Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 276/2010

Şedinţa publică de la 22 FEBRUARIE 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...) - preşedinte secţie

(...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) (...) - grefier

Pe rol se află soluţionarea recursului promovat de pârâta S.C. CEC BANK S.A. B împotriva sentinţei civile nr. 1226/LM/18.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar civil nr(...).

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă consilier juridic E. E. pentru pârâta recurentă şi reclamanta intimată N. N. asistată de avocat D. T. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa acordă cuvântul pe excepţia tardivităţii formulării recursului, având în vedere data comunicării sentinţei şi data înregistrării recursului la instanţă.

Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar în copie recipisa de la oficiul poştal, prezentând totodată spre vedere originalul acesteia, pentru a face dovada datei de expediere a recursului ca fiind 16.10.2009.

Instanţa constată că recursul a fost expediat în termenul prevăzut de lege şi nemaifiind alte cereri de formulat, reţine cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii şi în consecinţă menţinerea deciziei de concediere nr. 120/2008 emisă de angajator ca fiind legală şi temeinică.

În susţinerea recursului solicită instanţei a reţine că anterior emiterii deciziei de concediere, angajatorul a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă, reclamanta fiind convocată la unitate pentru a i se lua notă explicativă cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, astfel cum rezultă din convocatorul depus în dosarul de fond, semnat de reclamantă şi comunicat acesteia, respectându-se astfel dispoziţiile art. 267 şi 268 alin.2 Codul muncii. Concluzionează că decizia de concediere este temeinică şi legală având în vedere că măsura a fost dispusă de către comisia competentă, au fost respectate dispoziţiile legale privind efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iar dreptul la apărare al reclamantei a fost respectat astfel cum rezultă din convocator.

Pe fond susţine că măsura desfacerii contractului de muncă este justificată şi demonstrată cu probele administrate în cauză care dovedesc că reclamanta a dat dovadă de neglijenţă părăsind locul de muncă, fără ca în prealabil să securizeze geamul şi caseta cu valori. Mai arată că potrivit Legii nr. 333/2003 nu poate fi reţinută culpa comună, întrucât HG 1010/2004 prevede ca paza umană să existe doar la Sucursalele CEC nu şi la agenţii, iar sistemul de securitate al agenţiei a fost avizat de I.P.J. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond pentru motivele invocate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. Depune totodată şi o chitanţă în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat.

Susţine că decizia instanţei de fond este legală sub aspectul constatării nulităţii absolute a deciziei de concediere, întrucât pârâta a încălcat prevederile c o d u l u i m u n c i i privind cercetarea disciplinară prealabilă, decizia de desfacere a contractului de muncă fiind pur formală, fără nicio bază reală.

Pe fond, învederează că aspectul reţinut în conţinutul deciziei de desfacere a contractului de muncă că reclamanta a fost neglijentă în serviciu a fost prin înscrisuri înlăturat, nefiind dovedit sub nicio formă că intimata a părăsit locul de muncă aşa cum este definit acest perimetru în regulamentul intern al băncii. Arată că practic intimata s-a ridicat de la biroul său şi s-a deplasat la biroul şefei pentru a-i prezenta actele, obligaţie pe care o avea la fiecare trei ore, luând măsura închiderii sertarelor, sertarul uzual închizându-se automat la 3-4 minute după folosire.

Solicită a se constata că nu a fost reţinută nicio secundă culpa comună a intimatei vis-a-vis de autorul furtului, aspect ce rezultă din dosarul penal al autorului furtului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i H u n e d o a r a sub nr(...), reclamanta N. N. a chemat în judecată pârâta CEC BANK S.A., solicitând anularea deciziei de concediere nr.120/25.11.2008, reintegrarea pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă, precum şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. S-au cerut şi cheltuieli de judecată.

In fapt reclamanta a arătat că din anul 1990 şi până la data de 27.11.2008 a fost angajata pârâtei pe diferite funcţii, ultima fiind aceea de casier la Agenţia nr.1 D, şi prin decizia contestată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său de muncă conform art.61 lit.a Codul muncii, pe motiv că în data de 24.10.2008 ar fi favorizat producerea unei fraude externe, respectiv furtul sumei de 7352,98 lei, bani ce se aflau într-unul din sertarele de la ghişeul unde reclamanta îşi desfăşura activitatea.

