu se poate reţine, pentru argumentele ce preced, că recurenţii-reclamanţi ar fi îndreptăţiţi la stabilirea cuantumului indemnizaţiei de concediere conform celor arătate de aceştia, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 56 alin. 4 lit.j din Codul Fiscal, iar indemnizaţia de concediere acordată conform prevederilor art. 50 din CCM, completate cu prevederile Planului Social, a fost corect calculată, este evident că o expertiză contabilă-salarizare nu se justifica, proba respectivă nefiind concludentă în cauză.

Chiar dacă recurenţii nu au solicitat o altă indemnizaţie de concediere, ci practic, au cerut prin acţiune obligarea pârâtei la plata unor diferenţe de bani, susţinând că acestea le sunt datorate, ca urmare a necalculării corecte a indemnizaţiilor acordate acestora cu ocazia concedierii, soluţia primei instanţe, care a respins acţiunea ca neîntemeiată este, raportat la considerentele mai sus arătate, corectă neputând fi primită critica recurenţilor potrivit căreia tribunalul nu ar fi intrat în cercetarea fondului.

Concluzionând, faţă de cele ce preced, Curtea priveşte recursul ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinţei indicate de recurenţi în motivarea recursului, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii E. E., (...) E., E. B., V. E., E. M., E. F. şi P. S., toţi cu domiciliul ales la cabinet avocatură (...) M. , în P,(...), judeţ P, împotriva sentinţei civile nr.1093 din 22 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA B, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2009.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) J.-(...) (...)

Grefier

E. T.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

E./VS

4 ex./17.12.2009

d.f. Trib.P nr(...)

j.f. D. O., (...) R