Reclamanta a invocat excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere faţă de prev.art.268 alin.1 Codul muncii, susţinând că pârâta a luat cunoştinţă de evenimentul produs în aceeaşi zi, respectiv în 24.10.2008 iar decizia a fost emisă doar în 25.11.2008, deci cu depăşirea termenului de 30 de zile.

De asemenea, s-a mai invocat şi excepţia nulităţii deciziei pentru nerespectarea prev.art.267 alin.1 Codul muncii, susţinând, pe de o parte, că de la data producerii furtului i-au fost luate trei note explicative de către comisii diferite constituite la nivelul pârâtei, neprimind vreun convocator pentru primele două, iar pe de alta parte, a arătat că procedura de cercetare disciplinară este viciată, întrucât sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului său de muncă a fost decisă anterior derulării procedurii de cercetare, respectiv prin Procesul verbal al şedinţei Comitetului de Direcţie nr. 61/27.10.2008.

Pe fondul cauzei se susţine că decizia de concediere este şi netemeinică, în mod abuziv reclamanta fiind acuzată că ar fi favorizat furtul produs în agenţie, fără a se ţine seama de împrejurările concrete existente la momentul producerii faptei, în sensul că era singura casiera lei – valută din unitate şi a avut în intervalul de lucru peste 230 de operaţiuni; conform sarcinilor de serviciu în jurul orei 15.00 a listat jurnalele de operaţiuni pentru a le preda spre verificare, dat fiind că această verificare trebuia făcută la fiecare 3 ore, astfel că după ce s-a asigurat că în unitate nu mai era nici un client şi sertarele sunt închise, s-a deplasat la biroul responsabilului de agenţie care se afla tot în interiorul spaţiului închis în care se aflau ghişeurile, pentru a preda actele, intervalul în care a lipsit fiind de aproximativ 4 minute. La scurt timp de la revenirea la birou a sesizat că din primul sertar al seifului cu 3 sertare lipsesc bani, astfel că a vizualizat împreună cu celelalte 2 colege din agenţie imaginile de pe camerele de supraveghere şi au constatat că o persoană necunoscută s-a strecurat pe ochiul geamului de la ghişeul său, s-a aplecat spre sertarul cu bani şi a sustras banii. După acest moment au fost anunţate organele de politie şi conducerea unităţii.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat atât respingerea excepţiei tardivităţii, cu motivarea că unitatea a luat cunoştinţă de abaterea disciplinara în şedinţa Comitetului de Direcţie din 27 – 28 octombrie 2008, fiind respectat astfel termenul de 30 de zile, cât şi respingerea excepţiei nulităţii, arătând în apărare că în cauză cercetarea disciplinară a avut loc cu respectarea dispoziţiilor c o d u l u i m u n c i i, iar emiterea Deciziei nr.120/2008 este urmarea acestei cercetări şi nicidecum punerea în aplicare a dispoziţiilor T. PV nr. 51/27 din 28.10.2008.

Pe fondul cauzei pârâta solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât reclamanta a săvârşit o abatere gravă prin neglijenţă la serviciu, încălcând cu vinovăţie prevederile fişei postului, a normei interne privind securitatea bunurilor şi valorilor din bancă, precum şi a procedurii privind operaţiunile de casă, în sensul că în intervalul de timp 15:24 – 15:29 a părăsit locul de muncă, fără să asigure şi să încuie valorile şi numerarul aflat în gestiunea sa, favorizând sustragerea sumei de 7352,98 lei, aşa cum rezultă din înregistrările video care atestă aceasta stare de fapt.

Prin sentinţa civilă nr. 1226/LM/18.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar civil nr(...) s-a respins excepţia tardivităţii emiterii Deciziei nr.120/25.11.2008, invocată de reclamanta N. N.. S-a admis acţiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanta N. N. împotriva pârâtei CEC BANK SA şi în consecinţă s-a anulat decizia de concediere nr.120/25.11.2008 emisă de conducerea pârâtei şi s-a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei, respectiv acela de casier la C.E.C. Bank – Agenţia nr.1 D. A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi cuvenite, de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunţa această sentinţe instanţa de fond a reţinut următoarele:

Excepţia tardivităţii emiterii deciziei este neîntemeiată, pârâta a luat cunoştinţă de existenta furtului din cadrul Agenţiei nr. 1 CEC Bank SA D care a stat la baza sancţionării disciplinare a reclamantei chiar în ziua săvârşirii faptei, respectiv în 24.10.2008. Verificând termenul de 30 de zile prevăzut de legea în funcţie de această dată, instanţa a reţinut că în raport cu prev.art.268 alin.1 Codul muncii coroborat cu art. 101 alin.1 Cod proc.civilă, în cauză acest termen a fost respectat de pârâtă, decizia fiind emisă la data de 25.11.2008, deci în interiorul acestui termen.

Cu privire la excepţia nulităţii deciziei de concediere pentru nerespectarea prev.art.267 alin.1 din Codul muncii, instanţa retine următoarele:

Din conţinutul procesului verbal de şedinţă nr.51/27 din 28.10.2008 rezultă fără echivoc faptul că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei a fost dispusa în mod direct de către Comitetul de Direcţie al băncii, în lipsa şi anterior efectuării vreunei proceduri de cercetare disciplinară, aşa cum este aceasta definită în Codul muncii.

In plus, la data dispunerii măsurii de concediere disciplinară (27.10.2008) Comisia de cercetare nici nu fusese constituită, numirea comisiei fiind făcută doar prin Decizia nr. 49/10.11.2008, iar reclamanta nu fusese convocată la cercetarea prealabilă.

Prin urmare, toate actele pentru efectuarea cercetării disciplinare (numire comisie, convocator, nota explicativă, referatul Comisiei) care au fost într-adevăr întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, nu au avut nici un moment un caracter prealabil, aşa cum imperativ prevede art.63 şi art.267 Codul muncii.

Efectuarea pur formală a procedurii de cercetare disciplinară în cazul reclamantei, ulterior luării deciziei de sancţionare cu desfacerea disciplinară a D., rezultă şi din ignorarea de către conducerea pârâtei a împrejurării că la nivelul Comisiei de disciplină nu a existat un punct de vedere unanim cu privire la sancţiunea efectivă ce ar fi trebuit aplicată după o circumstanţiere efectivă a abaterii .

Instanţa retine că aceste încălcări echivalează cu lipsa efectuării procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, sancţiunea nulităţii absolute impuse de art.267 şi art.268 alin.2 pentru încălcarea dispoziţiilor cuprinse la lit.c, s-a prevăzut de legiuitor tocmai pentru situaţiile în care nu s-a efectuat în mod legal procedura de cercetare disciplinară şi nu i s-a asigurat în mod real şi efectiv dreptul la apărare al salariatului. Sub aceste aspecte, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută.

Cu privire la temeinicia Deciziei de concediere nr.120/2008, se reţine că din imaginile depuse de pârâtă în intervalul în care s-a săvârşit furtul rezultă că locul de muncă al reclamantei îl reprezintă spaţiul închis aferent ghişeurilor, separat de celelalte zone de lucru din agenţie, iar biroul responsabilului de agenţie la care s-a deplasat reclamanta în cele 4 minute pentru predarea actelor se afla în acelaşi spaţiu închis, deci în aceeaşi zonă de lucru.

Aşa fiind, susţinerea pârâtei că reclamanta ar fi părăsit cu bună ştiinţă locul de muncă, nu poate fi reţinută.

In ceea ce priveşte vinovăţia reclamantei prin aceea că, cu bună ştiinţă, nu a închis ochiul geamului prin care se deservesc clienţii şi nu a asigurat primul sertar al seifului, este de reţinut că atât din notele explicative luate reclamantei cât şi din rapoartele întocmite de Direcţia de control rezultă cu certitudine că fapta reclamantei a fost pe larg circumstanţiată în funcţie de contextul zilei de 24.10.2008, în sensul că s-a reţinut că reclamanta era singura casieră din agenţie, că a avut în acea zi un număr mare de operaţiuni pe care trebuia să le supună spre verificare la fiecare 3 ore, că în măsura în care acest lucru a fost posibil, a îndeplinit la timp toate obligaţiile de serviciu. De asemenea, s-a reţinut că la momentul în care reclamanta s-a ridicat de pe scaunul său nu era nici un client în bancă şi că nu a lipsit mai mult de 4 minute de la ghişeul său. In plus, s-a menţionat că toate cele trei sertare ale seifului erau închise, însă doar primul – cel cu valori mai mici, nu era şi asigurat, deoarece reclamanta îl folosea pe acesta cel mai des, pentru a face plăţi.

In acest context, instanţa nu poate retine că în speţă reclamantei îi revine culpa exclusivă a săvârşirii furtului, dat fiind că nici o persoană cu un grad mediu de prevedere care îşi desfăşura activitatea în condiţii de stres şi presiune (era singura casieră, trebuia să predea actele la interval de 3 ore) că în timp de 4 minute un minor se poate apleca pe geamul mic al ghişeului, să verifice toate cele 3 sertare închise şi să fure fişetele care se aflau în primul sertar.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, nu se poate ignora faptul că lipsa unui agent de pază în cadrul agenţiei putea în egală măsură favoriza comportamentul minorului.

Aşa fiind şi văzând că pârâta nu a făcut aplicarea prev.art.266 Codul muncii în ce priveşte stabilirea gradului de vinovăţie al reclamantei şi nici nu a analizat abaterea în funcţie de consecinţele faptei sale, decizia de concediere este şi netemeinică.

Pentru aceste motive s-a admis acţiunea în conflict de drepturi, în sensul că s-a anulat decizia de concediere nr.120/2008, iar în baza art.78 Codul muncii a fost obligată intimata să o reîncadreze pe reclamantă pe postul de casier, deţinut anterior emiterii acestei decizii şi să-i achite drepturile salariale cuvenite ca urmare a reîncadrării, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta S.C. CEC BANK S.A. B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii.

Invocând prevederile art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă, a apreciat că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul vădit lămurit al acestuia, întrucât la baza emiterii deciziei de concediere au stat rezultatele cercetării disciplinare şi nicidecum hotărârea Comitetului de Direcţie. Cercetarea disciplinară a reclamantei a avut loc cu respectarea dispoziţiilor c o d u l u i m u n c i i, i s-a dat posibilitatea de a îşi face apărările şi a fost ascultată efectiv, fiindu-i-se analizate susţinerile.

Mai critică hotărârea atacată pentru faptul că a fost dată cu încălcarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 309 pct. 4 cod de procedură civilă. Prezentând modul de derulare a evenimentelor care au dus la sancţionarea disciplinară a reclamantei, , arată că s-a constatat încălcarea de către aceasta a dispoziţiilor Normei nr. 60/2007 a S.C. CEC BANK S.A. B – cap. VI, art. 6.6 pct. 3 alin 4, a Procedurii nr. 12V1/2008 – cap.I, Principii generale, litera I, a fişei postului – litera C, a alin. 4 a Circularei nr. 67/2007, a CCM la nivelul pârâtei pe anul 2008, a dispoziţiilor art. 16 literele a, b, e, g, m şi art. 90 literele a şi b. Din aceste dispoziţii legale rezultă că reclamanta avea obligaţia, datorită specificului muncii, ca în momentul părăsirii ghişeului în orice zonă din care nu avea control asupra valorilor pe care le gestiona să închidă geamul ghişeului şi să asigure sertarele seifului.

Legea nr. 333/2003 şi HG 1010/2004 nu prevăd în mod imperativ paza obiectivelor financiar bancare şi cu pază umană, neputându-se reţine culpa concurentă a băncii în dispariţia sumei de bani.

Reclamanta a depus întâmpinare în recurs, solicitând respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.

Motivează că decizia de concediere este legală şi temeinică întrucât i-au fost luate trei note explicative de comisii diferite, dar pentru primele două nu a primit convocator. Desfacerea disciplinară a contractului său de muncă s-a decis prin procesul verbal al Comitetului de Direcţie din data de 27.11.2008, cercetarea disciplinară ulterioară fiind pur formală.

Decizia atacată este de asemenea netemeinică, nu a săvârşit cu vinovăţie nici o faptă în legătură cu munca sa. Din probele administrate în cauză reiese că nu a părăsit incinta unităţii şi nu a nerespectat cerinţele privind asigurarea valorilor . În data de 24.10.2008 a fost singura casieră din unitate şi s-a deplasat pentru prezentarea documentelor contabile , dar numai după ce s-a asigurat că nu era nici o persoană în unitate, iar banii şi valorile nu erau la vedere. Nu a părăsit locul de muncă, ci s-a deplasat în aceeaşi incintă a ghişeului. Nu a facilitat săvârşirea furtului, făptuitorul fiind trimis în judecată fără a i se reţine vreo vinovăţie.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin raportare la criticile aduse şi în limitele prevăzute de art. 304¹ Cod procedură civilă a reţinut că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin contestaţia formulată reclamanta a susţinut atât nelegalitatea, cât şi netemeinicia deciziei de concediere, prima instanţă însuşindu-şi aceste critici.

Cu privire la legalitatea deciziei, instanţa de recurs constată următoarele:

Potrivit art. 63 din Codul muncii şi art. 42 din Regulamentul intern al CEC SA, nici o sancţiune disciplinară, cu excepţia avertismentului, nu se poate aplica decât după efectuarea unei cercetări prealabile.

Critica reclamantei, constând în aceea că măsura concedierii s-a luat prealabil cercetării disciplinare, prin procesul verbal al Comitetului de Direcţie din data de 27/28.10.2008, este nefondată.

Raportat la acest aspect, se reţine că, fiind sesizat despre incidentul petrecut 24.10.2008 la Agenţia D, Comitetul de Direcţie al CEC SA s-a întrunit pentru a decide stabilirea unei proceduri despre modul în care trebuie acţionat în situaţia în care salariaţii băncii au săvârşit fapte de natură penală sau printr-o conduită neglijentă sau lipsă de supraveghere au favorizat alte persoane să comită fapte de natură penală. S-a decis astfel că se va proceda la formularea de plângeri penale împotriva acestor persoane şi la desfacerea disciplinară a contractelor de muncă a salariaţilor vinovaţi.

Din modul de redactare a acestui proces verbal reiese că desfacerea contractelor de muncă se va produce pentru situaţia în care este vorba despre salariaţi „care au furat sau au avut o conduită neglijentă”, deci în legătură cu care se stabilise anterior săvârşirea faptei şi conduita neglijentă. Nu rezultă, astfel cum pretinde reclamanta, că s-a decis concedierea disciplinară a salariaţilor în mod aprioric, fără cercetare disciplinară, ci că s-a decis că, în situaţia în care se va stabili că există furt sau conduită neglijentă, sancţiunea aplicabilă este concedierea disciplinară.

Cu privire la reclamanta N. N. se reţine că Comitetul de Direcţie „a luat notă de furtul produs la data de 24.10.2008 şi a hotărât cercetarea disciplinară a acesteia, urmată de desfacerea disciplinară a contractului de muncă, în aplicarea celor decise anterior cu privire la procedura de acţiune. În consecinţă, cu privire la reclamantă, Comitetul de Direcţie a hotărât cercetarea disciplinară şi, în măsura în care rezultatele acesteia vor fi defavorabile angajatei, desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Faptul că prin procesul verbal al şedinţei din 27/28.10.2008 nu s-a decis concedierea reiese, pe de o parte, din faptul că pârâta a procedat în continuare la numirea unei comisii de cercetare şi la desfăşurarea procedurii prevăzute de art. 267 din Codul muncii, iar pe de altă parte decizia de concediere nr. 120/2008 nu face referire la procesul verbal al Comitetului de Direcţie, ci numai la actele efectuate în cursul cercetării disciplinare, doar acestea fiind avute astfel în vedere la luarea deciziei de sancţionare.

Faptul că reclamantei i s-au solicitat două note explicative anterior iniţierii procedurii de cercetare disciplinară, la datele de 24.10.2008- ziua incidentului şi 30.10.2008 nu conduce la nulitatea absolută a acestei cercetări. Din decizia de sancţionare reiese că a fost avută în vedere doar nota explicativă din data de 17.11.2008, dată în faţa comisiei de cercetare disciplinară, după primirea convocatorului pentru data respectivă. Pe acest convocator, depus în copie la fila 22 din dosarul de fond, există semnătura reclamantei în sensul primirii acestuia la data de 10.11.2008, astfel încât nu se confirmă nici apărarea că nu i-a fost comunicat în timp util, câtă vreme ea însăşi a semnat de primire menţionând şi data.

Nu se poate considera că cercetarea disciplinară a fost pur formală, reclamantei i s-a dat posibilitatea de a-şi formula apărări, a fost ascultată de comisia special numită în acest scop, iar prin decizia de concediere s-au analizat atât situaţia de fapt care a stat la baza sancţiunii, cât şi normele legale incidente, s-au analizat apărările reclamantei – punctul 4 al deciziei, s-au avut în vedere inclusiv abaterile anterioare – punctul 6, astfel că nu se poate reţine că persoana care a luat decizia nu a avut în vedere întreaga situaţie de fapt şi de drept care să îi permită o corectă individualizare a sancţiunii, raportat şi la gravitatea acesteia.

Pentru considerentele arătate, instanţa de recurs constată că decizia şi procedura de concediere respectă dispoziţiile imperative ale art.63 şi 267-268 din Codul muncii sub aspectul legalităţii acesteia, astfel încât apărările reclamantei sub acest aspect, însuşite de instanţa de fond, nu se confirmă.

Cu privire la temeinicia deciziei de concediere, se reţine că aceasta a fost emisă pentru încălcarea de către reclamantă a prevederilor Normelor şi Procedurilor interne privind securitatea bunurilor şi valorilor şi cea privind operaţiunile de casă, reţinându-se că aceasta a părăsit locul de muncă, nu a închis şi asigurat valorile şi numerarul din gestiunea sa. S-a mai reţinut prin aceeaşi decizie că reclamanta a încălcat cu buna ştiinţă măsurile de securitate bancară şi a determinat prin acţiunile sale de neglijentă în serviciu, crearea condiţiilor săvârşirii furtului respectiv.

Această situaţie de fapt este confirmată de planşele foto depuse la dosarul de fond – filele 158 şi următoarele – din care rezultă circumstanţele săvârşirii sustragerii, care se coroborează cu declaraţia martorei T. T.. Această martoră a declarat că reclamanta a venit să îi predea jurnalul de operaţiuni, au stat de vorbă un minut, apoi reclamanta a vorbit cu altă colegă în spatele biroului martorei.

A arătat martora că din biroul său reclamanta nu avea vizibilitate nici la ghişeu şi nici în biroul său, deşi era doar la o distanţă de 5 metri. Deşi martora nu şi-a amintit nimic legat de geamul de la birou, din înregistrările video concretizate în planşele foto depuse la dosar reiese că acesta a fost lăsat deschis în toată această perioadă.

Cu privire la sintagma „ părăsirea locului de muncă” părţile au păreri contradictorii. Conform art. 12 din Norma Metodologică nr. 60/2007 a CEC SA – fila 123, locul de muncă este definit ca locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile unităţii, inclusiv orice alt loc din aria unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii. Din această definiţie reiese că locul muncii, în accepţiunea acestor norme privind securitatea, este locul în care salariatul îşi desfăşoară în concret activitatea, biroul său, etc…

Din probatoriul administrat a reieşit cu claritate că reclamanta şi-a părăsit biroul fără a se asigura că geamul de acces este închis, fără a încuia sertarul în care ţinea banii, iar din biroul martorei T. T. nu avea vizibilitate nici la biroul său şi nici la fişet. Acest birou reprezintă locul de muncă al reclamantei, unde acesta îşi desfăşura activitatea şi pe care nu trebuia să îl părăsească fără a asigura geamul şi fişetul.

Referirea pe care instanţa de fond o face la definiţia de la fila 102 dosar fond se referă la „zone de lucru” aflate în interiorul băncii, iar nu la locuri de muncă.

Faptul că în ziua respectivă reclamanta era singura casieră a agenţie nu justifică neluarea măsurilor minime de prevedere şi asigurare a banilor, mai ales că luarea măsurilor nu presupunea un timp îndelungat, fiind vorba doar despre încuierea unui sertar şi închiderea unui geam.

Nu se poate reţine că o persoană cu un grad mediu de prevedere nu putea anticipa furtul, cu atât mai mult cu cât asigurarea bunurilor în modul arătat mai sus intra în atribuţiile de serviciu ale reclamantei.

Nu se poate vorbi nici de o culpă concurentă a pârâtei în producerea pagubei, întrucât Circulara la care face referire instanţa de fond – 67/2007 se referă la sucursale ale pârâtei, iar reclamanta lucra într-o agenţie, iar nu într-o sucursală. Chiar circulare respectivă prevede la alin. 4 că în cazul în care salariaţii lipsesc din birou vor fi luate toate măsurile necesare pentru a se asigura securitatea documentelor, bunurilor, valorilor şi a încăperilor. Pârâta nu era obligată să asigure şi pază umană într-o agenţie, iar disponibilitatea manifestată pentru a o reintegra pe reclamantă nu poate avea semnificaţia recunoaşterii unei culpe proprii, ci a intenţiei de recuperare a pagubei.

Reiese aşadar că reclamanta a încălcat dispoziţiile Procedurii nr. 12 V1/7.07.2008 – fila 105 – care dispune că casierului îi este interzis să lase deschise sau cu cheia în E. casele de bani sau dulapurile metalice, precum şi atribuţia din fişa postului care prevede că angajata pârâtei nu va părăsi locul de muncă decât după ce valorile, numerarul, ştampilele au fost asigurate, fapta constituind abatere disciplinară conform art. 37 litera d din Regulamentul de Ordine Interioară.

Se reţine astfel că fapta săvârşită de reclamantă constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. 2 Codul muncii, fiind o faptă săvârşită în legătură cu munca şi constând într-o inacţiune ( neluarea unor măsuri de asigurare a bunurilor) prin care s-au încălcat dispoziţiile interne ale angajatorului şi i s-a produs acestuia o pagubă.

Chiar dacă cuantumul pagubei este relativ mic raportat la întreaga activitate a angajatorului, acest aspect nu poate fi determinant în stabilirea vinovăţiei reclamantei, întrucât ca urmare a neluării unor măsuri de prevedere a fost sustrasă întreaga sumă din sertar, care putea fi însă şi una mai mare.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că decizia şi procedura de concediere respectă dispoziţiile imperative ale art.63 şi 267-268 din Codul muncii sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acesteia, iar hotărârea instanţei de fond prin care s-a anulat decizia de concediere şi s-a dispus reintegrarea reclamantei se bazează pe o interpretare eronată a dispoziţiilor legale incidente şi a situaţiei de fapt, astfel încât, potrivit art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 punctul 9 Cod de procedură civilă va admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta S.C. CEC BANK S.A. B împotriva sentinţei civile nr. 1226/LM/18.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar civil nr(...).

Va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii în tot acţiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanta N. N. în contradictoriu cu intimata CEC BANK SA B, întrucât ca urmare a respingerii capătului de cerere privind anularea deciziei de concediere se vor respinge în consecinţă, fiind capete de cerere subsidiare şi în strânsă legătură cu primul, şi cererile privind reintegrarea reclamantei şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta S.C. CEC BANK S.A. B împotriva sentinţei civile nr. 1226/LM/18.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar civil nr(...).

Modifică sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanta N. N. în contradictoriu cu intimata CEC BANK SA B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 22.02.2010.

Red. MP/ 9.03.2010

Jud.fond-H. A, N. V.A.